„Tata Puiu” și Chiricheș nu ne-au făcut mai rău de râs decât tindem ne facem singuri

Echipa nationala s-a intors acasa inca dinaintea incheierii oficiale a fazei grupelor de la EURO, dupa ce a pierdut, e adevarat, de o maniera enervanta in fata unei echipe considerate pana acum ca fiind „de mana a treia”. Si cum insasi esenta sportului si a fotbalului e despre investirea emotiilor intr-o echipa sau intr-alta, e normal ca romanii sa fie dezamagiti, tristi, suparati. Anormalul tine insa de transformarea echipei nationale intr-o galeata in care sa ne varsam nereusitele, complexele si frustrarile.

Romania, adica echipa ei de fotbal, e adevarat ca n-a aratat deloc bine la Campionatul European. A strans un punct din trei meciuri, a ratat calificarea in optimi dintr-o grupa considerata accesibila, dar mai ales a aratat ca o formatie care nu se bucura ca e acolo – o echipa anosta, lipsita de orice fel de creativitate si spectaculozitate, una presionata de greutatea teribila a evitarii rusinii. Pe scurt, o echipa pe care prea putini dintre participantii la EURO au remarcat-o si despre care ar putea sa spuna ceva, cu exceptia faptului ca a avut onoarea de a evolua in meciul de deschidere.

Insa de ce ar fi avut cineva impresia ca Romania poate mai mult? La urma urmei, nationala ultimilor ani nu a fost niciodata memorabila, dovada si faptul ca marile noastre motive de mandrie au fost niste rezultate de egalitate cu Argentina, Italia ori Spania in niste meciuri amicale – cu cel putin una dintre adversare, Argentina, venita intr-o vizita de curtoazie. In plus, calificarea a venit in ultima clipa, dupa un meci cu emotii impotriva pescarilor feroezi. Dar trecand peste asta…

Presupunand totusi ca ar fi normal ca asteptarile de la actuala echipa nationala sa fie ridicate, desi acestea sunt bazate pe realizarile unei generatii pe care unii dintre fanii de astazi abia daca-au vazut-o jucand, este insa normal sa blamam eliminarea ei si sa ne declaram rusinati de nereusitele ei ignorand esecul nostru ca societate?

Inca de la revenirea tricolorilor in tara, ca sa nu detaliez totusi despre sutele, miile de injuraturi adresate lor pe internet, am avut neplacerea de a vedea cum pe aeroportul Otopeni un grup de suporteri romani i-au jignit pe Tatarusanu, Chiriches, Stancu ori Hoban cu mesaje scrise si graite. Unul dintre ele mi-a atras insa atentia. Unul care spunea: „Ne-ati facut de ras! Ne-ati facut de ras si de bataie de joc”.

Desi cel mai lipsit de cuvinte urate, acest mesaj este poate cel mai greu, pentru ca in el zace adevarata cheie a gandirii noastre colective. Gandirea potrivit careia suprafata, ceea ce vad altii, in cazul de fata strainii, este mai importanta decat esenta. Cultivata cu preoponderenta in perioada comunista, dar si post-revolutionara printr-un pseudonationalism bazat nu neaparat pe realitate, insa pe interpretari, ea se definteste prin tentativele noaste constante de a pacali si a ne pacali. Purtand o masca, romanul prefera adesea sa spuna ca lucrurile nu sunt „chiar atat de rele pe cat se zice”. Uneori n-are nevoie de Europa, ci doar „isi apara saracia, nevoile si neamul”, iar uneori se rezuma doar la a se lauda cu masina luxoasa din curtea casei care sta sa cada. Alteori, insa, vrea ca echipa nationala sa se bata de la egal la egal cu marile forte, desi intregul mecanism de formare a jucatorilor este distrus!

Potrivit acestei ultime idei, echipa nationala este instrumentul care ne ajuta pe noi sa parem altfel decat suntem in fata Europei si a lumii. Acest instrument este cel care trebuie sa actioneze ca un burete si sa stearga din gandurile englezilor, italienilor sau belgienilor faptul ca societatea romaneasca are multiple metastaze in ceea ce priveste coruptia, dar si faptul ca, printre altele, romanii sunt pe ultimul loc in Uniune atunci cand vine vorba de consumul de carte.

Aceeasi echipa nationala este si cea care, in caz de esec, trebuie sa preia toata responsabilitatea si sa ne tina pe noi curati: „Ei ne-au facut de ras, de ras si de bataie de joc”.

La rece, trecand peste dezamagirea infrangerii dintr-un meci de fotbal, s-ar putea sa descoperim insa ca nationala nu este doar un instrument, ci o reflexie a noastra. Echipa nationala este mai degraba oglindirea unei comunitati ale carei principii au fost alterate de 50 de ani de totalitarism comunist si a altor 26 de dictatura a oportunismului, pe de-o parte, si resemnarii, pe de alta.

In acelasi timp, la nivel sportiv, nationala este reprezentanta unui campionat aflat la poate cel mai slab nivel din ultimii douazeci de ani, cu echipe fara suporteri, care traiesc cat un mandat de primar. Una care isi alege jucatorii dintr-o baza de selectie disproportionata, unde calitatea individuala nu este intotdeauna primul criteriu pentru reusita.

Aceasta echipa nationala, care nu a mai avut norocul de a fi salvata de geniul unor indivizi ca Hagi, Popescu, Dumitrescu sau Raducioiu, este asadar in acelasi impas in care ne aflam cu totii. Asa ca…sa ne gandim de doua ori cand o injuram si ne varsam naduful asupra ei. Si sa incercam sa constientizam ca ultimul loc la cultura e mai rau decat ultimul loc la EURO.

Andrei Jipa
andrei.jipa@protv.ro
Preluare de la sport.ro

Nota Redacției: Rezumatul articolului în viziunea noastră

X Ray