Util, nu plăcut! Unul dintre cei mai criticaţi fotbalişti de la FCSB are cifre incredibile în acest sezon, peste Alibec şi Gnohere
Demonstraţia de forţă a vicecampioanei în meciul cu Sepsi din etapa a 13-a, 4-0 la Braşov, l-a avut în centrul atenţiei pe Florin Tănase. Mijlocaşul ofensiv al echipei antrenate de Nicolae Dică a fost unul dintre cei mai buni fotbalişti de pe teren, Tănase reuşind să obţină două lovituri de la ”11” metri, una pe care a transformat-o chiar el.
Finalul turului de campionat este un moment în care Tănase, fotbalist criticat în repetate rânduri de suporteri pentru că nu s-ar fi ridicat la pretenţiile avute de la el, se evidenţiază ca fiind unul dintre cei mai utili fotbalişti din lotul lui Dică, cu rezultate mai bune decât ”vedetele” Alibec şi Gnohere.
Astfel, în cele 16 partide din toate competiţiile în care Florin Tănase şi-a făcut apariţia în acest sezon, mijlocaşul a reuşit să înscrie cinci goluri şi să ofere 3 assist-uri. Florin Tănase a fost decisiv cu un assist în prima etapă, la 2-1 cu FC Voluntari, a contribuit cu un gol la victoria cu FC Botoşani şi a marcat de două ori în victoria cu 4-0 în faţa lui Gaz Metan. În plus, de numele lui este legată şi victoria categorică a FCSB-ului în returul cu Viktoria Plzen, 4-1 în Cehia, acolo unde a marcat un gol şi a oferit o pasă de gol.
Raportat la numărul de minute jucate, Florin Tănase este al treilea cel mai util fotbalist al FCSB-ului din acest sezon. Dacă Tănase are 5 goluri şi 3 assist-uri la 1080 de minute, Dennis Man are 4 goluri şi 5 assist-uri la 1062 de minute în timp ce Constantin Budescu are 7 goluri şi un assist la 774 de minute jucate.
Prestaţiile tot mai bune pe care le are Florin Tănase vin ca urmare a creşterii competiţiei pentru un post de titular. În zonele terenului în care poate evolua acesta, FCSB i-a adus în această vară cu eforturi financiare considerabile pe Constantin Budescu, Florinel Coman şi pe Cătălin Golofca. Mai mult decât atât, în momentul în care a reuşit transferul lui Coman, finanţatorul echipei i-a transmis o ameninţare directă lui Tănase: ”O să vină Coman de la Hagi ca să joace în locul lui Tănase. Să vadă şi el cum e să fie rezervă pentru că a ajuns să doarmă pe teren”, spunea Gigi Becali.
Sursa: prosport.ro
Nota Redacției: Situația la zi (în ordinea minutelor jucate)
Florin Tănase
Dennis Man
Denis Alibec
Harlem Gnehere
Constantin Budescu
Daniel Benzar
Foto
- “Am stabilit ca Tănase să bată primul penalty-urile, iar Gnohere era al doilea pe listă. Am văzut însă că la a doua lovitură Pintilii i-a dat mingea lui Gnohere, aşa că am fost de acord să bată Bizonul, mai ales că Tănase marcase deja o dată în acest meci”, a explicat Dică, imediat după fluierul final.
Videoclip. Toate golurile din sezonul 2017-2018 ~ Liga 1(TUR)
https://youtu.be/uV6Vc35nCQo
Tanase nu e rau de loc. Daca mai pune ceva muschi pe el si intra la joc, ajunge chiar fotbalist!..-:)