Am fost mai aproape de victorie decât de înfrângere!
”FCSB a remizat pe terenul campioanei en-titre, CFR Cluj, scor 1-1, într-o partidă contând pentru etapa a treia din play-off.
Gazdele au deschis scorul prin Daniel Bîrligea, în minutul 19, în timp ce roș-albaștrii au egalat grație golului superb reușit de Florinel Coman, din lovitură liberă, în minutul 68. Atacantul nostru și-a oferit, astfel, un cadou cu ocazia împlinirii vârstei de 25 de ani, pe care o va sărbători luni, 10 aprilie. FCSB putea obține chiar victoria pe finalul jocului, însă golul reușit de Billel Omrani a fost invalidat pentru ofsaid.
Grație acestui rezultat, echipa noastră rămâne la cinci puncte în spatele liderului Farul Constanța, pe care îl va întâlni lunea viitoare, pe Arena Națională.
Clubul nostru le mulțumește suporterilor prezenți la Cluj pentru atmosfera extraordinară pe care au creat-o și îi așteaptă în număr mare la următorul meci!”, scrie www,fcsb.ro.
Echipa de start
Rezumatul meciului
Reacții după derby
X Ray
AVANCRONICĂ
⚽️?Meciul de fotbal CFR Cluj – FCSB va avea loc duminică, 9 aprilie 2023, în etapa a 3-a a Play-off-ului din Superliga României, pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj Napoca, de la ora 21:00.
?⚪️CFR Cluj este la 5 puncte de liderul Farul și după 2 etape disputate în Play-off ocupă locul 2, cu 34 puncte. În ultima etapă din Play-off a remizat în deplasare, 1-1 cu CSU Craiova.
Nu are niciun eşec în ultimele 8 meciuri oficiale, 7 în Superligă şi unul în Cupă. Joi, clujenii au învins-o acasă cu 1-0 pe FC Argeș şi s-a calificat în semifinalele Cupei României.
??FC Steaua este acum la 6 puncte de primul loc după ce Farul a luat viteză prin victoria de sâmbătă cu CSU Craiova, scor 3-2. După 2 etape disputate în Play-off roș-albastrii se află pe poziţia a 3-a, cu 33 puncte. În ultima rundă, vicecampioana s-a impus cu 2-1 pe terenul celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe.
În acest an Steaua din Liga 1 a pierdut doar cu Farul, 2-3 acasă şi cu UTA, 1-3 în deplasare. Duminică, pe steliști îi așteaptă o partidă grea la Cluj, importantă pentru lupta la primele locuri cu rivala CFR.
FORZA STEAUA!❤️?
X Ray
Nu-i de gluma ! Sunt convins ca fotbalistii din echipa noastra, Steaua Bucuresti, cat si staff-ul, au urmarit evolutia Farului cu 3 goluri inscrise aseara si cu numeroase ratari ; si ca pentru obtinerea titlului trebuie sa invingem aceasta echipa de doua ori, precum si astazi pe CFR….
Pai, daca ati analizat bine, baieti, la treaba ! Vreti in Europa ???
Numai ca trebuie sa aveti o evolutie serioasa, inteligenta in joc si fara oscilatii pe parcursul celor 95 de minute(ca in alte partide !).
FORZA STEAUA !
Din nefericire, Tiberiu Bălan nu a mai declarat înaintea acestui meci că, CFR va învinge clar.
Așa cum a declarat in ultimele 2 randuri,când s-a jucat în Gruia. Scoruri ? 0-1 și 0-1.
Avem 2 meciuri cruciale, să ne axăm pe primul.
Nu cred că vom pierde . Lipsa lui Boateng ar trebui să încline balanța în favoarea noastră.
Asta cu condiția unui arbitraj corect, inclusiv din cabina VAR (la ultimul nostru meci cu juveții, am avut 2 potențiale penalty-uri, la lovitura ce a incasat-o Cristea în cap și la faultul asupra lui Edjouma ; de fiecare dată “domnii” de la VAR nu l-a chemat pe arbitru să revadă fazele).
Hai băieți ! Să “mitraliem” Gruia deseară !
Echipa anuntata :
FCSB: Târnovanu – Sorescu, Cristea, Tamm, Radunovic – Ov. Popescu, Șut, Olaru – Miculescu, Compagno, Coman
Surpriza neplacuta pentru noi, nu joaca Malcom Edjouma !
https://www.sport.ro/liga-1/cfr-cluj-fcsb-ora-21-00-live-text-derby-in-gruia-farul-se-poate-distanta-in-cazul-unui-egal.html
Greu …
Inca e bine .
Daca nu batem pe farul de paste … ramanem la consolidat locul 3 sau atacam locul 2.
La ce am văzut că se joacă acum în play-off, părem că ne batem pentru locul 2 cu CFR-ul, Farul luând din nou distanță. Era bine dacă îl aveam pe Edjouma și fără el se cam vede că stăm destul de prost la capitolul mijlocași ofensivi, ne trebuie o minte limpede la mijlocul terenului. Olaru însă pare să își revină după câteva meciuri catastrofale, iar Coman a reușit cele mai frumoase faze ale meciului. În sfârșit am văzut o execuție bună de lovitură liberă și nu o transformare ca la rugby. În rest iarăși se văd aceleași deficiențe în defensivă. Urmează ultima șansă, meciul nostru direct cu Farul. Dacă îi batem, rămânem în cărți. Cu orice alt rezultat, adio titlu….
Terminați cu titlul. Iar are Gica echipa de manji , care o sa ne facă de ras din primul tur european. Mai vine și gigica la vara ii cumpără 3 jucători umflați de presa și ciclul sau circul se repetă.
Ce s-a intamplat in tribune la Cluj ???
Un antrenor proCFR a recunoscut public, in mod obiectiv, ca FCSteaua are foarte multi suporteri( eu spun ca CEI MAI MULTI !) si in Ardeal.
Si ma intreb, ce o fi in mintea lui Lacatus care tot REPETA prin declaratii Talpaniste ca stadionul din Ghencea este construit numai pentru suporterii CSA ? Care suporteri mai, alde Lacatus, Popa, Oprita, Balint, Bumbescu, Stoica etc si alti cativa “soldati” credinciosi si cateva sute de la Peluza Sud de-ai lui Talpan ???
Iata ce spune antrenorul :…….” au fost și foarte mulți suporteri de-ai FCSB-ului. La golul lor s-au ridicat o gramadă în picioare…Ei au mulți suporteri aici, în Ardeal, Sălaj, Bistrița, Maramureș, au venit să-i vadă ”
Da, peste tot in tara sunt foarte multi !
https://www.digisport.ro/fotbal/liga-1/ce-s-a-intamplat-in-tribune-la-cluj-dupa-super-golul-marcat-de-coman-2328949
Hagi cum necum, a reușit anul acesta să încropească o echipă de ”mânji” combinată cu câțiva jucători cu experiență refuzați de alții și să îi facă să joace ceva. Că știm ce se întâmplă mai departe odată ce ei iau campionatul, e partea a doua. Sper doar ca măcar sezonul următor să ne scutească Becali de alte țepe regale.
Matematic nu e imposibil să luăm titlul, dar va trebui să arătăm mult mai mult fotbal ca ieri în meciurile rămase, ceea ce e puțin probabil.
Cât despre fostele glorii ale Stelei din 1986, dacă ne uităm bine, motivele pentru dau limbi lui Talpan și cazarmei țin mai mult de faptul că sunt cointeresați ca farsa să continue. Bumbescu sau Stoica nu au fost băgați în seamă de Becali, Lăcătuș a eșuat ca antrenor la noi de mai multe ori, cunoaștem bine episoadele, iar Balint ar fi vrut și el să antreneze Steaua , dar Becali nu l-a avut vreodată în vizor, și pe bună dreptate, nu a rupt nici el gura târgului. Până la urmă e și normal. Într-o economie de piață, faptul că tu ai fost în 1986 în vârful piramidei ca jucător nu îți garantează apoi un post pe viață la echipă. Doar în dictaturile comuniste posturile sunt obținute pe viață. În schimb la relicva CSA toate regulile de bun simț nu sunt necesare. Acolo poți plăti pe viață, indiferent de competență, pe oricine cu oricât din buzunarul fără fund și veșnic abuzat al contribuabilului român.
Cât despre faptul că FCSB, adică Steaua umple stadioanele peste tot în țară, e un lucru evident de mulți ani, fie că sunt suporterii noștri, fie că sunt suporterii echipelor adverse, care de fiecare dată simt meciurile cu noi ca fiind importante. Ieri la Cluj era normal ca majoritatea suporterilor să fie ”infiltrați”, mai ales că CFR, cu toate titlurile adunate de ei, tot nu au cum să ajungă o echipă cu adevărat iubită în orașul lor. Se vede clar diferența dintre ce înseamnă o echipă marginală umflată artificial, care a reușit să adune doar suporteri de rezultat și o echipă cu tradiție fotbalistică cum este Steaua, cu toate denumirile purtate de-a lungul timpului.
@bucur, confirm. Ieri erau masini bara la bara la iesirea din Baia Mare. Se mergea in coloana la meci la Cluj. Eu am vazut cel putin 10 masini cu fulare si steaguri cu Steaua
titlul e departe…numai daca avem noroc chior putem castiga
Nici măcar nu e vorba de noroc, darămite chior !
Dacă vom avea consistentă în evoluție și rezultate, titlul e al nostru !.
Parcă al 27-lea ? Nu ?….
Et totusi cred ca batem pe farul dar câștigătoarea etapei viitoare va fi cfr, dar pt titlu este greu … ce bine era dacă ieri coman o dădea in ațe atunci când avea echipa cfr-ului in spate și jumate de tribuna
Jocul din prima repriza modest, asta și datorită cuplului Șut & Ovidiu Popescu.. A 2 a repriza joc mai bun, totusi introducerea lui Dawa in apărare a omorât orice speranța la faza de construcție / siguranta n apărare!
Fizic stam bine, frânării își cărau cu greu ghetele de prin minutul 78, doar arbitru și neșansa a făcut sa nu câștigam .
Liniile trase pt ofsaid ca la noi la nimeni, unde era partea cu (sa dam credit atacului) se aplica doar la farul? Penalty-ul la Miculescu, vine din spate burca și ii pune piedica cât mingea e in joc ( nu au dat nimic), compagno pleacă din poziție regulamentara, este trântit in careu evident ca nu au dat penalty, au pus offsaid, ne mânca “cavalerii negri”, se tot aduna greșeli pe puncte, cu farul, Craiova și CFR, ar fi greșeli de 3p, farul gol anulat pe nedrept , Craiova (penalty clar) , CFR gol și penalty refuzat…
https://www.youtube.com/watch?v=HajnzcT6ZcU
Farul are program mai greu de aici incolo. Important e ca noi sa jucam mai bine.
PS. Lacatus, un jucator de marca in istoria noastra, are iar momente de ratacire. Ca si alti jucatori din generatia de aur, el inca face confuzie intre era comunista si cea contemporana. Asa se face ca ideea de proprietate e neclara si pratic la mila unor conducatori vremelnici, deci nu conteaza cine si ce plateste. Stadion de 100 milioane de euro e trecut lejer in grija unui grup de interese, nici o problema pt Laca! Intretinere de alte milioane, iar nici o problema pt Laca! Si cum adica sa aiba tupeu vreun roman sa ceara acces la o investitie publica, ce e democratie aici? Sa mearga unde unde ii da voie partidul, nu unde vrea el. Mi-e sila de idee in sine, ca in secolul asta cineva poate gandi asa, ca un roman (chiar si unul cu trecut dubios si exprimari jenante) poate fi mistocarit public de acest grup mafiot care se vrea elitist.
Sa radem cu fitzuica Urzica Spritzurilor:
1. Lacatus ie indignat de tupeul unuia fara grade si fara apartenenta la grupul de la Cluj de a cere acces contra-cost pe stadionul Ghencea. Ba, da’ chiar asa, acum oricine poate sa ceara acces in UM???
2. Ion-fanta-de-lumina-Mos-Craciun, fost arbitru de casa al Dinamo si de sufragerie al Copos-Rapidului, baga niste strambe, cica fault la Barligea Clujului. Altele n-a vazut, prin careul cheferist, ca i-a intrat o fanta-n ochi.
3. 2000 de gorobeti in Ghencea pt CSA cu Poli Iasi. Toti numarati, bob cu bob, poate doar unu-doi vantu’ sa fii… Si linkuri multe pt atmosfera, cu boxele date la maxim, ca poate impresioneaza. Acum sa fiu cinstit, numai vazand pe aia din peluza, trebuie sa admit ca erau mai multi decat cei 200 de la meciurile recente, probabil cam 300, cu tot cu steaguri. Ceea ce inseamna ca restul pana la 2000 (sic!) erau la Iasi, vizionand meciul intr-o crasma. Sau poate erau la Talpan in birou, sa cotizeze pt amenda catre B1.
Hai Geambasu, hai Stucan, hai mai baieti ca se poate mai bine decat atat!!
daca la unul precum Gabi Balint poate fi inteleasa pana la un punct aversiunea fata de tot ceea ce inseamna Becali in contextul insinuarilor pipereanului legate de orientarea sexuala a lui Gaboaja din urma cu multi ani, indarjirea altora precum Lacatus sau Adi Popa (doua personaje care au mancat caviar pe langa sau de pe urma lui Becali) ridica semne de intrebare in privinta bunului simt si a educatiei, macar minima decenta le-ar fi putut spune sa se abtina de la verdicte pro-ceseatiste
Pai nu e neaparat sa dai dreptate celui care ti-a dat contract. Dar e jenant sa amesteci banii primariilor (administratie locala) cu banii ministerului (administratie de stat, guvernamentala), sau sa faci confuzie intre societate de drept public si societate de drept privat. Balint, Lacatus si Adi Popa vor ca un popor intreg sa plateasca pt un club sportiv de la care niste burtosi isi dau prime si salarii, sau reguleaza accesul ca pe mosia proprie. Banii dati de populatie catre MAPN sunt ca sa fim aparati de agresiuni externe, nu ca sa ne apere Talpan de Becali cel rau si FCSB, si nici ca sa aiba Chipirliu salariu mai mare decat un pilor de avion militar.
Si tot lipsa de bun simt este si sa minti cu nonsalanta despre un asa zis suport al fanilor, cand in realitate ai maxim 2-300 de insi la meci. Auzi la Adi Popa, cica 8000 de bilete vandute!!! Pai mai Adi, au cumparat 8000 bilete si au aparut tot 300 in tribuna? Sau alea 8000 sunt biletele vandute pt tot sezonul, inclusiv meciurle de juniori?
Deci pt tine, DACA Lacatus SI Adi Popa, au mancat cash de la Becali, acu inseamna CA Tre sa continue minciuna??? Oamenii si-au facut jobul pt banii aia. SI ei, CA SI noi toti suporterii stelisti am fost mintiti de Becali, SI de generali, Ani de zile. Acum s- a aflat, CA defapt Becali nu a avut niciodata Steaua, cum credeam toti. E clar acum. Ce e asa de neinteles in mintea ta, quark? Trebuie sa taca SI sa continue in minciuna? Noi suntem suporterii ai Stelei, nu ai CSA cum zice presa, ci ai Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti. Bun,care echipa din cele doua SE numeste asa? Aia din B. Care Este in B din cauza FRF SI a minciunei continue a FCSB. Nici macar FCSB in acte nu vine de la Fotbal Club Steaua Bucuresti. Deci ce e atat de neinteles? Toti oamenii care nu sunt din Bucuresti tin cu Becali CA asa le zice televizorul. Majoritatea bucurestenilor nu Mai merge la meciuri pt CA Inca sunt indecisi. Sudul Stelei din B, este fostul Nord plus Sud. Singurele Brigazi care au ramas la Nord sunt Skins, Titan Boys SI Nucleo. SI acestea sunt jumatate din ce erau inainte CA oamenii, pt CA multi sunt Inca indecisi din cauza procesului. Dar Sudul acum sunt SI inclusiv fostele Brigazi de la Nord, Armata Vest, Roosters, Combat. Care erau destul de multi oameni. La FCSB doar cand e un meci important vin foarte multi tineri care Inca nu inteleg aceste lucruri SI care Inca spera CA Becali VA castigat inapoi marca. Acest lucru Este imposibil acum , pt CA nu are acte cu care sa arate acest lucru. Gata s-a terminat. Unii tin cu Faci Ce Spune Becali, chiar DACA voi Ii spuneti Steaua, echipa nu SE numeste asa. SI odata si-odata Becali v-a muri sau procesul SE v-a termina. El nu v-a Mai avea vreodata Steaua, pt CA de faptul nu a avut-o niciodata. Dar cum SE face, CA voi sustineti o echipa care nu SE numeste asa, iar facand acest lucru doar ii da-ti apa la moara lui Becali??? Cum VA puteti privii in oglinda SI sa spuneti ca sunteti stelisti, cand voi tineti cu o echipa care nu SE numeste Steaua?
Pe Lăcătuș parțial îl putem înțelege, a trăit gloria sportivă cât timp Steaua a fost în subordinea armatei, are grad militar și probabil multe privilegii, dar în același timp, Becali l-a pus de trei ori antrenor, în ciuda incompetenței sale! Măcar pentru asta putea să se abțină. Bun, să zicem că ții cu gluma proastă CSA la fotbal, dar să fii de acord cu blocarea accesului Stelei-FCSB contracost pe un stadion ținut pe linia de plutire din banii contribuabililor, într-o țară cu multe lipsuri, e o lipsă totală de bun simț!
Cât despre Adi Popa, nu are sens să discutăm, e și mai greu de înțeles. Un jucător ok pentru vremea lui, care neavând loc în altă parte, pe apus de carieră a găsit un loc călduț și fără presiune la cazarmă. Ceea ce e aberant la el e că susține că a jucat la Steaua, dar în același timp, susține că CSA e Steaua. E clar o fierbere mare în creierașii lui și nu îl bănuiesc de un coeficient de inteligență prea ridicat. La fel și Ogăraru susține că “a jucat cu Steaua pe piept”….
S-a pus de strategie la C$A…e gata planul ala copt prin 2017 cand s-a lansat noua echipa: https://www.prosport.ro/fotbal-intern/motivul-strategic-pentru-care-gloriile-stelei-au-fost-prezente-in-numar-mare-la-meciul-cu-iasiul-intalnire-de-taina-pentru-viitorul-clubului-au-mai-participat-oameni-din-mediul-politic-si-de-aface-19634388
Se face deceniul la anul de cand au sigla noastra …imi amintesc ca la vremea respectiva nu puteau inchide poarte unitatii de investitori, curgeau milioanele garla in buzunarele generalilor…pardon, clubului…dupa NOUA (9) ani se intalnesc sa faca strategii gloriile, generalii si oamenii de afaceri. or fi tot aia de acu 9 ani?
Ce să zic, frumoasă adunare la CSA, poate vin și americanii de care zicea Pițurcă ca “sponsori” iar deciziile le va lua tovarășul colonel Talpan. Să nu care cumva să creadă că Steaua poate fi înstrăinată! Sunt curios cine sunt acei oameni de afaceri dispuși să sponsorizeze cazarma “Steaua” fără să cumpere nimic. Cred că totul e în mintea lor…
Si americanii aia care bagau 50 – 100 milioane dolari imediat, dupa spusele lui Piturca sr., mai ajung sau n-au prins bilete de avion ? Sau a fost vorba de Americanu’ din serialul La Bloc ?
Cat despre șușaneua de marti, e suficient sa citez din editorialul lui Răzvan Boanchiș cu titlul „Steaua – Dinamo, derby-ul clasei pregătitoare” :
“Singura glumă e CSA Steaua. Nu se califică nici la parodii. Există parodii de mare clasă și parodii de prisos. CSA Steaua e de prisos pe banii unei instituții (Armata) care nu mai are copii de trupă, dar are copii de mingi.
Amuzant e că urmează „derby-ul Steaua – Dinamo”. Așa îl consideră presa – derby. În liga a doua. Și în deschidere s-au certat Burcă si Adi Popa. Aș fi tentat să scriu că Burcă și Adi Popa sunt idolii clasei pregătitoare, dar aș face o mare greșeală.
Copiii de la clasa pregătitoare vin la școală în tricouri cu Messi. Am toată stima (fără nicio ironie!) pentru presa care poate vinde o asemenea știre.
Pentru mine, „derby-ul” CSA Steaua – Dinamo are valoarea informației „nu știu care cântăcioasă a dat like la postarea altei cântăcioase”.
Subiectul cu investitorii americani pe care spera Piturca sa-i convinga nu mai e de actualitate. Au fost la meciul CSA Steaua – Csikszereda 0 – 4 din august 2022 si au avut ce vedea pentru a lua o decizie rapida: 400 de spectatori si o echipa praf.
Ce americani, poate sa vina rusii, nord-coreenii sau kosovarii. Pana atunci Laca e suparat, Balint e suparat, Talpan e cum e si Oprita incepe sa se trezeasca din betia succeselor cu Selimbar si Dumbravita. Mai, si ei care asteptau suporterii aia multi la stadion!!!
https://www.sport.ro/liga-2/daniel-oprita-sunt-suparat-ca-nu-vine-lumea-la-stadion-locul-1-cu-locul-2-si-a-fost-cum-a-fost.html
Nu imi sa cred:
https://www.fanatik.ro/lege-cu-dedicatie-pentru-promovarea-csa-steaua-in-superliga-fostul-ministru-al-apararii-face-pasul-decisiv-in-favoarea-clubului-armatei-20360953
Ba sa iti sa crezi 🙂
CSA Steaua Bucuresti aproape la toate sporturile este prezenta in prima liga, langa CSM Bucuresti, CS Dinamo, CS Rapid.
Doar anomalia LPF interzice la sportul numit “fotbal” sa participe echipa din Ghencea.
@Vally118: Numai comunistii din PSD puteau face mizeria asta. Anomalie mai Vally e intoarcerea la timpurile comuniste, cu echipe de stat, platite din banii tuturor. Destinatia banlor platiti de romani pt apararea tarii e schimbata in mod fraudulos catre un club de sport fara control al societatii civice. Nu te bucura, inca nu a trecut nici o lege, e doar fitzuica de la Dincu CFR. Asteptam reactia societatii civile la acest proiect de fraudare legalizata.
Nu e nicio anomalie in ceea ce face LPF! Se respecta principiile sanatoase, nu politicianismul.
Concret, SuperLiga este organizata de Liga Profesionista de Fotbal, nu de federatia sportului respectiv, asa cum este la baschet, handbal, volei.
In fotbalul profesionist din Romania si din lume au dreptul sa participe cluburile sportive profesioniste.
Este corect ca in ligile profesioniste sa nu aiba dreptul sa participe cluburile sportive de drept public, pentru ca o asemenea competitie isi pierde integritatea.
Un privat nu poate concura cu un minister.
Nu este corect ca intr-o liga profesionista sa fie competitoare echipa ministerului apararii nationale, care are alocat din contributiile tuturor cetatenilor tarii noastre un buget de 2.5% din PIB-ul Romaniei. De la bugetul de stat national, nu de la un buget local.
Nu este corect ca intr-o liga profesionista sa participe un club de drept public al carui conducator, cum ar fi ministrul sau fostul ministru al apararii, sa aiba puterea efectiva de a initia si impune o schimbare legislativa care sa favorizeze propriul club.
Un club privat nu are o asemenea posibilitate.
Nu este corect ca din bugetul ministerului apararii nationale sa le aloce anual milioane de euro numai pentru activitatea unui club sportiv, in timp ce salariile militarilor sunt calculate tot raportat la salariul minim pe economie din anul 2006, iar pensiile militare sunt facute praf.
Nu este corect sa se indice in expunerea de motive privind necesitatea modificarii legii sportului ca prin noua prevedere se stimuleaza activitatea sportiva la nivelul intregii populatii. Incredibila minciuna!
Dâncu e un personaj mult prea slinos și dubios chiar și pentru standardele oricum joase ale PSD-ului, motiv pentru care l-au și înlocuit de la cârma ministerului. E drept, datorită influenței sale, nu au putut să se scape de tot de el, dar șansele ca propunerea acestuia să treacă de parlament sunt minime. Apoi propunerea din punctul meu de vedere e binevenită. Cei 200 sau 300 de mândri pionieri din Grota Sud, alături de tovarășul Talpan, speră în continuare degeaba că vor putea promova sub forma actuală de organizare ca unitate militară cu bani fără limită de la fraierii care chiar muncesc în țara asta și eventual vor prosti niște “sponsori”. Orice amăgire a talpanistilor e binevenită.
Basca, Dancu e suporterul si prietenul franarilor din Cluj!
Daca se modifica legea…se va reveni la cluburi mufate la bani publici.
In acel moment, eu am terminat-o cu fotbalul, cu tot!!! Ma f… in capul lor de politruci care vor sa suga bani publici fara probleme!
Delirul continuă! Talpan se ia acum la trântă și cu cei 300 de discipoli ai săi și susține că propunerea legislativă este opera lui:
https://www.gsp.ro/fotbal/liga-2/florin-talpan-csa-steaua-legea-sportului-694309.html
Telenovela Talpan și cazarma sovietică continuă.
Între timp ”Steaua liberă” jubilează și susține că clubul Steaua ”face performanțe la aproape toate sporturile” , deși se vede cu ochiul liber că CSA nu prea mai contează la nici un sport! Apoi susține că ”cu această propunere de modificare se introduce din nou transparența în sportul românesc.” Adică insineuează că statul este cel mai bun administrator! Nu îmi vine să cred că pot emite unii în anul 2023 asemenea inepții! Să se ducă în Coreea de Nord să vadă acolo ce bine le administrează statul pe toate!
Sper ca macar acum lumea s-a convins ca tot demersul ala nu a fost din senin si talpan nu e doar un personaj smintit si lipsit de sustinere.
Acum multi ani s-a tot discutat pe aici acest subiect. Multi s-au perindat pe la guvernare , multi au promis rezolvarea problemei , nimic nu s-a intamplat. Acum . se lucreaza , fix acum cand trebuie sa vina niste decizii din partea jusititiei. Coincidenta ?
pot sa faca baietii ce artificii vor si sa-si bage surogatul in Superliga cu dedicatie, daca n-am virat pana acum, nici n-o voi face oricate tinichele isi vor prinde in piept baietii precum generalii lui Stalin, daca unii au amnezie si nu-si amintesc ca Steaua a plecat definitiv de la Armata in doua etape, in ’98 si 2003, e problema lor
Isi aminteste cineva ca UEFA sa fi pus problema interzicerii actualei FCSB in cupele europene, ca fiind o entitate noua ? UEFA a facut-o in 2 cazuri: CSU a stat pe bara pentru ca n-avea nicio treaba cu istorica Universitatea iar Hagi (care a evitat cu perseverenta sa explice publicului din Ro cum sta treaba la Ovidiu) va avea drept de joc in Europa pentru ca este in fapt acelasi Viitorul care si-a schimbat denumirea in FCV Farul, nu este istoricul FC Farul C-ta, daca facea fuziune din care a rezultat o noua entitate, mai statea si el pe bara
Cum UEFA nu a limitat niciodata participarea actualei FCSB in cupele europene, mai mult, i-a mentinut coeficientul UEFA si a bonusat-o in calitate de fosta castigatoare, ceea ce decid instantele si dedicatiile Dîncilor ma lasa rece
Conform art. 31 alin. (1) din Legea sportului: “Cluburile sportive profesioniste sunt structuri sportive organizate ca asociaţii fără scop patrimonial sau societăţi comerciale sportive pe acţiuni, care au obţinut licenţa din partea federaţiei sportive naţionale, emisă în conformitate cu statutele şi regulamentele federaţiilor internaţionale pe ramura de sport.”
Pai legea sportului e valabila pentru toate sporturile, nu numai pentru fotbal, si sintagma cheie e cea referitoare la emiterea licentei pentru cluburile profesioniste in conformitate cu prevederile federatiei internationale.
Cum o sa obtina CSA Steaua licenta emisa conform regulamentului UEFA? Sau nu o intereseaza? Eu cred ca nu o intereseaza pentru ca singurul subiect de care se vorbeste de cateva zile este panica generata in randul unora de ultima decizie de rejudecare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Si se mai vorbeste de necesitatea aplicarii unei manevre similare celei din 2017 pe care sa o aplice repede pentru influentarea instantei de apel, adica sa transforme din pix CSA Steaua in club profesionist ca sa anuleze problemele pe care le are cu continuitatea.
Sa fie un club profesionist al armatei ca si asa avem o armata de profesionisti!
Dar o eventuala adoptare a acestei modificari legislative va avea efecte mult mai mari pentru bugetul de stat si cele locale. Vor putea sa aloce bani publici cu nemiluita pentru clientela de partid sub pretextul finantarii cluburilor profesioniste de traditie. Din pacate, in scurt timp, efectul va fi retragerea din fotbal a investitorilor privati. Cine va nebunul care va risca sa concureze statul sau un judet potent financiar?
După ce s-a umplut fițuica GSP cu articole pline de inepții despre o posibilă promovare a CSA ca urmare a inițiativei legislative a lui Dâncu, iată și o părere pertinentă despre acest non-subiect:
https://www.gsp.ro/fotbal/liga-2/csa-steaua-promovare-liga-1-proiect-legea-sportului-expert-politic-694339.html
In Romania orice e posibil, de multe ori in pofida bunului simt sau ratiunii. Romanii sunt cei care trebuie sa protesteze la aceasta incercare de deturnare de fonduri. Au fost proteste pt multe, dar daca pt legalizarea acestui abuz nu iese nimeni in strada, Romania isi merita soarta de sarmanii Europei. Nu e vorba de CSA in sine, ci de legalizarea deturnarilor de fonduri guvernamentale prin asa zise activitati sportive de performanta (care perfomante or fi alea, la ultimele Olimpiade vajnicii sportivi profesionisti incadrati in armata sau la interne au venit cu deshtu-n gura fluierand a paguba). Romanii platesc taxe si impozite pt fi aparati de armata tarii, nu pt ca Talpan sau Adi Popa sa se creada vedete.Sper ca exista politicieni cu cap sa inteleaga ca partidele care suporta o asemenea anomalie vor plati. Iar ca tot vine vorba de primarii, nu e diferita treaba, e tot deturnare de fonduri, dar care afecteaza cetatenii pe plan local. Cu alte cuvinte, mergeti cu furcile peste boierii de la primarie daca nu aveti spitale noi, sau drumuri pavate, sau autobuze, orice va poate imbunatati nivelul de trai, dar aveti echipe de sport profesioniste, Culmea ironiei, in timp ce e scandal cu bugetarii si lipsa de fonduri pt salariile lor, vine un idiot cu gandire comunista si vrea sa mai adauge la lista de cheltuieli guvernamentale si salariile vestitilor Chunchukov, Wallace sau Adi Popa.
Sper ca protestele sa se auda clar pana in biroul securistului Dancu, si sa-l scuture din somn pe Talpan. Cine vrea sport de performanta, sa faca pe banii lui. Piturca, T Stoica, Adi Popa, Talpan, Dancu si toti cei care vor CSA, mergeti la banca, faceti cont, cumparati CSA (sau Dinamo, Etc) si tot inainte. Dar nu pe banii lui nea Ionel, tanti Floarea sau a celor care sufera in fata spitalelor mizerabile.
https://www.gsp.ro/fotbal/liga-2/csa-steaua-discutii-ilie-dumitrescu-cristian-geambasu-narcis-raducan-radu-naum-694378.html
https://www.gsp.ro/opinii/editorial-tudor-samuila-schimbam-o-lege-pentru-un-club-e-normal-694334.html
Oare ce “bomboane” au luat Oprita, Miu, Talpan, Adi Popa, Walace si trupa lu’ papuc de viseaza ca se “intorc” suporterii in cazarma???
https://www.gsp.ro/fotbal/liga-2/proiectul-lui-dancu-a-socat-coalitia-csa-steaua-694438.html
Sunt convins ca initiativa cu dedicatie-CSA a lui Dancu va fi un mare, un foarte mare FASSSSSSS !
Nu mai spun de …”urgenta” la care spera Plutonul-Talpan dar nici Coalitia de Guvernare nu va aproba acest proiect in Parlament si nici Presedintele nu ar promulga asemenea PROSTIE danco-talpanista prin care………..
“s-ar intra într-o contradicție totală cu principiile fundamentale ale Uniunii Europene. Practic, România s-ar întoarce în vremea lui Ceaușescu, cu cluburi departamentele, conduse de Bobu, Postelnicu și ceilalți, ca pe vremea dictaturii”…
De la o zi la alta se vor clarifica dolentele talpanistilor (Dincu, Lacatus, Piturca, Stoica, Balint, Miu, Oprita, Popa etc)de promovare a falsei Steaua …., “adio” de la promovare în acest an !”- spune unul dinte cei MULTI (3 !)INITIATORI ai legii :
“Traseul legislativ până să se ajungă la promulgat durează cel puțin un an de zile”.
“Talpan nu stăpânește tehnica legislativă, dacă se gândește la două-trei săptămâni”, a mai spus Constantin Bogdan Matei
https://www.fanatik.ro/csa-steaua-isi-ia-adio-de-la-promovare-in-acest-an-initiatorul-legii-detalii-cheie-aceasta-lege-nu-o-avantajeaza-20362899
Daca CSA e salvarea sportului romanesc, atunci asa sa fie pe banii lor. Adica pe banii lui Dincu, Talpan, Miu, Oprita, Adi Popa, cadre militare si in general oricine vrea sa contribuie pe cont propriu. Pe banii lor, luna de luna. Dar trebuie protestat la legiferarea deturnarilor de fonduri in numele unor performante sportive. Sportul de performanta e platit regeste in zilele noastre, fie ca e fotbal sau handbal sau baschet sau atletism. Poate chiar si scrima sau tirul cu arcul. Deci cine vrea performanta, sa-si riste banii. Adica daca Halep face performanta, atunci trebuie platita de statul roman? La fel si cu CSA, daca castiga Liga Campionilor si vreo 50 milioane de euro, atunci impartim cu totii banii aia? Sau numai Talpan si Miu se servesc din ei? Iar daca “performanta” e doar locul 5 in Mamaliga, asta inseamna ca era musai sa fie ei pe locul 5 ca sa salveze fotbalul romanesc?
Este inadmisibil ca in anul 2023 sa discutam asemenea anomalii, echipe departamentale intr o competiție condusă de privați, bine acum “liberii” o sa mi sara n cap spunând ca 70% din echipele din prima divizie sunt finanțate din bani publici, așa o fi nu contesta nimeni dar una e o finanțare locală și alta de la minister, pai bă anomaliilor de ce unul din Cluj , Ploiești, Timișoara sa susțină o echipa a ministerului apărării ? Banii publici locali implica voit și cetățeanul, dacă nu și dorește asta are șansa ca la 4 ani sa schimbe ceva, dar aici despre ce vorbim!? Pai eu sunt ministrul apărării și mi se scoala mie sa dau 20% din bugetul armatei echipei de fotbal (vorbim de un buget de 2.5%PIB) pai cum mai poate mai oligofrenilor sa concureze cineva cu mine!? sunt cazuri mai speciale când echipa ar avea nevoie de 3p pt accederea in play Off, evitarea retrogradării sau câștigarea campionatului și joaca cu o echipa finanțată de primarii, pai cine primează? Evident ca punctele vor ajunge acolo unde trebuie.. la ce naiba sa mai avem federatie ? De ce nu guvernul își Creează propriul campionat si in funcție de cine câștiga la barbut sa fie campion..
Cum plm facem cu UEFA? Ca toți cacanarii ăștia care vorbesc nu specifica negru pe alb ca echipele DEPARTAMENTALE nu sunt acceptate in competiție.
Cum sa gândești ba nebunule ca pe vremea răposatului? Da, nu vrea nimeni un patron ca Gigi becali dar mergem prea departe si din pacate in afara de media nu văd reacții si poziții oficiale ale celor de la Federatie, Talpan mai are un puc si e in orgasm pt ca evident a reprimit o “promisiune” a politicului, acum e evident ca acest măscărici are susținere masiva cu o oarecare influența (acum sa vedem dacă se materializează).. cum JIJI a câștigat dreptul la rejudecare cum au ieșit aceste legi, evident ca vor baga clona in A doar pt a forța anumite decizii in favoarea lor, altfel robinetul va putea fi inchis si nu mai pot burtoșii suge banul public, din pacate au atras lângă ei simboluri ale Stelei, oameni cu un caracter îndoielnic ce vor sa guste si ei din ciolan ca e mai bine sa fii bugetar decât sa pui curul la munca..
Dacă patronii din liga 1 nu reacționează la tâmpeniile de acolo își vor merita soarta, in schimb eu vreau sa rămân in anul 2023 si voi migra de tot de la fotbalul (pardon, circul) românesc …
In anul 2022, CSA Steaua a avut un buget asigurat de Ministerul Apararii Nationale de 27,37 milioane euro.
In Legea bugetului de stat pe anul 2023 (nr. 368/19.12.2022), la anexa 3/18 privind Ministerul Apararii Nationale se prevede suma alocata pentru sport in anul 2023: 143951000 lei, adica 29.14 milioane euro.
Adica o crestere cu 1.77 milioane euro.
Nu stiu suma exacta cheltuita de echipa de fotbal CSA Steaua.
Atentie, aceasta suma de 29.14 milioane euro nu este singulara, in bugetul pe anul 2023 mai este alocata si suma de 37827000 lei, adica 7,66 milioane euro pentru “servicii recreative si sportive”, dar ma gandesc aceasta suma nu merge toata spre CSA Steaua, ci mai scapa si pentru pregatirea sportiva a militarilor adevarati.
Adica in anul 2023, din taxele si impozitele platite de noi toti se duc aproape 37 milioane euro pentru CSA Steaua si suete sportive.
test