După o primă repriză ezitantă, roș-albaștrii si-au găsit cadența în mitanul secund și au bifat 3 puncte importante în clasamentul Superligii.
“FCSB s-a impus pe terenul celor de la FC Voluntari cu 2-1, în urma celor două goluri superbe reușite de Florinel Coman, care l-a egalat pe Darius Olaru în fruntea clasamentului marcatorilor.
Grație acestui succes, roș-albaștrii au refăcut distanța de 10 puncte față de ocupanta locului secund, cu două etape înainte de finalul sezonului regular.
Gazdele au condus la pauză, după un gol înscris de Andrei Dumiter, la capătul unei faze fixe, însă Florinel Coman a ieșit la rampă în a doua parte și, cu golurile din minutele 47 și 54, a închis tabela și a declanșat sărbătoarea pe Stadionul ”Anghel Iordănescu”, loc unde echipa noastră a obținut destul de rar victorii în ultimii ani.
Succesul de la Voluntari i-a fost dedicat lui Alexandru Pantea, care a suferit miercuri o intervenție chirurgicală în Italia și care urmează să înceapă un lung proces de recuperare medicală!
Pentru FCSB urmează partida de duminică seară, de pe National Arena, împotriva celor de la FC Petrolul Ploiesti, contând pentru etapa 29 din SuperLiga Romania.
Clubul nostru le mulțumește suporterilor din Peluza Nord, care au creat o atmosferă de vis joi seară!” -clubul FCSB.
Rezumatul meciului
FORZA STEAUA!
AVANCRONICĂ
FC Voluntari – FC Steaua se va juca pe Stadionul Anghel Iordănescu din Voluntari joi, 29 februarie, de la ora 21:00. Partida se va transmite la Digi Sport 1, Prima Sport 1 și Orange Sport 1.
Partida tur s-a terminat la egalitate, scor 0-0. În schimb, roș-albaștrii s-au impus cu 2-1 în ultimul joc de la Voluntari. Edjouma reușea o „dublă” pentru actualul lider al Superlgii. Două din ultimele cinci meciuri directe au fost câștigate de steliști. FC Voluntari n-a mai învins-o pe Steaua din anul 2020, de la un 2-1 reușit pe teren propriu.
FC Voluntari este mai aproape ca niciodată de retrogradare în Liga a 2-a. Ilfovenii au o serie neagră de rezultate, iar antrenorul Nicolae Dică pare să nu gestioneze bine situația. În ultimele cinci etape FC Voluntari a înregistrat trei eșecuri și două rezultate de egalitate . În runda precedentă, ilfovenii au jucat în Bănie cu CSU Craiova. Oltenii au deschis scorul prin Baiaram, în minutul 7. Voluntari a egalat în debutul părții secunde prin Dumiter, din penalty. Pe final, Maldonado a punctat pentru craioveni și a adus victoria cu 2-1. De asemenea, formația pregătită de Nicolae Dică a pierdut acasă meciul cu UTA, scor 1-0. În schimb, deplasarea de la Poli Iași s-a încheiat fără goluri, scor 0-0. Primul meci al lui Dică pe banca celor de la Voluntari a fost contra celor de la Hermannstadt, pe 5 februarie. Confruntarea s-a încheiat tot cu o remiză, scor 1-1. În clasamentul Superligii, FC Voluntari se află pe locul 14, cu 27 de puncte, cinci mai multe decât Dinamo, penultima clasată.
FC Steaua va încheia, cu siguranță, sezonul regulat pe primul loc. În etapa precedentă, roș-albaștrii au avut ceva emoții contra lanternei FC Botoșani, dar și-au adjudecat cele trei puncte cu scorul de 3-2. Vicecampioana rămâne neînvinsă în acest an 2024 și a câștigat trei din ultimele cinci partide în Superliga. Roș-albaștrii sunt lideri în campionat, cu 58 de puncte, cu 10 mai mult decât CFR Cluj și Rapid, principalele urmăritoare.
Joi seara, roș-albaștrii ar trebui să profite de forma slabă a gazdelor, în ciuda absenței căpitanului Darius Olaru din acest joc. Totuși, nu va fi așa de ușor cum pare din clasament. Partidele Stelei din Liga 1 cu FC Voluntari au fost dificile și, uneori, cu rezultate imprevizibile.
După disputa cu FC Botoșani, Steaua i-a pierdut pe Nana Antwi și pe Darius Olaru. Cei doi au văzut cartonașul roșu și nu vor putea fi pe teren. Conform spuselor lui Gigi Becali, Darius Olaru ar urma să fie înlocuit de Alexandru Băluță, iar în locul lui Antwi va intra Valentin Crețu.
FORZA STEAUA!
X Ray
Super Coman! Chiar dacă ne-am amuzat când i-a zis Becali prima dată M`Bappe, mie, cel puțin, mi se pare că la ora actuală și respectând proporțiile, chiar are ceva din stilul francezului la anumite execuții. Jucător exponențial!!!
Este folclor cu Becali. Gică Hagi i-a spus Mbappe lui Coman. Gigi Becali doar l-a citat pe rege, dar presa parșivă a pus în cârca ciobanului apelativul, miștocărindu-l, că nu-și permitea să râdă de Hagi.
În mai 2017, pe când Coman juca la Viitorul, Hagi îl compara cu Kylian Mbappe, pe atunci la AS Monaco.
„Coman al meu e cotat foarte slab, pe la 2-3 milioane. Pe alții la 18 ani îi vezi la 80 de milioane. Și e același jucător. Ca tip de jucător e acolo. Ca talent. Dar unul e român, altul e francez”, spunea Hagi.
În aceeași lună, Hagi a mai spus despre Coman că „este același cu Kylian Mbappe, a înscris deja 6 goluri în campionat, doar că este român și abia dacă-l știe cineva din străinătate”.
Interesant, nu îmi aminteam de asta, dar ai dreptate 100%, mereu e mai convenabil să-l miștocărești pe Becali decât pe cei cu blazon. Eu nu am mai comentat de mult pe aici – din păcate – dar pot să spun, analizând cu amici fani Steaua (fcsb adică, nu aberația lui Talpan) situația din ultimii ani, că oricâte declarații aiurea ar face Becali, echipa arată bine, face spectacol și are copii / puștani în tribune mai mult decât orice altă competitoare. Magia Stelei a supraviețuit, iar asta mi se pare extraordinar, deși nu s-a mai câștigat un titlu de 9 ani.
Nu au fost probleme/insolvențe/retrogradări. Sigur, se putea face mai mult, ca și titluri, că altfel… am văzut clipul cu baza de la Berceni, ceva super profi. Înainte cu ceva zile, am văzut imagini cu paragina de la Pro Rapid, care era poate cea mai modernă în 1997, cred, când s-a inaugurat.
Eu cred că în scurt timp tot mai mulți vor realiza că „ciobanul” a ținut și dezvoltat afacerea.