Șulfăneala lui Talpan (1). Steaua lui Păunescu era sub autoritatea Armatei în 2003? Răspunsul îl dă chiar CSA.

de | mai 4, 2018

Știm cu toții, că de dimineață până seară, Talpan îl acuza pe Becali că și-a însușit ilegal Steaua pentru că CSA nu ți-a dat acordul pentru transformarea clubului AFC Steaua București în societatea pe acțiuni SA FCSB SA. Evident, în sprijinul acuzei, cerea imperativ ca Becali să îi arate un document prin care CSA  a fost de acord. De ce? Pentru că șulfa știa sigur că nu există un astfel de document, pentru că era inutil. Vom vedea de ce.

Cum poate Talpan să spună că CSA Steaua are palmaresul până în 2003,  cum poate să acuze că Steaua ar fi fost luată ilegal de Becali de la CSA în 2003, când din anul 2000 prin lege (O.G. nr.26/2000), echipa de fotbal AFC Steaua era scoasă total de sub autoritatea MApN??

Cât de nesimțit trebuie să fii să minți cu nerușinare, când o recunoaște public până și CSA pe site-ul csasteaua.ro!??

Ce scrie CSA pe site-ul oficial:

“Astfel, secţia de fotbal a C.S.A. ”Steaua Bucureşti” s-a desprins de club în anul 1998….

În urma adreselor şi somaţiilor de la Liga Profesionistă de Fotbal şi de la Federaţia Română de Fotbal, pentru a nu risca înscrierea echipei de fotbal în campionatul intern şi în special în cupele europene, s-a înfiinţat Asociaţia fără scop patrimonial A.F.C. “Steaua Bucureşti”….

În statutul asociaţiei, adoptat la 9 aprilie 1998, cu ocazia adunării constitutive, la articolul 6 se prevedea că ”asociaţia se află sub autoritatea M.Ap.N., M.T.S. şi respectă regulamentele F.R.F., L.P.F., F.I.F.A. şi U.E.F.A….

După publicarea O.G. nr.26/2000, care a abrogat Legea nr. 21/1924, A.F.C. “Steaua Bucureşti” a ieşit de sub autoritatea Ministerului Apărării Naţionale…. – am încheiat citatul.

Și CSA o dă cotită, pentru că SC FCSB SA nu a preluat gratuit, ci a fost aportul de capital adus de AFC Steaua București la societate în care deținea 36% din acțiuni, plus și-a achitat datorii de 6,1 mil. dolari în contul a 64% din acțiuni date la Becali, Păunescu, Pițurcă…, plus 21 de jucători cesionați cu titlu gratuit de Becali.

Deci, la revedere Steaua, Talpane! Din 2000, și prin lege, nu mai exista vreo obligație a FC Steaua față de CSA sau MApN pentru că era interzis ca o asociație independentă de drept privat să controlată de stat (Armată)!

În concluzie, atunci când AFC Steaua Bucuresti a înființat SC FCSB SA, în 2003, nu avea nevoie de niciun aviz/aprobarea de la CSA sau a MApN, cum țipă Talpan & Co.

De fapt știe și Talpan, de aceea CSA nu a revendicat clubul dat în 1998, ci s-a limitat să atace o marcă înregistrată în 2004. Dar despre șulfăneala asta voi scrie un articol separat.

Ce scria în statutul AFC, aprobat și de MApN în 1998, cum ne spune CSA-ul?

  • “Asociația fără scop patrimonial Fotbal Club Steaua București va continua activitatea de performanță a Secției de Fotbal a Clubului Sportiv al Armatei Steaua București și preia în întregime tradițiile glorioase ale acestei.” 

Dacă a pus fosta siglă a FC Steaua pe o nouă echipă de fotbal a CSA, Talpan credea că păcălește lumea și este automat Steaua 1947 cu palmares cu tot.  Însă CSA nu mai avea Steaua din 1998, după cum s-a demonstrat și mai sus.

Fotografia postată de Steaua roș-albastră.

Concluzia:
FCSB= AFC Steaua București= Steaua 1947!
CSA Steaua= clona Steluța lui Talpan din 2017

Notă.
Dacă CSA Steaua nu ar revendinca palmaresul echipei FC Steaua, atunci nu ar fi o clonă, ci o altă echipă Steaua cu palmaresul din 2017 și patronată de MApN. Exact cum e CS Dinamo, echipa MAI-ului. Echipa lui Badea, CS FC Dinamo, este și ea o clonă.

X Ray

33 de comentarii la „Șulfăneala lui Talpan (1). Steaua lui Păunescu era sub autoritatea Armatei în 2003? Răspunsul îl dă chiar CSA.

  1. alexc

    Mfcsteaua aici din pacate iti dau dreptate insa imi pare rau ca s-a ajuns aici. Sa fiu sincer m-a durut putin cand rapidistii au dominat peluza sud chiar daca am fost injurat de unii dintre ei. Nici nu as vrea sa-i vad umiliti sau sa se zbata prin ligile inferioare.

    1. trracus

      Sincer tot timpul am avut o atitudine impaciuitoare. Am repetat de sute de ori ca tre sa fim uniti, sa nu ne certam intre noi, ca suntem aceeasi familie etc etc.

      Dar cand in schimb, suntem jigniti in mod repetat, improscati cu ura, pana la a afirma enormitati ca noi suntem dusmanul lor de moarte. Peste asta nu pot sa mai trec.

      Numai niste nenorociti ar putea spune asa ceva.

      8
      2
  2. yoady

    Foarte bun articol. Le-am scris si eu “liberilor” acum cateva luni despre aspectul asta.
    Au zis ca eu “articol”, probabil postat/scris de “ITistul” CSA-ului, ca nu conteaza. Cred ca mai este si un comunicat de presa, semnat de Biroul de Presa al CSA Steaua, care face referire la chestiunea asta.
    Inca un lucrul amuzant: Magazinul online al partenerului oficial al CSA – S.C. ROD 94 SERV-COM S.R.L., vindea(nu sunt sigur daca inca mai vand) pe site-ul lor tricouri cu Dica, Radoi&Co + esarfe&altele cu CAMPIONII 2013, sau cu un palmares care cuprindea 26 de titluri..

    2
    2
  3. quark

    n-am crezut nicio clipa ca cei din spatele lui talpan au pierdut haturile si nu mi-am facut sperante, mai mult, cand pipereanul a aparut ieri ca sa adulmece victoria, am fost convins ca n-avem nicio sansa, mai mereu e exact pe dos fata de ce spune el

    “Magistraţii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) au respins azi recursul intentat de Gigi Becali în privinţa dreptului de folosire pentru marca Steaua. Decizia este definitivă”

    7
    1
        1. stelisthu

          @vasglo

          E doar o parere exprimata pe baza datelor de pana acum, in care toate procesele importante au fost castigate DIN PACATE de CSA (Talpan). Probabil nu vor fi 37 de milioane, dar va fi oricum o suma de ordinul milioanelor de euro.

          Sper sa ma insel! Pentru mine oricum FCSB e Steaua!

          5
          2
    1. xray Autor articol

      E vorba doar sa foloseasca sau nu numele Steaua. CSA are marca pe sintagma “Steaua Bucuresti” și o folosește în toate sporturile din 1961.
      Steaua inainte de a fi Steaua s-a numit CCA, 11 ani! A murit lumea? Echipa a continuat sa existe și sa joace in Liga 1. Steaua e continuatoarea CCA, iar FCSB a Stelei.

      Va putea folosi numele Steaua cu acordul MApN.

      3
      3
      1. keyser-soze

        🙂 Bucuria nebunilor. Lupta importanta se duce in alte procese. Palmaresul si evolutia echipei sunt cele mai importante. Steaua nu joaca pe tapsanele din liga a 4-a cu AFC Asfalt 🙂

        5
        3
  4. superstar18

    Na c-a pierdut iar stăpânul din Pipera. Nu se poate dom’ne, își bagă binomul coada in justiție sa nu aiba jiji pace.
    Pe 9 mai o sa ceara iar avocații lui amânare. Dar sfârșitul tarabei voastre din 4 consoane fcsb e pe aproape. Tic tac tic tac.

    6
    10
    1. vasglo

      @superstar18

      Mai usor cu pianul pe scari! Intreaba-ti mentorul Talpan si vezi ca azi nu s-a schimbat nimic. Este a aceeasi situatie ca ieri!.Ati castigat ce aveati deja, un nume! Nimic mai mult!…-:)

      5
      1
  5. killertits

    Daca cineva spera ca va castiga, acela sigur era doar ciobanul…cel putin eu nu mi-am pus niciodata sperante in procesul asta, era (cred) destul de clar dinainte ce finalitate va avea.
    Ca doar nu era sa isi dea in cap mai marii magistraturii unul altuia 🙂

    Indiferent cum se numeste echipa, pentru mine este cea care a continuat traditia, punct.

    9
    2
  6. puiu-mordasan

    Se pare ca singura sansa pentru a recupera marca si sigla este o intelegere cu M.Ap.N-ul, deoarece Gigi a pierdut azi ultima sansa in instanta si I.C.C.J. a respins ca nefondat recursul….sincer sa fiu nici nu aveam sperante ca o Instanta din Romania sa aduca prejudicii statului indiferent de maniera sau procedura…asa ca FC FCSB SA ramane doar cu palmaresul si continuatoarea Stelei pe plan sportiv…asta este mergem inainte…in inimile noastre ramane tot “STEAUA” indiferent de hotararile instantelor civile…
    Fortza STEAUA trup si suflet pentru culori!

    8
    1
  7. alexutz2007

    killertits de continuat a continuat dar sa vedem si ce a continuat. Cand te invinge unul care pana in 2014 a fost fie prin razboi fie punea stampile pe niste acte atunci lucrurile sunt extrem de clare.
    Intrebarea care ma framanta este si cat timp ne vom numi FCSB pentru ca daca Talpan va obtine o suma serioasa atunci adio FCSB.
    Singura chestie pe care o poate face Puscariasul e sa te duca la MAPN si sa plateasca.
    Pacat de PRA, pacat de fanii care cheltuie timp si bani pentru deplasari etc.

    1
    2
  8. vasglo

    @alexutz2007

    De unde atata negativism peste noapte. Azi nu s-a schimbat nimic. Este a aceeasi situatie ca ieri!. CSA a castigat ceea ce deja avea, un nume! Nimic mai mult!…-:)

    4
    1
  9. alexc

    @vasglo hai sa nu fim tampiti. Ba s-au schimbat multe. Noi nu ne vom mai numi niciodata Steaua iar FCSB in maxim 1-2 ani va disparea.
    Cand te bate unul care pana in 2014 nici nu cred ca a fost prin instante lucrurile sunt clare.
    Culmea ca groparul echipei Steaua Bucuresti a fost Becali pentru ca AFC Steaua Bucuresti(grasu ala de la Poli a si declarat asta acum ceva ani) a fost echipa istorica. CSA din liga a 4 a e doar o tentativa.
    Lucruri sunt foarte clare: ca vrem ca nu vrem noi suntem FCSB si macar sa aiba bunul simt sa schimbe numele in FC Bucuresti sau sa se impace cu armata.

    3
    6
    1. vasglo

      @apparte2003

      Putina rabdare si o sa vedem si cam cat valoreaza “marca” aia castigata cu atata truda pe frontul de lupta de Talpan ca s-o lipeasca pe beretele racanilor care se distreaza ca amatori in Liga a 4-a judeteana-:)

      1
      1
  10. alexutz2007

    apparte2003 poate si daca nu va apela va fi un prost!
    De sigla nu ma intereseaza in schimb de nume da. Adica nu ai aceeasi sigla,nu ai aceleasi culori, nu ai acelasi punct de lucru, nu joci pe acelasi stadion, suporterii au ales pe cine sa sustina si nu confunda CSA cu FCSB si tu nu esti capabil sa bati in plm un amarat de consilier?

    1
    2
  11. quark

    copy paste cu reactia pachidermului aka col. Bretele :

    “Decizia de astăzi a instanței este una logică și firească, în continuarea celorlalte decizii luate începând cu decembrie 2014 încoace. Nu am avut foarte mari emoții pentru că marca Steaua a aparținut întotdeauna clubului sportiv. Îl felicit pe această cale pe domnul colonel Florin Talpan și îl asigur de tot sprijinul nostru în demersurile sale viitoare din procesele în care este implicat clubul sportiv. Așa cum spune și decizia, cei de la FCSB și domnul Becali nu mai au nici o cale de atac în România”

    ref declaratia lui Geambazi legata de dreptul de a folosi numele, col Bretele :

    “Până în prezent nu am primit nici o solicitare în acest sens. Când vom primim, vom analiza și vom da un răspuns! Deocamdată mai avem două procese importante: cel legat de recuperarea prejudiciului de 37 de milioane de euro și cel cu restabilirea palmaresului. După ce se vor da decizii definitive și în aceste cazuri, totul va fi foarte clar”

  12. xray Autor articol

    @apparte2003

    Marca aceea conține pe ea un nume Steaua București
    E logic să se lege de el pentru denumire, în scopuri comerciale, însă fotbalul nu îl joacă marca, ci echipa pe teren. Ori echipei din Liga 1 nu au ce să-i facă nici cu 1000 de marci!

    3
    1
  13. apparte2003

    xray, asta spun de 3 ani: “PE LEGISLATIA NOASTRA (ROMÂNA), pierzând marca pierde tot!” Si te contrazic, denumirea e legata de marca pt ca numele apare pe bilete, iar vânzarea biletelor…
    Cum am mai spus, trebuia mers in strainatate cu procesul pt marca!

  14. alexandru-h

    @apparte2003

    Becali a tratat mereu cu lejeritate problemele astea. In fapt, trebuia sa se opuna initial inscrierii de catre CSA a unei marci identice la OSIM – ca de acolo se trag problemele astea juridice. Macar daca ar fi tacut din gura – dar extazele astea periodice despre cum va lua inapoi numele Steaua fac mai mult rau decat bine.

    Echipa a fost fortata sa-si modifice numele la Registrul Comertului. Gata, fini… ori iti promovezi noul nume, ori traiesti inca in trecut, lasandu-l pe Talpan sa-si bata joc de tine!

    1
    1
    1. apparte2003

      Pao crezi ca am uitat cearta cu Bodu pt datoriiile AFC când ii spunea ca nu da 2 bani pe marvca trafitie, palmares etc!
      : Ideea mra era ca nu putea sa obtina numele fara marca si ca trebuie sa me obisnuim cu ideea ca echipa noastra nu se mai poate numi Steaua din pecate!

  15. vasglo

    @alexandru-h

    Corect, hai sa ne concentram pe astea 3 etape care au mai ramas si sa nu uitam exuberanta tribunelor de la ultimul nostru meci de pe National! Asta conteaza cel mai mult!….

    2
    1

Lasă un răspuns