Steaua pe Arena Iraţională

de | septembrie 22, 2015

Steaua a ajuns la un minim istoric. Şi acest minim istoric nu este definit de prima ratare a unei calificări într-o grupă europeană după 12 ani. Nici de poziţia în clasament, mereu un eşec pentru Steaua dacă nu este primul loc. Marea înfrângere a lui Becali este că a adus Steaua în postura să aibă mai puţini suporteri în tribune decât o echipă nu comunală, ci sătească. Pentru că, dacă Pojorâta ar avea un stadion mai mare, ar avea şi ea mai mulţi suporteri în tribune decât „echipa tuturor românilor”, văzând ce isterie locală s-a creat după ce această trupă cu nume care combină sublim neaoşul şi exoticul a ajuns în Liga 2 şi în 16-mile Cupei României.

Hagi a înfiinţat o echipă alaltăieri şi deja, pe un câmp pustiu pe care nu există drumuri de secolul 19 măcar, de lângă un apendice al Constanţei, Ovidiu, el are constant mai mulţi fani în tribune decât are Steaua în buricul capitalei, pe cel mai frumos stadion din estul Europei. Amuzant este că mai toţi acei spectatori din stepa dobrogeană ţin cu Steaua. Orice ciulin din ţara asta ţine cu Steaua. Dar Becali a ajuns încet încet să aibă alături de el în tribune familia Luţu, familia Rădoi şi, mai nou, familia Dumitriu. Şi câţiva nefamilişti rătăciţi în imensitatea unui stadion ridicol de mare şi de frumos pentru micimea în care s-a scufundat Steaua.

Becali n-a făcut nimic pentru a atrage publicul. Deşi este un negustor înnăscut, toate analogiile lui fiind cu oi date şi luate, el nu a încercat, nu a reuşit niciodată să atragă publicul, activitatea fundamentală a oricărui negustor. A sfidat mereu spectatorii, a fost, în cel mai bun caz, nepăsător în relaţia cu aceştia, dacă nu agresiv. Orice brand pe lumea asta se prăfuieşte şi cade în uitare dacă nu încerci, în permanenţă, să-l faci atrăgător pentru public. De aceea o companie ca Red Bull reinvesteşte în marketing un procent uriaş din profitul său. De aceea Napoli, echipa cu cei mai mulţi suporteri în tribune la meciuri de liga a treia din istoria fotbalului, a inundat canalele de comunicare publică pentru a rechema fanii la stadion atunci când aceştia s-au arătat dezamăgiţi de începutul acestui sezon.

Sigur, vina nu este unilaterală în eşecul acestui mariaj în care publicul aduce la un meci de Liga 1 6.000 de euro prin bilete în condiţiile în care doar chiria stadionului costă 30.000 de euro la această partidă. Într-un moment în care al doilea club ca popularitate într-un oraş de plan secund al Italiei, Sampdoria, depăşeşte bariera de 20.000 de abonaţi, costul acestor abonamente acoperind total chiria stadionului şi salariile angajaţilor clubului, excluzând jucătorii, pentru un sezon întreg. Vina este şi cealaltă parte a „baricadei”. În România, stelişti se fac, de multe ori, oameni care-şi imaginează sportul doar ca loc 1, obţinut eventual şi după glume de meciuri precum acestea cu Viitorul şi Concordia. Pentru aceşti suporteri nu există senzaţia de greu, de suferinţă, de cădere, de retrogradare. Sunt mulţi bosumflaţi ai fotbalului, pentru care nu există decât succesul, campionatul, calificarea, înjurătura către proprii jucători în momente mai grele.  Nu există ideea de sprijin, de coeziune.

Sigur, unii vor pune placa stupidă cu FCSB şi că de aceea nu mai merg ei la stadion să susţină echipa. Pentru cei mai mulţi dintre stelişti însă aceasta este Steaua. Există doar un nucleu de marginali […] care au un conflict personal cu Becali şi de aceea exultă absurd când armata le transmite, apocaliptic de imbecil, că ea a ucis Steaua, cu bună ştiinţă, la începutul acestui secol. Cum armata română, slavă Domnului, nu mai ucide niciun inamic de decenii, se laudă şi ea, săraca, săraca la propriu, dacă vezi cum îşi umileşte trupeţii, că a ucis ceva, echipa Steaua. Nu a ucis nimic, Steaua a continuat să joace şi după despărţirea de armată DICTATĂ DE LEGE, a avut continuitate totală în campionat şi în cupele europene, acolo unde şi UEFA i-a asigurat girul prin continuitatea coeficientului de club.

Salvarea unei situaţii penibile, Steaua cu milioane de fani, dar părăsită pe stadion, singura echipă care mai face audienţe tv bune în România, este pasul făcut spre „reconciliere” din ambele părţi. Clubul să gândească o strategie de readucere a oamenilor pe stadion. Fanii să urmeze şi mesajul unor stelişti sadea şi care nu pot fi bănuiţi de alianţe necurate cu Becali precum Ilie Dumitrescu şi Dan Petrescu, cei care insistă că steliştii trebuie să fie pe stadion, acolo unde este locul adevăraţilor fani.

Mihai Mironică

Preluare de pe prosport.ro

16 comentarii la „Steaua pe Arena Iraţională

  1. gul-dukat

    E bine că ați preluat părerea lui Mironică și ați pus-o pe un site, teoretic, al suporterilor steliști. Poate pe viitor îi luați un interviu lui Răzvan Lucescu, Cornel Dinu, Șumudică sau Moți…
    Un război se pierde în primul rând la nivel de imagine și de propagandă. Steaua e pe cale să-l piardă pe al ei.
    Sper ca ieșirea din pușcărie a lui MM să nu survină prea târziu pentru acest club…

  2. naiyba

    Mironica tu fa bine si spune-i lui cap de oaie ca 1 mill de euro pe an pt a inchiria baza sportiva ghencea si marca Steaua care va atrage dupa sine implicit si suporterii, e o nimica toata. Banii aia i-ar lua de la T-mobile in secunda 2.

    1. madalinn

      Inchirierea marcii Steaua nu e o solutie , doar o solutie pentru mapn-isti sa le intre ceva bani in buzunar pana la un moment. Iar pentru Ghencea se cere cam mult , MI-ul cere pentru baza dinamo de 5 ori mai putin desi e in mijlocul Capitalei.

  3. answer

    “Fanii să urmeze şi mesajul unor stelişti sadea şi care nu pot fi bănuiţi de alianţe necurate cu Becali precum Ilie Dumitrescu şi Dan Petrescu, cei care insistă că steliştii trebuie să fie pe stadion, acolo unde este locul adevăraţilor fani.”
    Daca e sa mergem pe acest rationament, eu unul prefer sa urmez mesajul lui Tudorel Stoica care nu recunoaste actuala echipa ca fiind Steaua Bucuresti.

    “Sigur, unii vor pune placa stupidă cu FCSB şi că de aceea nu mai merg ei la stadion să susţină echipa. Pentru cei mai mulţi dintre stelişti însă aceasta este Steaua. Există doar un nucleu de marginali […]”
    Uite ca marginali, nemarginali, mai mult sau mai putin stupizi in gindire, la meciul cu dinamo disputat intr-o duminica frumoasa de vara pe teren propriu stadionul a fost un sfert gol, daca nu mai mult.

    Cind va intelege si Mironica asta ca in ochii unui adevarat suporter al Stelei Bucuresti conteaza mai mult integritatea, demnitatea, identitatea, notiuni straine lui, atunci va realiza cu stupoare ca actuala echipa nu va umple Arena Nationala nici la un meci contra unei selectionate a celor mai in voga fobalisti ai momentului!

  4. empyro

    Serios ? Mesajul lui Tudorel ? Bai ce mi-as fi dorit sa fii prezent la finala Cupei, cand Tudorel a spus ca joaca Universitatea cu “Steaua”, clar si raspicat la microfon astfel incat sa se auda in toata Arena Nationala. Probabil ca atunci banii nu aveau onoare, ci doar cantitate.
    Hai ba, ca mirositi mult prea tare a irational si tendinte subversive. Ma bucur ca nu mai prostiti lumea nici macar pe pagina aia a voastra ce feisbuci.

    P.S. : un mare minus pentru pseudo-redactie care continua sa posteze articolele unui anti-stelist notoriu. Sub nicio forma nu ai motive sa postezi astfel de materiale, chit ca unele argumente sunt pertinente, cu atat mai mult cu cat individul mananca rahat la adresa Stelei 24 din 24, 365 din 365, de ani de zile. RUSINE XRAY !!!

  5. xray Autor articol

    @gul-dukat

    De “superiori” ce suntem, nu mai putem distinge intre persoane și opinii. Ne ghidam după etichete, nu după conținut. Ne inchidem in tarcuri imaginare, izolându-ne chipurile “de prostime”, dar sfârșim în a ne devora apoi între noi. Exact cum se întâmplă acum la Steaua.

    Acest articol este 100% “pro Steaua”. Nu pro cioban, generali sau suporteri! Este scris mai obiectiv și mai realist decât ai găsi pe site-urile “adevăraților”. Vrea bine Stelei, nu destrămarea ei. În 80% din cazuri nu sunt de acord cu Mironică, dar acest articol e chiar de nota 10 și ca mesaj! Ai jura ca e scris de un stelist, dar din păcate nu.

    Ovidiu (ssk) este printre singurii care au dezbătut, ca autor, tema în aceleași coordonate de deziderat pentru Steaua: STEAUA NU TREBUIE SA DISPARA!. Însă Ovidiu e o rara avis (stelist adevărat, erudit, obiectiv și cumpătat) în piesajul roș-albastru care s-a pestrițat și radicalizat încredibil din 2014!

    Pe un site pe care unii suporteri au scris anti echipa Steaua și foste glorii cat nu vor scrie 10 “mironici” în 10 vieți, iar ipocrizia este arma libertății lor de expresie.

    Pe un site cu suporteri plictisiți de tot și de toate, indiferent din ce tabară se revendică. Plictisiți de fotbal, de echipă, de istorie, de prezent, de dezbateri, de spirit civic sau stelist etc. Tresar in orgoliu numai atunci când simt că pe teritoriul lor “marcat” intră vreunul cu altă opinie. Dar și atunci o fac pentru caterinca și scandal, să-și umfle mușchii creierului.

    Pe un site în care:
    – Unii spun “Mi-e dor de Steaua”, “Steaua înseamnă CSA”, dar pe forum la CSA scriu numai 2-3, aceeasi care scriu și despre FC Steaua.
    – Alții spun “FCSB nu e Steaua”, că CSA trebuie sa faca echipă, dar comentează la bășcălie numai la fotbal despre FCSB. În zona CSA nu comentează nimic, ignore total. 24 din 24 toacă împotriva echipei de fotbal și a suporterilor. Sunt tot aia care fac asta de ani de zile, nu din 2015.
    – Unii spun FCSB=Steaua, dar cu excepția câtorva dintre ei, evenimentele din viața echipei postate pe site le marchează prin ignore. Unii dintre ei doar îi așteaptă la cotitură pe “CSA-tiști” să poată flutura replici.
    – Alții, indiferent de “tabără”, se erijează în cenzori și cerberi redacționali, fac liste cu indezirabili, dau cu pietre în munca altora și ei freacă menta.
    – Restul (marea majoritate), stă de ani de zile în expectativă pe “mute” în “anonimatul” virtualului …
    – Aproape toți trec peste date marcante din istoria Stelei ca gâsca prin apă și nu scriu un cuvânt, nici din inițiativă, nici daca evenimentul este postat pe site …

    Pe un astfel de site e “tel maître, tel valet”. Tradus, cum sunt suporterii e și redactia. Așa că mai ușor cu lecțiile redacționale. Puneți mâna pe tastă și vă exprimați propriile idei. Nu există “valeți”. Redacția sunteți voi!

    PS
    Până și “adevărații” de la fb steaua liberă l-au pus. Evident, la 5 ore după ce a fost postat aici!
    – Ei l-au preluat că le servea interesul pasajul cu atacul la Becali (l-au și citat in header).
    – Eu l-am preluat pentru TOT ce a scris, dar in special pentru indemnul lui ca steliștii sa fie uniți și să nu pună umărul la destrămarea Stelei. Paradoxal, el, “dușmanul” Stelei, vrea binele Stelei când vede că se duce de râpă! Nu? 🙂
    Japonezii, după ’45, au “invadat” America să studieze acolo, deși yankeii le-au ras de pe hartă 2 orase în cel mai cumplit genocid din istorie cu nimicire în masă într-o secundă! Noi românii nu am prelua o idee bună nici de-ai dracului, daca nu vine de la “ai noștri”. De asta după ’90 țara tot dă “reset” din 4 în 4 ani și tot dărâmăm fară să mai clădim ceva pe termen lung cu toții.

    1. joga-bonito

      Era o discutie la un moment dat la DIGI, cum ca stelistii crescuti de mici, adica cei care au intrat in Ghencea de la 7-8 ani precum Petrescu si Dumitrescu nu pot sa renunte la Steaua deoarece au stelismul in sange. In schimb, Piturca care a ajuns la Steaua la 29 de ani poate sa se schimbe in functie de interes, ceea ce a si facut de-a lungul timpului.

      1. xray Autor articol

        Da, am ascultat-o. Era la Fotbal Club a lui Radu Naum. Aia a fost interpretarea lui Vochin.
        Dumitrescu a spus ca a prins si CSA Steaua (1977-1994) si AFC Steaua in 1998 si FC Steaua ca antrenor in 2010, fiind aceeasi “echipa” in continuitatea ea. Deci nu are cum sa spuna ca FC Steaua nu e Steaua pentru ca el stie ca este, fiind direct implicat in viata ei, in toate cele 3 ipostaze: CSA, AFC, FCS.

  6. asprilia

    @xray piturca si tudorel au alte pareri,chiar si lacatus chiar daca e ,,neutru,, stie ca acum e o mare problema cu sigla cu numele si marca si ciobanul ar trebui sa o dea la pace cu armata ,,pt normalitate si liniste la echipa,un club fara suporteri e ca nunta fara lautari

  7. xray Autor articol

    @Asprilia

    Pe Tudorel îl ințeleg, dar Piturca e un fariseu patentat.

    Piturca e putin suparat, mi-a spus ca vrea 500.000 euro de pe transferul lui Gardos, ca el l-a adus la Steaua. Dar eu cu Piturca ma cert? Nu ma cert cu el, ca nu am de ce. Eu am alte lupte. Si nici nu conteaza ce zice Piturca de Steaua, ca e sau nu adevarata Steaua. Dar el sa nu uite ca are semnatura acolo“, a declarat Becali in cadrul unei conferinte de presa.

    Am vorbit cu el din puscarie, cand l-a luat pe Szukala. Mi-a promis ca-mi dau arabii banii pe Szukala, dar nici acum nu i-am primit. Eu stiam ca sunt probleme la arabi, dar el a spus ca garanteaza pentru bani. Uitati-va si voi acum cum a garantat“, a mai spus Becali.

    Și fără ce zice ciobanul mai sus, părerea lui Piți e zero barat la credibilitate.
    Tocmai el s-a găsit? El care l-a adus pe Becali la Steaua în 2000 să-l facă de bani finanțând AFC Steaua, de care zice acum că nu era Steaua?

    Tocmai el care a supt la greu la toate țițele Stelei:
    – de la CSA înainte de 1998 ca jucător și antrenor,
    din 1998 până în 2003 de la AFC Steaua ca membru fondator și membru în CA și antrenor
    din 2003 de la SC FCSB SA, ca membru fondator, acționar cu 5%, membru în CA, antrenor și % la transferuri fiind primul sfetnic de taină al ciobanului. Nu el a semnat în fals hârtia aia în cazul valiza?

    Atunci era Steaua, nu? Până acum câteva zile l-ai mai auzit spunând că Steaua nu mai e Steaua? Viva l’ipocrisia!

  8. robertsud

    madalin tu compari stadionul din Ghencea cu groapa aia de gunoi a cainilor? Aia abia 15000 de locuri pe stadion, nici macar nu pot juca in UEFA pe el, normal ca e de 5 ori mai mica chiar daca e in centrul capitalei.Multe echipe mari din Europa au stadioanele cat mai la periferie, pentru a putea puhoaiele de oameni sa intre sau sa iasa de la meci cat mai repede. Si plus de asta stadionul din Ghencea chiar arata nasol, macar arata a stadion, daca ar fi si refacut ar fi foarte tare. Dar groapa aia poate fi numita stadion? Unde in lumea asta ati mai vazut stadion in groapa? Sa numai vorbesc de forma peluzelor si a tribunelor… nici macar sa aibe o forma simetrica ca la Marseille sau ala din Nicosia, Apoel sau Omonia numai stiu care..
    (ca o paranteza, nu conteaza ca e in centrul capitalei, cunosc persoana care sta cu chirie pe Calea Victoriei 4 camere 200 euro, imens apartamentul, dar e putin crapat blocul pe dinafara, nu are bulina doar crapat, iar in Berceni in blocurile alea noi facute de la sudrezidential e 250-300 euro chiria pt 2 camere, deci centrul numai e ce a fost odata in materie de chirii, decat in zonele gen Dorobanti, Magheru, jumatate din Centrul Vechi, care nici nu se pot bate cu zonele din Aviatiei-Baneasa-Otopeni)

    1. vitto

      e misto in ghencea ….. iar la toalete poti lua chiar sida!
      imaginea ruinata de azi a arenei din ghencea este evidenta neputintei manageriale a csa-ului! pai tu vrei o noua viata, un nou inceput, dar altfel te ineci in rahat!

Lasă un răspuns