Steaua nu moare! (n-o lasă ceilalţi)

Automutilarea şanselor de către cei care au urlat după ele

Cînd juniorului i-a scăpat mingea printre degete ca un săpun la Alkmaar, s-a pierdut nu numai o calificare, s-a prăbuşit o lume. Astra, paralizată de această alba-neagra cu propriul destin, arătase ca dusă la o tăiere ritualică, şi noi o dată cu ea. Am sperat degeaba, nepermis. Ca şi cum grupele ar fi fost o impietate faţă de minima morală a fotbalului. Nu se poate aşa. Nu cu acest fel de poker. Nu cu heirupismul vecin cu miserutpismul. Astra s-a scufundat. Steaua era scufundată de mult, torpilată de propriul imobilism şi de bombardamentul surd al armatei, care, conform unei frumoase tradiţii, a întors armele.

Vi se pare că fotbalul românesc aduce a sectă Moon? Oamenii se adună, rîd, glumesc, se înjură, apoi se aşază unii lîngă alţii şi se sinucid. Rapid, Urziceni, Vaslui, Timişoara, Petrolul. Azi, focuri de artificii, mîine, glonţ în tîmplă. Dar nimic se compară prin bizarerie cu ce se întîmplă acum cu acest împărat nebun care umblă gol pe străzi, ca un Caligula cu mingea la picior.

Există de zeci de ani un reper naţional. Steaua. Sîntem astăzi într-un moment istoric: Steaua nu mai există. Cel puţin nu aşa cum ne-a obişnuit. Puternică, unită, performantă, dominatoare, sfidătoare faţă de toată plebea dimprejur. Astăzi cetăţenii acestui popor bicolor simt că-i ia cu ameţeală, văd dublu, sînt două Steaua. Şi nici una aşa cum ar trebui să fie. O şansă nemaivăzută pentru toţi oprimaţii acestui colos acum crăpat.

O nouă istorie ar putea să înceapă, o nouă rivalitate aşa cum a fost cea cu Dinamo sau, mai spre noi, cu CFR. De aceea am crezut o vreme în omuleţii galbeni de la Ploieşti, cu galeria lor împuşcînd avioane americane. Mai tîrziu, ASA ne-a făcut ochii mari. S-a umflat, s-a umflat…şi-apoi a plesnit. Dacă lua titlul, ehei!… Şi Astra dacă se califica, altă viaţă! Ca o mînă la black jack, îţi iese sau nu-ţi iese. Dar nu, nu iese. E ceva în aer. N-au noroc. N-au, vorba lui Nistor, un penalty, un 5%, ceva… Nu, nu rîdeţi. Această glumă e pe bani mulţi. Dar nu e chiar totul despre bani.

Unde e povestea? Nu se poate ca la o secundă după ce nu ţi-a ieşit pasienţa să spui că vine sfîrşitul lumii, şi chiar să vină! Tristeţea apocaliptică din vocea lui Şumudică e de neacceptat. Păi, după toţi bobîrnacii daţi căpcăunului, după toate miştourile şi încordările de muşchi, ce facem?! Strîngem circul şi plecăm acasă? Ei bine, asta e insuportabil, nu prostiile de pe teren. În cel mai rău moment al rivalului de moarte vitejilor le cade inima în nădragi. Şi cît de simplu ar fi! Un mic plan de business, o construcţie de un an-doi-trei. Banii din ţară vin la fix, cei de afară aşteaptă să fie luaţi. Simplu. Afaceri sănătoase. Da, acum puteţi să rîdeţi.

RADU NAUM

Preluare de pe http://blogsport.gsp.ro/naum

Notă

„Cu Steaua până la moarte!” Se pare că până la moartea ei …

Ce nu știe Radu Naum e că acel colos roș-albastru s-a dovedit cu picioare de lut și s-a făcut praf la primul par. A rămas o Steaua (FCSB), care 11 ani consecutivi a ținut România în ligile UEFA, o cenușăreasă repudiată de galerie după 12 ani și batjocorită, miștocărită în fel și chip, și o nouă Steaua (CSA), tratată de ultraserie ca noua prințesă cu sânge roș-albastru, dar cu lada de zestre goală, care va plimba cel mai mare brand românesc sportiv pe ulițele prăfuite din „liga satelor”, cântând fără să plângă „Semper Superiores” pe ogoarele patriei, visând să întâlnească un flăcău „putred” de bogat să o scoată la oraș.

După alți 10-15 ani se reia ciclul. Altă nouă cenusăreasă, altă veche-nouă prințesă … Doar palmaresul va fi safety. Ne-a asigurat juristul Talpan, în direct, că „palmaresul aparţine prin lege Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti, adică în temeiul Regulamentului de organizare şi functionare a Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, art. 23 alin 1 lit. d)„. Legea lui Talpan.

Cred că așa ceva  nu a fost nici in visele de basm ale celui mai mare dușman al Stelei.

XRay