Steaua mai are nevoie de un atacant, un portar, un decar şi suflet

Văzând dubla lui Adi Popa din finala Cupei României (plus superba pasă de gol pentru Rusescu), m-am gândit la dubla cu care acum 40 de ani atât de regretatul Nae Manea învingea Craiova în finala Cupei pentru eterna sa iubire, Rapid. Există o reticenţă în a elogia jucătorii actuali, mai ales prin comparaţie cu legende ale fotbalului nostru, Şi cred că este o nedreptate care li se face celor de acum. Dincolo de o decizie total neinspirată, programarea nunţii în timpul sezonului, sau de unele cuvinte necugetate rostite la adresa unui monument precum Helmuth Duckadam, Adi Popa merită acum reverenţa noastră pentru o finală pe care a jucat-o la perfecţie, cu două goluri, dintre care cel de-al doilea o bijuterie, şi cu o pasă de gol pentru Rusescu cu timingul, forţa, precizia la milisecundă şi milimetru. Adi Popa aminteşte de „omul bionic” care bătea Rapidul lui Răzvan Lucescu pe când era la Chiajna şi care-l determina pe patronul Stelei să pună banul jos pentru un transfer în plin sezon. România nu are o „motoretă” mai bună pentru flancul drept şi Popa nu cred că trebuie să lipsească din primul 11 în marele meci de la Belfast al naţionalei.

Complimentele mele şi pentru regizorul transmisiei de la PROTV care ni l-a arătat pe Breeveld în secundele de bucurie extremă de după golul lui Rusescu. Există nişte eroi secundari ai unor faze de gol care, de cele mai multe ori, în transmisiile româneşti rămân nişte anonimi. Fără diagonala tăiată perfect de Breeveld pentru Popa nu ar fi existat acel gol superb reuşit de Steaua la triunghiul realizat ca la carte de băieţii lui Gâlcă. După momentul de glorie al lui Rusescu şi Popa, ne-a fost prezentată explozia de bucurie a lui Breeveld, îmbrăţişat de colegul său de linie, Neagu. Era o îmbrăţişare a celor din „sala maşinilor”, cei care de multe ori sunt ocoliţi pe nedrept de luminile camerelor, de efuziunile tastaturilor.

Nu în ultimul rând, a fost seara acestei „stânci a Gibraltarului” care este Varela. Publicul a arătat şi aseară că poate fi la fel de generos cu aplauzele sale şi pentru un apărător central, chiar dacă atacanţii iau de regulă prim-planul într-o finală câştigată cu 3-0. Dincolo de jocul solid defensiv, de ieşirile impetuoase din apărare, Varela a arătat că poate ţine la respect şi în câmp deschis un jucător cu rapiditatea lui Mengolo.

A fost o seară în care toţi jucătorii Stelei au arătat bine, poate cu un minus pentru Chipciu, în acea poziţie fiind nevoie de un jucător de mai mare rafinament. Sigur, Steaua trebuie să-şi găsească un nou portar de clasă şi un atacant pe măsura aspiraţiilor sale, Champions League. Cred că şi Tade, şi Tamuz sunt prea puţin faţă de aceste aspiraţii. Ţucudean nici nu mai merită amintit într-un astfel de context. Şi trebuie să-şi găsească un „Sânmărtean”. Şi poate o peluză precum cea clujeană care cânta magnific pe Arena Naţională la 3-0 pentru adversari şi cu favoriţii retrogradaţi în liga a doua. Poate că U Cluj e în pragul falimentului sportiv, dar Steaua este în pragul unui faliment sufletesc când echipa cucereşte toate trofeele interne, câştigă finale la pas, dar, în „stadionul său”, vocile fanilor clujeni, veniţi de la sute de kilometri distanţă, nu pot fi deloc estompate măcar de zecile de mii de stelişti aflaţă în Arena Naţională. Becali, ia-ţi o dată bilet pe Wembley să vezi cât de important e sufletul în fotbal.

Mihai Mironică

Preluare de pe blog.prosport.ro/mihai-mironica