Revista Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a stabilit echipa ideală a sezonului 2016-2017 din Liga 1, în echipă regăsindu-se câte trei jucători de la FC Steaua şi FC Viitorul, doi de la Dinamo şi câte unul de la CFR Cluj , CS Universitatea Craiova şi Astra Giurgiu, informează site-ul lpf.ro. Într-o primă apreciere, se observă că se respectă și ierarhia din clasament, deși nu a fost vreun criteriu în alcătuirea dream team-ului.
N.R. – Dincolo de ROAF și TAS, se vede limpede că “pe teren” Steaua este campioană: cel mai bun golaveraj (+8), cel mai bun atac (15 g), cea mai bună apărare (7 g), cele mai multe victorii (6).
În acest articol vă prezentăm echipele sezonului și cea a Play off-ului alcătuite de LPF, care a luat în calcul și cifrele statistice furnizate de InStat. În continuarea articolului se află o secțiune video cu toate golurile Stelei marcate în sezonul 2016-2017 și un bonus cu topuri steliste : transferuri (all time) și accidentări teribile suferite de roș-albaștri.
Echipa sezonului 2016-2017
Revista LPF a stabilit echipa ideală a sezonului 2016/2017.
PORTAR
- Florin Niţă (FCSB / 29 ani / 29 jocuri) – În multe momente, a fost cel mai bun jucător al “roş-albaştrilor”. A avut nu mai puţin de 47 de intervenţii decisive, dintre care 20 în play-off.
FUNDAȘI
- Romario Benzar (Viitorul / 25 ani / 34 jocuri) – Din postura de căpitan, şi-a condus echipa spre un succes istoric. Şi-a trecut în cont un gol şi 6 pase decisive. Totodată, a strâns 8 prezenţe în echipa etapei, cele mai multe dintre toţi cei 448 de jucători cu minute în ediţia 2016/2017.
- Ionuţ Larie (CFR Cluj / 30 ani / 36 jocuri) – Cel mai bun fundaş al CFR-ului, una dintre echipele ale cărei defensive s-a remarcat în sezonul 2016/2017. A fost prezent pe teren în toate cele 36 de jocuri, timp în care a marcat de două ori şi a oferit două assisturi.
- Kevin Boli (Viitorul / 26 ani / 33 jocuri) – A avut un sezon fantastic! Pe lângă prestaţiile sigure din defensivă, unde a fost ca o stâncă în faţa adversarilor, s-a dovedit a fi periculos şi în ofensivă. A contribuit cu 3 goluri, o pasă decisivă şi cu un penalty obţinut.
- Marko Momcilovic (FCSB / 30 ani / 32 jocuri) – Două goluri, două assisturi şi două penalty-uri obţinute în 32 de jocuri. A avut un procentaj de 83 % pase reuşite pe meci, unul excelent pentru un fundaş de bandă.
MIJLOCAȘI
- Sergiu Hanca (Dinamo / 25 ani / 33 jocuri) – Inspiraţia lui Ioan Andone de a-l urca în linia de mijloc l-a transformat pe acesta în unul dintre cei mai buni jucători din Liga 1 Orange. A marcat 9 goluri şi a pasat decisiv de 10 ori.
- Constantin Budescu (Astra / 28 ani / 27 jocuri) – Cel mai bun decar din campionat! Pe lângă cele 6 reuşite, a mai izbutit şi 12 assisturi, devenind cel mai bun pasator decisiv al sezonului, dar şi jucătorul cu cele mai multe pase de gol activ pe prima scenă, 41 în 142 de jocuri.
- Florinel Coman (Viitorul / 19 ani / 28 jocuri) – A avut evoluţii formidabile, în special în partidele jucate în 2017, an în care a prins de cele mai multe ori echipa etapei, de 5 ori. 6 goluri, 3 pase decisive, 3 penalty-uri scoase şi cea mai bună medie de driblinguri reuşite din campionat, 5 pe meci.
ATACANȚI
- Andrei Ivan (CS U / 20 ani / 33 jocuri) – Liderul tinerilor jucători cu minute în ultimul sezon de Liga 1 a fost decisiv în calificarea “Ştiinţei” în cupele europene. Cifre excelente în ediţia recent încheiată: 9 goluri, o pasă decisivă, 4 penalty-uri obţinute şi 7 prezenţe în echipa etapei.
- Adam Nemec (Dinamo / 31 ani / 28 jocuri) – Extrem de periculos în faţa porţii, a marcat de 11 ori, golurile sale având un rol determinant în clasarea “alb-roşilor” pe podium, după o pauză de 8 sezoane. În play-off, a fost jucătorul care a câştigat cele mai multe dueluri în atac, 96.
- Denis Alibec (Astra/FCSB / 26 ani / 27 jocuri) – Un fotbalist “de clasă”, cu gleznă fină, capabil să destabilizeze orice apărare adversă. 11 goluri, 5 pase decisive şi două penalty-uri obţinute sunt cifrele celui mai scump transfer realizat între două cluburi din România.
*Au fost incluşi numai jucătorii care au evoluat în ambele faze ale competiţiei, sezonul regulat şi play-off/out.
N.R. – Steaua a avut 3 jucători și după trasferurile din vară are 5.
Echipa play-off-ului 2017
Revista LPF a stabilit echipa ideală a Play-off-ului din sezonul 2016/2017.
PORTAR
- Florin Niţă (FCSB / 29 ani / 10 meciuri în play-off) – A continuat şi în play-off evoluţiile foarte bune din sezonul regulat, iar asta s-a văzut în clasament, unde “roş-albaştrii” au avut cea mai bună apărare, doar 7 goluri încasate.
FUNDAȘI
- Romario Benzar (Viitorul / 25 ani / 9 jocuri) – Căpitanul dobrogenilor s-a comportat ca un adevărat lider, conducându-şi astfel echipa spre titlu. Cel mai bun fundaş dreapta din Liga 1 Orange.
- Ionuţ Nedelcearu (Dinamo / 21 ani / 9 jocuri) – Venirea lui Cosmin Contra pe banca tehnică s-a dovedit a fi o mutare excelentă şi pentru tânărul fundaş dinamovist, evoluţiile sale fiind mult mai sigure în play-off, unde a făcut faţă cu brio duelurile cu cei mai buni atacanţi.
- Kevin Boli (Viitorul / 10 jocuri / 25 ani) – Stâlpul din centrul apărării dobrogenilor a fost redutabil în faţa adversarilor. Un fotbalist puternic, greu de depăşit. A prins de 3 ori echipa etapei în această a 2-a fază a competiţiei.
- Marko Momcilovic (FCSB / 29 ani / 10 jocuri) – Un joc foarte bun defensiv şi eficient în ofensivă, unde a şi contribuit cu două pase decisive. Pune mult suflet de fiecare dată când se află pe teren.
MIJLOCAȘI
- Sergiu Hanca (Dinamo / 25 ani / 9 jocuri) – A avut un play-off fantastic! A marcat de 5 ori şi a oferit două assisturi, reuşite prin care a contribuit decisiv la clasarea “alb-roşilor” pe podium, acolo unde nu s-au mai aflat din 2008/2009.
- Ciprian Deac (CFR Cluj / 31 ani / 10 jocuri) – A fost “locomotiva” CFR-ului din play-off! A marcat de 4 ori, a oferit două pase decisive şi a prins de 3 ori echipa etapei. A rămas acelaşi fotbalist de mare valoare!
- Constantin Budescu (Astra / 28 ani / 8 jocuri) – Un decar de clasă, încântător de fiecare dată când este cu mingea la picior. În ciuda rezultatelor mai puţin bune reuşite de echipa sa, a ocupat prima poziţie în topul pasatorilor decisivi din play-off, 5 assisturi.
- Florinel Coman (Viitorul / 19 ani / 10 jocuri) – Calităţile tehnice fantastice şi încrederea arătată în teren l-au propulsat printre cei mai interesanţi tineri jucători de pe continent. Două goluri, două pase decisive şi două penalty-uri obţinute sunt cifrele “perlei” dobrogene în play-off.
ATACANȚI
- Denis Alibec (FCSB / 26 ani / 10 jocuri) – Cu 6 goluri şi 3 pase decisive, căpitanul “roş-albaştrilor” a fost jucătorul cu cele mai bune cifre din play-off, asta după ce a dominat şi faza similară a ediţiei precedente. A intrat rapid la inimile fanilor “roş-albaştri”.
- George Ţucudean (Viitorul / 26 ani / 6 meciuri) – A fost atacantul pe care Gheorghe Hagi l-a căutat în toţi aceşti ani! A marcat de 4 ori în play-off, golurile sale fiind determinante în stabilirea campioanei. Un nou pariu câştigat de “Rege”!
Video Steaua
- Cele 49 de goluri marcate de Steaua în tot sezonul 2016-2017 Liga 1
https://youtu.be/DHWJrzQbXXk - Cele 15 de goluri marcate de Steaua în Play off-ul din 2017https://youtu.be/hNlCRy6xVLw
- STEAUA BUCURESTI TOP 10 GOLURI 2017 | Liga 1 | HD |https://youtu.be/A_Pe_WviVlg
Bonus
- TOP 10 TRANSFERURI – sosiri la STEAUA – din toate timpurilehttps://youtu.be/EFIl3VXxA3c
- TOP 5 TRANSFERURI – plecări de la STEAUA – din toate timpurilehttps://youtu.be/yrcPs0lE-Tw
- TOP 5 accidentări TERIBILE la STEAUA si urmarile lor
https://youtu.be/Q4S_hdfNgRo
Sursa video: youtube
X Ray
Vad doar disperare! Inlocuiti STEAUA cu FC FCSB, ala e numele echipei voastre.
@xray – apreciaza si comentariul asta.