Steaua din exil. Lumini și umbre în războiul celor două clanuri

de | aprilie 12, 2017

Nu este niciun dubiu că asistăm la un război dus la lumina reflectoarelor între două clanuri care n-au nicio legătură cu Armata. Primul clan este ca un aisberg, cu linia întâi vocală scoasă deasupra apei, iar sub cortina tenebroasa apei stă “lumea tăcerii” civile și rezerviste. Propagandistic, purtătorii de mesaj clameaza “Armata e cu noi”, ca în 1989, când manifestanții o invocau pentru a se legitima în acțiune și a spera că armele din fata lor nu se vor descarca în ei. Beligeranții clanului, vocalii din linia întâi, sunt personaje cu o notorietate națională care captează toată atenția media ca un “black hole”, încât nimeni nu mai face pe scufundacul să arunce un ochi sub umbra apei.

Celălalt e clanul Becali. “Războinicul luminii” a pus mâna pe pachetul majoritar de acțiuni la FCSB în 2003, suflându-l de sub nasul celor care acum se pregătesc, după 20 ani, să ia și ei caimacul  la o clonă Steaua, ștanțată cu vechea siglă a FCSB-ului pe care Talpan scrie “conform cu originalul”. Dar cum două săbii nu încap în aceeași teacă, clanul revanșard a implemantat un plan de a aduce FC Steaua la sapă de lemn, sportiv, financiar și la numărul de suporteri. Exact unde au mai dus-o înainte de anul 2000 și a salvat-o Becali.

O scurtă trecere în revistă “trupelor ”  de acum 20 de ani în perioada 1998-2002.

Aceași actori și Steaua acum 20 de ani

Conducerea

După 1998, atmosfera în AFC a devenit încărcată, Steaua fiind măcinată de lupta între generalii CSA și “civili” de a controla asociația și certuri interminabile dintre “civili” pe poziții de influență și bani.  AFC nu mai avea statul o sursă de finanțare ca CSA-ul. Trebuia să supraviețuiască din ce producea echipa și ontribuțiile membrilor. Mulți cu gura mare, dar cu buzunarele goale. La pomana din 1998 s-au înghesuit peste 100 de membri fondatori. Logic, în chip populisto-mokangist. Când a fost vorba de bani… Astfel, Adunarea Generală a fost cernută de introducerea cotizaţiei obligatorii de 1200$. AFC nu putea supraviețui cu vorbe. Asta a polarizat intern asociația. Din cei 89 de membri fondatori iniţiali, 36 au semnat de partea Opoziţiei, pentru organizarea de alegeri pe 27 mai 2002. Adunarea Generală a fost convocată pe 8 mai 2002, Viorel Păunescu fiind reales pentru un mandat de alţi 4 ani.

  • Hagi: „La Lido nu Steaua a făcut Adunarea, ci Păunescu singur. N-am ce face, tot eu trebuie să spun că s-au făcut presiuni. De exemplu, generalul Mirea nu a mai venit, iar luni seară generalul Gavrilă a fost sunat de colonelul Zisu, membru în actualul Consiliu Director, care a încercat să-l influenţeze să nu se mai implice. Eu consider că, după 9 aprilie 2002, el este preşedinte ilegal la Steaua pentru că au trecut 4 ani de la alegerile din 1998″. “La Steaua nu e nevoie de dictatură!”

Managementul economic

Generalul Gavrilă, fostul comandat CSA când Steaua cucerea CCE în 1986, declara în 2002: „Steaua este falimentară. Are datorii de 35 de miliarde la buget. Din 1998 nu aţi mai plătit impozite pe veniturile din salarii.” Datoriile la stat pe impozite și salarii erau de 12,5 miloane dolari (la cursul anului 2001) și erau reale pentru că au rămas la AFC. In 2006, seful ANAF, Sebastian Bodu, a declarat că datoria era de circa 12 milioane de euro pe care fosta societate ce a patronat clubul din Ghencea – AFC Steaua – o avea catre bugetul de stat.

Managementul sportiv

În sezonul 1998-1999 Păunescu era la conducere de la început şi anul este dezastruos. În iarnă, Steaua lui Păunescu era la 10 puncte sub liderul Rapid, având cea mai slabă clasare din ultimii 17 ani! La sfârşitul campionatului, Steaua termina pe 3, la 23 de puncte în spatele Rapidului.

În sezonul de primăvară 2001-2002, ultimul dinaintea transformării în societate pe acțiuni. Prezentăm câteva facsimile – ştiri şi editoriale – care introduc destul de fidel perioada.

Performanţele echipei erau în cădere. Clubul şi suporterii se aflau între dependenţa finaciară de Gigi Becali, rezultatele slabe şi iminenţa unei schimbări de fond – privatizarea.



Suporteri binecunoscuți pe site-ul fcsteaua.ro după ID. Redstar postează și acum. Atenție! E vorba de Steaua lui Talpan, 2001-2002, nu “FCSB”-ul lui Becali!


  • Voi republica serialul “Steaua de la MApN la Becali” documentat și scris de Filip Findean, un antibecalist notoriu. Un remember pentru cei cu memorie scurtă, să vadă realizările din 1998-2003 și cum se furau bani din club în perioda 1991-2003! Se furau, nu se scoteau legal ca profit. Să mai vadă că ideea privatizării era încă din 1995 a generalilor și nu a fost toana lui Becali în 2003.

În toată perioada de după 1998 și până azi, Armata nu a mai fost interesată să înființeze o altă echipă de fotbal profesionist și nu și-a manifestat niciodată intenția să o recupereze pe cea dată în 1998.

  • După 1998 Armata avea cu totul alte priorități, specifice menirii ei ca instituție în stat.  Aderarea la NATO, restructurarea și modernizarea dintr-un buget de țară săracă.
  • Armata nu dorea echipă de fotbal nici în 2003,  când AFC s-a restructurat într-o societate pe acțiuni. Ținta ei era tot NATO și UE unde voia să se integreze ca stat democratic, nu comunist, cu echipe de fotbal departamentale! Abia în 2004 a fost acceptată în Pactul Nord Atlantic ( North Atlantic Treaty Organisation ) ca membru cu drepturi depline.
  • Nu dorea echipa de fotbal nici în 2007, din moment ce își “privatizase” și trupele. Serviciul militar obligatoriu a fost eliminat în România din anul 2007, și Armata oferea locuri de muncă full time pentru soldați profesioniti. Tot în acel an devenise membră UE și lupta să pară stat de drept, nu care controlează și interferă cu fotbalul profesionist prin echipă de fobal a armatei.
  • Nu vrea nici măcar acum în 2016-17, pentru că Talpan & Co. sunt voci private, nu ale clubului CSA sau MApN, de unde juristul e scos cu poliția militară.

Armata nu a deschis niciodată un proces pentru recuperarea patrimoniului secției de fotbal transferat asociației non-profit în 1998 și nu a revendicat nimic de la FC Steaua București. Dacă solicita în instanță retrocedarea și obținea verdict favorabil, FC Steaua întra în proprietatea MApN-ului și nu mai urma balamucul de azi. Armata scotea la licitație publică pachetul de acțiuni ale sociețății comerciale și FC Steaua continua activitatea normal, schimbând doar proprietarul.

Însă la MApN nu există o bază legală pentru a reclama în instanță patrimoniul secției dat în 1998 la AFC, decât dacă se face o naționalizare ca în 1948, inadmisibilă din partea stat de drept membru UE. Transferul a fost o acțiune volutivă a statului. Și la schimbul de terenuri, de exemplu, statul nu si-a luat terenurile inapoi, ci a primit în compensație o diferența valorică în bani stabilită de instanță.

Totuși a fost un moment tensionat care a amorsat acțiunea anti SC FCSB SA, plecată din MApN dar numai din orgolii personale de răzbunare. În 2010 Becali a refuzat să mai platească restanțele la chirie care s-au umflat peste noapte cu mai mult de 1 milion de euro. Statul s-a trezit că în perioada 2004-2010, chiriașul trebuia să plătitească suplimentar și impozitul pe teren și clădiri, plus penalități. Practic cu aceste impozite chiria se dubla, ajungând la peste 50.000 de euro pe lună, bani încasați de stat. Cu verva-i cunoscută, Becali a ieșit cu un atac virulent împotriva conducerii CSA. Nu a scăpat nici ministrul MApN.  În final a refuzat plata și a părăsit Ghencea, rezolvând “P”-ul din “VPM”. A urmat un proces pe care CSA l-a câștigat și FCSB a fost obligată să plătească restanțele. Așa a apărut la rampă Talpan.

Omul din  umbră la acțiunea pe marcă a fost generalul de Justiție Gabriel Oprea, ministru MApN în funcție la acea dată (23 decembrie 2009 – 7 mai 2012). În 2011 i-a dat undă verde lui Talpan să intenteze procesul de anulare a mărcii înregistrate de SC FCSB SA în 2004, invocând lipsa unui acord din partea CSA.  Apropierea de Oprea l-a îndepărtat pe Talpan de ceilalți din CSA și MApN, cum se plânge chiar juristul. Era bănuit de cârtíța ministrului Oprea, omul care până la demisia guvernului Ponta (noiembrie 2015), l-a susținut pe Talpan în toate demersurile.  Cârtiță a fost bănuit și după 2015, de aceea ministrul Motoc a pus să fie dat afară din sediul cu Poliția Militară și percheziționat de microfoane.

În lista membrilor fondatori AFC cine era la  poziţia 95? D-l general de justiție Gabriel Oprea. N-a semnat şi astfel n-a devenit membru al asociaţiei. Gabriel Oprea a activat până în 1990 ca ofiter de intendenta și apoi ca ofițer consilier juridic cu grad de căpitan, fiind activat în 2001 drept colonel de Justiție.  În 1998 era un “nimeni” și ca nume, și ca avere. A înțeles că jocurile sunt deja făcute pentru Păunescu și generalii CSA. Nu era timpul lui.

Abia din 2001 s-a lansat în polică. Gabriel Oprea a îndeplinit funcția de secretar de stat și președinte al Administrației Naționale a Rezervelor Statului. Între 2002 și 2003, a fost prefect al Municipiului București, iar între anii 2003 și 2004 a fost ministru Delegat pentru Administrația Publică, în Ministerul Administrației și Internelor. În 2003, Gabriel Oprea a devenit membru PSD, îndeplinind funcția de vicepreședinte și membru al Biroului Coordonator Național între anii 2004 – 2005 și de președinte al Departamentului de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, în perioada 2006 – 2009. Gabriel Oprea a fost ales de două ori deputat de Ilfov, prima oară în 2004 și apoi în 2008. În legislatura 2004 – 2008, Gabriel Oprea a fost membru al Comisiei Parlamentare Permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea Controlul Parlamentar asupra Activității SRI.

În perioada 23 decembrie 2009 – 7 mai 2012 a fost ministru al Apărării Naționale, mai întâi în guvernul Boc 2 și apoi în cabinetul Ungureanu. Grupul independenților din Parlament, condus de Gabriel Oprea, a fondat în 2010 partidul UNPR, al cărei președinte este. În iulie 2012, UNPR și PSD au format Alianța de Centru Stânga, care a devenit parte a USL. În cabinetul lui Victor Ponta, a fost vice prim-ministru din decembrie 2012, Ministru de Interne din ianuarie 2014. Din iunie 2015 până în august, el a fost prim-ministru interimar al României. Din noiembrie 2015, el a părăsit guvernul după demisia lui Ponta. Anul 2016 a fost semnul că servise Sistemului, dar îi expirase influența politică, iar acum îl treceau pe linie moartă.  DNA a dispus efectuarea urmăririi penale față de Gabriel Oprea pentru motive de 2 lei.

Accesul prin politic la informații și resurse l-a umplut și de bani. Milionarul Gabriel Oprea: Casele, mașinile și milioanele de euro din conturile ministrului Internelor

Pe de altă parte, pare în gena lui Talpan de a se face nesuferit. Primul conflict în CSA l-a avut în 2003, când s-a opus închirierii bazei din Ghencea la prețul de 26.000 $/ lună. Juristul CSA a considerat că este chiria prea mică față de prețul pieței, asimilând m² din Ghencea, probabil, cu cel la o cameră în hotelul Crown Plaza. În consecință, Talpan a refuzat să întocmească contractul, și a făcut scandal până a fost dat afară din CSA. Mai exact, a fost trimis în Afganistan. Episod povestit chiar el în 17 ianuarie la DigiMatinal ( “Talpan show anti Petrea, CSA și MApN. Ilie Năstase i-a dat câteva smash-uri“)

Sunt 3 procese mari și late pe subiectul Steaua:

  1. Procesul pe Marcă a fost intentat în 2011. La 25 mai 2011, Talpan a solicitat anularea celor două mărci înregistrate la OSIM, în 1999, de AFC Steaua și, respectiv, în 2004, de SC FC Steaua SA
  2. Procesul pe Nume a fost intentat în februarie 2015. Dosarul  31705/3/2015.
  3. Procesul pe Daune a fost intentat abia în septembrie 2016, Dosarul 34655/3/2016, deși evaluarea era gata încă din februarie 2016. Oprea dispăruse de la butoanele vizibile și Talpan începea să resimtă frânele. Acum câteva zile Boroi i-a răspuns “Nu ma intereseaza ce a declarat juristul clubului Steaua, dar raspund doar atat: reprezentantul oficial al institutiei in orice problema juridica este doar comandantul. Deci eu, in calitate de comandant al clubului, nu puteam risca sa angrenez institutia intr-o batalie pe raspunderea mea fara sa am certitudinea ca totul este conform legii”.

În 2011 s-a ivit o oportunitate de a ataca marca/sigla înregistrată SC FC Steaua SA în 2004. Astfel, la 25 mai 2011, Talpan a solicitat anularea celor două mărci înregistrate la OSIM de AFC Steaua (1999) și  de SC FCSB SA (2004). Asociația AFC, proprietară de “marcă Steaua” înregistată cu acordul MApN la OSIM în 1999 și acționară la SC FCSB SA, a fost lichidată și apoi a fost radiată în 2011.

Procesul pe marcă, început în 2011, a fost pierdut la instanța pe Fond și Apel (2013), dar a câștigat surprinzător la ICCJ (2014), când a intrat Sistemul pe rol cu Gabriel Oprea viceprim ministru. Vom vedea mai jos rolul lui. ÎCCJ, contrar atribuțiunilor sale legale, în loc să trimită speța la rejudecare pe Fond, a judecat ea fondul, într-un “blat ordinar” cu SISTEMUL, acela de care vuiește toată presa astăzi. Magistrații primeau post it-uri cu ce sentințe și pedepse să dea. Magistrați este recunoscut acum în care

Recursul este ultima faza de judecata prin care se analizeaza exclusiv NELEGALITATEA hotarării din APEL, nu legalitatea judecății FONDULUI. Pe înțelesul tuturor, la Recurs se verifică dacă ai avut parte de un proces corect la Apel. Se analizează dacă au fost respectate procedurile și sentința a fost încadrată corect în litera legii. Nu intru în detalii. Ori în cazul mărcii Steaua, ÎCCJ a atacat FONDUL. Nu a trimis procesul la rejudecare, ci a judecat ea pe fond.

Care este de fapt miza acestui atac la FC Steaua, când CSA putea face oră echipă de fotbal încă din 1998? Cum a făcut, de exemplu, și Dinamo în 2015. Se știa că marca înregistrată în 2014 nu era purtătoare de loc în Liga 1 și palmares, deci trebuia un plan de acțiune pentru a le atașa de ea, de fapt ceea ce era mai important!

Pentru a se masca planul, s-au parcurs câteva etape cu fumigene pentru media și suporteri, unele dezavuate de Boroi.

  1. S-a propus aberant 10% din veniturile FCSB numai pentru închiriere siglă. De ce aberant? Chiar dacă accepta Becali, nu putea închira un bun public prin încredințare directă, ci prin licitatie publică. Nu poți scoate la licitație fără evaluare. Faza miza numai pe imagine: “bună intenție CSA și omul negru Becali care refuză”.
  2. Pentru a da iz de legalitate s-a purces la evaluare. Cât preț a pus Talpan pe acea evaluare s-a văzut din alegerea unui evaluator pușcăriabil. De fapt ideea era ca nicio o echipă sa nu fie interesată de închirierea mărcii și a reușit. 
  3.  Ministerul Justiției  nu dat aviz de scoatere la licitație când a constat că nu are ce să închirieze pe suma 3,7 mil €/an așa cum aburea MApN-ul Talpan. Nu poartă nici loc în prima ligă, nici palmares. Mai mult, în certificatul OSIM nu se scrie o exclusivitate pentru fotbal. De asta îl dă afară din sediu cu poliția militară.
  4. Se știa că CSA trebuia să-și facă echipă pentru a accesa fondurile de modernizare a stadionului. După ce cu bună știință a compromis închirierea mărcii prin licitație publică, era momentul atacului frontal. Planul secret era în grafic. Astfel a început vopsirea viitoarei noi echipe în continuatoarea. Un gât de oxigen a venit prin decizia Curții de Apel, care i-a luat complet mințile lui Talpan.

Actiunea de vopsire a început la conferina din 14 decembrie când a fost instalat Lăcătuș. La acea prezentare Talpan a fost exclus pentru că direcția lui nu era pe aceeași cale cu a CSA. S-a obținut menționarea că palmaresul noi echipe este din 1947-2003. Bătălia era pentru acapararea suporterilor.

Fără suportul lui Oprea, Talpan a ieșit virulent în presă, singur împotriva tuturor. Însă a trimis la atac și 3 din foste glorii, parte din plan: Lăcătuș, Tudorel Stoica și Pițurcă, ultimii 2 pe post de procurori ai poporului stelist.

Concret, planul urmărește distrugerea actualei echipe Steaua în scopul preluării locului și palmaresului cu o altă echipă într-o societate pe acțiuni de clanul care a mai vrut să o facă și în 1998. În spatele lui Oprea & Co., ca o acoladă după 20 ani, istoria Stelei se repetă cu aceași “mușchetari” actori din 1998, dar mai versați, mai unși cu toate alifiile. Absolut toți sunt foști membri fondatori ai AFC care a preluat Steaua în 1998, iar unii au continuat activitatea și în SC FCSB SA o perioadă. Nu au prins ciolanul atunci, acum nu vor să-l mai rateze. Un singur om apare ca omul invizil să ia locul lui Păunescu în peisaj, prea hodogit să mai facă față unei funcții executive, Generalul Oprea. Un Becali cu epoleți pe piața imobiliarelor.

Evident, Talpan e un simplu pion-nebun, unele foste glorii și unii suporteri au rolul de figurație pentru a certifica sloganul “ne luăm Steaua înapoi”. De fapt e ca și în 1989, unde cei din umbră au scos mulțimea în stradă să dea imaginea unei revoluții spontane a poporului. Juristul se zbate să-l facă șef la CSA să poată reface traseul din anul 1998 la “Operațiunea Steaua” fără surprize sau piedici.

Logic, pe noi suporterii nu ar trebui să ne intereseze lupta pentru ciolanul acțiunilor la club, dar atunci când acest război se duce la în mod destructiv pentru imaginea, unitatea și istoria Stelei, nu putem sta nepăsători. Dacă ai greșit o dată, nu poți repara acea greșeală comițând altă greșeală. Mai ales când ea poate duce la distrugerea Stelei!

Nota. Acest articol a fost scris acum câteva luni, dar am amanat publicarea fiind alte subiecte la chestiunea zilei. Nu mai am nici chef să-l termin așa cum l-a gândit inițial… așa că l-am luat din Draft cum era și l-am postat. Evenimentele nu mai lasă loc de dezgropat morți și nici de analiză. Apele s-au separat ireversibil. Cel puțin cât timp scena Steaua va fi populată de aceeași actori.

La 11 Aprilie 2017 a avut loc şedinţa Comisiei de Apărare din cadrul Senatului, la care au fost convocaţi Gabriel Leş – ministrul Apărării şi Nicolae Ciucă – şeful Marelui Stat Major, pentru a da explicaţii pentru proiectul echipei de fotbal CSA Steaua. Subiectul central al discuţiei a fost menţinerea valorii brandului Steaua. Pun aici discuția din Comisia de Apărare din Senat pe tema marca Steaua.

La minutul 3:40 ministrul declara ca ICCJ a stabilit un prejudiciu de 37 de mil €. Total fals. Semn că după aproape trei ani, marca Steaua este într-o ceață totală la vârful MApN.

Vom trăi și vom vedea!

X Ray

190 de comentarii la „Steaua din exil. Lumini și umbre în războiul celor două clanuri

    1. kla2005

      Jos palaria pentru Ilie Dumitrescu!
      Nu ma asteptam de la el sa aiba o pozitie atat de transanta si asta de la primele semne de “razboi”!
      Dukadam, a incercat tot timpul sa fie impaciuitor cu toti, le-a atras atentia, molcom, ardeleneste, ca nu e bine, ca Piti e cine e, ca sunt unii cu interese, ca e posibil sa dispara “marca” asta notorie daca tot insista in prostie…si uite ca a ajuns singur la concluzia ca in naivitatea lui (sincer, si in a mea) a crezut in oameni, a crezut ca e posibil sa existe luciditate. Degeaba, banu’i ochiu dracului!

  1. Lord Pepe

    Foarte bun articol, xray. Bravo. Asa se vede foarte clar cum au incercat nenorocitii astia sa fure Steaua. In acei ani de proasta administrare ei nu au facut altceva decat sa scada valoarea de piata a echipei si sa adune datorii, ca sa poata pune mana pe ea mai ieftin.

    Te corectez insa, AFC nu s-a restructurat niciodata in societate pe actiuni. A murit tot ca nonprofit. Si o a doua greseala pe care ti-o semnalizez e ceea ce ai spus despre Talpan, ca e o voce privata. Ministrul Dusa a dat ordin sa se reactiveze sectia de fotbal, nu Talpan. Ordinul a fost dat in vara lui 2014, nu dupa castigarea proceselor. Deci e clar ca MApN voia acest lucru.

    Partea cu Gabriel Oprea nu o comentez, pentru ca tine de conspiratii, dacism, etc. Oprea a fost doar o scuza, pentru un Becali disperat.

    Dar, prima parte a articolului e foarte buna. Pentru ca se poate vedea cum Paunescu, seful AFCului, si-a batut joc de Steaua. Nenorocitul, in loc sa administreze bunul statului asa cum trebuie, a cautat sa-l devalizeze, ca sa si-l poata insusi.

    E bine ca ai mentionat ca AFC a inregistrat marca doar cu acordul CSA Steaua. Altfel nu ar fi putut sa o foloseasca. Asta e foarte important pentru ca demonstreaza ca AFC nu detinea Steaua. Deci nu putea incheia nici o intelegere cu Becali pentru a ceda ceva ce nu ii apartinea.

    De altfel, AFC a si disparut in 2011 cu aceleasi datorii pe care le-a strans de-a lungul timpului. In cazul in care ar fi existat o tranzactie intre AFC si SC FC FCSB SA, atunci cu siguranta si AFC ar fi primit ceva si ar fi putut plati macar o parte din datorii. Asta insa nu s-a intamplat, pentru ca AFC nu detinea nimic in afara de jucatori. Si, asa cum se stie foarte bine, contractele lor erau toate date lui Becali, in contul banilor imprumutati de acesta.

    1. vitto

      Oprea a fost o laba trista ….. noroc ca vine acum procesul peste el ….. are parte de acuzatii foarte “cool” ….. la mai mare si….. la mai mult …. ca de luat o sa ia …. aviz amatorilor!

  2. alexutz2007

    Florin Prunea: „Eu cunosc o singură Steaua, cea din Liga 1. Îmi făcea plăcere să joc cu ei, iar FCSB e continuatoarea “.
    Lord te-ai stricat la cap? Tu marele sustinator al lui Talpan sa zici asta? Te contrazic! Talpan a vrut sa reactive sectia si a fost scos afara cu Politia Militare. Chiar el a declarat asta!

    1. Lord Pepe

      Florin Prunea, alt rahat. Baieti, nu stiu cum sa va zic, dar dati prea multe citate din caini pe aici. Si nu e o observatie. E un repros.

      Cat despre ceea ce am spus, cu ministrul Dusa, puteti sa va informati.

  3. Lord Pepe

    Iar jegosului de geambasu ii recomand articolul asta: http://www.steaualibera.com/2017/01/28/carmen-si-steaua/

    Tot cu lucismele astea de cacat sunt ziaristii astia. Steaua nu a luat locul nimanui. Steaua a fost inscrisa in liga a doua, era programata sa joace in liga a doaua si a fost promovata pentru ca Carment a fost desfiintata de sistem, deoarece era singura echipa inscrisa in noul campionat fara a respecta cerintele comunistilor. Adica sa fie echipa muncitoreasca, fara patron, etc, etc. Nu a dat Steaua ordin ca sa fie desfiintata Carmen si nici nu i-a luat locul abuziv. Cei de la Sportul Studentesc au fost si ei invitati sa ia locul Carmenului, dar nu au avut bani, asa ca federatia a trecut la Steaua, invitandu-ne pe noi. Daca sportul accepta, noi porneam din liga a doua si nimeni nu avea nimic sa ne reproseze. Dar, asa, cacatii continua sa minta si sa improaste cu noroi in noi.

  4. alexutz2007

    Lord cand citesti articole marca steauapeliber nici nu as avea pretentii.
    Hai sa nu ne ascundem dupa perdea. Carmen a fost zbura din prima liga pentru a i se face loc ASA-ului. Bine era si o echipa incomoda cu un patron care a fost bagat la zdub ca avea prea multi bani si un anti bolsevic. ASA o noua infiintata trebuia sa porneasca din Divizia B dar a fost introdusa direct in A. Normal ar fi trebuit ca alte echipe din Divizia B sa joace-n A, dar comunistii decideau tot. In fine orcum trecut e trecut.

    1. Lord Pepe

      Pai hotaraste-te, ma. Ori a fost eliminata pentru a-i face loc Stelei, ori pentru ca era condusa de un capitalist pe care sistemul nu il inghitea deloc?

      Si ti-am explicat deja ca Steaua a fost inscrisa in divizia b, iar alte echipe din b(adica sportul studentesc) au fost invitate sa joace in divizia a inainte Stelei. Dar au refuzat pentru ca nu aveau bani.

      Pe vremea aia, Romania nu era asa obisnuita cu liga 1 pe care o vedem acum. In anii 30 a fost intr-o continua modificare. A fost o liga formata din 6 echipe, campioane regionale. Apoi a trecut la o liga formata din doua grupe, cu fiecare grupa incluzand 7 sau 8 echipe. Campioanele din fiecare grupa jucau intre ele si asa se stabilea castigatoarea titlului national. Abia in a doua jumatate a anilor 30 s-a ajuns la formatul pe care il stim azi. O singura liga formata din echipe de peste tot din tara. Si asta a tinut cativa ani, pana la razboi. Apoi, dupa razboi, liga a fost reorganizata din nou. Nu s-a tinut cont de nici un clasament de dinainte de razboi. Ba, chiar Carmen a intrat direct in divizia a, desi nu participase pana atunci la acel nivel. Si stii de ce a fost primita direct in prima liga? Pentru simplul fapt ca Mociornita si-a permis sa cumpere cei mai buni jucatori ai vremii. Atat. Nu pentru ca merita din punct de vedere sportiv. Ci doar din acest motiv.

      Daca Mociornita nu era un mare anticomunist, poate ca echipa lui nu era data la o parte niciodata. Dar el, prin atitudinea lui, si-a atras ura sistemului. Si asta i-a omorat echipa. Nu Steaua.

      Steaua nu a intentionat niciodata sa ia locul acelei echipe. Dar asa s-a intamplat. Repet, la fel de bine putea sa intre Sportul in divizia a. Doar ca aia nu aveau banii pe care ii avea Steaua si nu isi permiteau sa faca deplasari prin tara.

  5. Gosu

    Amice (PEPE), o sa-ti spun succint , de ce camarila ta de pe internet e doar o gasca de dezaxati si nimic mai mult.
    In primul rand toate discutiile pe care le-ai purtat pe aici sunt extrafotbalistice, ba mai mult profane chiar si pe domeniul respectiv. In final (si asta chiar este o garantie !), pe nimeni nu intereseaza fotbalul jucat la Tribunal sau pe holurile Ministerului. Lumea vrea FOTBAL, sa va intre bine in cap chestie asta.
    Cu prostiile astea cu ce-a facut ministru, a dat ordin, n-a dat ordin, l-a pus pe talpan sa-i linga bocancii, eu personal ma sterg la fund. Si asta fac milioanele de stelisti din tarisoara asta.
    In al doilea rand, aveti niste mari probleme de logica pe care nu le puteti explica si pe care le evitati mereu voit incercand sa distrageti atentia catre alte prostii :
    – Treaba cu “Steaua furata “, care se bate in cab cu “FCSB nu e Steaua”. Ori e ori nu e. Un lucru furat e acelasi lucru, indiferent daca vorbim de un concept abstract sau de un bun. Si idolii vostri, Barbut si Ottonel sunt pusi in dificultate la intrebari d-astea.
    – Problema continuitatii. Aberatiile astea cu marca si cu palmaresul sunt lucruri care tin de domeniul SF-ului. NU EXISTA NICAIERI IN LUMEA ASTA vreun caz in care o echipa s-a “REACTIVAT” dupa 20 de ani de pauza ! Chiar va provoc sa faceti o sedinta de brainstorming la steaua labera si sa aduceti un exemplu, de echipa noua, veche 🙂
    – Aveti in hotararea ICCJ privitoare la marca , pasajul in care se retine situatia de fapt – “continuarea activitatii sectiei de fotbal” de catre FCSB. De ce o ignorati ? Sau e ok sa fii selectiv atunci cand vrei sa aduci argumente. Grija mare, risca sa devina redundante si se lovesc de realitate.
    – Toate , dar absolut toate povestile astea despre privatizarea Stelei au la baza niste legende si niste lucruri neprobate. Nu stiti daca problema pleaca din 98 sau din 2003 sau de la calende, fiindca in realitate , nu stiti nimic. Acuzatiile astea au la baza fix ura viscerala fata de becali si nimic mai mult. Daca Steaua ar fi avut un management intreg la cap , “organizatii” d-astea precum steaua pe libera erau de multa vreme date in judecata . Ori ma denunti ca ai tu niste dovezi si ca un bun cetatean informezi autoritatile ori inseamna ca vrei sa faci rau afacerii mele, imi faci un prejudiciu si meriti sa ramai in curul gol.

    Articolul este foarte tare ! Demonstreaza pentru a n-a oara cum a inceput sa apara haterismul asta generalizat in Romanica pasind in era digitala. Baietii aia care postau pe-atunci sunt exact proto stelistii-laberi, stramosii nefericitlor din ziua de azi. Etern nemultumiti , etern tristi. Sezonul ala (’01-’02) mi-l aduc foarte bine aminte, Lacatus impresionase la Galati, dar Oli era pe val dupa sezonul bun facut la National. Noi sub emerita conducere a lui Barbut, ne rupeam in figuri cu piticii adusi de el (dupa ce-i matrasise pe Danciulescu si Vladoiu), iar finalul campionatului ne-a gasit in genunchi in derby un 2-2 chinuit. Dar nu era cazul de lamentari domnisoresti, incet, incet s-a produs si revirimentul si asta, evident, dupa instalarea definitiva a ciobanului.
    In anul urmator Tehnorob executa silit CSA pentru nocturna si lucrarile de la oficiala. Proaspat uns ca baci, ciobanul stinge datoria, desi aceastea erau accesorii pe o proprietate care nu ii apartinea, Stadionul Steaua, la ora respectiva cel mai modern din tara.
    Aia care n-au prins vremurile alea , au o scuza. Aia care acum sunt loviti de amnezie , nu pot fi decat niste ipocriti demagogi.

    1. Lord Pepe

      Imi pare rau sa iti spun, dar ai foarte mari erori de logica.

      1. E irelevant ce vrea lumea. Si eu vreau 100 de milioane de dolari, dar nu inseamna ca voi primi. Indiferent de ce-si doresc fecesebistii, FCSB nu e Steaua.
      Legile si hotararile judecatoresti trebuie respectate.
      2. Treaba cu “Steaua furata” este o expresie pe care nu ar trebui sa o iei la propriu. Asta pentru ca o echipa de fotbal nu e un ciocan, pe care sa il iei de pe masa si sa il muti pe scaun. Asa cum am mai zis, echipa aceea avea semnat un contract de afiliere. Contractul acela era semnat intre CSA Steaua si, apoi, partenerul sau, AFC Steaua Bucuresti, si FRF. Acest contract a fost ulterior inlocuit cu unul intre FC FCSB si FRF. Nu mai conteaza daca Becali a furat sau nu echipa, fizic. Cu un contract nou de afiliere orice echipa trebuie sa inceapa din ultima liga. E atat de simplu. Asa spun regulile. Cand te afiliezi, incepi de acolo de unde este loc.
      3. Nici un judecator nu a tinut cont de problema continuitatii. Care e o problema inventata de presa, atat. Nicaieri nu spune ca identitatea unei societati este strans legata de continuarea neintrerupta a activitatii sale. Si nu vad cum poate cineva sa imi impuna mie sa imi tin o echipa intr-o anumita liga. Daca eu vreau sa imi mut echipa din liga 1 din Romania in alta liga din alta tara, o pot face. E vorba doar de semnarea unor contracte de afiliere la o federatie noua. Ca o fac acum sau peste 5 ani, nici asta nu conteaza. Conteaza ca eu sa detin societatea respectiva, sa detin identitatea respectiva. E proprietatea mea si eu pot sa fac ce vreau eu cu ea. Nimeni nu imi poate impune nimic. Si FRF, UEFA sau LPF nu au nici o putere asupra societatii mele. Nu ei decid daca societatea mea e cea care e sau nu. Dar presa nu spune asta, ci minte cu povesti despre continuitate. CUI II PASA DE CONTINUITATE?! Daca echipa aia nu a fost Steaua, e clar ca nu mai conteaza continuitatea.
      4. In decizia cu marca spune clar ca nu conteaza ca are trecut in statut faptul ca “preia traditiile si activitatea”. O spun din nou, statutul firmei ti-l faci tu. Ca sa demonstrezi ca esti firma care zici ca esti, trebuie sa prezinti ori un act de infiintare ori un act de vanzare cumparare. Ciobanul a prezentat pana acum doar certificatul de identitate sportiva, act unde se vede clar ca echipa lui a fost infiintata in 2003.
      5. Vorbesti despre privatizarea Stelei cand Steaua nu a fost privatizata niciodata. In 98 a avut loc un parteneriat, o asociere ca cele descrise in actele prezentate de Mititelu. Clubul nu a devenit societate pe actiuni, ci s-a asociat cu un nonprofit. Atat. Asta inseamna privatizare? In ce limba?

      1. Gosu

        1) E foarte relevant , ca minoritatea se supune majoritatii. E un fapt social. De regula extremismele nu au viata lunga si dupa crize, cad in derizoriu. Istoria ne invata !
        2) Din moment ce tu atasezi palmaresul unui bun patrimonial – marca, atunci da, echipa de fotbal e un ciocan. Chiar si daca vorbim de concepte abstracte situatia ramane la fel. Nu te chinui sa-mi bagi aspecte tehnice, juridice , ca iti spun sincer ca nu ma intereseaza. Sunteti profani si picam cu totii in penibil daca mai continuam cu astfel de discutii.
        3) In situatia respectiva s-a vorbit de “continuarea ACTIVITATII FOTBALISTICE”, nu orice altceva putea sa faca FCSB S.A. Daca de maine berbecul renunta la fotbal si se apuca de oierit pe FCSB S.A. , atunci adios si CONTINUITATE SPORTIVA. De CONTINUITATE NE PASA NOUA fanilor echipei Steaua, precum si organismelor sportive. De asta CSU nu e U Craiova, cum nici AS Ardealu nu e ASA si nici Venus sau Ripensia nu sunt echipele din interbelic. Si inca ceva, pentru prima data problema continuitatii s-a dezbatut pe site-ul asta, eu aici am vazut-o, nicidecum in presa sau in gura ciobanului.
        4) Nu intereseaza pe nimeni povestea statutului. Ti-am mai spus ca nu jucam fotbal cu hartii precum o face talpan, atunci cand nu comenteaza la adresa superiorilor.
        5) Daca spui parteneriat care a permis intrarea privatului , precum si posibilitatea acestuia de a prelua puterea, atunci spui PRIVATIZARE. Nu i-a oprit nimeni pe Ottonel si pe Barbut, sa nu-si plateasca cotizatia sa aduca bani de acasa si sa preia ei puterea. Cum a facut ciobanul, puteau face toti aia care au fondat AFC-ul, dar n-au facut-o.

        1. Lord Pepe

          1. Nu stiu cum sa iti spun dar statul nu o sa-i vanda niciodata Steaua lui Becali doar pentru ca zece mii, o suta de mii sau un milion de romani vor asta.
          2. Erorile tale de logica devin tot mai amuzante. Dar continua sa crezi ca o echipa de fotbal e ca un ciocan.
          3. Continuitatea activitatii fotbalistice nu conteaza din moment ce ala nu a cumparat sectia de fotbal a Stelei. Degeaba a facut el fotbal, cu echipa lui de fotbal, infiintata in 2003.

          Iar CSU e Universitatea Craiova, cu marca, nume si palmares. Asa au decis instantele de judecata. Si, oricat ar urla FRF, in momentul in care craiova o sa ajunga in cupele europene, vei vedea ca UEFA va face modificarea.

          Ca stiu ca voi, suporterii fc fcsb, pe asta puneti accentul, pe faptul ca siteul UEFA nu a modificat niste pagini.

          4. Nici pe judecatori nu i-a interesat, atunci cand au hotarat ca FC FCSB nu e Steaua.

          5. Doar ca nu a existat un parteneriat care sa-i permita privatului sa preia puterea. Pentru ca, asa cum zice in actul de infiintare al AFC, aia trebuiau sa raspunda in fata armatei. In fiecare an trebuiau sa faca sedinta si sa dea raportul. UPS!

          1. 7even

            Din momentul în care susții că Club Sportiv U Craiova = Universitatea Craiova este clar că creierul tău are nevoie de ochelari, pentru că nu mai vede realitatea.
            Ce instanță a hotărât asta? Și dacă o instanță decide mâine că bărbații sunt femei, tu te vei nu-mi femeie, deoarece vei respecta decizia instanței.
            Doamne, doamne

      2. vitto

        nenica, in materie de stelism, pepino asta este sfertodoctul perfect: analfabetul functional in toata splendoarea lui de gargara ieftina, oportunism si escrocherie intelectuala!

        fara manie si partinire elitista, intr-o evaluare rapida a noului lord pepe de la curtea lui prea-strambului talpan, as putea zice ca asemenea colegilor lui din acelasi grup de divertisment filozofic, pare mânat de ambitii care evident ca ii depasesc putirinta! astfel, el reuseste sa se amestece in lucruri pentru care nu are nici pregatirea necesara , nedovedind nici macar pudoarea de a fi mai discret in profesarea prostiei și mai precaut în sfidarea adevarului!

        nu merita sa intram in amalgamul infant al comentariilor lui pepino, caci puterea de a intelege si de a fi rational are fete si infatisari diverse si mai ales, nu este intotdeauna distribuita “echidistant! un singur raspuns generalist binevoiesc totusi a-i da….. doua versuri pe cat de simple, pe atat de incarcate de simbol: ”Nu e joc secund mai pur / Decat statul in tur” !

        concluzie banala: lordul pepe este noul nostru nae catavencu care sta la coada sa-si plateasca cotizatia!

  6. mq-messi

    Lumea vrea Steaua, in primul rand, nu fotbal. Fotbal gasesti si la chiajna sau voluntari, daca te intereseaza atat de mult. Lumea vrea Ghencea, angajati adevarati, nu rude si lachei. Lumea vrea sa vada numele Steaua, cu una din stemele vechi. Astia care vreti fotbal, va reorientati rapid, cum ati facut cu fc fcsb. Va gasiti imediat alta echipa care joaca fotbal. Deobicei cea cu performantele cele mai bune in ultimul an.
    Nu stiu de ce va agatati ca ultimele lipitori de Steaua. V-a fost servit fc fcsb. Stiu ca sunteti cuminti si mancati cu ambele maini. Nu dezamagiti!!!!:))

    1. Gosu

      Fix de numele Steaua uita lumea sa dea pe la polo, baschet, rugby. Spui niste poezii foarte frumoase, se vede ca ai fost invatat bine. Din pacate , in Romania Steaua inseamna in principiu doar fotbal. Una si aceeasi echipa de 70 de ani !

  7. xray Autor articol

    Nota.
    Acest articol a fost scris acum câteva luni, dar am amanat publicarea fiind alte subiecte la chestiunea zilei. Nu mai am nici chef să-l termin așa cum l-a gândit inițial… așa că l-am luat din Draft cum era și l-am postat. Evenimentele nu mai lasă loc de dezgropat morți și nici de analiză. Apele s-au separat ireversibil. Cel puțin cât timp scena Steaua va fi populată de aceeași actori.

    PS. Am mai periat de câteva scăpări de redactare.

  8. alexutz2007

    Messi FCSB e Steaua. Pana si prostu vostru de jurist recunoaste.
    Oare cum or fi reactionat suporterii cand in trecut numele erau schimbate ca pe papuci?
    Messi ca sa stii si tu: Steaua nu e o echipa de Liga a 5 a sau a 4 a. Un Mercedes furat e tot Mercedes chiar si fara sigla.

  9. kla2005

    De la bun inceput am spus si am sustinut ca e altceva la mijloc…nu doar o “recuperare” utopica a numelui, brandului, bla bla bla

    Banu’i in centrul atentiei

    E clar ca isi doresc sa nu aiba Steaua numele de Steaua pentru a castiga atat capital social (unii fosti stelisti sa revina la clubul mama), cat si economic.

    Probabil va fi un simulacru de privatizare in mai multe actiuni, iar la final se va ivi adevaratul om din spatele acestei actiuni

    Ramane cum am stabilit FCSB = STEAUA!

  10. alexandru-h

    Baieti, deja e irelevanta cearta. De la anul va intra in vigoare noul sistem de punctaj pentru calificarea in competitiile UEFA – unde rezultatele istorice in CL, Cupa Cupelor sau Europa League vor fi inregistrate in coeficientul clubului. Daca FCSB va primi punctele pentru rezultatele europene ale Stelei din 1947 incoace, e clar; daca nu le va primi, iar va fi clar. Eu sunt perfect linistit si voi accepta orice decizie UEFA.

    Evident ca dementii liberi vor clama, in caz de insucces, ca UEFA nu stie, ca a fost mintita, ca Talpan trebuie sa o educe si alte asemenea aberatii de astea. Dar ce va mai conta?

  11. Gosu

    @ Lord Pepe. Prietene minti si in somn ?

    Hai sa le luam pe rand.
    1) laba de steaua labera, mai departe ;
    2) Din moment ce in mintea voastra bolnava palmaresul se vinde printr-un contract, sta in sertar la cineva si il scoate dupa 20 de ani, cred si eu ca echipa e un ciocan.
    3) ” CSU e Universitatea Craiova, cu marca, nume si palmares. Asa au decis instantele de judecata. Si, oricat ar urla FRF, in momentul in care craiova o sa ajunga in cupele europene, vei vedea ca UEFA va face modificarea.”
    Minciuna gogonata ! Nu a decis nicio instanta nimic privitor la palmares. Identic ca la noi, era vorba de marca.
    “Curtea de Apel a stabilit că marca „Universitatea Craiova“ aparține Clubului Sportiv, respingând apelul formulat. Hotărârea este definitivă și executorie. Marca aparține orașului, tuturor suporterilor olteni, nu unei singure persoane”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului din Bănie.”
    Marca = laba la picior de lemn. Ti-am explicat de mult prea multe ori. In fotbal nu facem francize ca nu suntem in SUA. Ah da si uitasem, cei de la CSU au marca veche din iunie 2016. Dar , pt UEFA si FRF sunt tot o clona abjecta !
    Sper ca CSU sa prinda Europa ; daca raman o clona, promiteti ca incercati un Jonestown pe steaua labera ?

    2) “Nici pe judecatori nu i-a interesat, atunci cand au hotarat ca FC FCSB nu e Steaua.”
    Te rog sa imi arati unde au hotarat “judecatorii” aia ca FCSB nu e Steaua. Si nu ma lua cu marca si alte basinutze d-astea ieftine. Eu ti-am pus un pasaj DIN HOTARAREA ICCJ, care spune clar cine a continuat activitatea sectiei de fotbal. Negru pe alb, fara ocolisuri. Voi fortati nota cu niste baliverne , deci..aaa..marca..deci aaa…nume…deci a palmaresul. Bai gringo , te mai intreb o data : daca iau marca lui Real Madrid (ca am dreptul si asa mi se scoala mie) si o aplic peste FC Avantul Prabusirea, schimb si numele, (tot ce trebuie, ca la carte) inseamna ca aia e Real Madrid ? No ?

    5. “Doar ca nu a existat un parteneriat care sa-i permita privatului sa preia puterea. Pentru ca, asa cum zice in actul de infiintare al AFC, aia trebuiau sa raspunda in fata armatei. In fiecare an trebuiau sa faca sedinta si sa dea raportul.”
    Stii cum zice, daca zice autorzice autorilor, daca stii ce zic ? Daca s-a facut si becaliotul a luat conducerea AFC, inseamna ca s-a putut , no ? Asa ar zice si Barbut, no ?
    Pe 23 ianuarie 2003, 79 de persoane inca membre ale AFC Steaua au decis transformarea clubului de fotbal in societate comerciala. Noua structura juridica, SC FCSB SA, avea urmatorii actionari : George Becali 51%, AFC Steaua 36%, Viorel Păunescu, fostul preşedinte, 6%, Victor Piţurcă 4% şi Lucian Becali 3%. Din cele 79 de voturi, 74 au fost pentru ca Becali să deţină pachetul majoritar, Viorel Păunescu şi Viorel Cataramă s-au abţinut.
    Mai merita mentionat si ca in momentul de fata nici transferul din 98, nici transformarea din 2003 nu fac obiectul vreunei dispute juridice. Deci, pana la proba contrarie, ce mai vrei ma Pepe ?

    1. Lord Pepe

      1. Observ ca, de fiecare data cand argumente nu exista, e de vina Steaua Liebra. Am inteles ca exista o rivalitate intre siteuri. Dar deja cred ca unii merg prea departe.
      2. Palmaresul nu se vinde prin contract. Palmaresul se vinde odata cu echipa. Asa cum se vind si marca si numele. Nu poti vinde doar echipa si palmaresul dar sa pastrezi numele si marca.
      3. Cauta motivarea din dosarul Universitatii. Vei vedea ca scrie acolo, cu subiect si predicat, ca CS Universitatea Craiova este acea Universitatea Craiova care a fost infiintata cand a fost infiintata, ca nu stiu cand a fost asta, si care a facut acele performante din Europa. Nu ma apuc acum sa iti scriu din motivare. Dar ea e prezentata intr-un articol de la ProSport. Spor la citit. Si discutam dupa, ca sa nu mai minti aiurea.
      4. UEFA si FRF nu au competenta necesara pentru a decide identitatea unei alte entitati. Doar pentru ca niste hoti de la FRF sunt de partea altor hoti, nu inseamna ca e corect. Iti atrag atentia ca FRF s-a luptat din greu cu CSA Steaua pentru a apara echipa ciobanului. De ce?
      5. Cauta motivarea din dosarul cu marca si vei vedea ca acolo spune ca FC FCSB nu are nici un drept asupra ei.
      „Dreptul legitim al Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti asupra elementului verbal Steaua Bucureşti decurge din înregistrarea mărcii cu nr. 026915/02.07.1996. În condiţiile în care CLUBUL SPORTIV AL ARMATEI STEAUA BUCUREŞTI deţinea încă din anul 1996 dreptul legitim asupra mărcii care conţinea elementul verbal STEAUA BUCUREŞTI, iar în ceea ce priveşte sigla era titulara mărcii notorii, în contextul în care FCSB a solicitat acordul de la CLUBUL SPORTIV AL ARMATEI STEAUA BUCUREŞTI pentru a îşi înregistra marca 61735, iar aceasta nu i l-a acordat, ulterior reieşind că FCSB a depus cu rea credinţă marca la înregistrare şi a fost anulată printr-o decizie a Întaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reiese concluzia că CLUBUL SPORTIV AL ARMATEI STEAUA BUCUREŞTI a fost şi este singura care deţine un drept legitim asupra numelor STEAUA BUCUREŞTI, STEAUA şi asupra siglei.”
      Daca becali a cumparat Steaua, atunci de ce a mai facut cerere pentru a putea folosi marca?!
      6. Si nu, daca iei marca Real Madrid si i-o aplici ilegal altei echipe, acea echipa nu devine real madrid. Fix din acest motiv FC FCSB nu e Steaua.
      7. Nu stiu cine e Barbut si nu stiu ce a zis.
      8. Becaliotul tau nu a preluat niciodata conducerea in AFC. Nu stiu de unde ai scos-o pe asta.
      9. “Noua structura juridica, SC FCSB SA, avea urmatorii actionari : George Becali 51%, AFC Steaua 36%, Viorel Păunescu, fostul preşedinte, 6%, Victor Piţurcă 4% şi Lucian Becali 3%. ”
      Deci AFC Steaua nu a fost transformata in societate pe actiuni, ci doar a devenit partenera in noua societate, SC FCSB SA, facuta de Becali. EXISTA O MAAAARE DIFERENTA AICI! Ca nu e tot una daca tu te transformi in SA sau daca ajungi actionar in acel SA.
      Doar pentru ca AFC Steaua era partener in acel SA, nu inseamna ca Becali a preluat Steaua.
      Asocierea dintre CSA Steaua si AFC Steaua era intre aceste doua parti, nu intre CSA Steaua si SC FCSB SA. Asadar SC FCSB SA nu avea nici un drept asupra Stelei, chiar daca AFC Steaua era actionar in noua societate. E bine insa ca ai dat exemplul asta, ca asa poate vedea lumea cum s-a facut furtul. Practic Becali si-a inscris societatea in locul Stelei pretinzand ca, prin asociere cu AFC, s-a asociat si cu Steaua. Ceea ce nu s-a intamplat niciodata. AFC Steaua Bucuresti era un nonprofit care nu detinea Steaua Bucuresti, ci doar o administra.

  12. vitto

    dupa 2 ani de onanism trist si reprobabli, ce au obtinut “liberistii dupa talpan” ….. au pus numele Steaua in gura dusmanilor si ne-au acoperit de penibil! viata este complicata ….. iar orice disputa trebuie sa aiba o anumita limita, o bariera dincolo de care nimeni nu ar trebui sa treaca ….. asa ar fi normal intro lume in care stim sa pretuim anumite valori perene, anumite idealuri, simboluri dragi……slugile insa nu au limita de bun simt si onoare! ptr ei Steaua nu conteaza, amintirile nu exista si viitorul trebuie demolat!

    recunosc ca sunt un spirit critic, iar tembelii chiar ca ma irita. adesea citind rapturile intelectuale debitate de alde pepe, messi si compania ma cuprinde o lehamite amuzata, mai ales cand observ ca oamenii acestia au si pretentii intelectuale?! nu numai lipsa ideilor cat de cat normale enerveaza, ci faptul ca de multe ori ele coboara chiar si sub o incredibila limita a suficientei josnice, promovand miselia in forma ei nativa si pura (nu mai vorbesc aici si de pretentia lor cum ca ideile pe care le propaga cu inversunare incruntata mustesc de valoare). incultura in materie de stelism a acestor indivizi este crasa si fiecare luare de pozitie le evidentiaza tembelismul, iar limbajul folosit este o simbioza perfecta intre “mobila si durere”!

    sunt sigur ca exista in unii, in toti poate, o dorinta de a ne afisa frivolitatea, de a fi slobozi la gura, de a trancani cu-n aer doct despre lucruri facile cu aerul ca spunem chestii importante. evident, exista si “altii” care asculta cu gura cascata si freamata de dorinta de a da un raspuns ferm si fara de echivoc, pe masura frivolitatii noastre, cu masura frivolitatii lor. dialogurile astea fara inceput si fara de sfarsit initiate de tot felul de lorzi ignoranti nu fac decat sa macine timpul, sunt ca un drog pentru “mintile labere si/sau proaspat eliberate”. vorbe multe fara sens care continua sa atraga ca un magnet oamenii mai putin dotati cultural, pe cei fara de istorie, fiindcă, nu e asa, nimeni si nimic nu ne obliga la vreun efort, nici măcar de memorie.

    cine citeste textele fratilor pepe – messi et co. observa, simte, ca toate, dar absolut toate replicile lor seamana izbitor intre ele: insiruiri de cuvinte, intr-o insiruire a necomunicarii autiste! toate parca sunt scrise in neo-spaniola, limba imaginata de ionescu, limba unde totul se zice la fel?! orice subiect deschis, converge invariabil catre aceleasi teme: motivari, dreptul legitim, csa e viata, fcsb este intuneric, club curat, oierul, oile fcsbiste …… doar forma fara fond propusa de niste ignoranti perfecti, produsul de lux al acestor vremuri incarcate de colbul manipularilor si al imposturii!

    Steaua insa Rezista si va Rezista mereu ptr ca Steaua insemna inainte de orice o uriasa “memorie colectiva”, un munte de visuri cladit pe amintirile atator generatii de suporteri …. iar memoria colectiva care nu va putea fi niciodata total reprimata! Steaua Rezista tocmai pentru ca in adevar …… Steaua suntem Noi!

    Steaua este Inima, Suflet si Gand…… Steaua este numai Una!

  13. del-ricanio-7

    Am citit pe sarite, dar:
    @gossu

    Sincer, pe mine nu ma intereseaza ce vrea lumea. Eu vreau pe Steaua. Adica vreau numele, emblema, traditia, culorile, palmaresul samd. Lumea, in general, nu e compusa din suporteri loiali. Ei vin pt rezultate. Joaca Steaua slab ? Lumea pleaca inainte de fluierul final, incepe sa-si injure proprii jucatori samd. Pe mine sincer aia nu ma intereseaza. Nu ma reprezinta, nu ma regasesc in mentalitatea lor, modul lor de gandire samd.

    Si daca tot ai vb de majoritate si cum minoritatea se supune majoritatii… so what ?! Tu tii cu Steaua fiindca e echipa la moda, cu cele mai multe trofee samd sau tii cu Steaua fiindca asa simti tu ? Vrei cantitate sau calitate ? F probabil ca intr-un procentaj f ridicat, locuitorii din aceasta tara sunt ascultatori de manele. Simti ca te reprezinta majoritatea ? Te supui trendului respectiv ?

  14. Gosu

    Lord Pepe si Del Ricanio, eu am impresia ca voi n-ati priceput absolut nimic din tot ce s-a discutat. Vorbim de mere si ne aratati pere.
    Motivarea si hotararea vorbesc de identitatea de persoane juridice, care evident ca nu au cum sa fie una si aceeasi. Ca doar nu s-a desfiintat/reorganizat Clubul Sportiv in societatea pe actiuni Universitatea Craiova. Dar , asta are ZERO IMPORTANTA SPORTIVA. De altfel daca cititi cu atentie nu se vorbeste de nicio traditie sportiva , atribuire de palmares si alte cele in contul CSU. De ce ? Fiindca astea nu le decide o instanta de judecata, CI UNA SPORTIVA.
    Iar cu persoana juridica v-am mai explicat ca se schimba cele care administreaza cluburile de fotbal, precum sosetele.
    Si inca o data , poate nu ati inteles care era obiectul acelui proces : “În motivarea Tribunalului Bucureşti privind procesul PENTRU MARCA Universitatea Craiova se precizează că Fotbal Club U Craiova SA şi familia Mititelu au înregistrat cu rea credinţă la OSIM marca Universitatea Craiova”. => baliverne marca steaua labera !

  15. alexutz2007

    CSU nu are palmaresul. Cautati pe forumul craiova maxima motivarea hotaratii in care la capitolul palmares decizia nu este una favorabila pentru CSU.
    CSU a inceput ca o societate noua, nu a continuat nimic. Faptul ca are marca asta nu inseamna ca are si palmaresul.

    1. Gosu

      Normal. Pai e o asociere si acolo intre Primarie si un investitor (asta tocmai ca un ocolis pentru ca echipele finantate de stat sa joace in fotbalul profesionist) care au creat o noua societate ce si-a inscris o NOUA echipa in 2013 si a activat in paralel cu Universitatea lui Mititelu, fara sa o continue.
      Baietii astia nu pricep ca ceva nou, n-are cum sa fie si vechi. Daca aia s-au inscris cu o echipa noua, fara sa preia locul vechii societati, pula palmares !

  16. alexutz2007

    Chiar va recomand sa cititi forumul de la craiova nu ala care apartine de CSU. Acolo sunt prezentate multe documwnte. De asta si peluza Sud nu o sustin pe CSU. La noi e invers. Daca ar fi ca palmaresul sa rmana la echipele ministeriale garantez ca Dinamo si Rapid sunt in aceeasi situatie.Bine acolo nu exista interes. Brandul Petrolului a fost evaluat la 9.000€. De cate ori poate valora mai mult brandul Steaua.
    Si de 200 de ori mai mult si tot nu ies banii aia. Si de 2000 de ori si tot nu ies aia 57 de mil €.

  17. Lord Pepe

    Nici nu ma asteptam ca motivarea aia sa insemne ceva pentru voi. Dar voi lasa, totusi, o parte din ea aici:

    “Mentionarea in cuprinsul cererii de constituire a asociatiei a faptului ca scopul asociatiei vizeaza si “continuitatea traditiei de mai multe decenii a fotbalului studentesc doljean” ori prezenta in consiliul de administratie al acestei asociatii ori in cadrul membrilor fondatori a unor glorii ale fotbalului craiovean in nici un caz nu confera asociatiei nou create, care dobandeste personalitate juridica in 1994, in baza sentintei, calitatea de continuatoare a Fotbal Club Universitatea Craiova, desprinsa din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Craiova, aflata in subordinea Ministerului Educatiei Nationale si nici nu poate fi consideat, asa cum a afirmat reclamanta si intervenientii, ca Fotbal Club Universitatea Craiova s-a reorganizat in Asociatia Sportiva “Fotbal Club Universitatea Craiova”.

    Si inca o micuta concluzie a judecatorilor:

    “Prin urmare, reclamanta initiala Fotbal Club U Craiova SA si intervenientii nu pot invoca cum ca ar fi continuatori ai Clubului Sportiv Universitatea Craiova.”

    I rest my case 🙂

  18. Gosu

    Juridic in pula calului ! E greu de inteles limba romana ? Mai cititi o data comentariul pe care l-am postat. Si invatati sa distingeti 2 termeni diferiti. Repetati dupa mine : juridic nu inseamna sportiv ! Acum si voi 🙂 Hai ca nu e greu.

  19. Gosu

    Sportul nu e guvernat de legi, pricepe odata ! Regulile le fac cei care organizeaza competitia. Iar dovediti ca nu pricepeti notiunea abstracta de palmares. Vinde-mi si mie te rog numele tau de Popescu Ion. Sa vedem daca asta ma transforma in tine .

    1. Lord Pepe

      Bauhahahahahaaaaahaaaahaahah! Asta e cea mai mare prostie pe care am auzit-o in viata mea. Adica federatia e stat in stat, ba? Tu gandesti ce spui?

      Normal ca sportul e guvernat de legi. Daca nu-ti platesti taxele, te mananca. Daca furi, te mananca. Daca faci blaturi, te mananca. Daca dai mita, cum a facut becali, te mananca. Daca arunci meciul ca sa faci bani la pariuri, te mananca. Si da, daca furi identitatea altui club, te mananca si atunci.

      Regulile pe care le fac organizatorii de competiti sunt pentru a asigura o buna desfasurare a competitie, nu pentru a stabili identitatea unei entitati sau daca o entitate a furat sau nu.

      Notiunea ta abstracta de palmares apartine proprietarului, nu federatiei. Nu federatia decide cine are palmaresul Stelei. Ca asa poate ca ma duc si eu, dau o mita solida la premier league si imi transform echipa din liga a cincea in Manchester United. Ganditi, in plm, inainte sa vorbiti.

      Si vezi ca identitatea unei persoane nu poate fi vanduta. E ilegal. Te baga la puscarie daca falsifici un buletin sau un pasaport. Si de acolo nu te mai scot nici frf, nici lpf si nici UEFA.

      1. Gosu

        Esti dus binisor taticule. Palmaresul apartine , proprietar. Amice, ti-am scris mura-n gura.
        Sportul nu e guvernat de legi boss, e guvernat de reguli. Intr-un meci de box nu depune ala care a luat bataie plangere la politie pentru vatamare corporala. Folositi-va putin neuronul ca deja va bateti joc de logica.
        “Te mananca” ? Ia-l de mana pe talpan si mergeti la DNA sa le spuneti ca a fost furata Steaua. Inca o data nu reusesti sa separi ce face persoana juridica, de ceea ce face echipa in teren. Astept sa vad si eu primul rezultat intors de o instanta.
        “Apartine proprietarului” :)) Bai va faceti de ras ma , chiar va faceti de ras. Vinde-mi si mie diploma ta de bucatar. Sa vedem daca asta ma face si pe mine bucatar. BAGA BINE LA CAP : PALMARESUL TI-L DECERNEAZA FEDERATIA SI CONFEDERATIA CONTINENTALA, AUTORITATE SPORTIVA ! Nu esti propietar pe el ma taticu’ . Nu-l scoti ma la vanzare ca pe o oaie.

  20. alexandru-h

    “Daca nu a vandut echipa, da, palmaresul e pe furtunele de apa”

    De asta nu ma mai obosesc sa ma conversez cu Lord Pepe. Omul saracul e incapabil sa realizeze ce inseamna palmares dar scrie tone de prostii despre el. Gosu, vezi-ti de viata, ca e inutil – pepe iti va povesti senin cum vin judecatorii de la ICCJ si refac ierarhiile sportive, cum UEFA va sta tremurand in fata hartiilor compuse de Talpan.

  21. alexutz2007

    alexandru-h daca el citeste zi de zi steauapeliber ce ai vrea sa inteleaga? Si Petrolul a intrebat daca palmaresul este la ei si raspunsul FRF a fost clar: este la voi ca ati continuat activitatea fotbalistica.
    Lord ar trebui sa stii ca FC U nu a fost infiintata ca si Fotbal Club Steaua Bucuresti(FCSB).
    AFC Steaua a avut stipulat in contract faptul ca preia ….. cu stampila si tot ce trebuie. FCSB a preluat tot de la AFC inclusiv palmaresul. Palmaresul nu e ceva ce il poti schimba cand vrei si nici nu poti renunta la el(Cazul FC Salzburg). Eu daca cumpar tot palmaresul de la Nadia inseamna ca sunt Nadia? Palmaresul este la echipa care a continuat istoria fotbalistica. Chiar pe sigla din 99 scrie Fotbal Club Steaua Bucuresti.

      1. Gosu

        Ba nu o mai da ma cotita. Lasa-ma cu nume , marca , terenuri , stadion si alte dude. A luat locul , la revedere ! FCSB e Steaua. A zis-o si FRF , a recunoscut-o chiar si ICCJ-ul ca pe o situatie de fapt. O intoarceti si o frecati pe toate partile, dar nu reusiti sa demonstrati absolut nimic.
        Auzi palmaresul are propietari, sta pe furtunele de apa si in sertarul lui talpan. E clara treaba ca sa citam din gigica , sunteti cam tra-la-la !

        1. Lord Pepe

          Degeaba a luat locul daca nu e aceeasi echipa. Si nu mai minti atat ca ICCJ a recunoscut ca fcsb e Steaua. ICCJ a zis fix invers, ca nu e Steaua.

          Da, palmaresul Stelei are proprietar. Acela e CSA Steaua Bucuresti, singurul club din Romania cu numele, marca si palmaresul Stelei. Te-am pupat.

  22. Gosu

    Uitati ma baieti chiar din statutul UEFA : The Confederation is the ONLY organization with LEGAL AUTHORITY over these tournaments and considers only results in these competitions in calculating and communicating confederation-level OFFICIAL RECORDS AND STATISTICS and setting combined values in interclub football.
    *Vezi ultimul text cu majuscule ? ALA ESTE PALMARESUL 😉 pam-pam, cum zice rica !

    1. Lord Pepe

      De acolo ai inteles tu ca ala e palmaresul? Pentru ca zice ca UEFA organizeaza competitii si ca ia in considerare doar rezultatele din aceste competitii pentru a calcula statistici? Oau. E greu cu logica, baiete. Si cu limba engleza. Daca de acolo se intelege ca UEFA are dreptul sa atribuie palmaresul cuiva, atunci e clar cu cine avem de-a face. Sper sa nu ai o cadere nervoasa in momentul in care fc fcsb ramane si fara palmaresul Stelei. Dar sa ramai, totusi, langa fc fcsb. Echipa aia te merita.

  23. alexandru-h

    @lord pepe

    Nu e nimic mai satisfacator decat exercitiul intelectual de a intra in discutii cu unul ca dumneata. Am studiat si am scris despre palmares de mi s-a luat in ultimii doi ani – am articole si sute de comentarii pe site-ul asta. Din pacate, ghinionul meu a fost ca a venit un anonim ca tine si mi-a aratat cum un magazin de chiloti poate sa-si puna pe frontispiciu informatia ca a castigat si Champions League.

    Am mai spus pe sus – asteptam pana la anul, cand va calcula UEFA coeficientul european pentru FCSB. Daca va inregistra si rezultatele de dinainte de 1998, va veti certa cu institutiile europene, nu cu mine…

  24. Gosu

    Hai ca iti mai dau :
    “Art.53 The following disciplinary measures may be imposed against
    Member Associations and clubs: […]
    d) the annulment of the result of a match,[…] f) the deduction of points,[…] o) the WITHDRWAWAL OF A TITLE OR AWARD, […] p) the withdrawal of a licence.

    Art. 61-1
    The CAS shall HAVE EXCLUSIVE JURISDICTION TO THE EXCLUSION OF ANY ORDINARY COURT OR ANY OTHER COURT OF ARBITRATION, to deal with the
    following disputes in its capacity as an ordinary court of arbitration:
    a) disputes between UEFA and associations, leagues, clubs,
    players or officials;
    b) disputes of European dimension between associations, leagues,
    clubs, players or officials.”

  25. del-ricanio-7

    ,,Sportul nu e guvernat de legi”
    Zau ? Si celebra lege a sportului ce e, beletristrica ?
    TOATE regulamentele, regulile sportive, statute samd, TOATE sunt subordonate legii.

    Gossu, aveai un dram de logica atunci cand discutai cu mine, ai baut apa dupa Alexandru H ? Cum poti sa compari un palmares, o echipa de fotbal samd cu numele unei persoane ?!

    In hotararea respectiva se mentioneaza clar care este CONTINUATOAREA U Craiova. Ce tot o dati atat la intors…

    Iar legat de FRF, s-a dat vreun comunicat oficial in privinta palmaresului Stelei ? Pana sa se suceasca la 180 de grade, Burleanu a zis initial altceva.

    1. Gosu

      Legea sportului guverneaza persoanele juridice care se ocupa cu sport. Regulamentele sportive si regulile de joc se subordoneaza direct si fara interferenta federatiei nationale care la randu-i se subordoneaza forului continental. Vad ca te faci si tu ca nu pricepi :
      Daca UEFA ma da afara pentru ca nu am respectat regulile eu nu am ce sa caut “sa dau in judecata” UEFA pune mana si citeste statutul.
      As vrea sa-mi arati si mie regulile jocului la box daca se subordoneaza cu infractiunea de vatamare corporala. Si iti dau zece mii de exemple daca vrei.
      Nu o da nimeni la intors , in hotararea cu CSU este vorba de persoana juridica. Ma doare la basca ca firma X nu are legatura cu firma Y cat timp i-a luat locul. Sper ca nu esti si tu de parere ca vinzi palmaresul printr-un contract. De la tine mai am pretentii…

  26. del-ricanio-7

    ,,Prezenta lege reglementează organizarea și funcționarea sistemului național de educație fizică și sport în România.

    (2) În sensul prezentei legi, prin educație fizică și sport se înțelege toate formele de activitate fizică menite, printr-o participare organizată sau independentă, să exprime sau să amelioreze condiția fizică și confortul spiritual, să stabilească relații sociale civilizate și să conducă la obținerea de rezultate în competiții de orice nivel. ”

    ORGANIZAREA si FUNCTIONAREA tuturor formelor de activitate fizica blablabla…

    Hai altfel… ce set de norme ti se par mai importante, mai relevante, mai ce vrei tu, in domeniul penal ? Constitutia Romaniei sau Codul Penal ? Evident ca CP reglementeaza direct latura penala, dar chiar si CP se subordoneaza CONSTITUTIEI. Asa si aici, regulile, statutele, regulamentele sportive reglementeaza sportul doar in masura in care LEGEA le permite. Legea intotdeauna si in orice domeniu are prioritate.

    La box crezi ca e permis sa-ti pocnesti adversarul dupa gongul ala ? Care ar fi problema, te afli in ring, intr-un cadru sportiv samd. De ce crezi ca sunt interzise luptele intre caini ? De ce crezi ca un fotbalist ar risca si altfel de sanctiuni daca s-ar duce cu talpa, din senin, pe fata arbitrului ?

    1. Gosu

      Paragraful pe care l-ai pus n-are nici cea mai mica legatura cu subiectul de fata. Orice cetatean sau persoana juridica are obligatia sa respecte legea nationala.
      Orice sportiv angrenat intr-o competitie are obligatia de a respecta regulile competitiei facute de autoritatea competenta.
      Exemplul din box iti arata ca sunt situatii in care legea spune ceva si regulile de joc ofera alte optiuni, prin natura jocului.
      In cazul fotbalului, autoritatea sportiva competenta (federatia nationala sau confederatia Europeana) iti ofera un titlu si tot ei sunt singurii care il pot retrage. Niciodata o instanta. De ce este interzis prin statutul UEFA ca un membru sa apeleze la o instanta natonala pe aspecte sportive ?
      V-am mai rugat sa-mi dati si mie doua exemple :
      1) O echipa care s-a reactivat dupa 20 de ani de pauza
      2) O echipa careia i s-a acordat palmaresul printr-o decizie judecatoreasca.

      Luptele intre caini nu sunt sport. Nu exista factor uman.

  27. Gosu

    P.S. : Fa-ti un serviciu si nu mai induce artificial confuzie intre planul juridic si planul sportiv. Una e una, alta-i alta. Mi-am dat de multa vreme seama ca o faceti deliberat in speranta ca va va intari argumentele, dar crede-ma ca obtineti reversul.
    Echipa e cea care intra pe teren joaca fotbal si obtine rezultate care apoi se consemneaza in palmares.
    Persoana juridica care administreaza echipa, exista si in afara sportului. Si are obligatia de a respecta legile nationale. La fel cum jucatorii ca persoane fizice vor raspunde pentru faptele lor, dar juridic, nu si sportiv.
    N-am auzit nici sa li se retraga vreun titlu fotbalistilor infractori prin vreo sentinta penala 😉

  28. del-ricanio-7

    ,,Exemplul din box iti arata ca sunt situatii in care legea spune ceva si regulile de joc ofera alte optiuni, prin natura jocului”.
    Fals. Nu regulile ofera alte optiuni, ci legea permite acele exceptii. E o mica-mare diferenta, daca vrei :))

    Titlul nu ti-l ofera nimeni. Il castiga participantul, prin propriile puteri/abilitati. Problema e alta… instanta a precizat ca paratul X nu a avut niciodata calitatea necesara pt a participa in competitia respectiva. Nu a avut dreptul, dreptul care apartinea altcuiva. Si ce ne facem cand autoritatea sportiva competenta este si ea corupta ? Nu tot in civil mergi ?
    Si e logic ca un judecator nu poate sa-ti judece daca Ronaldo a fost suspendat corect sau nu. Dar asta nici macar nu are de a face cu subiectul discutiei.

    Teoretic, ar fi factor uman si la luptele intre caini. ,,Antrenorul”, stapanul, spune-i cum vrei. Nici la concursurile de echitatie nu poti sa spui ca factorul uman are un rol tocmai crucial… In fine, alta era ideea..

    Gossu, toata aceasta disputa tine de domeniul JURIDIC. Logic ca discutiile se vor axa pe legi, hotarari samd. De asta exista si atatea procese…
    Si scuza-ma, dar realitatea din acest moment chiar ii da dreptate CSA-ului, nu poti sa faci abstractie de niste hotarari judecatoresti, doar fiindca tie sau altuia nu-i convine deznodamantul.

    1. Lord Pepe

      E inutil cu oamenii astia. Dupa ce am citit azi, e destul de clar pentru mine ca pentru ei nu conteaza deciziile judecatoresti. Si daca o sa le dea UEFA in scris ca FC FCSB nu are palmaresul Stelei si ca a jucat ilegal in Liga 1, ei tot vor sustine ca nu e adevarat. Dar atunci vor inventa alta explicatie, asa cum au inventat prostia cu continuitatea si idiotenia cum ca FRF e stat in stat.

      Astia sunt suporterii de rezultat, nu avem ce face. Daca FC FCSB era acum pe 6, asa cum era acum cativa ani, toti urlau ca sunt cu CSA Steaua.

  29. blaugrana86

    Am si eu o intrebare foarte simplă: de ce acest domn talpan nu deschide un proces la TAS?
    Din câte cunosc eu, singurul tribunal care se poate pronunța pe spețe sportive este TAS (despre fotbal vorbesc).

      1. Lord Pepe

        Prietene, UEFA, TAS, FRF au putere doar asupra lucrurilor care tin de desfasurarea unei competitii. Pot anula cartonase, pot suspenda terenuri, pot da un meci castigat la masa verde. Dar nu pot decide asupra proprietatii altora.

        Steaua a castigat CCE in 86. A fost realizarea ei. Steaua a castigat atunci cupa corect, respectand toate regulile jocului. Cupa nu ii poate fi retrasa. Mai mult, nu poate fi data altcuiva.

        Incercati sa intelegeti. UEFA nu poate decide cine castiga o competitie. UEFA doar organizeaza acea competitie. Daca lucrurile ar fi asa cum ziceti voi, atunci nu am mai avea de-a face cu o competitie adevarata. Ci totul ar fi de fatada, jocurile ar fi inutile. Pentru ca, la sfarsit, UEFA ar decide singura cine e castigatoarea, indiferent de rezultatele meciurilor.

  30. alexutz2007

    blaugrana sa spuna ce? Domnilor de la TAS eu sunt florin talpan pardon locotenent-colonel florin talpan si am inviat din morti o echipa pe care am pierdut-o in 98. Pentru ca CSA a pierdut echipa in 98 si nu in 2003. AFC-ul avea cam aceleasi atributii ca si CSA.AFC nu dadea raportul CSA-ului ci MAPN-ului.
    La noi instantele au inceput sa aiba si atributii sportive. Parca vad ca si CEDO are:)). Singurii care ar trebui sa decida unde e Palmaresul ar fi LPF, FRF si UEFA. Ei organizeaza competiile, ei decerneaza premiul. Ce garantie am eu ca judecatorul de la CAB are macar habar despre FOTBAL? Poate e dinamovist. Poate are interese ca lucrurile sa mearga intr-o anumita directie.

    1. del-ricanio-7

      alexutz2007, judecatorul nici nu trebuie sa aiba habar despre fotbal, el trebuie sa cunoasca legea si atat. Si stai linistit, ca nu-si pune nimic in pericolul job-ul (unul mai mult decat banos) pt anumite preferinte in materie de fotbal.

  31. alexutz2007

    Ma amuza si aia de la steauapeliber sau comentatorii astia ca UEFA nu a fost corect informata. De parca aia traiesc in jungla. Garantez ca stiu totul si cu siguranta mult mai bine ca noi. Atatea ziare au scris despre acest scandal.

    1. del-ricanio-7

      E f simplu, e posibil ca ei sa nu se bage peste bucataria interna a unei federatii/ligi (pt a evita alte litigii… vine finantatorul echipei x sa se planga ? Il trimite uefa sa vb cu liga nationala in care activeaza echipa lui)

  32. Gosu

    E un factor uman important la echitatie. Jocheiul controleaza calul. La caini sau cocosi ma indoiesc ca ii antrenezi, eventual ii bati ca sa ii inraiesti. Neimportant.
    Titlul il castigi, dar este recunoscut si decernat de organizator. Nimeni, dar nimeni altcineva nu poate face asta. Ti-am dat citate din statutul UEFA, de ce le ignori ?
    Si da, are legatura cu subiectul. Palmaresul e pur sportiv. Sau si tu crezi ca spalatoria auto poate avea palmares de fotbal ?
    Procese exista pt marci, bani si alte cele intre doua persoane juridice. Unde este partea sportiva in toata treaba asta ? Unde , in ce hotarare judecatoreasca ai vazut tu pusa problema locului sportiv in Divizia A ? Dar a palmaresului ? La talpan ?

    1. Lord Pepe

      Pai da, ba. Titlul il castigi iar UEFA te recunoaste drept castigator. Dar nu decide UEFA cine castiga. Nu decid ei castigatorul, ci castigi tu competitia, prin rezultate. Apoi ei consemneaza rezultatul. Dar nu pot reveni asupra lui, sa spuna peste 20 de ani ca acea realizare apartine altei echipe decat celei care a realizat-o.

      Palmaresul nu e pur sportiv, asa cum insisti. E castigat doar pe teren. Asa e. Dar, odata castigat, un titlu este adaugat la marca, pentru ca te face cunoscut.

      Lumea stie ca Steaua e echipa care a castigat CCE in 86. Nu trebuie sa spun Steaua, ca cineva sa stie despre ce vorbesc. E destul sa spun castigatoarea CCE din 86.

      Palmaresul il castigi pe teren. Dar, odata castigat, el devine un bun, e proprietatea ta si nu ti-l mai poate lua nimeni. Daca vinzi echipa care a realizat acel palmares, atunci palmaresul trece in proprietatea altcuiva. Dar doar impreuna cu echipa care l-a realizat, nu singur.

      FC FCSB nu are cum sa aiba palmaresul Stelei din moment ce nu are nici macar numele Stelei.

  33. del-ricanio-7

    Gossu, in cazul de fata, UEFA nu ar retrage CCE castigata de Steaua in ’86 (asa cum a procedat federatia italiana cu Juventus in 2006). Tot Steaua ramane castigatoare. Problema se puna care echipa e Steaua, intelegi ?! Si asta e valabil si pt restul palmaresului. De asta nu stiu daca UEFA are abilitatea sa judece ceva in cazul de fata.

    Serios, nu antrenezi cainele, animalul cel mai usor de dresat ?:))

    1. Gosu

      @del ricanio, Sunt curios cum explici UEFA ca un club care urmeaza sa se inscrie , practic unul nou, e aceelasi cu ala care a cedat activitatea FCSB-ului 🙂
      Acum 20 de ani – sau cati vrei tu.
      Ti-am spus si dincolo, ca sa aiba sens, echipa asta trebuie sa ia locul fcsb-ului. Si app de asta de ce joaca trupa lui becali in Liga 1. Daca are talpan ouale tari de prepelitza de ce nu rezolva problema asta ? La tribunal , la TAS oriunde.

      1. del-ricanio-7

        Hellooooo, ti-am spus ca si mie mi se pare continuitatea importanta…
        O sa vedem ce si cum, tabara CSA motiveaza prin faptul ca n-a disparut niciodata clubul, ci doar sectia de fotbal. Vom vedea cum va percepe UEFA acest lucru si care va fi reactia CSA-ului.

        Si eu cred ca CSA ar trebui sa inceapa in liga 1, daca pretinde ca e Steaua. Dar exista si niste argumente contra… in 2003 echipa ar fi fost retrasa, deci nu poate sa reinceapa din liga 1 (nu prea sunt de acord cu asta, eu consider ca FC FCSB-ul s-a nascut in 2017, nu 2003, in fine).
        Iar pe langa asta, Steaua n-ar fi inca pregatita de liga 1. Am retrograda imediat, ne-ar da dinamo cate 5 samd. In ligile inferioare echipa ar ,,creste” mai bine. Nu spun ca sunt neaparat de acord cu (toate) aceste argumente, dar… there you go, ti-am raspuns.

        PS: Talpan nu poate sa ceara nimic daca alde Petrea se opune. Iar Petrea e doar interimar, nu cred ca vrea sa agite prea mult apele…

        1. Gosu

          Asta e irelevant. Asociatii pot schimba oricand statutul. Nu e ceva batut in cuie. Daca Paunescu a ramas doar cu apropiatii, atunci se putea schimba statutul. Trebuie inteles ca o asociatie e privata si decidenti sunt asociatii, indiferent ce a adus sau nu a adus o institutie publica in patrimoniu. Becali putea sa transforme AFC ul in SA, dar a preferat o societate noua , ca sa ia doar activele. Era o practica uzuala atunci pe la toate cluburile.

      2. Lord Pepe

        Nimeni nu a cedat nimic fcsb-ului. Nu mai minti. FCSB are scris in statut ca preia traditiile, dar nu poate demonstra ca a preluat vreodata ceva. La UEFA, Talpan o sa trimita in cele din urma o nota in care o sa explice ca FCSB joaca ilegal in liga 1, ca s-a inscris ilegal in 2003 si gata. Echipa aia o sa fie exclusa, FRF o sa si-o ia peste bot si totul se va rezolva frumos.

        1. Gosu

          Motivul pt care FCSB a jucat direct in Divizia A este exact faptul ca AFC a adus in patrimoniu dreptul de a juca. Eu nu mint cu nimic baroso, ca n-am niciun interes. Daca talpan ia locul, foarte bine, n-am nimic impotriva, daca nu mi-e totuna Steaua e cea care are continuitate. Pana la proba contrarie FCSB este legal constituita si succesoarea sportiva AFC-ului. Deocamdata n-am auzi nimic de vreun demers contrar, doar gargara carieristico-suicidala a lui talpan.

  34. alexutz2007

    Lord ai dreptate. ,, Dar doar impreuna cu echipa care l-a realizat, nu singur”. :)))))).
    Inseamna ca AFC Steaua a avut in lot pe Barbugiu, pe T. Stoica. Buna logica ta:)))))))))))))))).
    Sa inteleg ca CSA 2018 are echipa care l-a realizat? Pe ce post joaca Belo? Sau Piti?

  35. Gosu

    @pepe. S-a spus clar ca nu se decide castigatorul de organizator. Dar fara recunoastere e egal cu zero. UEFA refuza sa recunoasca Cupa Oraselor Targuri ca fiind aceeasi cu ce avea sa devina Cupa UEFA dar nu a fost organizata de ei. FIFA are alta parere, dar forul continental si a impus punctul de vedere.
    @del ricanio.Situatia cu oricare alt loc decat cel al fcsb-ului e de neconceput, din punctul meu de vedere. Banii nu ar fi o problema. Sa nu crezi ca dinamo traieste din negoita. La fel, FC Botosani doar cu televizarile a prins loc european, conjunctural ce e drept. Daca nu se sifoneaza bani se poate supravietui si incet iti revii. Dar daca se urmaresc doar banii , asta e alta discutie. Si cum tu cu gura ta zici ca nu vrea Petrea , atunci inseamna ca tot proiectul e incoerent si nu vad vreun motiv pt care ai fi in tabara CSA.
    Daca totusi forurile sportive dau dreptate fcsb ului , ce vei face ?

        1. Lord Pepe

          Poti dovedi asta? Ca sunt destule cazuri care spun fix contrariul a ceea ce spui tu.

          Napoli, de exemplu. Nu a existat nici o continuitate. Cand echipa s-a dus dracului, de laurentiis a infiintat una noua, care a jucat vreo 2 ani prin ligi interioare. Apoi a cumparat identitatea SSC Napoli, a schimbat identitatea echipei sale si gata, Napoli a renascut. Ce a contat acolo? Identitatea. Doar identitatea. Nimeni nu a dat doi bani pe continuitate, care nici nu a existat.

          Alt caz, Red Bull Salzburg. Red Bull a vrut sa faca o echipa noua, care sa inceapa de la 0. Federatia austriaca le-a zis ca, daca fac asta, vor trebui sa inceapa din ultima liga. Continuitate exista aici, dar nu exista identitate. Si totusi identitatea e cea mai importanta. Pentru ca afilierea a fost facuta si locul in prima liga a fost castigat de Cazino Salzburg. O echipa cu o identitate diferita nu poate juca pe locul altei echipe, chiar daca o da cu continuitatea ta.

          Pana acum, toate dovezile arata ca echipa lui Becali nu e Steaua. A fost infiintata in 2003, a cerut voie armatei ca sa poata folosi marca, a inregistat marca ilegal atunci cand nu a primit acceptul CSA Steaua, a folosit marca ilegal si a pierdut-o, a pierdut si numele. Chiar daca acum s-a dat cu ei, Burleanu a recunoscut in 2015 ca FCSB nu are palmaresul Stelei. Alti oficiali din FRF au recunoscut si ei. La toate chestiile astea, singurul vostru argument este continuitatea. Si si pentru asta exista o hotarare judecatoreasca care sa arate ca e o prostie.

          Pun din nou motivarea din dosarul Universitatii, motivare peste care ati sarit toti. Ca e mai usor sa ignori dovezi, decat sa recunosti ca vorbesti prostii.

          „Mentionarea in cuprinsul cererii de constituire a asociatiei a faptului ca scopul asociatiei vizeaza si “continuitatea traditiei de mai multe decenii a fotbalului studentesc doljean” ori prezenta in consiliul de administratie al acestei asociatii ori in cadrul membrilor fondatori a unor glorii ale fotbalului craiovean in nici un caz nu confera asociatiei nou create, care dobandeste personalitate juridica in 1994, in baza sentintei, calitatea de continuatoare a Fotbal Club Universitatea Craiova, desprinsa din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Craiova, aflata in subordinea Ministerului Educatiei Nationale si nici nu poate fi consideat, asa cum a afirmat reclamanta si intervenientii, ca Fotbal Club Universitatea Craiova s-a reorganizat in Asociatia Sportiva “Fotbal Club Universitatea Craiova”.

          “Prin urmare, reclamanta initiala Fotbal Club U Craiova SA si intervenientii nu pot invoca cum ca ar fi continuatori ai Clubului Sportiv Universitatea Craiova.”

          Cum explicati, baieti, concluziile astea?

    1. del-ricanio-7

      FC Botosani, a ajuns in Liga 1 cu un lot, cu un plan, cu investitii in spate samd. Steaua incepe in momentul asta de la 0, cu un lot nou-noutz, cu investitori noi care vor si ei sa afle care e situatia clubului, cu un buget inca neclar (trebuie platit prejudiciul ala) samd. Ca sa nu mai spun ca se schimba si conducerea clubului.
      Daca s-ar urmari banii, cred ca s-ar marsa mult mai agresiv pe varianta ca Steaua sa inceapa in liga 1. Gandeste-te si asa, nu te imbogatesti incepand din liga a 4-a. In Liga 1, CSA-ul ar avea alta expunere, alte oportunitati financiare samd.

      Iar daca forurile sportive dau dreptate fcsb-ului… sincer, nu stiu ce o sa fac. Singurul lucru care e clar pt mine in acest moment e urmatorul: ar fi o anomalie uriasa ca in 2030 in liga 1 sa joace Steaua, cu emblema ei bine-cunoscuta, contra unei echipe care nu se numeste Steaua dar care in mod paradoxal detine CCE din ’86. Steaua vs detinatoarea CCE din 1986. O MIZERIE care sper sa nu se materializeze niciodata.

      1. Gosu

        E bine ca ai rabdare pana in 2030. Din pacate asta e cam o bataie de joc la adresa bucuriilor vietii. Fotbalul poate fi una din ele.
        E un lucru foarte probabil sa se ajunga la situatia cu o echipa cu marca , alta cu istoria si din cate vad , baietii sunt chititi tare pe treaba asta cu a face o noua echipa. Mai ales acum ca au invatat ca alde CSU sau Petrolul sau Tg Mures s-au descurcat cu bani publici, ca aia se sifoneaza cel mai usor.
        Cat priveste discutia despre gusati, ( care asta sunt – e suficient sa vezi ce exprima fata lui Petrea ca sa te lamuresti ce reprezinta Statul Roman ) e mai greu sa justifici bani atat de multi cat pentru nivel de Liga 1. Asa, 300.000 mai merge. Plus ca nu tre sa bagi 3.000.000 ca sa reusesti sa prinzi comisioanele de la reconstructia stadionului. E bine cat timp reusesti sa convingi CNI-ul ca acolo va juca o echipa, ca sa se justifice cumva si viitorul stadionului dupa Euro 2020.
        Ti-a pus chiar cineva aici stirea cu pretul marcii Petrolului. Ma , nu zic, nu sunt chiar de acelasi calibru, dar nu ti se pare ciudat ca de la 9.000 EUR la 57 de milioane e cale lunga ? Cand lucrezi dupa ureche si iei evaluatori infractori (ca asta sunt) asta se intampla.
        Crezi ca va scrie vreodata steaua labera vreun articol despre cum s-a evaluat marca Steaua ? Sa ne intelegem, eu cu un ochi plang, dar cu unul rad. Prin sumele alea prohibitive cerute (3 mil./an ), au inchis in nas usa unor investitori de putinta medie. In acelasi timp se intregeste si visul nostalgicilor ca marca Steaua sa ramana la matca, la institutia care a mosit-o. Sa vedem ce se va intampla, ce privat va fi dispus vreodata sa accepte sa fie o marioneta pe banii lui si pana unde se va ajunge cu acest proiect.
        Parerea mea , FCSB-ul isi va fi in continuarea echipa cu istorie si palmares, iar marca Steaua va ajunge uitata pe un raft. Parteneriatele cu CSA tind sa esueze sa fie nevoie de fuziuni si alte cele sfinte.

      2. Lord Pepe

        Nimeni nu a dat dreptate pana acum FCSB-ului. Nimeni. Cel putin nu in mod oficial. Atunci cand va exista o hartie scrisa din partea FRF, LPF sau UEFA, in care sa isi asume aia raspunderea si sa spuna clar ca ei considera ca FCSB are palmaresul Stelei, vom vedea atunci cum stau treburile. Pentru ca asta ii va face si pe ei responsabili si vor fi chemati si ei la un eventual proces. Pe care sunt sigur ca il vor pierde. Ca nu degeaba se feresc jegosii aia sa dea o astfel de declaratie.

    1. Lord Pepe

      E trist ca voi va bazati argumentatia pe minciuni si pe faptul ca niste hoti au atat tupeu incat sa incalce legile chiar si dupa ce judecatorii spun destul de clar cum sta treaba. Cam cat credeti ca o sa va mearga sa va mintiti singuri?

      Daca becali avea vreun document serios care sa demonstreze ca echipa lui chiar e Steaua, il prezenta deja.

  36. alexutz2007

    Gosu iti raspund eu NICAIERI!!! Judecatorii au spus ca echipa din Liga 1 nu are voie sa foloseasca marca Steaua fara consimtamantul titularului. E scris si pe wiki.
    Dar asta nu inseamna ca din punct de vede sportiv nu e Steaua. FCSB a continuat activitatea AFC Steaua care la randul ei a continuat activitatea CSA-ului. Pe marca inregistrata in 98 scrie Fotbal Club Steaua Bucuresti.

  37. mereu-fcsteaua

    del ricanoi 7 spune: “In hotararea respectiva se mentioneaza clar care este CONTINUATOAREA U Craiova. Ce tot o dati atat la intors…”

    In cazul Stelei, ICCJ spune ca FCSB continua activitatea.

    cei care sustineti clona csa 2k17, cum ramane? conteaza cand o instanta spune cine continua activitatea sau nu?

    1. del-ricanio-7

      Sincer, nu stiu cum sa interpretez. Apare ce ai spus tu, dar apare si asta:
      http://i.imgur.com/Tfjf4e0.jpg
      Plus ca se specifica faptul ca n-a fost transferat patrimoniul CSA-ului.

      Asa cum au afirmat si altii pe aici, din cate stiu eu procesul respectiv a avut ca obiect doar marca (emblema) si atat. Procesul Craiovei a avut ca obiect o arie mai mare de chestiuni. Noi rezolvam lucrurile in etape :)) (un proces pt marca, altul pt nume, probabil urmeaza prejudiciul si palmaresul).

      Ce ma frustreaza pe mine e altceva. Si FCSB si CSA puteau sa ceara instantei lamuriri cu privire la continutul motivarii. Dar nu, ambele au preferat doar sa dea din gura, sa-si spuna fiecare povestea, dar niciuna nu a actionat pt a lamuri oficial problema.

      1. Lord Pepe

        Spune foarte clar ca s-a dat in folosinta, nu ca s-a vandut. Mai mult, explicatia aia spune foarte, foarte, foarte clar ca CSA Steaua i-a dat in folosinta asociatiei AFC, nu FCSB-ului. Deci intelegerea era intre CSA si AFC, nu intre CSA si FCSB.

  38. blaugrana86

    Contează selectiv. În timp ce unii susțin continuitatea juridică alții susțin continuitatea sportivă, in timp ce unii țin cu marca alții țin cu echipa de fotbal.
    Am mai spus și o repet… Echipa este aceeași, marca este data de entitatea care administrează echipa, valoarea mărcii este dată de performanțele echipei pe plan sportiv. Marca este strict o chestiune de marketing, spre exemplu daca marca FCSB vinde mai multe fulare, esarfe, treninguri, bilete decat marca Steaua, este clar ca aceasta este mai valoroasă. În termeni sportivi, eu personal susțin echipa de fotbal, și atâta timp cât FIFA și UEFA recunosc această echipă ca fiind echipa înființată în 47 și câștigătoare CCE în 86, ptr mine este clar. Dacă mâine vor pune această istorie in dreptul echipei fc marmelada focșani sau oricare alta, cu aia voi ține. Nu neg faptul că îmi doresc ca aceasta echipa sa se asocieze din nou cu marca de la mama ei ca sa fie din nou un intreg (sportiv+juridic), dar nici nu pot sa susțin o echipa fondată în 2017 chiar daca aceasta beneficiază de marca originală

    1. Lord Pepe

      Cum adica marca e data de entitatea care administreaza echipa? Marca Steaua inseamna tot ceea ce face Steaua cunoscuta, de la nume, la istorie, la culori, la sigle, la palmares. Nu are nici o legatura cu entitatea care administreaza echipa.

  39. del-ricanio-7

    Corect, valoarea marcii este data de performantele echipei dar si viceversa e valabil, in sensul ca un brand puternic, o marca cunoscuta, un NUME atrage bani, bani care se transforma in investitii si apoi in rezultate sportive.

    In rest, de acord cu tine, si pe mine ma intereseaza cum va percepe UEFA cele 2 echipe.

  40. alexutz2007

    Unii nu realizeaza ca acest proiect nou al CSA-ului poate ajunge ca in situatia de acum. Nu se inteleg pac CSA face alta echipa. CSA o inchiriaza pe 20 de ani dupa face alta echipa si aia care a inchiriat marca numai e Steaua:))). Asa ca prefer sa iubesc echipa asta decat saa duc dupa echipele aparute peste noapte cu numele de Steaua.

  41. del-ricanio-7

    Sa speram ca atunci lucrurile se vor face mai la vedere si nu se va mai repeta toata aceasta tarasenie. Deh, macar stim ca vor fi alti conducatori, nu cei din 2003 (care au fost complici la aceasta bataie de joc) si nici cei de pana in 2010/14 (care au inchiriat stadionul unei echipe care se pretindea Steaua si care nici nu au demarat mai devreme procesele pt recuperarea marcii, numelui samd)

    In rest, e usor de spus ce se POATE intampla. Si ciobanul poate sa schimbe maine numele in Dinamo Stelar, FC Oaia, Faci Ce Spune Becali sau mai stiu eu ce mizerie… nu inseamna automat ca asta chiar se va intampla.

  42. Gosu

    @delricanio : “[…]Chiar daca au fost transmise unele elemente din patrimoniul CSA Steaua, (mai exact s-a dat un drept de folosinta, nu de proprietate) referitaroare la activitatea fotbalistica de la CSA Steaua , nu inseamna ca a operat si transferul tuturor marcilor Steaua […]”
    Dar pentru o corecta interpretare trebuie citit tot textul in ansamblu lui si inteles de la momentul in care apare prima data.
    Mai exact e vorba de acest paragraf : “Or, prin protocolul încheiat, în 1999, Asociaţia nonprofit a primit, în esenţă, dreptul de a folosi gratuit anumite spaţii, au fost detaşaţi la aceasta angajaţii fostei secţii de fotbal profesionist, au fost transferate datoriile şi creanţele contractate înainte de 8 iulie 1998 în legătură cu această secţie de fotbal, nefiind vorba despre transferul patrimoniului reclamantului la Asociaţia nonprofit”.
    Deci dreptul ala de folosinta priveste niste chestii expres enumerate , care de altfel apar si in protocol.
    Despre asta este vorba. Dreptul ala de folosinta priveste intocmai elementele enumerate. Unde iti apare termenul de “transferate” adios. Si stii de ce e important ? ca in “datorii si creante” intrau si drepturile alea federative, respectiv locul in divizia A si din cupele europene. Cand au luat locul, au “obtinut” (ca sa nu folosesc vreun termen idiotic) si si palmaresul.
    Aici ai si punctul 12. http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7906/16088348/5/protocol-4.jpg?height=894&width=600
    Aia te intereseaza pe tine, nu continutul protocolului care oricum a fost si anulat in 2003.

    1. Lord Pepe

      Deja vad ca o dati in interpretari personale ale legilor si contractelor.

      Datorii si creante, domnule, inseamna fix datorii si creante. Nu inseamna dreptul de participare in divizia a.

      “Datoriile si creantele CSA Steaua si ale fostei sectii de fotbal profesionist contractate anterior datei de 8 iulie 1998 in exclusivitate pentru componentii echipei de fotbal, tehniciei si antrenori, precum si cele legate de participarea echipei la competitiile interne si internationale, vor fi preluate de AFC Steaua Bucuresti in baza unei conventii.”

      Asta inseamna ca toti banii pe care trebuia sa ii plateasca si sa ii primeasca sectia de fotbal PROFESIONIST a CSA Steaua Bucuresti treceau la AFC. Atat. E vorba de banii pe care ii datora si pe care trebuia sa ii primeasca. Un exemplu bun aici e transferul lui Sabin Ilie. S-a transferat de la noi in 97, dar banii au fost platiti in transe. Transele care urmau sa vina nu mai mergeau catre CSA Steaua, asa cum faceau inainte, ci catre AFC. Despre asta vorbeste paragraful de mai sus. Care mai are o completare:

      “Mijloacele fixe si mijloacele circulante existente in gestiunea fostei sectii de fotbal profesionist a CSA Steaua la data semnarii protocolului vor fi preluate de AFC pe baza unui proces verbal de predare primire distinct. ”

      Deci, dupa cum se vede, nimic nu e vandut, ci dat in folosire. Pentru ca de aia avem de-a face cu un proces verbal de predare primire.

      Mai mult:

      “Prezentul protocl se incheie pe o perioada de 20 de ani cu incepere de la data semnarii. Cu acordul ambelor parti, perioada de valabilitate a protocolului se poate prelungi. Protocolul isi poate incheia valabilitatea si inainte de expirarea perioadei stabilite, prin notoficarea scrisa a uneia din parti adresata celeilalte, cu cel putin 90 de zile anterior datei cand se doreste acest lucru. In caz de nevoi ale MAPN determinate de situatii exceptionale, AFC va elibera imediat spatiile si terenurile folosite conform prezentului protocol.”

      Partea asta demonstreaza foarte clar ca avem de-a face DOAR CU O ASOCIERE! Nimic nu e vandut, nimic nu e cedat definitiv. E vorba doar de o asociere intre doua parti, asociere in urma careia o parte devine administratorul bunului celeilalte parti. Eu nu stiu de ce e asa greu de inteles ca NU A AVUT LOC NICIODATA NICIO VANZARE!

  43. alexutz2007

    Rico constat ca si in cazul celor care se intituleaza liberali ca problema principala este Becali. Dispare el toata lumea este fericita.
    Si ca sa intelegi unde am vrut sa bat UEFA pune mare pret pe continuitate. Nu poti veni din 10 in 10 ani sa pretinzi ca palmaresul e al tau desi a fost imprumutat.De asta e importanta continuitatea. Pentru a elimina posibilatea acestor cazuri. Ce facem daca new AFC peste 10 ani nu se maj intelege cu CSa. Ce facem? Anulam palmaresul si-l dam alteie? Face juristul vostru un anunt prin care spune: stiti marca este a noastra. Timp de 10 ani new AFC a fost Steaua, de acum nu mai are contract cu noi, deci suporterii trebuie sa ibteleaga ca numai este Steaua.

    1. Gosu

      @Alexutzu , din pacate nu cred ca merge asa. Indiferent de situatia , actiunile raman si consecintele sunt pe masura. Daca becali dispare din peisaj, improscatul cu noroi in una si aceeasi echipa, nu va fi o chestie care sa fie trecuta asa usor cu vedere.
      Viziunea asta egoista de semidoct nu va fi uitata asa repede de lumea care a continuat sa fie alaturi de echipa asta si in momentele mai delicate. Chit ca vorbim de radicalii de pe net, cat si de aia din peluza. Cel putin aia din peluza altadata erau luati ca indicator de atasament neconditionat. Acum unii se fac ca ploua, ceilalti au ales sa arunce cu rahat deopotriva in echipa care s-ar putea sa redevina Steaua in absenta lui becali, cat si in cei care au ales sa mearga mai departe.
      Si tragedia e ca sunt situatii mult mai grave prin Europa , a se vedea dinamo zagreb, unde baietii albastri nu s-au apucat sa-si injure echipa si sa o renege ca pe o masea stricata, desi acolo s-au intamplat chestiuni mult mai nenorocite decat ce face becali la Steaua. Din punctul meu de vedere , raul l-au facut in momentul in care si-au ales drumul asta si ,personal , nu-i mai pot privi vreodata ca pe “stelisti” de-ai mei. Chiar imi doresc ca sentimentul sa fie mutual si sa o luam pe carari diferite. S-a depasit de multa vreme punctul fara de intoarcere, iar faptul ca ei sunt mai interesati de FCSB decat de fetusul CSA-ului, demonstreaza inca o data frustrarea ca viata va merge inainte si fara ei.
      Si chiar estimez ca in cazul in care CSA isi va introduce clona in oricare liga, se va ajunge incet-incet si la rivalitati solide , cum ai intre RB si Austria Salzburg.

      1. mq-messi

        Eu in locul tau nu mi-as dori asta. Oricum e aproape imposibil sa fiti priviti ca pe niste rivali, poate doar sa fiti subiectul unor glume si ironii. Oricum, ciudat sa vrei asta, mai ales ca daca te uiti la meciurile fcsb-ului, vezi un mix de cocalari si taranusi . Ar fi pacat sa sufere corpurile voastre in urma unei asa zise rivalitati.
        Ai fost in Salzburg sa stii de rivalitati? Te-ai gasit tu papagalule sa vorbesti de suporteri si rivalitati.

  44. alexandru-h

    Messi, voi veti juca pe stadioane fara tribune, in Liga a V-a, cu jucatori amatori si sustinuti de suporteri ce s-au declarat prostiti timp de un deceniu, nerecunoscuti de FRF si UEFA. Da, clar, nu veti fi subiectul unor glume si ironii, veti avea superioritatea morala… Pacat ca nu va va baga nimeni in seama – ioc televizari, ioc articole. Clona aia de doi lei va fi prezenta doar in poze de pe facebook, precum curvele de pe centura.

    Cand UEFA va zice negru pe alb ca in coeficientul european al FCSB intra si trofeul din 1986, probabil veti avea un atac de cord. Am inteles ca se vindeca cu niste pupaturi dorsale in directia unui locotenent jurist eminent pre numele sau Talpan.

    1. Lord Pepe

      Observ ca te jeneaza foarte tare becali nu mai are Steaua.

      “Cand UEFA va zice negru pe alb ca in coeficientul european al FCSB intra si trofeul din 1986”

      Dar cand va zice UEFA treaba asta, smechere? CAND? Tot dau refresh pe gsp si prosport si nu vad nici o stire in care FRF, LPF sau UEFA sa se pronunte oficial si sa spuna ca decid ei ca FCSB e Steaua si ca isi asuma ei toate astea.

      Nu vad nimic. Tot ce vad e ca ciobanul il trimite pe argaseala sa negocieze cu Petrea. Pai de ce il mai trimite, daca FCSB are tot ce ii trebuie? De nume nu are nevoie, nici de marca, ca asa ai zis tu, ce-i mai trebuie de la Steaua? De suporteri sigur nu are nevoie, ca a zis ciobanul ca galeria asta noua e perfecta, nu mai trebuie sa se intoarca Sudul sau Nordul. Deci ce tot cauta argaseala prin biroul lui Petrea?!

      Cumva niste trafic de influenta? Cumva incearca sa amane trimiterea acelei notificari catre UEFA? Poate chiar ceva nasol pentru Talpan? Eu cred ca da.

      1. Gosu

        Pepe : M-am lamurit. Esti psihopatul ala din Cluj.
        Bula (mq messi) n-ai priceput nici pana acum cat de tare ni se rupe pula de voi. Sunteti o specie pe cale de disparitie. Niste nulitati sociale. Pe lumea asta crezi ca impresioneaza lacrimogenele de luzari ? N-avem echipa, dar avem cea mai frumoasa galerie. Cand voi mergeati (daca mergeati) pe stadion nu pentru fotbal , ci din spirit de turma sa ai un sentiment de apartenenta, e clar ca n-aveati nici cea mai mica treaba cu fenomenul sportiv.

        1. Lord Pepe

          Voi de fiecare data cand nu aveti argumente dati vina pe dusmani inchipuiti? Trebuie sa fie foarte înspăimântătoare vietile voastre. Cum va demonteaza cineva minciunile, cum vi se ridica parul in cap.

        2. mq-messi

          Zeci de cuvinte degeaba, n are nicio legatura cu ce am scris eu.. daca nu esti in stare sa dai un raspuns, mai bine taci, ca oricum esti degeaba. Arunci cuvinte, fara sa ai cel mai mic habar despre suporteri. Ma indoiesc ca si mergi pe stadion la fcsb, dar sa ai habar de altii. Esti penal rau.. imi amintesti de empyro, alt wannabe. Sau sunteti una si aceiasi persoana, cine stie. In rest, esti un habarnist care n are nicio treaba. Parerist de profesie, macar de ai avea un scop ceva.. dar nu cred:))

          1. Gosu

            Nu te dezici de a fi un Bula. Singurul motiv pt care esti bagat in seama sunt tembelismele pe care scoti si hazul care il provoaca. Nu stiu daca esti demne de dispret sau de mila.

  45. alexandru-h

    Pai nu stii pentru ca nu ai treaba cu fotbalul. Voi sunteti cu palmaresul pe fabrica de chiloti.

    Asta e o greseala de-a lui Becali si o tot repet pe siteul asta de 2 ani. Nu trebuie sa trimita notificare la UEFA, ca nu raspunde institutia la prostii de genul asta (apropo, nu ar raspunde nici la notificarile CSA, deci relaxeaza-te!). Tot ce trebuie sa faca e sa intocmeasca o adresa prin care sa se intereseze cate trofee CCE/CL are echipa sa. La fel si la FRF, cu campionatele nationale. De ce adresa si nu notificare? Pentru ca rezultatul final ar fi ceea ce exista deja in arhivele UEFA si nu ceva ce trebuie investigat de catre alte institutii (de la justitia romana la tribunalul de arbitraj sportiv).

    Becali nu o face pentru ca sufera de aceeasi problema de care sufera si Talpan: se crede prea destept. Cum a zis-o recent: el a trimis notificare la UEFA nu pentru el, ca nu are nevoie, ci pentru suporteri, ca ei sunt mai prosti si mai nestiutori. Omul crede ca detine palmaresul pentru ca si l-a pomenit in statut, ceea ce e o prostie gogomana (maine imi pot modifica statutul firmei mele si sa zic ca e continuatoarea bancii Fugger – am voie, legea imi permite, dar are valoare zero).

    Nici Becali, nici CSA nu detin acel palmares – el e atribuit echipei de fotbal si exista doar cata vreme acea echipa de fotbal continua activitatea fotbalistica. UEFA nu face investigatii juridice, ca nu e rolul ei asta – ea se uita la club, vede continuitatea sportiva si da unda verde.

    Dar, din nou, e foarte simplu: din sezonul european 2018-2019, echipele participante vor primi, la coeficientul UEFA, si punctaj pentru istoria in competitiile europene. Asta inseamna ca din aceasta vara/toamna UEFA va trebui sa intocmeasca situatia pentru fiecare echipa care poate primi puncte in acest fel. Deci vom afla, fara atatea dureri de cap si trolling, daca FCSB-ului ii va fi atribuit palmaresul Stelei. Si sper ca din acel moment va inceta si acest scandal tampit, ce a facut din brandul Steaua batjocura tuturor. Voi veti avea echipa voastra, noi echipa noastra si cu asta basta. Pana la urma, veti fi liberi sa credeti ca UEFA minte, ca nu stie, si ca aveti palmaresul – e complet irelevant: veti promova pe propriile forte, nu pe forta istoriei. Jucatorii si banii vor fi infinit mai importanti decat credinta falsa ca sunteti castigatori de CCE.

    1. Gosu

      Nu va inceta. Del Ricanio s-a aratat dispus sa astepte pana are nepoti si sa continue sa spuna ca FCSB nu e Steaua. Ceilalti doi sunt pierduti deja. Unul e nu e prea dotat, iar celalalt, am impresia ca e de internat.

    2. Lord Pepe

      Am citit de 3 ori textul tau, pentru ca nu îmi vine sa cred ce prostii imense ai spus.

      Incepi bine. Chiar foarte bine. Pentru ca recunosti ca fcsb nu are nici un drept asupra palmaresului, doar pt ca a trecut asta in statut. Si apoi spui ca palmaresul e atribuit de uefa. Cum plm? Ca nu inteleg.

      Adica daca eu îmi fac echipa, dau spaga la FRF sa excluda botosaniul si îmi înscriu echipa in locul ei, echipa mea devine FC Botosani? Unde plm e logica, omule?

      Becali trebuie sa demonstreze ca a existat acea vânzare a Stelei. Chiar ma surprinde ca voi nu cereti asta, nu cereti sa vedeti caseta aia.

      Totul ar fi atât de simplu daca ciobanul ala ar arata actele.

  46. mereu-fcsteaua

    UEFA nu știe adevărul! UEFA e mințită! Domnule Talpan, ajutor! Deschideți ochii închiși de minciuni! /s

    E noaptea minții :)) clona csa 2k17 ale ale

    Voi alegeți doar unele sentințe judecătorești (vezi csu și cazul nostru, când ambele instante vorbesc de continuitate). Abia aștept să văd reacția voastră când UEFA va spune, indirect, că Lăcătuș, Pițurcă sau T. Stoica au jucat la FCSB, nu la clona csa 2k17.

  47. alexutz2007

    Ce tot atat scandal. Petrolul a intrebat la FRF daca noua echipa ar putea detine palmaresul. FRF a raspuns clar: ati continuat activitatea? Aveti palmaresul.
    De ce e importanta continuitatea unei echipe?
    Simplu. Pentru ca altfel CSA ar putea sa-si faca echipa an de an si marca sa o mute de la o echipa la alta. Palmaresul este istoria unei echipe. Istoria nu ai cum sa o imprumuti pe 20 ani si dupa sa o atribui alteia.
    Prin continuitate AFC Steaua a primit de la CSA istoria clubului. FCSB a primit de la AFC istoria clubului si a continuat activitatea timp de atatia ani.
    Ce au facut cei de la FC Universitatea e cu totul alta poveste. Au infiintat o noua societate fara nici cea mai mica legatura cu clubul mama.

  48. alexutz2007

    Lord nu FCSB trebuia sa plateasca ci Becali ca el a cumparat. A platit 10 mil $(in 2003-atunci eu traiam cu 100€ bine merci toata luna).
    A platit vreo 5 mil $ pt 51% din actiuni restul de 49 nu-i apartineau( sau crezi ca pe ala 49 nu a platit?). Pai chiar victoras a spus ca a incasar niste banuti. Legal a platit parca 9.4 mil $. Au prezentat aia de la Digi acte.

    1. Lord Pepe

      Pai eu de asta vorbesc. Sa arate in plm actul de vânzare cumparare, daca tot a plătit atât. Chiar daca nu arata suma. Sa blureze partea aia, ca nu ma interesează. Dar sa arate contractul. Si e gata. Nu mai discutam nimic.

  49. alexutz2007

    Lord Pepe tu ori esti prost ori nu intelegi. Actele de dare in plata pe care le-a aratat Becali sunt tot contracte. Becali a dat o suma de bani AFC-ului, suma adunata este 10 mil $. Citeste in plm ce e ala un contract de dare in plata. Eu iti dau tie 10 mil $ si in schimbul banilor tu-mi dai o echipa de fotbal. Banii aia au ajuns la club sau in buzunarul celor de la CSA, MAPN.

    1. Lord Pepe

      Omule, pe cuvant ca incerc sa te iau serios si sa discut cu tine cat se poate de serios. Dar spui doar minciuni. Spui ca becali a dat 10 mil euro catre AFC. Ok. Sa vedem niste acte. Pentru ca e important sa aflam cum au fost dati cei 10 milioane, pentru ce. Daca Becali doar a imprumutat societatea cu 10 mil, asta nu ii da voie sa o preia. O poate da in judecata si executa silit, pentru a-si recupera datoria. Dar cam atat.

      Daca AFC a semnat un contract cu becali, ca sa ii dea astuia ceva in contul acelei sume, atunci e altceva. Dar sa vedem actul, ca sa stim despre ce era vorba.

      Si vezi ca AFC nu avea voie sa vanda echipa, pentru ca nu o detinea.

      Ce ai spus tu mai sus sunt inventii. Pure inventii. Si cea mai mare minciuna e data de cele 10 milioane, bani care nu exista si pe care Becali nu poate demonstra ca i-a dat. Pe mine nu ma intereseaza ca el spune ca a platit 150 de mii pe Pompiliu Stoica in acte dar ca a dat 1 milion jumate in realitate. Astea sunt povesti si, daca sunt adevarate, vorbim de incalcarea legii. Deci becali trebuie sa faca puscarie.

  50. xray Autor articol

    @Lord Pepe

    Mai, Lordule, ce e greu de priceput? Iar dezgropăm morții pe aici?
    În 2003, Becali nu a cumpărat Steaua de la CSA și nici de la AFC!

    Învață și tu.
    Adunarea Generală, organul suprem al Asociație non-profit Fotbal Club Steaua București, a aprobat (68 voturi pro și vreo 2 abțineri) și i-a dat lui Becali 51% din acțiunile de la SC Fotbal Club Steaua București, în contul datoriei de 5,2 mil USD pe care AFC o avea la persoana fizică Becali. Există documentul și pe site!

    1. alexandru-h

      Tu incerci sa-i explici lui Adrian, pardon Lord Pepe, de chestii de astea? Pai omul se mira de fiecare data cand aude ca cineva detine o firma – nu vezi ce mentalitate de comunist are? “Bunul statului” – asa vorbeau pensionarii prin anii 90

      1. Lord Pepe

        Cam cat mai aveti de gand sa ma tot botezati? Am inteles ca nu aveti argumente si ca nu vreti sa stati la discutii, dar chiar e nevoie de cate un nume nou de fiecare data cand vorbiti cu mine?

        Si cam ce te deranjeaza la “bunul statului”? Sau tu esti unul din hotii aia care au furat de la stat pe motiv ca ti se cuvine?

    2. Lord Pepe

      Xray, merci ca l-ai corectat pe Alexutzu. Desi eu nu cred ca datoria aia a fost chiar 5 milioane de dolari. In fine, asta e discutie pentru alte timpuri.

      Bun, AFC a votat ca becali sa preia 51% din noua societate, SC FCSB SA. Da? E total aiurea aceasta decizie. Eu nu o inteleg, pentru ca nu e logic ca tu sa faci o societate doar pentru a i-o da altcuiva, dar asta este. De dragul discutiei, o sa fiu de acord cu ce ai zis.

      AFC detinea 49% din noua societate. Becali detinea restul. Becali venea la societatea noua cu banii pe care i-a imprumutat catre AFC, iar AFC venea cu businessul ei, ca sa zic asa, adica cu echipa pe care o administra. Din cate tin eu minte, Becali a facut atunci o majorare de capital, facand din AFC un micropartener, cu actiuni prea putine ca sa mai conteze. Apoi AFC-ul a disparut din noua societate. Daca nu ma insel, asta s-a intamplat atunci cand Bodu a cerut ca AFC sa-si plateasca datoriile, adica cele 11 mil euro. Mi-aduc foarte bine aminte ca Becali a zis in acel moment ca lui nu-i pasa de datoria aia, ca nu o plateste, ca nu-i pasa de Steaua si ca isi face el propria lui echipa, Steaua Crestina si gata.

      Si poate ca ar fi facut-o, insa atunci probabil ca i s-a spus ca, daca face o echipa noua, nu va putea juca in liga 1. Asa ca a continuat cu povestea asta. Dar AFC-ul era zburat din peisaj la momentul ala.

      Din moment ce AFC nu putea instraina Steaua si din moment ce nu mai facea parte din SA, atunci SC FCSB SA trebuia exclusa din Liga 1. Pentru ca SC FCSB SA nu avea nici un drept asupra Stelei Bucuresti.

      O simpla asociere intr-un SA nu ii da unui partener vreun drept asupra bunurilor celuilalt partener.

      1. xray Autor articol

        @Lord Pepe
        Citeste legea asociațiilor, cea a societăților comerciale, ce inseamnă aport de capital și asociat… și nu mai bate apa în piuă pe câmpii.

        Daca un asociat dispare din peisaj (nu mai are acțiuni), nu inseamnă că dispare și cu ce a venit el, ca aport de capital, la un SA. Corespunzător a primit acțiuni. Dacă nu le mai are, e problema lui. Mai deține din ce este în SA (inclusiv din ce a adus el) exact cât % acțiuni are.

        Nu scrie niciunde că AFC nu putea instrăina Steaua și legal nici nu putea să aibă o astfel de clauză o asočiație de drept privat!
        Asa cum i-a dat-o CSA și a intrat în patrimoniul AFC, și AFC a transferat-o în SA FCSB SA și a intrat in patrimoniul SA-ului. E ireversibil!

        1. Lord Pepe

          Tocmai, scrie foarte clar ca AFC nu putea instraina Steaua. Prin acel “cu titlu de imprumut” se stabileste foarte clar ca AFC nu este proprietar. Daca tot vrei sa o dai in legi, mai bine explica-ne tu cum poate statul sa dea gratis un bun de-al sau unui privat, fara nici o obligatie. Poate ne dai si niste exemple in care asta s-a intamplat cu succes.

          Si poate ne mai explici si de ce protocolul ala a fost semnat pe 20 de ani, daca CSA Steaua tot le-a dat celor de la AFC echipa de fotbal cu totul. Ce rost mai avea un protocol prin care se stabilea parteneriatul?!

          Nu, AFC nu detinea echipa si nu avea voie sa o instraineze. Mai mult, tu insinuezi ca o echipa intreaga de fotbal, cu tot lotul de jucatori, costa mai putin de 5 milioane de dolari. Pentru ca tu asta ne spui. Becali a primit 51% din companie pentru 5 milioane de dolari. Pai asta inseamna ca valoarea echipei de fotbal era mai mica de aceasta suma, din moment ce AFC avea doar 49% din actiuni. Unde e logica aici?!

          O echipa, cu sponsori, cu lot de jucatori, cu drept de participare in prima liga, cu stadion pe care il putea folosi gratis, cu o Cupa Europeana in palmares era in 2003 evaluata la mai putin de 5 mil dolari? Sper ca realizezi cat de ridicol esti cu afirmatia asta.

          Cat despre aportul de capital, prietene, pune mana si mai citeste. Daca facem acum un SA, iar eu vin cu un tractor la parteneriat, tractor in urma caruia primesc 30% din actiuni, asta nu inseamna ca tu, actionarul majoritar, iti poti insusi tractorul si pe mine sa ma dai si afara din SA.

          Maxim poti sa imi cumperi partea din companie. Atunci, da, pui mana pe tractorul meu. Dar ia zi-ne tu cat a platit Becali pentru actiunile AFC-ului. Avem vreun act? Avem vreo suma? Normal ca nu.

          AFC-ul era actionar minoritar pentru ca nu detinea nimic. Acest nonprofit doar administra echipa armatei iar, prin asociere, Becali s-a bagat si el la conducerea acestei afaceri. Insa, in momentul in care parteneriatul dintre AFC si CSA Steaua a luat sfarsit, s-a terminat si jocul pentru Becali. El a incercat un parteneriat cu Steaua, ca de aia le-a cerut voie sa inregistreze marca, dar a fost refuzat. Asa ca a trecut la fapte ilegale.

        2. Lord Pepe

          Mi-am adus aminte. Chiar in motivarea dosarului cu marca scrie ca nu a existat nici un transfer de patrimoniu de la CSA Steaua la AFC. Asadar, nu putea avea loc nici o trecere de la AFC la FCSB. Mare mincinos esti, Xray.

  51. alexutz2007

    Ca sa vedeti prostia unor oameni ca palmaresul urmeaza marca. Sa zicem ca o firma poloneza cumpara marca si o foloseste in campionatul Poloniei. Ce o sa zica UEFA: da domnule trebuie sa treceti ca Steaua Bucuresti infiintata in Polonie are in patromoniu un palmares de Cupa Campionilor si 22 de titluri.
    De asta consider ca UEFA,FRF si LPF sunt singurele institutii care sunt capabile sa decida unde este palmaresul.

    1. Lord Pepe

      Pai, ce ai spus tu e perfect posibil. Daca cineva cumpara Steaua, legal, cu acte, nu cu povesti, si decide sa o mute in alta tara, nu exista nici o lege care sa il opreasca. In SUA, echipele de baschet, hochei, fotbal sau baseball obisnuiesc sa se mute dintr-un oras in altul sau chiar dintr-un stat in altul.

      Chiar recent, fosta echipa Seattle Supersonics s-a mutat din Seattle in Oklahoma, devenind Oklahoma City Thunder. Echipa noua detine marca si palmaresul Seattle Supersonics, chiar daca s-a rebranduit in Oklahoma City Thunder si chiar daca s-a mutat in alt stat. Intereseaza-te, ca sunt multe astfel de exemple. Chiar si echipa mea preferata, LA Lakers, si-a inceput viata in Minnesota. Si de acolo are numele Lakers, pe care a ales sa nu il schimbe in momentul in care s-au mutat in alt oras si alt stat.

      1. Gosu

        Gresit. A contat contibuitatea. Multumesc pt confirmarea teoriei. O echipa isi schimba nume culori marca loc de origine, dar ramane acelasi club. Astra Giurgiu este Astra Ploiesti (cea noua), intocmai fiindca a continuat activitatea.

        1. Lord Pepe

          Sper ca realizezi ridicolul a ceea ce ai spus. Adica tu imi zici mie ca un club ramane acelasi club nu pentru ca aia e identitatea sa, ci pentru ca continua activitatea? Gandeste-te un pic la ce ai zis. Ca sa vezi cat de mare e prostia.

          Am mai zis-o, continuitata nu conteaza. Si Red Bull Salzburg ar fi continuat activitatea fostei echipe dar, daca nu pastra si identitatea acesteia, ar fi fost considerata alta echipa si ar fi fost nevoita sa joace in ultima liga.

          Asta este un exemplu clar in care continuarea activitatii este total irelevanta. Ca voi nu il acceptati, e problema voastra.

          Identitatea asigura continuarea activitatii. Continuitatea nu dovedeste insa identitatea.

      1. Gosu

        Bai prietene cand vii cu exemplele alea ?
        1) Echipa “reactivata” dupa 20 x ani si recunoacuta oficial
        2) Echipa care a stramutat marca si are palmares. De ce Austria Salzburg (2005), care are nume marca si culori , dar nu si palmaresul vechii Austria care a ramas la RB ?
        N-o mai arde sci-fi si spune adevarul !

        1. Lord Pepe

          Ti-am explicat cum a stat treaba acolo. Red Bull a vrut sa o ia de la 0, dar nu a putut. In cazul ala, Red Bull le permite fanilor sa foloseasca la echipa lor numele, marca si chiar si palmaresul, daca vor. De altfel, aceasta echipa Austria Salzburg despre care vorbesti tu chiar se lauda ca a fost infiintata in 1933, ceea ce evident ca nu e adevarat. Dar proprietarul marcii Austria Salzburg, adica Red Bull, nu da doi bani ca aia o folosesc. Le permite. Insa, daca i-ar da acum in judecata, ar castiga instant.

  52. alexutz2007

    Gosu dar ce au exemplele mele?
    Lord este o diferenta mare.
    In cazul marcii fotbalistice palmaresul nu e legat de ea ca daca ar fi atunci cumpar marca Unirii Urziceni si lipesc palmaresul la Dinamo. Asta inseamna ca Dinamo a luat campionatul in 2011? Sau cumpar marca CSA-ului si imi fac o echipa in Italia cu numele de Steaua. Inseamna ca Steaua are 26 de titluri in Italia? E ilogic ce spui tu. De asta si UeFa tine cont de continuitate ca sa nu existe astfel de probleme. Poate exista o singura echipa cu palmares ca asa il muti dintr-o parte in alta. Sau crezi ca aici jucam bambilici?
    Bine tu ai sa sustii ca nu-i asa.

    1. Lord Pepe

      Palmaresul e legat de identitate, Alexutz. Daca tu cumperi marca Urziceni si ai si Dinamo, poti sa inlocuiesti marca dinamo cu marca urziceni. Echipa ta ar fi una noua, care ar avea toata istoria si toate rezultatle Urziceniului. Dar nu ar mai avea nimic legat de dinamo. Nu merge cu struto-camile.

      Daca cumperi marca Steaua si o muti in Italia, echipa ta ar avea 21 de titluri(pentru ca atatea titluri are Steaua in acest moment) in Romania, chiar daca ar juca in Italia. Nu inteleg de ce e asa de greu de inteles.

      Ca o echipa de fotbal sa joace intr-un campionat, ea trebuie sa se afilieze la federatia care organizeaza acel campionat. Nu exista nici o regula care sa le impuna patronilor de echipe sa se afilieze la anumite federatii. Daca tu vrei sa iti muti echipa in alta tara, o poti face. Si te poti si afilia la federatia din tara respectiva. Evident, trebuie sa respecti cerintele de afiliere. Adica sa ai un stadion pe care sa joci, etc, etc.

      Da, Steaua Bucuresti ar putea deveni Steaua Roma. Nu exista absolut nici o regula ca sa te opreasca sa faci asta. Iar Steaua Roma ar avea istoria Stelei si rezultatele sale. Doar ca, evident, ar incepe din ultima liga, pentru ca nu s-ar putea inscrie direct in Serie A.

      Alexutz, un exemplu concret pentru tine ar fi echipele de fotbal din Germania de est. Ele joaca acum in Bundesliga Germana, dar isi pastreaza si istoria si rezultatele obtinute in RDG. Au practic un palmares format din rezultate obtinute in doua tari diferite.

  53. alexutz2007

    Are 21 de titluri in Italia:)))))))).
    Sa-mi bag pl ajunge sa aiba mai multe titluri in Italia ca Milan:))).
    Cea mai tare gluma pe ziua de ai.
    Tot Germania era chiar daca era condusa de cine era condusa. De asta UEFA tine cont de continuitate ca tu sa nu poti face ce vrei cu rezultatele. CSA ca si CSU nu are palmares. Daca vor castiga ceva pot avea altfel nu.
    CSU a aparut ca o nou infiintata, care a cumparat marca de la Clubul Universitar dar asta nu inseamna ca are si palmaresul. Jucatorii CSU au jucat cumva la acea echipa de traditie? Bine tu o sa-mi spui ca nu-i asa ca CSU e continuatoarea echipei traditionale. Intra pe site-ul celor de la Craiova unde apare clar ca CSU nu detine palmaresul. Sunt importante toate deciziile instantei nu doar aia care circula pe net. De asta si UEFA nu o recunoaste ca si continuatoare. Nu poti schimba palmaresul de la o echipa la alta cand vrei tu. Din moment ce FCU a continuar activitatea CsU e 0.

    1. Lord Pepe

      Nu are 21 de titluri in Italia, ci in Romania. Ti-am explicat. E problema ta daca faci pe prostul.

      Si cum adica tot Germania era? RFG si RDG erau doua state total diferite. Sa spui ca era tot Germania e o dovada de o imensa incultura, ceva de speriat.

      Cat despre CSU, ei nu au cumparat marca de la nimeni, ci le-a fost recunoscuta de un judecator, care judecator a decis ca e continuatoarea stiintei, singura care detine atat marca cat si palmaresul. Si uite ca pun din nou citatul din motivare, citat de care va feriti toti de aici.

      „Mentionarea in cuprinsul cererii de constituire a asociatiei a faptului ca scopul asociatiei vizeaza si “continuitatea traditiei de mai multe decenii a fotbalului studentesc doljean” ori prezenta in consiliul de administratie al acestei asociatii ori in cadrul membrilor fondatori a unor glorii ale fotbalului craiovean in nici un caz nu confera asociatiei nou create, care dobandeste personalitate juridica in 1994, in baza sentintei, calitatea de continuatoare a Fotbal Club Universitatea Craiova, desprinsa din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Craiova, aflata in subordinea Ministerului Educatiei Nationale si nici nu poate fi consideat, asa cum a afirmat reclamanta si intervenientii, ca Fotbal Club Universitatea Craiova s-a reorganizat in Asociatia Sportiva “Fotbal Club Universitatea Craiova”.

      “Prin urmare, reclamanta initiala Fotbal Club U Craiova SA si intervenientii nu pot invoca cum ca ar fi continuatori ai Clubului Sportiv Universitatea Craiova.”

      Sunt curios. Alexandru H., Gosu, Alexutz, Xray, mereu-fcsteaua, are macar unul dintre voi curajul sa comenteze citatul de mai sus? Nu cred.

  54. mq-messi

    Gosu, tata, cauti afirmare cu orice pret, observ. Ti am zis, suta in suta esti la fel de prost precum empyro. Ar fi prea mare coincidenta sa nu fiti una si aceiasi persoana.
    Tot incerci aici sa convingi, audienta asta slaba ca numar, ca fcsb e Steaua. Daca vrei sa convingi pe cineva, cauta un exemplu de echipa care are interzis sa foloseasca marca, dar are palmaresul. Nu exista asa ceva. Ti a zis si lord pepe, la salzburg e fix invers. Aia au marca, dar nu o folosesc si nici nu i intereseaza cine o foloseste. Dar oricum tu esti un localnic ceva, ca am vazut ca stii de rivalitatile de acolo… maximul tau a fost sa pui vesta pe tine la meciul cu city:))))

  55. alexandru-h

    @messi si Adrian pepe

    Mergeti frate la scoala, nu stati prin peluze, ca nu invatati nimic.

    Marca SV Austria Salzburg este detinuta de catre noua echipa SV Austria Salzburg, infiintata in 2005. Nu e imprumutata de la RB, nu e concesionata, nu e inchiriata. Deci ai marca istorica fara palmares!!! Boom! 😀

    Voi aveti probleme cu intelegerea legislatiei si va inchipuiti ca marca e un concept etern, ce nu trebuie sa raspunda cerintelor legale. Ca daca RB Salzburg a detinut la un moment dat marca, e a sa pentru totdeauna. NU! RB a renuntat la marca, aia a fost inregistrata de o noua asociatie, care si-a luat si fostele culori – dar, ghinion: Federatia Austriaca si UEFA au zis ca nu conteaza; continuitatea e ceea ce e relevant, nu o marca comerciala, lipita pe fata unei clone.

    1. Lord Pepe

      Esti foarte plictisitor. Sincer iti spun. Comentezi mult dar niciodata nu spui nimic. Faci doar atacuri, dar argumente nu aduci. Probabil ca esti genul de om care traieste singur in casa, pentru ca ii place sa se auda cum vorbeste si nu suporta dialogul, doar monologul.

      Iti sugerez sa pui mana si sa te interesezi, sa vezi cine detine cu adevarat marca Austria Salzburg. Echipa suporterilor a inregistrat numele si emblema, dar asta nu inseamna ca are vreo legatura cu clubul infiintat in 1933. Ei pot spune ca au, dar legal nu e asa.

      E trist ca voi va folositi de incalcari ale legii ca sa demonstrati ca aveti dreptate. Asta imi dovedeste ca voi nu aveti nici un pic de respect fata de lege. E un lucru foarte trist pentru Romania anului 2017.

      Acesta este oricum un caz special, deoarece Red Bull le permite sa faca asta. Insa e destul sa vizitezi siteul Red Bull Salzburg, la sectia istorie, ca sa vezi ca acea echipa este de fapt Austria Salzburg rebranduita. Iata ce scrie acolo:

      1933 – Founding of SV Austria Salzburg from a merger of two Salzburg clubs, FC Hertha and FC Rapid.

      Si daca chiar citesti mai multe acolo vei vedea ca Red Bull Salzburg recunoaste toate titlurile castigate ca Austria Salzburg.

        1. Lord Pepe

          Ia du-te, desteptule, si intreaba la UEFA si la federatia austriaca, sa vedem daca aia vor spune ca Red Bull Salzburg nu a fost infiintata in 1933 si ca nu e aceeasi cu echipa din 2001, de exemplu.

          1. Gosu

            Ce are sula cu prefectura ma baiatule ?
            Eu am spus CA TOCMAI RB Salzburg are palmaresul din Austriei din 1933 si pana in prezent , desi nu mai au nici marca , nici nume, nici macar culori.
            Iar clona fondata de fani in 2005, are toate elementele de mai sus, mai putin palmaresul. De ce ?
            Raspunde la intrebarea asta, chiar te provoc.

  56. mq-messi

    Spui ca RB a renuntat la marca. Si daca ar fi asa, care e asemanarea cu cazul FCSB? Fcsb a renuntat la marca? Eu stiam ca nici nu a detinut marca vreodata, doar s a folosit de ea ilegal. Poate stii tu mai bine, doar ai fost la scoala de marci :)))))

  57. xray Autor articol

    @Lord Pepe

    Nu sunt eu mincinos, ci tu ești o mare șulfă.

    Ia notițe! În motivare ICCJ scrie ca “s-a transferat numai sectia de fotbal, nu patrimoniul în integralitatea lui”. De asta, simultant cu patrimoniul secției de fotbal, nu s-a transferat și marca Steaua, spune ICCJ. Așa este, iar AFC a avut marcă proprie cu acordul MApN, înregistrată și omologată de OSIM ďin 1998. Scrie asta și în Protocol/1999 la punctul 10.

    Reține! Patrimoniul CSA “în integralitatea lui” cuprinde peste 20 de discipline sportive cu marca Steaua.
    În 1998 CSA a dat la AFC doar o mică parte din patrimoniu, secția de fotbal, NU TOT PATRMONIUL CSA-ului. Asta spune și ICCJ!

    Ai priceput acum? Scrie-o și pe Steaua liberă! Destupă-ți aplaudaci!

    1. Lord Pepe

      Mincinosule, iar spui doar ce vrei tu.

      1. Tot ce a primit AFC-ul a fost doar cu imprumut.
      2. In 1998 CSA nu a dat nimic din patrimoniu catre AFC.
      3. Marca Steaua nu poate fi impartita in fotbal si restul.

      Mai bine cauta motivarea ICCJ si public-o aici, decat sa minti aiurea. Lasa-i pe oameni sa o citeasca singuri, ca sa se convinga ca minti.

      1. Lord Pepe

        Ti-am zis foarte clar mai sus cum sta treaba cu continuarea aia. Trebuie sa o spun din nou? Ok. Judecatorii au explicat in motivatie ca, desi FC FCSB a jucat din acel moment in Liga 1 in locul Stelei, asta nu inseamna ca are vreun drept asupra numelui, marcii si palmaresului Stelei. Toata lumea se pisa pe continuitatea voastra. Toti judecatorii s-au pisat pe ea, de fiecare data cand l-au pus pe Becali sa stea capra in fata lui Talpan. Dar voi continuati cu mizeria aia pana nu mai puteti, ca o sa va mai luati si alte palme, asa cum v-ati luat si pana acum. E problema voastra daca sunteti masochisti si alegeti sa credeti pe cuvant un mincinos si un hot precum Becali. Acum astept sa explici si tu ce ti-am cerut.

  58. xray Autor articol

    Lord Pepe, spui
    “1. Tot ce a primit AFC-ul a fost doar cu imprumut.
    2. In 1998 CSA nu a dat nimic din patrimoniu catre AFC.
    3. Marca Steaua nu poate fi impartita in fotbal si restul.
    Mai bine cauta motivarea ICCJ si public-o aici, decat sa minti aiurea. Lasa-i pe oameni sa o citeasca singuri, ca sa se convinga ca minti.”

    Minți și când bei apă.
    1) Bulshit! Nu există document de împumut. Nici măcar Talpan, idolul tău, nu spune această inepție! De ani de zile fluturați un scan dintr-un articol de ziar cu valoare jurică ZERO.

    2) Altă balivernă. A dat! Zice și ICCJ în Motivare!

    3) Habar nu ai să citești. Cine a zis că CSA a împărțit marca? MApN și CSA au fost de acord ca asociația de drept privat AFC să-și înregistre propria marcă “FC Steaua Bucuresti”. Scrie si pe sigla AFC din 1998-3003, Einstein cel mincinos!

    4) E publicată aici, fariseule. (De parcă nu ai știi).

    Mutăți balivernele acasă, pe Steaua liberă, aici nu pune nimeni botul la propaganda ta talpanistă mistificată.
    Și cu asta am inčhéiat ďialogul cu tine pe tema de mai sus!

    1. Lord Pepe

      1. Ahahahhaahahahahahaha. Toti suporterii stelisti stiu ca AFC a primit totul cu titlu de imprumut de la CSA Steaua. Tot Bucurestiul stie asta. Nu exista absolut nici un suporter pe care sa il intrebi si care sa nu stie. Du-te si testeaza treaba asta daca nu crezi. Mai mult, se vede clar ca intelegerea dintre AFC si CSA Steaua a fost una de tip parteneriat, ca de aia era valabil protocolul ala pe 20 de ani. Daca era vorba de un transfer definitiv, nu mai era nevoie de nici un protocol.
      2. Nu a dat nimic. Arata unde scrie ca Steaua i-a dat echipa de fotbal AFC-ului.
      3. Si-a inregistat sigla, mincinoasa mica. Ca aveau o sigla noua, aia cu 2 stele deasupra, pentru a face o diferenta intre echipa de fotbal si restul clubului. Si aia a fost inregistrata de AFC CU ACCEPTUL CSA STEAUA. Xray, intelegi? CU ACCEPTUL CSA STEAUA. Marca Steaua era aceeasi, cu aceeasi istorie si acelasi palmares. Iar AFC a adaugat o sigla noua.
      4. Unde e publicata? Arat-o, pune-o pe prima pagina. De ce e ascunsa? Pune-o pe prima pagina, ca sa o poata citi toata lumea.

      5. Invata un pic de limba romana, ca vad ca folosesti cuvinte pe care nu le cunosti. Propaganda o faci ca sa dezinformezi. Talpan nu a dezinformat cu nimic pana acum, spre deosebire de cioban. Tot ce a zis Talpan s-a si intamplat. Din nou, spre deosebire de ce a zis ciobanul.

      Cum naiba ai ajuns tu redactor aici? Nu ai habar nici de limba romana si te chinuie si logica. E grav de tot.

      1. xray Autor articol

        @Lord Pepe

        Măi clonă acefală, știi ce i-a spus Aristotel unui discipol? I-a cugetat: “Hai sictir, tollule! Marș acasă!”

        PS
        De câmpii tăi suntem satui. 10 ani ai violat site-ul ăsta cu ele.

        1. Lord Pepe

          Ce-am facut timp de cati ani?! :)) Xray, esti bine? Mi-am facut contul acum cateva luni.

          E tare ca ma acuzi pe mine ca sunt clona, cand tu, gosu, alexandru h si alexutz aveti exact acelasi discurs. Tind sa cred ca e chiar acelasi cont.

  59. Lord Pepe

    ”Nu conteaza ce scrie în acte. Dacă oamenii vor să-i spună într-un fel, înseamnă că aşa se numeşte echipa. În timp ce mă rugam la Sfântul Gheorghe să mai dea Alibec un gol, ca să-l vând pe zece milioane de euro, mi-a venit o idee. Din campionatul viitor ne vom numi FC Barcelona. Sau Tiki-Taka Barcelona, mă mai gândesc. Hai, ciao!” – Becali

    Tiki-Taka Barcelona Mogosoaia este mult mai bun ca FC FCSB. :)))

    Dar cel mai mult imi place cum tot repeta la nesfarsit ca nu conteaza actele, ci doar ce zic oamenii :)) Asa se face legea mai nou.

  60. alexutz2007

    Iti inteleg frustrarea Lord. Asa eram si e acum 10 ani cand a luat Dinamo campionatul.
    Asa-i cand nu ai echipa si in lipsa de altceva iti arati frustrarea pe site-ul suporterilor stelisti. Daca vreodata Becali se impaca cu MAPN, atunci va vrni ziua in care cei ca tine vor disparea. Dupa sfarsitul procesului cu prejudiciu sper ca sa te duci sa-ti sustii echipa ta favorita fC Dinamo. Intelege ca echipa din Liga 1 a continuat activitatea fotbalistica. Si nu inteleg: daca pe site-ul asta nu te simti comod de ce nu-l parasesti? Sau este un fel de apostol care speri sa convingi membri ca sa sustina acel proiect al CSA-ului?

      1. Lord Pepe

        Gosule, acum sunt din Cluj si ceferist? Eh, asta e. Accept. Totusi, la comentariul urmator, poti te rog sa spui ca sunt din Barbados. Sigur au si aia echipa de fotbal. Si am inteles ca e frumos acolo in aceasta perioada a anului. Ms.

    1. Lord Pepe

      Dar de unde ai inteles tu ca nu ma simt bine aici. Îmi place enorm. E amuzant. Cel mai mult îmi place, de ex, sa vad cum cei care spun ca Becali nu are nevoie de nimic, ca are deja Steaua, vin si baga placa cu “daca se intelege cu mapn”. Mai baieti, hotarati-va odata. Ori ala are Steaua, ori nu o are si trebuie sa se inteleaga cu Mapn. Nu merg amândouă.

      Dupa ce se termina procesul cu prejudiciul si echipa ciobanului va fi terminată, eu voi fi tot in Ghencea, lângă Steaua. Sper doar ca voi sa rămâneți lângă fc fcsb. Ca doar echipa asta o iubiti, nu Steaua.

  61. answer

    Intreb si eu, nu dau cu parul: daca Mititelu isi reinfiinteaza echipa de fotbal, incepe din liga a iv-a in judetul Dolj, este echipa lui Universitatea Craiova, detinatoarea palmaresului?
    Este normal sa fie primit direct in liga a ii-a, unde activa in momentul dezafilierii? Daca da, unde ar fi continuitatea acestei echipe? Sau perfomantele Craiovei vor fi de domeniul celor de la Chinezul Timisoara, Venus Bucuresti?

  62. alexandru-h

    @answer

    Echipa Universitatea Craiova a murit in momentul in care si-a inchis-o Mititelu. Orice chestie pe care si-o va infiinta de acum inainte e doar o clona. Nu stiu de ce e asa de greu de acceptat pentru unii oameni ca unele echipe au si finalitate, nu exista perpetuu ca entitati independente. Chiar am vazut azi stire ca vor unii sa faca o echipa numita CAO Oradea si deja aveau pretentia ca e continuatoarea echipei lui David si Bodola. Absurd.

    Continuitatea e atat de puternica incat FRF-ul i-a recunoscut in 2011 Petrolului titlul national castigat de Juventus Bucuresti in 1930. Marca, culori, stadion, oras – totul distincte. Dar a contat CONTINUITATEA – in 1952 Juventus s-a mutat la Ploiesti.

    Din nefericire, FRF-ul nu face o treaba care ar fi super utila in aceste vremuri – sa formuleze niste norme clare, care sa consfinteasca, odata pentru totdeauna, procedura in privinta stabilirii continuitatii si palmaresului. Nu se poate sta de fiecare data la cheremul unor declaratii neoficiale.

  63. decebal22

    Mai oameni buni nu înțeleg de ce insistați atât sa-i lămuriți pe lord pupaza ,messi din ferentari și toți ăștia de pe steaua labera ,ca tot nu se leaga nimic de ei si tot pe a lor o tin.Bai Pepe si Messi cand o dat gol Macarone in semifinala aia de cosmar tu ai plans pentru Steaua lui Talpan sau pentru STEAUA asta a noastra a tuturor?Sau sunteti niste javre oparite de dinamovisti si faceti caterinca aici pe site?

    1. quark

      ce doi si-au facut cunoscute punctele de vedere , e dreptul lor sa creada/sustina pe cine vor , daca ne-am abtine cu totii de a le raspunde , indiferent ce dume mai dau , o sa ajunga sa-si dea reply-uri intre ei

    2. trracus

      95% din astia cu Steaua libera si talpan sunt dinamovisti. Si am fost modest cu procentul ala. Restul fie au vreun interes ( cine stie ce cred ca o le iasa si lor) fie sunt copii spalati pe creier care n-au luat capacitatea, nici macar n-au prins meciuri dinainte de 2003, dar li se pare misto sa fie pe contra. Am zis asta de mult timp.

  64. jt89

    Mq-messi, lordul au dreptul la opinie, eu nu sunt de acord cu ei dar aici nu este Steaua Libera sa te baneze doar pentru ca nu esti de acord cu ei. Asa ca fcsteaua.ro face lucrul corect, cam asa e democratia. Vreti fascism mergeti la fratiorii de pe facebook.

Lasă un răspuns