Sincer, mă așteptam la o victorie lejeră în meciul cu Pandurii. Dar ghinioanele au început să se adune încă înainte de meci, când am aflat că eram nevoiți să jucăm fără Varela. Apoi am aflat că meciul va fi arbitrat de caraghiosul de Marius Avram, de la care mă aștept mereu la gafe. Reghe a plusat și el, continuându-și experimentul cu care ne-a obișnuit – o echipă de zece jucători plus observatorul Chipciu. Abia început meciul, a trebuit să fie înlocuit Momčilović. Și mi-au revenit în minte clipe de coșmar cu Papp…
Pandurii, spre lauda lor, au jucat ca nicio altă echipă împotriva Stelei – fără teamă, pressing agresiv, atacuri. Nici gând de autobaza Rednic. Dar, din păcate, lucrurile bune au fost umbrite de multe intervenții rudimentare, faulturi repetate, obstrucții, trageri de timp care nu l-au impresionat pe piticul cu fluieru-n gură. Dar țanțoșul fluierici a reușit să enerveze ambele echipe, contribuind, după părerea mea, decisiv la stricarea meciului.
Pandurii acuză eliminarea lui Mrzljak și penalty-ul care a stabilit scorul. Poate or fi avut dreptate în primul caz, când e posibil ca Adi Popa să fi făcut henț înainte de a fi faultat, dar nici repetatele reluări n-au fost prea clare. Dar Mrzljak mai făcuse 2-3 faulturi grosolane până atunci, așa că eliminarea ar fi putut avea loc mai devreme. Avram n-a văzut nici hențul care a decis rezultatul, fiind nevoie de intervenția arbitrului de poartă. Și, dacă tot a fost henț, nu merita Hora galben? Era al doilea. La ambele faze jucătorii Pandurilor s-au repezit în haită la arbitri, au înjurat, au îmbrâncit. Ar fi avut aceeași reacție dacă ar fi arbitrat Tudor sau Hațegan? După meci, alte gesturi huliganice, declarații aiuritoare… Ceva despre penalty-ul refuzat Stelei în min.20, când blândul Săpunaru l-a faultat pe Popa? Nu, bineînțeles. Sau despre posibilul penalty la îmbrâncirea lui Marica în careu, prin min.60 și ceva? Nu. Se vor sesiza comisiile după declarațiile lui Nistor și Săpunaru? Tot nu…
Păcat, ar fi putut fi un meci frumos. Așa, a trebuit să ne mulțumim cu o bătălie crâncenă în care Pandurii au sperat la o remiză, iar Steaua a luptat pentru victorie până la ultimul fluier al arbitrului. 1-0, trei puncte și, cel puțin până vineri seara, e pe locul pe care va fi și după ultima etapă. Sărbătoarea în cinstea celui de-al 27-lea titlu va avea loc cu o etapă mai devreme, după meciul de pe Arenă cu… Pandurii.
Andrei Sava
Preluare de pe blogul personal Sam Murray
Ce plmea putea sa zica sapunaru, un subpodar jegos? cand l-a intrebat reportera de faultul la Popa o dadea pe dupa copac. Niste sclavi care in loc sa joace fotbal se grabeau sa-l strice cu intrari de liga a4a si trageri de timp inca din primul minut, dar asa este cand ai doar gura mare, pe teren ne arati ouale tale de bebelus.
Vorbiti numai de arbitraje, scenarite si tot felul de bulangerii pe la televizor, ti-e si scarba sa te uiti, va tremura cacatu si in cur ca vine Steaua peste voi ca tavalugul, anul asta este tot anul nostru!!!
Pentru sapunaru si restul cioroilor jegosi din epicentrul tiganiei bucurestene – o singura solutie: ZYKLON B!
A fost un meci in care echipa gazda a jucat extrem de murdar, consecinta a indicatiilor lui Edi Iordanescu. Omul asta vede negru inaintea ochilor cand vorbeste de Steaua. Lucru care dovedeste un complex de inferioritate pe care n-a reusit sa-l depaseasca. Edi nu a fost niciodata fair. El si-a laudat mereu echipa in ciuda faptului ca aceasta a fost aproape intotdeauna sub Steaua. Jocul Pandurilor dupa eliminarea lui Mrzljak ,a fost jocul obisnuit al Pandurilor din vremea lui Cartu. Autobaza in fata portii si faulturi grosolane.
Asa antrenor, asa echipa. Cum e turcul si pistolul.
Felicitari Stelei care a crezut tot meciul in victorie.