În fața a aproximativ 35 000 de spectatori, România și Grecia au produs un meci modest, în care frica de eșec a fost mai mare decât dorința de victorie. În același timp, Grecia nu a arătat ca o codașă pe Național Arena, dar nici România nu a demonstrat că este între primele zece selecționate ale lumii, cum ne situează clasamentul FIFA.
Meciul din preliminariile pentru EURO 2016 a avut puține zvâcniri. Tricolorii lui Anghel Iordănescu au dominat steril un adversar blazat, care nu a obținut nicio victorie până acum în grupă. Stilul fad de joc al României a fost presărat cu rare momente de luciditate.
Prima repriză a evidențiat câteva idei fixe ale jucătorilor noștri. Mingile ajung în zona centrală, acolo unde Keșeru și Budescu își asumă rolul de șuteuri. Niciunul dintre ei nu a fost însă suficient de tranșant, iar Karnezis a respins cu ușurință de fiecare dată.
Nici în partea secundă nu am avut parte de un joc mai vioi. Grecii au făcut câteva schimbări rapide, dar fără efect. Mai mult, portarul elenilor a început să tragă de timp din minutul 50. Torje și Keșeru au început alert, dar s-au stins pe parcurs. Iordănescu a sesizat complacerea alor noștri și a încercat să revitalizeze linia mediană, prin introducerea lui Sânmărtean și Adi Popa, în locul lui Budescu și Maxim, dar rezultatul nu s-a văzut.
Grecii s-au lăsat dominați, iar jucătorii noștri au arătat crispați, fără viziune și lenți. Nici introducerea lui Florin Andone nu a adus saltul calitativ așteptat, astfel că România a rămas cu 0 în dreptul golurilor marcate după meciurile cu Ungaria și Grecia. Dar a rămas în cursa pentru Campionatul European, deoarece Ungaria și Irlanda de Nord s-au anihilat între ele, 1-1.
Pentru echipa noastră mai sunt două meciuri, cu Finlanda, pe teren popriu, pe 8 octombrie, și în deplasare cu Insulele Feroe, pe 11 octombrie. Teoretic, cu patru puncte din aceste meciuri, tricolorii își vor lua biletele pentru Europeanul din Franța.
România: Tătăruşanu – Papp, Chiricheş, Dr. Grigore, Raţ – Pintilii, Hoban (F. Andone 80) – Torje, Budescu (Sânmărtean 63), Maxim (A. Popa 63) – Keşeru
Grecia: Karnezis – Holebas, Papastathopoulos, Manolas, Kitsiou – Tziolis, Aravidis – Samaris, Fortounis (Kone 54), Fetfatzidis (Vyntra 46), Mitroglou
Preluare de pe ziarul de sport
- Statistică
- Clasament
- Romania – Grecia – 0-0 / 7 Septembrie 2015 – Imnul National al Romaniei
- Rezumathttps://youtu.be/Yb83NNWamBM
Concluzie
Ce părea simplu a fost “la mustață” să se complice halucinant în grupa F. Dacă Ungaria nu ar fi fost egalată dramatic de Irlanda de Nord la Belfast, 1-1 în prelungiri, cred că ne mai trebuia un rând de cruciulițe și icoane făcătoare de minuni să vedem Parisul.
Budescu și Maxim au fost două baloane de săpun forțate în primul 11 de presă. Pintilii, fiul ploii rătăcit în lot ca umbra lui Mircea la Cozia. Keseru și Sânmărtean prestează la Națională ca la Steaua. În meciurile importante, decisive, au aport pe tabelă … zero.
În partea plină a paharului, România se menține pe locul secund în grupă și în cărți pentru realizarea obiectivului, calificarea la EURO 2016. În ultimele două partide din grupă, România va întâlni, luna viitoare pe 8 octombrie, Finlanda la București și Insulele Feroe în deplasare, pe 11 octombrie 2015.
Două puncte din două meciuri considerate grele după tragerea la sorți. Tricolorii au vrut să învingă în ambele, dar nu le-a intrat mingea în poartă. Asta este! Noi îi vom iubi și dacă nu s-ar califica, pentru că sunt ai noștri. Ei ca noi sau noi ca ei! Nici nu ar putea fi altfel. Suntem români, nu suporteri de rezultat.
HAI ROMANIA!
XRay
Revenim …
Cum am spus la meciul cu Ungaria, mi-era sa nu ne complicam cu Grecia si asa s-a intamplat, pacat. In sfarsit am avut o asezare buna in teren, chiar mi-a placut formatia afisata pe teren in mare parte. Am recuperat multe baloane in jumatatea lor de teren in prima repriza, pacat de solutiile alese de jucatorii din fata. A 2-a repriza a fost mai slaba, am jucat mai haotic si s-au gresit multe pase, jucatorii de pe banca nu prea au adus plusul care ne trebuia.
Budescu apatic, m-am asteptat la mai mult de la el, ca tare-n gura e mereu. Hoban, asta nu stiu ce cauta in nationala, el incearca dar e peste tot si nicaieri, ca-n meciul cu Ungaria, a participat foarte putin atat la faza defensiva cat si cea ofensiva. Pintilii a jucat bine in prima repriza, dar s-a stins in a 2 a. Maxim vad ca nu isi gaseste locul, si el alaturi de Sanmartean, Keseru si Popica par iesiti din forma. A ajuns Torjinho sa fie cel mai bun jucator al nostru ..
Felicitari publicului present.
Maxim nu-si gasea locul nici cand mai avea meciuri in picioare la Stuttgart, daramite acum cand freaca banca. Pintilii e depasit si din cauza varstei, dar si a faptului ca e la Pandurii.
Keseru joaca, dar la Ludogorets, putea la fel de bine sa fie la Steaua, nu e varf care sa fie de o nationala calificata la un turneu final (va fi probabil exceptia cu acest Euro extins).
Sanmartean e la arabi. Cu jucatori care joaca in super-competitiile din zona Golfului nu ai ce sa faci…cu atat mai mult cu unul care are 35 de ani.
Budescu e mai slab din punctul meu de vedere decat Raul Rusescu, nu ma astept la minuni din partea astuia.
Popa, in nota de la Steaua, previzibil si impotent. Ma surprinde (cu nota de exceptie) atunci cand ii si ies trecerile pe langa adversar si centrarile, in general da cu basica in primul fundas care ii iese in cale.
Cam asta e situatia si cum ti-am spus si dupa meciul trecut, pur si simplu nu mai avem valoare. Iti garantez ca tot asa ar fi stat lucrurile si cu doua varfuri (Keseru-Alibec, Keseru-Andone). Sa ne fie cu pardon, dar Marica, exceptand faptul ca s-a ratat (lucru care justifica neconvocarea lui) era cu doua clase peste toti atacantii convocati la lot, care chipurile sunt cei mai buni pe care ii avem in momentul de fata…
Si sincer…ultima data cand am mai jucat ceva a fost atunci cand nationala era construita pe scheletul Stelei lui Reghe (o combinatie placuta intre munca si talent), cand s-au stins astia prin desertul arab sau stanele din Anatolia, s-a cam terminat cu distractia. Si sa vezi ce vine din urma….
mie mi-a placut atitudinea jucatorilor la recuperare, insa nu mi-a placut deloc primul 11. Maxim se crede pe Sunset Blvd si nu-i mai ies vedetismele din cap, el fiind doar un copil cordit care a ajuns la o echipa din vest. pe teren in afara de calcaie si floricele nu stie nimic. de ce a fost introdus titular? doar pentru ca bate bine cornere si lovituri libere din lateral? cate asemenea faze au fost executate de el aseara?
hoban joaca pracm ii este figura, ca un oligofren. si el si pintilii sunt catastrofali pe faza de constructie. l-as fi vazut mai bine pe prepelita titular in locul oricaruia dintre ei si as fi fortat cu sanmartean din start langa el, cat putea duce. desi si sanmartean, dupa ce ca nu mai poate, are o scarba in joc…
burtescu se credea pe tarlaua din giurgiu si nu si-a iesit din tiparele de inchipuit propulsat de presa ce este. keseru nu poate juca varf impins, mai ales intre 4 aparatori cu gabarit mare. se pare ca antrenorul nu a invatat nimic din meciul de la buda.
cat despre torje… in ciuda staturii sale e un monument… de cretinism! microbul asta suparator este DOAR un jucator individualist si nimic mai mult!
benzile au fost sub orice critica aseara. rat-torje si papp-maxim sau rat-maxim si papp-torje a fost tot una. rat trebuia pensionat de mult timp, dar se pare ca unii se incapataneaza sa-l aiba capital la euro. papp e pe luna. adi popa a aratat acelasi joc imprastiat si haotic ca si cu ungurii si exact ca in campionat.
chiriches e aerian rau de tot si ar trebui tinut pe banca pana se trezeste si isi schimba atitudinea de superstar. goian ar fi fost mai potrivit in locul lui. nu isi asuma riscuri aiurea si ar fi fost un avantaj la fazele fixe din ambele careuri, in conditiile in care grecii, ca si ungurii, aveau avantajul staturii.
si apropo de faze fixe. atitudinea jucatorilor la aceste faze este sub orice critica. ori nu se exerseaza temeinic la antrenamente scheme, ori ele nu sunt puse in aplicare de catre descreieratii din teren.
Father Chicken, dam si noi un gol bre???
Din spusele lui Tata cel mai bun Jucator in cele doua meciuri este Tatarusanu si inca ceva s-a simtit lipsa lui Tanase.
Era sa uit BRAVO HALEEEEEEE…
ca si la meciul anterior, am incetat sa fiu atent la meci din minutul 60 si m-am ocupat de alte lucruri mai importante…
Vai mama lor!!!! Noroc ca joaca in cea mai slaba grupa posibila ca altfel nu pupam noi campionat european.
Ce plmea cauta Papp, Rat(s), Hoban si Minodora la Maxim in echipa nationala a Romaniei, numai D-zeu stie ca ei sigur nu stiau, Papp trebuie dus neaparat la doctor, in multe momente privirea acestuia dadea impresia ca el nu stie unde se afla, Minodora crede ca daca dai o pasa cu calcaiul meriti sa porti numarul 10 pe spate, Minodora draga da jos tricoul si lasa-ne sa te lasam, Tosca si Vatajelu de la Craiova sunt piese rare pe langa ce poate Rat(s) acum….ma opresc.
Mai spun doar ca ma uit cu jena la meciurile nationalei, si mi-e mie rusine de rusinea lor pt ca ii vad o tara intreaga. Niste non-talente ca astea nu am mai vazut demult….