Regulamentul e “curpapir”, iar FRF și LPF se spală pe mâini cu “na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie”

de | martie 16, 2018

Dan Petrescu va fi suspendat la meciul cu Steaua de duminică. Aceeaşi situaţie s-a petrecut şi la meciul din Gruia din sezonul regulat, când Dan a stat într-o lojă și indicațiile lui au ajuns la jucători pe ruta Bilaşco – juristul clubului – Bordeanu.

Video

Telefonul fără fir din Gruia
Petrescu vorbeşte în lojă, iar Bilaşco repetă la telefon ce spune Dan. Juristul clubului a folosit sistemul hands-free pentru a-l auzi pe Bilaşco, după care îi transmitea direct lui Bordeanu, care era extrem de atent la personajul din spatele bănci.

Regulamentul e foarte strict şi nu-i permite unui antrenor cu o astfel de sancţiune să intre în contact cu jucătorii, dar nici prezenţa la vestiare înainte şi în pauza jocului. Însă pe cei de la CFR i-a durut în pălărie. Conform obiceiului așa va proceda și duminică fără să pățească ceva.

Ce spune Regulamentul
  • Articolul 19 – SUSPENDAREA Suspendarea constă în interzicerea participării la următorul joc şi de a avea acces la vestiare, pe banca de rezerve şi în incinta terenului de joc. Pentru antrenori, echipă tehnică și alți oficiali, suspendarea este însoţită întotdeauna de sancţiunea interzicerii accesului la vestiare, în tunel, în incinta terenului și pe banca de rezerve. Antrenorii suspendați pot lua loc în tribună și nu au dreptul de a intra în contact cu echipa lor.
  • Articolul 85 – REFUZUL SAU OMISIUNEA APLICĂRII HOTĂRÂRII Persoanele care nu au executat şi/sau respectat o hotărâre definitivă a FRF/LPF/AJF sunt sancţionate cu măsura interzicerii participării la orice activitate legată de fotbal pentru o durată de 2 ani şi penalitate sportivă de 10.000 lei.
Din păcate, la noi nimeni nu respectă și aplică acest regulament. Profitând de asta, rând pe rând s-au șters la fund cu Regulamentul: Marius Șumudică, Edi Iordănescu, Stoican, Claudiu Niculescu și Dan Petrescu. Să-i citez numai pe ultimii dintr-o listă deloc scurtă. Chiar prima etapă a Play-out-ului a oferit o mostră de cum sunt regulamentele încălcate în mod flagrant. Claudiu Niculescu, antrenorul de la Voluntari, își ispășea a doua etapă de suspendare. A luat loc în tribună, dar la pauză, și-a strâns echipa în fața băncii şi a le-a ținut jucătorilor o ședința de câteva minute, lucru interzis total de ROAF.
Astfel, în România, Regulament de fotbal a ajuns un “curpapir” pentru băieții șmecheri cu acces la tafic de influență. FRF și LPF se spală pe mâini cu na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie”, iar Comisia de Disciplină nu se poate autosesiza. FRF are această posibilitate, însă a explicat că “dacă sunt lucruri evidente de încălcare flagrantă a regulamentului, atunci dăm posibilitatea celor de la LPF să facă o sesizare fiindcă e forul care organizează Liga 1, dacă nu o vor face în câteva zile, atunci ne vom sesiza noi”. De partea cealaltă, LPF a reacționat la fel: “Când Federația Română de Fotbal va fi de acord ca autoritatea disciplinară să fie la Liga Profesionistă, atunci ne vom sesiza și ne vom ocupa de activitatea pe care trebuie să o facă acum domnii de la FRF”.

Ca la noi la nimeni! Chiar nu se găsește vreun Vlad Țepes și pentru țeparii din fotbal?

Mai jos vă prezentăm și punctul de vederea al jurnalistului Ovidiu Ioanițoaia pe această temă.

X Ray


De-a v-ați ascunselea

Greu de spus în ce măsură acest CFR – FCSB, programat duminică la Cluj, are un caracter decisiv în lupta pentru titlu.

 

El ar putea prelungi suspansul, la fel cum, în caz că va învinge CFR, ar simplifica lucrurile. Formația ardeleană conduce acum cu două puncte, iar dacă diferența s-ar mări la cinci, misiunea ei s-ar ușura.

Deși nimeni nu riscă un pronostic, logic e să considerăm trupa lui Dan Petrescu favorită. Prin prisma clasamentului și a terenului propriu, gazon pe care, atenție!, n-a pierdut nicio întâlnire în actualul sezon.

Încă mai mult, în 14 partide disputate acasă, a primit numai trei goluri, dintre care unul singur din acțiune. De reținut însă că acela l-a luat chiar de la FCSB, pentru care a înscris Budescu într-un meci terminat 1-1. Fost fundaș de calibru, cu 95 de selecții în „națională” și peste 150 de prezențe în tricoul lui Chelsea, Petrescu e un antrenor care a învățat pe de rost lecția apărării. Ajunge să observăm că într-o ierarhie a defensivelor de pe teren propriu CFR are o medie a golurilor încasate sub Juventus, Atletico Madrid sau Barcelona ca să încheiem discuția.

Altminteri, e absolut normal ca un duel de quitte ou double să fie precedat de un adevărat război psihologic. Fiecare tabără încearcă să pună presiune pe cealaltă și, nu în ultimul rând, pe brigada de arbitri. În ciuda faptului că biografia lui e una pronunțat roș-albastră, a venit în Ghencea la 10 ani, a jucat peste o sută de partide, a cucerit cu Steaua 3 titluri și 3 Cupe ale României, Dan Petrescu e socotit inamicul public numărul 1 al FCSB-ului. Către el sunt lansate majoritatea săgeților, care mai de care mai otrăvite.

Pare oarecum firesc că Gigi Becali se leagă de Dan. Nu doar pentru că latifundiarul se leagă de oricine, însă Petrescu, prin temperamentul lui nestăpânit, le-a dat și le dă în continuare apă la moară contestatarilor. Gură bogată, el însuși le ridică mingea la fileu. De pildă l-a împins pe Becali să facă pe ironicul: „Cum adică, nu primește Dan Petrescu penalty?! Vai, vai, ce nenorocire! Toată țara e la pământ!

Cum adică, Dan Petrescu să nu ia campionatul, el care înjură de morți, de toate nenorocirile și de familie pe arbitri? „Hai, domnule, că m-am săturat de Petrescu ăsta, ia să plece din țară!”.

Sigur că Petrescu nu-l va asculta pe Becali, cu care a declarat că nu va lucra niciodată deoarece el nu intră în categoria tehnicienilor cărora patronii le indică și când să treacă strada! Ciudat e însă că împotriva lui Dan s-a pornit, ba încă vehement, și Mihai Stoica, fostul său colaborator de la Urziceni, cei doi realizând împreună megasurpriza câștigării titlului în 2009. Referitor la atacurile lui Stoica și la ripostele corozive ale lui Dan Petrescu („Eu mai înjur jucătorii, dar nu bat suporterii!”), notam marți că „orgoliile și mizele de azi țin cont din ce în ce mai puțin de amicițiile de ieri”. Qed.

Și totuși e ceva în neregulă cu Petrescu, deși e vorba despre toți tehnicienii noștri care, trimiși în tribună, caută să păcălească sancțiunea ori chiar o păcălesc! L-ați zărit recent pe Claudiu Niculescu cum, în ciuda suspendării, le dădea indicații băieților săi în interiorul suprafeței de joc! De presupus că așa va proceda și Petrescu după ce președintele Iuliu Mureșan i-a găsit circumstanțe atenuante: „La noi (n.a. în Gruia), configurația stadionului e așa încât banca e lipită de gardul de la tribună și regulamentul nu precizează unde să stea antrenorul în tribună. Poate să stea chiar în apropierea băncii”.

Corect, regulamentul nu-i respectat, iar antrenorii exploatează asta. Practic, FRF mimează că-i pedepsește, tehnicienii se plâng de florile mărului și-și văd de treabă, iar la vară va fi, firește, foarte cald. Sancționarea invocată nu-și atinge scopul, e fără efect. Limitându-se la un soi de v-ați ascunselea, ea se transformă într-o simplă formalitate.

OVIDIU IOANIŢOAIA

Preluare de la blogsport.gsp.ro/ioanitoaia

2 comentarii la „Regulamentul e “curpapir”, iar FRF și LPF se spală pe mâini cu “na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie”

  1. xray Autor articol

    Nu agreez deloc șulfăneala sau ieșirile în decor de pe bancă ale antrenorului Dan Petrescu, însă nu pot să trec cu vederea și pe cei doi dobitoci din curtea Stelei (FCSB), Becali și MM.

    Înțeleg să încălzești atmosfera cu un ușor scandal fake, să pui publicitar (sau motivațional) importanță și presiune pe un meci… etc. Dar să-i spui la TV, cu spume la gură, lui Dan Petrescu să plece din țară sau ce a mai debitat și MM-ul, în calitate de oficial al Stelei, este o mârlanie. Nu mai citez din spusele lor că mi-e greață.

    Ce dacă Petrescu a înjurat arbitrii? A înjurat Steaua (FCSB), staff-ul sau jucătorii Stelei (FCSB)?? Arbitrii înjurați sunt rude sau prieteni cu Becali sau MM ca să se bășice în halul ăla???
    Dan să fie sănătos cu înjurăturile lui cu tot! Nu au afectat cu absolut nimic Steaua! Există comisie de disciplină. Să-l belească!
    Nu-l ataci suburban, tu oficial al Stelei, pe un stelist pur sânge ca Dan Petrescu, o fostă glorie. Culmea, pe cel care și recunoaște deschis și în mod repetat că FCSB-ul este adevărata Steaua și nu a vorbit-o niciodată de rău!!!

    Cum să îndepărtezi așa, ca un bou acefal, Steaua (FCSB) de figurile emblematice din trecutul ei? Mai mult, Dan Petrescu este unul dintre cei care nu a încercat niciodată să profite de trecutul lui glorios roș-albastru și să mulgă bani din visteria FC Steaua sau glorie de antrenor de pe banca ei, ca alții!!

    Ciobanul și MM s-au tâmpit și cu arbitrajul!
    Dan Petrescu își arbitrează meciurile sale?
    Dan Petrescu își dă penaltiuri singur sau blătuiește arbitrii??? NU!
    Atunci ce vină are Petrescu el că unii arbitri au dat decizii eronate pro CFR?

    Nu așa se câștigă un titlu, atacând suburban antrenorul adversarului! Sau dacă s-ar câștiga așa, atunci te-ai putea pișa pe el!
    Îmi place să cred că timpurile ălea, cu tone de rahat aruncate în cap la TV, au apus de ceva ani.
    Ciobanul și MM trebuie să înceteze campania asta tembelă împotriva lui Dan Petrescu și să-și îndrepte tunurile spre adevărații vinovați de nerespectarea regulamentelor și arbitrajelor proaste! FRF și LPF, pentru că fac regulamente, apoi nu veghează la respectarea lor!

    11
    1

Lasă un răspuns