Reghecampf inovează din nou

de | aprilie 14, 2016

Jucătorii campioanei vor avea parte de noi ședințe speciale de refacere. La fel ca atunci când au introdus în fotbalul din România antrenamentele cu TRX, steliștii par să fie din nou exponenţii inovației în Liga 1.

Acupunctură

Acupunctura şi-a făcut treptat loc şi în ţara noastră, mulţi apelând la astfel de şedinţe pentru diferite afecţiuni sau pentru a-şi gestiona stresul sau problemele cotidiene. Din punctul de vedere al echipelor de pe prima scenă, roş-albaştrii vor fi din nou pionieri, doi specialişti din Japonia urmând a se ocupa de steliști, anunţă GSP. Cei doi japonezi vor lucra pentru o refacere mai bună după efort, dar şi pentru a preîntâmpina eventualele probleme musculare care pot să apară.

Dacă în campionatul intern acest lucru poate fi privit ca un fapt inedit, în Vest multe formaţii au câte unul sau doi specialişti în acupunctură. Arsenal e cel mai cunoscut club care apelează la această metodă, extrem de eficientă şi lipsită de riscuri.

Acupunctura este o metodă veche asiatică bazată pe acțiune reflexă, care constă în înțeparea pielii, în anumite puncte ale corpului, cu ace foarte subţiri și este eficientă pentru tratarea unei game largi de probleme medicale fără efecte secundare.

Campionii vor lucra cu doi dintre cei mai buni japonezi în domeniul acupuncturii. Cei doi au ajuns deja în România, iar de zilele viitoare vor începe tratamentele dedicate fotbaliștilor. Unul dintre cei doi terapeuți practică la cele mai înalte standarde acupunctura, o latură a medicinei alternative care vine în întâmpinarea problemelor de sănătate, iar cel de-al doilea este specializat în chiropractică, metodă ce poate aduce la maximum condiția fizică a fotbaliștilor printr-o formă specială de masaj.

În prezent există mai multe cluburi de fotbal din Japonia care au acupuncturiști în staff-ul medical, dar și cluburi din Europa și-au angajat astfel de specialiști. Echipe precum Arsenal, Benfica Lisabona, Watford FC, Eintracht Frankfurt sau Hannover folosesc acupunctura pentru refacerea jucătorilor lor.

Electrostimulare musculară “Wireless Vision Body”

Cu ceva timp în urmă, pe 23 martie 2016, v-am prezentat pe forum (link) că steliştii folosesc deja un nou sistem de pregătire cu electrostimulare musculară, Wireless Vision Body, care le crește rezistența la efort, viteza și randamentul pe terenul de joc, întărirea ligamentelor și articulațiilor, definirea și tonifierea musculaturii. Această metodă a fost dezvoltată și certificată în Germania.

Jucătorii au îmbrăcat câte un costum special, numit Visionbody, care permite stimularea electrică a mușchilor. La costumele respective, purtate pe sub echipamentul de antrenament, se fixează, pe șoldul drept, câte un aparat minuscul, care transmite, prin intermediul unei aplicații, dintr-o tabletă, scurte impulsuri electrice cu un curent de frecvență joasă. Fiecare mișcare normală, de antrenament, este mult amplificată astfel. În tot acest timp, până la opt jucători odată pot fi monitorizați, prin fiecare mișcare făcută, pe aplicația de pe tabletă.

Recuperare cu tehnologia “Vacufit”

De la începutul acestui an, steliștii merg frecvent la un centru medical din București, unde sunt introduși într-un tub special numit “Vacufit” care produce îmbunătățirea fluxului sangvin. De asemenea, efectul de stimulare are loc atât la nivelul circulației arteriale, cât și asupra circulației venoase. Aparatul se bazează pe procedurii folosite de NASA.

 

Totul este pentru FORZA STEAUA!

6 comentarii la „Reghecampf inovează din nou

  1. sikander

    Lui chipciu i-ar trebui piroane în cap si sedinte de electrosocuri, ca sa-si revină.

    Ma mir ca fariseul plăteste acupunctură, fara sa reclame diavoli si alte spurcaciuni 🙂

    Lăsând gluma la o parte, jucătorii au cele mai bune conditii pentru a face performanță, lăsând la o parte problemele cu stadionul, armata si suporterii, care dupa mine trebuie gestionate de conducere.

    Ramane ca atât jucătorii, dar mai ales stafful sa foloseasca aceste conditii pentru a obtine rezultate cat mai bune.

  2. dalexandru20

    Sincer nu vad legatura intre cal si revelion. Pot intelege ca echipa are un preparator fizic exceptional, care foloseste tot ce e nou pentru a mentine echipa in forma.
    Daca Reghecampf folosea, de exemplu, jocuri gen fifa manager pentru a folosi diverse tactici in meciuri sau ceva de genul, intelegeam titlul, dar nu vad de ce e el cel scos la inaintare…
    Ma bucur pentru echipa, sta mai bine pe picioare dar… fotbalul jucat de echipa in schimb, arata la fel, cam sarac in idei.
    Ce a inovat Reghecampf?

    1. xray Autor articol

      @dalexandru20

      Răspunsul e foarte simplu! A întrodus în fotbalul românesc aceste metode de pregătire fizică, în premieră!
      A inova, nu înseamă a inventa.
      “INOVÁ, inovez, vb. I. Intranz. A face o schimbare, a introduce o noutate într-un domeniu, într-un sistem etc.; a înnoi. ♦ A introduce, a adopta, a propaga o inovație”

Lasă un răspuns