Recepția stadionului Steaua:”Nu a fost invitat un gigant al istoriei Stelei, pentru ca a avut curajul sa spuna adevarul!”

de | noiembrie 28, 2020

Contopismul a mai invins o data. Si va invinge mereu pentru ca intotdeauna aceasta lume a fost condusa de contopisti si nu de adevaratii oameni de valoare.

Am citit despre inaugurarea noului stadion Steaua. In stirea in care a fost prezentat acest eveniment, am citit despre prezenta unui ministru cu un nume transparent, care nu spunea nimic. Nici macar numele ministerului pe care il conduce nu l-am putut retine. Un nume caraghios, o insiruire pompoasa de cuvinte care oricum se schimba in functie de cine castiga alegerile.

A mai fost acolo actualul premier care a tinut sa se impauneze cu aceasta constructie si cu promisiunea ca se vor face stadioane prin toata tara. Un politician care nu a initiat acest proiect, nu are niciun merit in aceasta realizare, dar e acolo sa ia caimacul, ca orice politician meschin de pe lumea asta.

Mai era acolo si Gica Popescu care s-a apucat sa insire marile sale realizari, acest stadion, linia de cale ferata de la Otopeni la Bucuresti de parca chiar el le proiectase, le construise.

Ministrul anonim, Gica Popescu, premierul aveau un singur lucru de spus acolo. Ca acest stadion va fi deschis oricui. Ca asta este lucrul care tinea de competenta lor de lideri ai unor autoritati publice. Dar nu au putut rosti asta pentru ca le este frica de ministerul de razboi. S-a apucat sa spuna acest lucru firesc ministrul Tineretului si Sportului din acest guvern Orban si imediat a dat saracu’ inapoi cand s-a incruntat spre el ministerul generalilor.

Ce ironie, intr-o guvernare liberala din 2020, asistam la un gest de cea mai pura sorginte comunista. In ‘47, cand stramosii liberali ai lui Orban erau bagati in inchisori, schingiuiti si ucisi, in sport era parasutata o constructie sovietica, o echipa a armatei intodusa cu forta in prima liga prin stergerea de pe fata pamantului a unei alte echipe. In 2020, un guvern liberal continua traditia comunista, stalinista si da pe mana armatei al doilea cel mai scump stadion al tarii. Un guvern liberal cu mentalitati comunistoide cum nu gasesti in Europa nici la cele mai stangiste formatiuni politice.

Au fost acolo, la eveniment, o multime de contopisti, dar nu a fost invitat un gigant al istoriei Stelei, Helmut Duckadam, pentru ca doar acest om dintre toti acei contopisti a avut curajul sa spuna adevarul: Steaua nu si-a oprit o singura secunda existenta, iar acum, numita FCSB, are dreptul de a juca pe stadionul Steaua, construit din banii tuturor oamenilor din aceasta tara. Sa fie prezenti acolo toti anonimii specialisti in invarteala in viata si sa nu fie invitat eroul unui moment cum nu vom mai trai noi, neam de mediocri, in veacul vecilor… Cum nu stiu sa bata un cui si nu inseamna nimic din perspectiva istoriei Stelei, ministrul anonim, Gica Popescu si premierul Orban aveau un singur lucru de zis despre acest eveniment: cum, simbolul Duckadam nu a fost invitat? Atunci nu avem nici noi ce sa cautam aici. Dar premierul Orban nu a facut decat sa confirme ca el si gasca lui au acaparat imoral sigla liberalilor prigoniti de comunisti si ca de fapt este liderul unui guvern al unei tari cu mentalitati din Asia Centrala in care un stadion de top este dat armatei sa faca tot ce doreste cu el, iar o legenda a acelei echipe este ostracizata pentru ca a avut curajul sa spuna adevarul.

Autor Mihai Mironică
Sursa: www.sport.ro

25 de comentarii la „Recepția stadionului Steaua:”Nu a fost invitat un gigant al istoriei Stelei, pentru ca a avut curajul sa spuna adevarul!”

  1. Tudz

    „Azi am aflat și eu că se face această inaugurare sau ce acțiune este în Ghencea. Sincer, dacă eram invitat, vă spun sincer că mă duceam și eu.
    Voi spune în continuare că FCSB este Steaua. Consider că și echipa lui Gigi Becali are dreptul să joace pe acest stadion, cum vor avea toate echipele care plătesc. Nu are rost să facem în Ghencea… circul care este la Craiova.
    Stadionul este făcut din pani publici și nu ne trebuie scandal. O să vedeți că, până la urmă, și la Craiova o să se găsească înțelegere, iar echipa domnului Mititelu o să fie lăsată să joace pe acel stadion. Așa o să fie și în Ghencea. Nu avem nevoie de scandal în vremurile acestea.” – Helmuth Duckadam

    12
  2. Tudz

    “Am fost recent În incinta CSA Steaua. Scriam în cartea “Fotbalul în Cârje” de obtuzitatea, depersonalizarea și lipsa de inițiativă a celor din club. Imaginati-vă o incintă pe a căror coridoare nu sunt expuse fotografiile marilor campioni, ci a comandanților clubului începand cu 1947. Adică pozele efemerilor și nu ale gloriilor.
    Imaginați-vă că încă persistă grilaje la ușile birourilor de pe vremea când jucam fotbal.
    Imaginati-vă că treptele sunt ciobite și faianța în grupurile sanitare neschimbată tot de peste 30 de ani.
    Cum s-ar fi putut schimba mentalitățile?
    Stadionul Ghencea se inaugurează cu jucătorii de la Sevilla, dar fără Duckadam. Oare ce ar fi însemnat acea minunată seară fără el? Atunci a fost eroul, iar azi nu este invitat la inaugurare. De ce?
    Pentru că este FCSB-ist. Ce nu știu și nu înțeleg militarii din club este că în această decizie privind invitarea lui Duckadam la inaugurarea stadionului nu ține proverbul „cine nu e cu noi e impotrivă”.
    Duckadam n-a fost împotriva finalei de la Sevilla. A fost chiar autorul victoriei. Neinvitarea lui Helmuth spune multe despre cum nu s-a schimbat nimic în mentalități și în gândirea oamenilor din clubul armatei.
    Aceeași Mărie, cu altă pălărie! A prostiei…” – Marcel Pușcaș

    14
  3. quark

    cu exceptia sectiei de polo (unde s-a beneficiat de banii Stirom si de o concurenta anemica a celor de la CSM Digi Oradea), la toate celelalte sectii ale CSA cu jocuri pe echipe mediocritatea este cuvantul definitoriu, cu titluri castigate in vremuri imemoriale…dupa ce pe cel vechi l-au dus in stadiul de ruina, acum un stadion de administrat si de umflat muschii in fata potentialilor chiriasi este fix ce lipsea UM02301…neinvitarea lui Duckadam este, probabil, o recunoastere tactita ca nu exista nicio legatura intre noua sectie de fotbal a CSA si cea la care a prestat glorios si Helmut

    12
  4. Valy7

    Asta-i romanica cum sa nu aduci gloriile LACATUS, DUCKADAM sau BALINT… la inaugurare?

    Ce a ridicat cumva popescu CUPA CAMPIONILOR EUROPENI?

    Nu inteleg un singur lucru cum poate avea doua echipe ecelasi REGISTRU?

  5. alex-0101

    Off topic :
    Sper sa fim in efectiv complet la meciurile cu CFR și Craiova , adversarele noastre implicate direct in lupta la titlu au rămas fără antrenor, aseară după victoria Iasului in Gruia , Dan Petrescu a ajuns la un acord cu conducerea in ceea ce privește demisia lucru confirmat azi chiar de finanțator !
    In condițiile de fata trebuie sa scoatem punct/ puncte cu UTA, nu i am urmărit jocul dar prin prisma rezultatelor pare echipa surpriza

    8
    2
  6. alex-0101

    a acestui tur (asta și in condițiile in care Astra , viitorul, Botoșani au un joc ce lasă de dorit) … Sper ca baietii sa rămână cu picioarele pe pământ , trebuie sa ne consolidam prima poziție , văd ca deja am transferat in fundaș stânga , altul!? Avem nevoie de fundaș dreapta și centrali, neaparat!!!!
    Forzza STEAUA !!!!!

    7
    2
  7. Ioan FCSB

    “Cartierul Ghencea își are numele de la mahalaua Ghencea, apărută pentru prima dată pe o hartă în anul 1852, pe harta realizată de către maiorul A. Borroczyn. O altă ipoteză ar fi ca numele cartierului provine de fapt de la neamul boierilor Burnăzești, care au ctitorit Biserica Ghencea în anul 1820. Totusi, se pare că în timpul domniei fanariote au apărut detașamentele de arnauți, alcătuite din mercenari de origine sârbă, greacă sau albaneză. Acești mercenari arnauți din alaiul domnesc aveau un comandat numit în limba turcă ghenci-aga, nume ce însemna șeful voinicilor, și de aici legătura cu numele cartierului aflat în Sud-Vestul Bucureștiului.

    Construcția blocurilor din zonă a început în anii ’50. Fabrica de textile Tricodava și cea de plastic Munplast au fost construite aici de către regimul comunist. Tricodava a fost demolată în 2007 iar în locul fostei fabrici s-a construit un ansamblu rezidențial.” Wikipedia
    Ghenci-aga = SEFUL VOINICILOR. Cam asta înseamnă Ghencea. O scurtă istorie pe care puțini o cunosc. Si mai putini cei care se cred astăzi stăpâni in acest cartier.

  8. sikander

    Despre MApN – caz real:

    Barbat ajuns la varsta pensionarii depune actele pentru pensionare. Omul a fost militar cu grad, angajat al armatei e o functie decenta pana in 1991 cand a decis sa mearga pe cont propriu si sa-si urmeze norocul in noua “democratie”. Totusi, se incadra foarte bine pentru o pensie militara, pensie pentru care a trudit multi ani si a sacrificat multe in urma acelei trude.

    Actele pentru pensie au fost depuse in luna iunie. I s-a comunicat de la armata ca o sa dureze in jur de o luna pentru ca dosarul sa fie acceptat pentru ca se asteapta dosarul sau de la arhivele de la Targoviste, dupa care omul va primi pensia la zi, *incepand din data in care a depus actele*.

    A trecut o luna, au trecut doua, omul a facut apeluri peste apeluri si nimic. Abia dupa 8 luni (anul urmator) a primit pensia, dar surpriza! Pensia a venit pe o (1) luna, nu pe toata perioada de 8 luni ulterioara depunerii actelor. I sa spus sec ca asa a mers lucrul la arhiva si ca nu poate sa primeasca pensia retroactiv (asa cum ar fi fost normal) decat daca da ministerul in judecata si obtine decizia definitiva in instanta.

    Asta se intampla acum cativa ani, deci nu se pune problema de pandemie samd.

  9. quark

    foarte greu meciul cu UTA, o echipa ermetica in aparare si care e croita de Laszlo Balint (un antrenor care imi pare bine ancorat in realitate, a construit din nimic si pe la Snagov si la Metaloglobus) pentru meciurile din deplasare, sa stea la cutie si sa astepte oportunitati, asa i-au fript pe cheferei si pe dîdîbei , daca tripleta din atac era valida la 100 %, parca se vedea altfel sfarsitul de sezon

Lasă un răspuns