În legătură cu tensiunea creată în jurul cantonamentului Echipei Naționale din Antalya, președintele FRF, domnul Răzvan Burleanu, a făcut miercuri următoarea declarație:
Înțeleg perfect nemulțumirea selecționerului și sunt de acord cu dumnealui că sancțiuni ar trebui să existe. Aceasta este și opinia mea. Așa ar fi corect. Problema este că nu putem sancționa direct clubul pentru că penalitățile s-ar răsfrânge asupra jucătorilor. Suntem în situația ingrată ca sancțiunea să se întoarcă tot împotriva Echipei Naționale, pentru că jucători care au valoare de lotul național ar putea rămâne fără meciuri în picioare, stând pe tușă până la opt etape.
Vreau să le mulțumesc cluburilor care au înțeles să susțină acest demers și să ajute echipa prin implicarea necondiționată. Le mulțumesc personal, în numele Federației Române de Fotbal, lui Marius Șumudică, Gheorghe Hagi, Mircea Rednic, Daniel Mogoșanu, Edi Iordănescu.
Vom continua să-l susținem cu toate eforturile pe domnul Anghel Iordănescu și Echipa Națională pentru a avea cele mai bune condiții de pregătire pentru EURO.
- Declarația video a lui Burleanu în care spune, printre altele: “… DACĂ ar trebui să existe sancțiuni, acestea ar trebui să meargă exclusiv în ceea ce privește clubul și nu jucătorii”.
Nota Redacției
Astăzi a avut loc ședința Comitetului Executiv în care s-au discutat cele mai arzătoare subiecte din fotbalul românesc. Chiar dacă într-un comunicat oficial pe site-ul FRF, Anghel Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a cerut comisiilor să se autosesizeze în cazul subiectului legat de jucătorii convocați de la Steaua, acest lucru nu s-a întîmplat.
Subiectul steliștilor la echipa națională n-a fost nici măcar pe ordinea de zi și nici un membru n-a ridicat problema acestui subiect în cadrul Comitetului Executiv.
Argăseală a replicat la Iordănescu: “Nu am avut vreo poziție de forță în raport cu naționala”.
Presedintele CA al Stelei, Valeriu Argaseala, a oferit punctul de vedere al clubului pe care il reprezinta despre situatia convocarilor celor sase jucatori stelisti si a vorbit si despre transferurile pe care le face formatia campioana.
“Am vazut declaratia domnului Iordanescu, anume ca eu am fost pentru organizarea acelui cantonament. Doua lucruri se impun sa fie spuse. In decembrie nu am fost pentru organizarea acelui cantonament si toti membrii Comitetului Executiv, ca reprezentanti ai Ligii I nu au fost de acord. In al doilea rand, nu am avut nicoiodata nicio pozitie de forta in raport cu echipa nationala.
Trebuie armonizarea regulamentelor interne cu regulamentul FIFA.“, a comentat Argaseala.
Presedintele FRF, Razvan Burleanu, a declarat ca persoana care s-a ocupat de organizarea turneului din Antalya al echipei nationale va avea de suferit. “Am avut un intermediar, sa spunem, care s-a ocupat de buna organizare. Cu siguranta sunt termeni contractuali, persoana respectiva, agent FIFA, va avea de suferit”.
„Este adevărat că aceasta este echipa divizionară. Dacă acest turneu se juca în Spania, unde erau stabilite două amicale, cu Egipt și Andorra, era echipa națională a României. Așa cei de la FIFA ne-au transmis că jucătorii nu își pot trece în CV meciurile pentru România, ci doar pentru echipa divizionară” – Răzvan Burleanu