Seria slabă de rezultate s-a datorat ineficienţei arătată de ofensiva roş-albaştrilor și arbitrilor. În primele 16 etape, Steaua a marcat doar 18 goluri . De fapt a marcat 21, dar 3 i-au fost anulate de Colțescu într-un singur meci.
În schimb, Steaua cu Rădoi are cea mai bună defensivă din Liga 1, după 16 etape. Cu 12 goluri primite (două „cadou” de la centralul Găman în meciul de la Cluj) defensiva este comparabilă cu cea din era Reghecampf (12, 10) și Gâlcă (8).
Steaua are doar 3 înfrângeri în 16 meciuri de Liga 1 și încă 3 meciuri în Cupe. De fapt are o singură înfrângere. În 2 din 3 a fost furată ca în codru de arbitri. Să vedem unde și cum a pierdut cele 3 partide.
- La Giurgiu, 2-0, după ce Hațegan i-a anulat 3(trei) goluri valabile. Astra fiind una dintre cele mai bune echipe, lideră cu 33 puncte.
- La Timișoara, 1-0, după ce a dominat și ratat, in min 86 a luat un gol de s-au mirat toți cum a intrat acea minge în poartă. A fost clar un bulan bănățean.
- La Cluj, 2-0, datorită arbitrilor. Un gol din ofside și al doilea după un henț recunoscut și de făptaș. CFR, o echipă solidă cu 26 puncte câștigate pe teren.
Campionatul este influenţat de arbitri prin erorile lor grave. GSP a monitorizat aceste erori din sezonul curent. Concluzia GSP? După 16 etape, Steaua este cea mai dezavantajată echipă din Liga 1!
Deci, situația rezultatelor, corelată cu erorile de arbitraj, nu este atât de dezastruoasă pe cât pare la prima vedere. Îngrijorător este jocul, care a scăzut continuu din returul sezonului 2013-2014, culminând cu ultimele 3 meciuri din 2015. După partida cu CFR, când Steaua a suferit cea de-a treia înfrângere din această stagiune, toată lumea a luat foc, inclusiv eu, pentru jocul prestat.
- Ofensiva se stinge pe ultimii 30 de metri în pase greșite, preluări defectuoase, centrări fără adresă și șuturi anemice sau imprecise.
- Flancurile ineficiente, pe ambele faze de tranziție. Centrările sunt de o imprecizie dezarmantă.
- Mijlocașii centrali fără idei. Verticalizările sunt fie pase „filtrante” trimise în fundașii adverși, fie loburi de urmărire în zone controlate de adversari.
- Tranziție pozitivă și negativă în deficit de jucători.
De ce a scăzut forța Stelei în 2015?
1. Lot subțire. În anul calendaristic 2015, Steaua a schimbat masiv lotul. A „pierdut” o echipă: Arlauskis– Szukala, Luchin, Tamas, Latovlevici – Sanmartean, Prepelita – Rusescu, Keseru, Tănase, Țucudean. Au plecat 8 titulari, iar achizițiile au fost neinspirate și fără a viza o strategie, un stil sau un sistem de joc ce se dorea implementat de noul tehnician.
Încă din vară am prevăzut că acest sezon va fi ratat, de la UEFA la intern, pentru că nu s-au adus „titulari” să-i inlocuiască pe cei plecați: 1 portar, 1 fundaș central, 1 fundaș stânga, 1 mijlocaș ofensiv, 1 mijlocaș defensiv și 1 atacant. La vremea aceea mizam pe Alcenat și Tade. De fapt, toată lumea i-a considerat pe cei doi drept „transferuri bombă”, nu petarde ca acum.
Să vedem ce „titulari” au venit:
- Portar – Nimeni
- Fundași – Alcenat (teapa), Carp (necopt).
- Mijlocași – Muniru, Tahar, ambii sub cei plecați.
- Atacanți -Tade (teapa), Tudorie (necopt)
Singurul care a confirmat, dar a intrat repede în zodia accidentărilor este Hamroun. Idem Houssine Kharja.
Ce echipa a mai schimbat radical lotul și a performat imediat, chiar dacă a făcut transferuri inspirate? Dar dacă nici nu a adus strictul necesar? Atunci, cu cine să spargă norii Steaua? Rădoi este în situația lui Stoican, care în sezonul 2013-2014 a terminat surprinzător pe locul 4 cu un lot de pluton. Păstrând proporțiile, ar fi o surpriză dacă Rădoi ar lua titlul cu lotul actual.
2. Staff tehnic undercover și fluctuant. Din start totul a pornit strâmb. Rădoi principal fără licență, Oprița a părăsit corabia fară să vină cineva in schimb. Apoi a plecat „formalul” Pedrazzini și l-a înlocuit, tot formal, Țiți Dumitriu. Lipsa unei coerențe tehnice se vede și din bâjbâirea sistemelor de joc. Situația „ilegală” a declanșat o presiune mediatică enormă pe tema licenței, indicațiilor și a statului pe bancă. La scandalul siglei și ironiile cu FCSB, numai vânarea și tabloidizarea băncii tehnice mai lipsea.
- După amenda de la UEFA și înterdicții FRF pentru Mirel, Steaua a primit recent o amendă de 10.000 de lei din partea Comisiei de Disciplină FRF, pentru încălcarea regulamentului media, care prevede prezența antrenorului principal la interviurile flash de la finalul meciurilor. Antrenorul principal din acte este Țiți Dumitriu, însă de fiecare dată după meciuri, la interviul flash acordat deținătorilor drepturilor TV, a participat doar secundul Nicolae Dică.
- „Nu e ușor pentru Rădoi cînd nu poate să-și conducă echipa. Jucătorii simt acest lucru. Cred că Mirel trece printr-o perioadă foarte grea. Cred că dacă ar fi putut transmite echipei ceea ce gîndește ar fi avut mai mult succes. Sînt sigur că anumiți jucători profită de acest lucru, că au mînă liberă. În primul rînd, antrenorul principal trebuie să transmită mesaje pentru echipă. Una e să trăiască meciul antrenorul principal și una e cînd primești mesajele de la secund. Cei care lucrează în fotbal știu despre ce vorbesc. Trebuie să existe un șef, o ierarhie. Trebuie să existe un șef, altfel există o problemă”, a spus recent Reghecampf.
3. În sezonul 2015-2016, condițiile de antrenament și de recuperare au devenit improprii performanței. Echipa este plimbată cu „cortul” pe la diverse baze închiriate cu ora, cu dotări diferite. Lotul își petrece ziua mai mult pe drumuri decât pe terenul de antrenament. Asta contribuie la scăderea moralului, alături de atmosfera încărcată din jurul echipei.
4. Un factor important este atmosfera din jurul echipei. E suficient sa ne amintim de perioada 2012-2013. Joc maxim, atmosfera excelentă. După meciurile din grupele Ligii Campionilor 2013, a început să se strice atmosfera si scadă jocul echipei, culminind cu căderea din returul din 2015, când totuși Steaua mai avea ceva lot. Încă din 2014, Reghecampf a avertizat că lotul trebuie remaniat. Era din ce în ce mai greu să-i mai motiveze după un titlu, dar după două. El însuși nu-și mai găsea motivarea, cum recunoștea într-un interviu. După înfrângerile cu Chelsea și Schalke, Reghe întrase în clinciuri susținute cu presa, care s-au răsfrânt și asupra echipei.
În sezonul 2015-2016, atmosfera a atins limita suportabilului, fapt resimțit și în prestația inexplicabilă a lui Varela, Chipciu, Adi Popa…, dar și a echipei în ansamblul ei.
Ieșirea din blocaj presupune:
- Remanierea lotul, prin revalorizarea lui și dimensionarea omogenă pe posturi.
- Remanierea și dimensionarea profesionistă a staff-ului tehnic.
- Reorganizarea administrativă a activității sportive.
- Alegerea unei baze de antreament accesibilă și constantă. Revenirea la baza din Ghencea este o soluție fezabilă.
- Soluționarea urgentă, pe cale amiabilă sau în instanță, dar cu celeritate, a disputei cu CSA.
Să sperăm că iarna va fi un bun sfetnic.
XRay
Partea de inceput cu arbitri nu-si prea are locul in contextul asta. Daca eliminam greselile de arbitraj, tot nu am rezolva niciuna dintre problemele de fond si care persista enumerate in restul articolului.
In alta ordine de idei, as mai adauga un punct legat de staff-ul medical. Mi se pare ca accidentatii recidiveaza intr-un ritm ingrijorator, accidentari usoare se agraveaza, recuperarile dureaza mai mult decat ar trebui… Nu cred ca si Hamroun, si Kharja si asa mai departe sunt toti de sticla.
Inca nu mi-e clar de ce in 2015 nu admitem ca sunt situatii si blocaje in care e nevoie sa ai si un psiholog bun langa echipa, mai ales daca rolul asta nu poate fi acoperit de antrenor. Cred ca la nivel mental, Reghe avea un impact excelent asupra echipei, lasand la o parte nuantele de aroganta si ingamfare pe care le mai imprima din cand in cand.
Are loc. Se inventariaza cauzele rezultatelor si jocului. Partea de inceput cu arbitri este circumstanta atenuanta a celor 3 infrangeri (rezultatele).
Incotro? Spre liga a doua, a treia, a patra. Din liga a patra o vor prelua Talpan si Boroi!
Defapt toate acestea sunt efecte,Xray.Cauza problemei este Becali.
Stiu ca e deja obositor sa ajungem mereu la aceasta concluzie.Dar el este cel care hotaraste atat strategia clubului cat si personalul (staff sau jucatori) care o pune in practica .
Din pacate Becali vede afacerile la fel ca un buticar: e banii mei dom’le si stiu eu cel mai bine ce sa fac cu ei.Nici vorba de studiu al pietii sau consilieri de care sa tina cont.
„La omul sarac, nici boii nu trag”.
Infirmeria e plina. 5 sunt out.
– Kharja a suferit cea mai dură accidentare, ruptura de ligament, şi va lipsi pentru următoarele şase luni.
– Hamroun va fi inapt timp de 21 de zile.
– Muniru va absenta o lună.
– Paul Papp fractura os zigomatic.
– Enceanu s-a accidentat la meciul naţionalei Under 21 cu Polonia şi va lipsi aproximativ 30 de zile
QED
Primii patru sunt intr-adevar pierderi, dar Enceanu ce cauta la Steaua?
paste oile lu jiji ,face si el un ban cinstit
ciobanul e vinovat de atmosfera proasta de la echipa ,nu radoi