Patron la Steaua. Interviu cu Vasile Geambazi

de | aprilie 19, 2018

”Vasile Geambazi va prelua clubul, şi aşa el îl finanţează de doi ani. Nu vor fi probleme, e mai bogat decât mine”, a anunţat Gigi Becali. Numele introdus de Becali în spaţiul public este unul nou, însă omul de afaceri în vârstă de 36 ani, nepot al latifundiarului, are legătură cu FCSB de mai bine de 13 ani.

ProSport a luat legătura cu Vasile Geambazi, noul patron al vicecampioanei României, şi vă prezintă punctul lui de vedere, dar şi detalii despre activitatea lui în fotbal şi în afara sportului.

Related imageReporter: Gigi Becali a anunţat că sunteţi noul patron al clubului, deşi sunteţi acţionar de circa 13 ani. Ce implicare aţi avut în club până acum?
Vasile Geambazi: Nicio implicare! Numele meu a apărut în discuţii după ivirea scandalului cu Sebastian Bodu (n.r. – în 2005), atunci când au trecut acţiunile pe numele meu. (n.r. – Vasile Geambazi are 44% din FCSB, Constantin Geambazi are 56% din FCSB)

Gigi Becali a anunţat că dumneavoastră finanţaţi oricum clubul de doi ani. Baza din Berceni, apărută în această perioadă, a fost construită din banii dumneavoastră?
În familie nu se poate vorbi despre fonduri proprii, cel puţin în familia noastră. Nu există ”banii lui Gigi” sau ”banii mei”.

Cât a costat baza?
Cât a costat, dacă eliminăm din discuţie ceea ce era deja acolo? Pentru că achiziţionarea a ceea ce exista deja în Berceni a costat 33 de milioane de euro. Baza ARCOM atât a costat. Eu am adaptat totul pe construcţiile existente, am reinvestit, am remodelat acea bază. Pentru transformarea a ceea ce era în ceea ce există acum, până în octombrie 2017 a fost investită suma de două milioane de euro, două milioane şi ceva de euro.

”Nu mă deranjează că (CSA) Steaua şi-a făcut echipă. Nu voi folosi FCSB 2 ca să îi încurc”

Aveţi de gând să consolidaţi FCSB ca brand de sine stătător sau veţi continua asocierea forţată cu ceea ce înseamnă Steaua Bucureşti, brandul Armatei?
Instanţa a zis un singur lucru, că SC FCSB SA nu poate folosi numele ”Steaua Bucureşti” fără acordul Ministerului Apărării Naţionale. Asta a câştigat Florin Talpan, a exclus numele ”Steaua Bucureşti” din Europa şi din Liga 1, apare ”FCSB” acum. Credeţi că cineva are o problemă cu formarea echipei Armatei? Că pe mine mă deranjează că Steaua îşi făcea echipă? Eu vreau binele fotbalului, aşa putem creşte. E greu să promoveze, fără investiţii nu poţi face asta. Sau poate că pot promova în liga a treia, dar de acolo e şi mai greu.

Pentru că acolo dau de FCSB 2?
Nu neapărat. Eu nu am FCSB 2 ca să încurc pe cineva sau ca să opresc pe cineva. Eu am FCSB 2 ca să îmi cresc tinerii jucători.

Gigi Becali a zis că va folosi FCSB 2 pentru lucrul ăsta, să stopeze Steaua Bucureşti.
Ştii de ce? Pentru că CSA nu a procedat corect. Să fac o paralelă. CSA e un părinte amărât care l-a dus la orfelinat pe copilul pe care nu a avut cu ce să-l crească. Copilul fiind secţia de fotbal. Aveau datorii la cei cu nocturna, nu mai puteau plăti jucătorii cu contracte în dolari la vremea aceea. Ei, aceşti părinţi au dus copilul la orfelinat, au acceptat lucrul ăsta. Apoi, în 2013, când văd că Steaua a trecut pe profit… Pentru că până în 2013 erau 10 milioane de euro datorii. Dar l-am vândut pe Chiricheş, am intrat în Champions League, au apărut banii. Şi copilul din orfelinat s-a făcut Făt-Frumos peste noapte. Când ne-am dus la ANAF să declarăm cei 10 milioane de euro profit, cineva a făcut scurt-circuit. Când orfanul a ajuns cineva, părinţii au zis că vor copilul înapoi. Cam asta e paralela, e o poveste foarte tristă. N-ar fi fost frumos să existe Steaua Bucureşti şi CSA Steaua Bucureşti în Liga 1, două echipe tari? N-ar fi frumos ca stadionul Steaua să nu fie demolat şi să ne trezim cu cine ştie ce ansamblu rezidenţial, răsărit dintr-odată?

”Toată lumea ştie cine e Steaua, toţi ştiu cine suntem noi, nu ar exista confuzie”

Sună ca un lucru imposibil. Compania Naţională de Invesiţii a prezentat public proiectul.
Lucrez de atât de mulţi ani în construcţii încât îmi permit să am o părere, să fiu pesimist. Ai văzut ce s-a întâmplat cu discursul lui Gică Popescu? De la ”le facem, le facem, le facem”, am ajuns la ”cel puţin un stadion va fi gata până în 2020”. Da, Arcul de Triumf este cel mai realist proiect, că poate fi refăcut în trei luni de zile. Dar să îmi zici tu mie că până în iunie e gata demolarea în Ghencea? Să fim serioşi!

Aveţi de gând să propuneţi Ministerului Apărării un proiect care să vizeze reluarea colaborării, aşa cum s-a întâmplat până în 2015?
Totul depinde de MApN! Ei trebuie să îmi dea voie să folosesc numele Steaua. Brandul FCSB e inventat din 2008 sau 2009 de Bobby Durbac, de pe vremea în care aveam magazinul, revista cu sigla FCSB. Mergeau în paralel. Folosim acum FCSB pentru că nu am acordul MApN.

Da, însă întrebarea este dacă îi veţi aborda pentru a primi dreptul de a folosi numele, sigla şi tot ceea ce ţine de ”Steaua Bucureşti”.
Da, desigur! Mi se pare normal. Toată lumea ştie cine e CSA Steaua, toată lumea ştie cine e clubul din Liga 1, nu ar exista niciun fel de confuzie.

Nu ar exista confuzie chiar dacă Steaua Bucureşti joacă în Liga 4 şi îşi propune să ajungă în prima ligă?
Nu mă deranjează deloc. Îmi pare rău de suporterii care se duc în liga a patra. De ce să mă deranjeze, că îmi vor face concurenţă? Dacă suntem realişti vom vedea că ei nu pot trece de liga a doua, nu au voie. Dar n-ar fi rău să ai echipă în Liga 1, Liga 2 (n.r. – CSA Steaua), Liga 3 (n.r. – FCSB 2) şi să faci una şi în Liga 4 ca să ai juniori şi totul pus la punct. Pe mine nu mă deranjează, le doresc să ajungă puternici! Dar au început prost, au pierdut circa 700.000 de euro pe an doar din chiria stadionului, cu tot cu impozitele pe care le plăteam. Din 2014 până acum sunt aproape 3 milioane de euro pe care le-au pierdut. Bani pe care nu ai cum să îi produci în Liga 4. Haideţi să lucrăm împreună pentru numele Steaua Bucureşti, să vă ajutăm şi noi pe voi, eventual cu jucători pentru a putea promova până în liga a doua.

Concret, când veţi aborda MApN?
Din păcate, până când nu se conving că nu pot câştiga despăgubirile de 37 de milioane, nu se poate. Pentru că ei se duc cu jalba în proţap la ministru şi îi zic că vor câştiga 37 de milioane. Evaluarea lor e făcută şi pe rezultatele financiare ale FCSB-ului, cum să faci asta? Valoarea brandului e dat de produsele vândute, dacă nu se vinde, brandul moare.


Cum a ajuns Vasile Geambazi patronul clubului

EXCLUSIV | Vasile Geambazi, noul patron FCSB: "Voi cere Armatei dreptul de a folosi numele Steaua. Noi şi CSA putem lucra împreună, putem să fim puternici!". Cine este omul căruia Gigi Becali i-a predat clubul din Liga 1

Vasile Geambazi şi Constantin Geambazi au devenit patronii din acte ai clubului lui Becali, atunci când ultimul a vândut acţiunile pentru a scăpa de sechestrul pus de ANAF. Din acel moment, acţiunile au fost împărţite între Constantin Geambazi (56%), Vasile Geambazi (44%) şi alţi acţionari minoritari. Vasile Geambazi deţine în acest moment 44% din FC FCSB SA, societatea care administrează clubul de fotbal din Liga 1. În portofoliul său se mai află 50% din acţiunile R.W.A.-Investiţii şi este administrator la Arcom şi Arcom – Mecon Galaţi, companii de construcţii, dar şi la Romes, companie producătoare de componente electronice.

Sursa prosport.ro

23 de comentarii la „Patron la Steaua. Interviu cu Vasile Geambazi

    1. cozmadinu

      ca discurs ,da. dar ,lets get real, gigi decide in continuare. se pare ca retragerea este doar pt a incerca sa contracareze miscarea cfr-ului de a depuncta steaua pt declaratiile patronului. desi ma indoiesc ca exista vreo baza pt asta. nu se va intampla nimic.

      2
      1
  1. alexutz2007

    Asta nu e ala care a primit un Rolls-Royce de la Gigi?
    Au un contract de simulatie semnat. Daca ar tacea ciobanul ar fi o treaba dar dupa cum a spus si el: ,, daca nu vorbesc doua zile fac cancer ” .

  2. ronix2003

    Na ca imi raspund singur 😀
    Tocmai s-a afisat pe site-ul ICCJ:

    Data documentului de soluționare: 20.04.2018
    Tipul documentului de soluționare: Încheiere – Amânare iniţială a pronunţării
    Soluție: Amână pronunţarea
    Detalii soluţie: Încheiere: Amână pronunţarea la data de 4 mai 2018.

    Suspansul continua…

    1. vasglo

      @ronix2003

      Hai ca nu mai e mult!..-:)

      Faptul ca recursul a fost acceptat, chiar daca in principiu, dar cu citarea partilor, e un lucru bun. Solutia de azi, “amana pronuntarea”, inseamna ca judecatorii au nevoie de timp pentru a se mai lamuri intre ei. Eu zic ca, daca avocatii fcsb probeaza faptul ca numele copilului (S.C. FC STEAUA BUCURESTI S.A) si inscrierea acestuia in Registrul noilor nascuti de la Primarie (Registrul Comertului) au fost hotarate de parinti la nastere (Adunarea Generala a AFC Steaua Bucuresti, din care au facut parte si generalii si coloneii de la CSA Steaua, adunarea fiind constituita legal), atunci nu vad cum copilul si-ar putea pierde numele, ca asa vrea ulterior unul dintre parinti!…

    1. siegfried

      Da’ nu e amânarea amânării. Azi au avut loc dezbaterile orale. Cele două părți ș-au prezentat punctele de vedere. Instanța putea să acorde un nou termen sau să rămână în pronunțare. Amânare e în sensul că n-au pronunțat în seara asta soluția finală, că nu e chiar atât de simplu cazul, dar pledoariile s-au terminat. Eventual se mai pot depune concluzii scrise.

  3. vasglo

    “Nu ar exista confuzie chiar dacă Steaua Bucureşti joacă în Liga 4 şi îşi propune să ajungă în prima ligă?

    Nu mă deranjează deloc. Îmi pare rău de suporterii care se duc în liga a patra. De ce să mă deranjeze, că îmi vor face concurenţă? Dacă suntem realişti vom vedea că ei nu pot trece de liga a doua, nu au voie. Dar n-ar fi rău să ai echipă în Liga 1, Liga 2 (n.r. – CSA Steaua), Liga 3 (n.r. – FCSB 2) şi să faci una şi în Liga 4 ca să ai juniori şi totul pus la punct. Pe mine nu mă deranjează, le doresc să ajungă puternici! Dar au început prost, au pierdut circa 700.000 de euro pe an doar din chiria stadionului, cu tot cu impozitele pe care le plăteam. Din 2014 până acum sunt aproape 3 milioane de euro pe care le-au pierdut. Bani pe care nu ai cum să îi produci în Liga 4. Haideţi să lucrăm împreună pentru numele Steaua Bucureşti, să vă ajutăm şi noi pe voi, eventual cu jucători pentru a putea promova până în liga a doua.”

    Ma intreb si eu:

    – v-ar place un patron la fcsb=steaua care gandeste asa? (de altfel, tot interviul arata ca baiatul asta da clasa la multa lume din fotbal si nu numai…)
    – plateste cineva pentru “gaura” de 3 milioane de euro din bugetul armatei de care vorbeste Geambazi? Talpan, Petrea, ori aia de sar la bataie pe stadioane?…-:)

    1
    1
    1. siegfried

      @alexc

      E bine că ai precizat că văd că unii deja încep să își imagineze tot felul de lucruri bune despre Geambazi.
      E al doilea an în care echipa secundă gestionată de nea astă nu reușește să promoveze în liga a II-a. Și nu doar că nu reușește, dar e la ani lumină de clona Farului, numită sugestiv Suporter Spirit Club Farul Constanța.
      În rest e evident că Gigi nu pleacă nicăieri. Unde naiba să plece, fotbalul și cancanul din jurul său sunt singurele lui ocupații. A încercat ceva în afaceri și s-a pârlit, a încercat ceva în politică și a ajuns la facultatea vieții de la Poarta Albă.

      1
      1
      1. vasglo

        @siegfried

        Cu alte cuvinte, sa inteleg ca ti se pare mai “tare” Nea Gigi ca “gestioneaza” prima echipa a fcsb=steaua care se afla pe locul 1 din Liga 1?..-:)

        Si apoi, crezi ca e foarte relevant ce fac echipele nr. 2 ale cluburilor din prima Liga, la care cam stim ce silinta isi dau jucatorii/rezervele trimise de la prima echipa? Daca fcsb-2 nu e bine cu nepotul, locul 6 la 15 puncte de locul 1, ce sa zicem de cei care gestioneaza FC. CFR 1907 Cluj SA2 din seria a 5-a, care sunt pe locul 7, la 18 puncte de locul 1 -FC Universtatea Cluj?…..

  4. quark

    @siegfried

    eu nu cred ca tipul si-a pus vreo secunda ambitia sa duca fcsb 2 in liga a II-a, cresc cheltuielile cu deplasarea prin tara si e necesar un lot mai bine echilibrat ca sa nu ramai sparring

    1. siegfried

      Rostul echipei a doua e să ofere soluții pentru prima echipă. Ăsta e tot raison d’etre pentru ea, că doar nu își închipuie nimeni că poate aduce profit clubului prin vânzarea de biliete. Ca atare lotul trebuie să fie de calitate în orice ligă ar juca. Promovarea în liga a-II-a ar fi trebuit să se întâmple din inerție fără să-și fi propus cineva acest lucru. Nu se întâmplă asta, fiindcă echipa aia nu are valoare, nu pentru că cineva din club și-ar propune să economisească vreo 100.000 de euro sau cât ar costa deplasările și cazările în liga a II-a.

Lasă un răspuns