Partizan Belgrad – Steaua București 4-2 (1-2 pauză)
După meciul tur disputat săptămâna trecută la București, am realizat încă odată faptul că atât Steaua cât și Partizan Belgrad se află în prezent într-o a treia lume a fotbalului european. Un fotbal încâlcit, un gol norocos marcat de români și o manieră de joc temătoare a oaspeților. Sârbii nu arătaseră mare lucru, fiind o echipă numai bună de eliminat, această concluzie confirmându-se prin ce am văzut și în această seară în prima repriză a meciului retur dar și prin ceea ce știam despre gazde, verificându-le rezultatele (anti performanțele europene ale) ultimilor ani.
În meciul retur, disputat în această seară, în prima repriză roș-albaștrii au reușit performanța de a da suspans jocului ajutându-le pe gazde să marcheze primul gol, pentru a avea un motiv real ca să marcheze goluri. Și uite așa steliștii au putut, cu o ușurință suspectă dacă este să mă întrebați pe mine, să revină și să întoarcă scorul prin golurile „românilor” Muniru și Hamroun.
Așadar, un stop cadru al minutului 45 a fost cu Steaua calificată la pauză dar și cu niște fotbaliști sârbi istoviți, muncitori cu ora pe un șantier neprietenos, care abia mai reușeau să iasă la întâmpinare prin linia fundașilor în fața valurilor de atac ale românilor. După pauză a fost de ajuns o greșeală imensă a lui Papp (cum naiba să nu degajezi fiind ultimul fundaș și având prim-planul?), urmată de alta și mai mare a lui Varela (câtă lipsă de creier), iar meciul care curgea clar către o victorie a oaspeților, a fost întors de gazde din cauza eliminării celui mai bun fundaș al echipei noastre. În continuare, gazdele și-au permis luxul de a rata lovitura de la 11 metri, având de partea lor timpul dar și faptul că adversarii jucau în 9 oameni, Papp fiind rătăcit pe teren (cum de nu l-a schimbat Rădoi?). Așadar, o echipă mică, Partizan, eliminată în ultimii ani de toate echipele mici din Europa cu care a avut ghinionul să se întâlnească, a avut șansa de a-i întâlni pe campionii cârpelilor și a experimentelor, dispuși să fie eliminați artistic, în aplauzele publicului.
Una peste alta, analizând dintr-o perspectivă mai largă și nu numai după ce am văzu pe teren în această dublă manșă, poate că eliminarea Stelei este justă. În timp ce creditorul Becali se comportă cu echipa ca un proxenet („dacă nu produce, o bag în insolvență”) sârbii bagă bani la greu în juniori și au ceva mai multă demnitate. Aceasta este și explicația pentru care au suporterii de partea lor, aceștia identificându-se cu echipa și cu simbolurile acesteia. În încheiere, mă văd nevoit să specific faptul că nu pot înțelege cum de antrenorul Mirel Rădoi nu a reușit să gestioneze momentul pauzei, știind că experiențele cu Rosemborg și mai ales cu Middlesbrough ar fi putut ca să-l învețe câte ceva.
Il Soldatino
foarte bine punctat !
De asta unii isi iau bacul inainte de a fi antrenori, altii cauta sa-si pastreze istoria pentru a avea fanii mereu langa echipa iar restul investesc si pe urma cer rezultate. Daca pentru Radoi e devreme si are ce invata, pentru ce a ramas din Steaua incepe sa devina tarziu iar becali nu va invata nimic niciodata.
Touche!!!
Pe Papp nu l-a schimbat că nu mai avea “central” pe bancă. Mirel a zbârcit echipa încă de la transferuri. Nu a adus măcar un fundaș central “titular”. Mai mult, a renunțat la 2! Degeaba dă atacul 2 dacă defensiva ia 4. Papp a jucat jalnic în toate meciurile de UEFA, fie că a fost lateral dreapta, fie central. Un post de fundaș central a devenit de jolly joker … În seara asta a fost un măscărici în el.
A greșit pasa Papp, dar și Varela trebuia să nu-l faulteze în situația aia (11 m și roșu). Nu ajuta cu nimic echipa. Nu știu ce a fost în capul lui! Făceau sârbii 2-2, poate, dar nu rămâneau în 10 … Ceasul rău …
Nici Alcenat și Guilerme nu au fost în vâna … Bulevarde pe partea lor …
Da, 1-2, 4-2 e Middlesbrough 2 …
Într un fel e bine ca nu ne am calificat. Aveam șanse mari sa depășim acel 0-8 al lui besiktas cu Liverpool. Oricum deținem recordul de cele mai multe meciuri fără victorie în ch
Uitandu-ma peste posibilii adversari ai Stelei in playoff-ul EL, considerand sansele de calficare in retururile de joi din a doua competitive europeana intercluburi si apreciind realist actuala valoare a lotului antrenat de Radoi, mi-am ingaduit sa alcatuiesc patru grupe valorice:
(1). echipe (aproape) imposibil de eliminat: FK Krasnodar (a patra forta a fotbalului din Rusia, atacanti brazilieni de buna valoare; anul trecut a eliminate pe Sociedad si a izbutit un success de palmares cu Everton in grupele EL), Southampton (spre deosebire de West Ham, nu desconsidera competitia);
(2). echipe in fata carora Steaua ar porni cu sansa a doua: Omonia Nicosia (lot bun, anul trecut a fost eliminate in playoff-ul EL de Dinamo Moscova si … Alexandru Tudor), Zorya Luhansk (fosta campioana a URSS la inceputul anilor 1970, cand orasul se numea Voroshilovgrad, team foarte ambitios), Molde (altfel stau lucrurile fata de meciul disputant pe vremea lui Reghe);
(3). echipe cu care Steaua s-ar putea bate de la egal la egal: Kairat Almaty (a trecut de Crvena Zvezda, l-a inregimentat pe Timoshchuk), Atromitos (determinati, cu ceva experienta europeana), Apollon Limassol (cipriotii ne pot pune mari probleme), Zilina (Trencin II, bine ca le cunoastem stadionul), Hajduk Split (nu sunt in forma, dar sunt croati), Rosenborg (revansa sau poate nu …), Dinamo Minsk (au trecut fara problem de CFR Cluj anul trecut), Midtjyland (periculosi ca toti nordicii), Belenenses (ceva mai buni decat Rio Ave), Liberec (clientii lui Dinamo si Astra, nu stiu daca si ai Stelei), Elfborg (suedezii i-au scos pe Dinamo in urma cu cateva sezoane);
(4) echipe in fata carora Steaua ar pleca cu prima sansa: Thun (au fost candva in grupele CL, au apus insa acele timpuri), Milsami Orhei (cea mai buna variant), Videoton (desi ungurii au pierdut greu in fata lui BATE Borisov), HJK Helsinki (cazuti dupa infrangerea dramatica cu Astana), Quarabaq (au pierdut greu in fata lui Celtic, fara experienta).
Pe scurt:
Cele mai bune variante: Milsami Orhei (1), HJK Helsinki (2), Videoton (3);
Cele mai rele variante: FK Krasnodar (1), Southampton (2), Omonia Nicosia (3).
Gresesc ?
Cata tristete! Cata amaraciune!
Cineva si-a imaginat ca Steaua o sa se califice in grupele UCL in situatia data? cu un lot extrem de slab, facut pentru a cata oara in ultimii 10 ani pe coji de nuca, in varianta de bisnita mioritica “din 2 lei si putin bulan fac 100”.
Nicio surpriza pentru mine, FCSB sta exact in pozitia meritata, datorita marilor investitii facute de catre patronul ex-puscarias, a nepotismului care dainuie la club inca de la instalarea lui la Steaua si a crizei de identitate.
Caz tipic de ghinion, ar spune unii, “semeni vant, culegi furtuna” zic eu…
miorita s-a sparcait in pampers prin balcani datorita nenorocitului de papp :))))
cam asta este concluzia trasa de enoriasi
… pai daca “nea jogging pe muntele Athos” a zis – c a l i f i c a r e – si ca nu ne mai da aia gol nici in 2000 de ani,de ce ticalosul si balaurul de papp si-a batut joc de cuvintele neprihanite ale acestui uom milos si generos care baga bani ?!!?? de ce ? monstrule de papp…
binefacatorul tau avea atata incredere in tine si colegii tai(ca i veti baga meleoanele in buzunar),incat si-a lasat balta obiceiurile culturale de iesit la poarta in chiloti sa vada daca i-a pavat Dorel bine trotuarul,si s-a deplasat de la Bucuresti la Belgrad pe jos,doar cu magarii incarcati cu merinde si apa …
:)))))) papp,sa iti fie rusine baiatule !
rog pe domnii profesori,sa imi treaca pe viitor cu vederea eventualele greseli gramaticale,in liceu am facut mate-fizica,in facultatea de petrol si gaze am bagat mate,fizica si chimie la greu … deci mai greu cu gramatica la mine,eu si nea,semianalfabeti cu diplome :)))))
Si eu am terminat mate-info, dar asta nu e o scuza de a fi prost in rest.
tu si nea ce jigniti persoane in mod direct,sti vorba aia romaneasca,cine zice ala e :))))
…se vede ca esti afectat de victoria de aseara,mai ai vene?
Mergeti ma, si sustineti marile victorii de LABAschet. Il aveti pe Ponta ca sponsor, sunteti si sclavi la Palat si mai si sustineti o clona din Targoviste. “Un club curat mai presus de toate” la fel cum “doar Ponta ii poate uni pe romani”… in campaniile electorale, dupa ce luati niste faina si ulei.
@anfield … daca erai fan adevarat,te etalai cu nickname-ul “ghencea” …si mai schimba placa cu ponta,parca esti un disc stricat repetat de un dj obsedat ! :)))))
Ghencea a devenit stadionul Stelei doar din 1974, “fanule”.
Ce va freaca ma grija ce face “FCSB”?! Lasati-ne in durerea noastra pe astia pe care-i mai intereseaza de echipa. In rest dati bairam cu talpan al vostru si sarbatoriti acel 6-3 de la Atena pe vremea cand CSA era o “superputere”a Europei.
Absolut corect!!!!
@robespierre “Lasati-ne in durerea noastra pe astia pe care-i mai intereseaza de echipa”
…tot aud asta,foarte bine,bravo,devotament 100 %…dar cum va interesati voi de soarta acestei echipe,cum o ajutati?cum o sustineti? copy/paste din ziare cu fel si fel de declaratii si situatii,sondaje,estimari…postari kilometrice pe site-ul asta…si cam atat !
…nu contest faptul ca sunt persoane care au o cultura fotbalistica si sunt bine informate,dar nu vad cu ce sustineti echipa asta … in tribune? am vazut la Belgrad si in deplasarile din campionat … pe la club/unitate/tribunal/cabinete avocatura sa va implicati ??? ma indoiesc
Practicand ilustrul sport de cotizanti prin achizitionare de bilet si participand impreuna cu alti devotati la campionatul intern de spart seminte viteza. Altceva nu i- vazut sa faca…
Cum am spus, daca mergem sa jucam fotbal, o sa ne calificam. Ce am jucat aseara nu prea se incadreaza in categoria asta.
Papp a gresit, categoric, insa a gresit in toate meciurile disputate de echipa, nu era vreun secret. Iti face 2 greseli mari si tu tot nu-l schimbi, iti cam meriti soarta. Chipciu in banda, cand sigurul moment in care ti-a dat randament a fost cand juca in spatele varfului, iar perechea Breeveld- Muniru care NU a functionat in nici o partida.
Echipa se prezinta jenant, fara nici o idee de joc, haotica si fricoasa.
Pacat ca ai nostri, spre deosebire de sarbi, nu au stiut sa tina de minge si astfel posesia pe care o avea Steaua cu aproape toate adversarele s-a transformat in posesie pentru sarbi.
Cu mai mult noroc si cu un Papp intruna din zilele lui bune,ne-am fi califikat.
Indraznesc sa pronostichez ca Partizan va claca in play-off si va ajunge ca si noi in Europa League.
Macar ei s-au ales cu 10 milioane de euro. Asta e si pace, Gigi nu mai are noroc sa-i intre bani in buzunar. Ceea ce e foarte bine.
AndyQ,
Apropo de faza “din 2 lei si putin bulan fac 100”, meciul asta mi-a adus aminte, din pacate, de un fost coleg din anul I de la facultate.
Cocalar, caterincos si putin cam prost de fel, fostul meu coleg intitulat simplu S. avea un prost obicei : pacanelele. Lunea, in fiecare saptamana, S. primea bani munciti din greu de la parinti si primul lucru pe care-l facea era sa se duca la pacanele. Aproape in fiecare luni seara, cocalarul S. ramanea fara bani si incepea sa dea telefoane sa se imprumute. Ceea ce era totusi de apreciat era ca acest S. nu se ducea cu banii recent imprumutati la pacanele, pentru ca stia ca daca-i pierde nu are de unde sa mai ia altii. Dar luni cand primea iarasi bani, dupa ce isi achita datoriile, S. constata ca mai ramane cu cativa zeci de lei, ceea ce nu aveai cum sa-i ajunga pentru o saptamana. Asa ca lua din nou drumul pacanelelor…in fine, ati inteles ideea.
Interesant este ca totusi prin luna martie a anului universitar, S. isi da seama ca e intr-un cerc vicios si ca nu are cum sa mai treaca anul. Ne spunea ca parintii n-o sa-i dea niciodata banii pentru repetarea anului, ca n-o sa se mai atinga de pacanele si ca o sa caute alt mod de a face bani. Lucru bun, ziceam noi, restul colegilor. Si-a dat seama de greseli si incearca sa le remedieze. Numai ca in mintea acestui S. s-a infiripat o noua idee : pariurile sportive. Dar S. nu avea o strategie nici in privinta pariurilor sportive, adica sa aloce un anumit buget X, sa urmareasca saptamanal un profit de cateva procente, statistici, suspendari, cote rezonabile si tot ce tine de o strategie corecta. Nu, lui S. ii intrasera in cap cotele de 1 pauza 2 final si invers. Ne tot explica cum ca ajung doar 3 meciuri care corelate dau o cota de peste 15.000 si ca numai cu 2 lei putea sa dea lovitura.
Asa ca S. facea zilnic undeva in jur de 10 bilete de 2 lei, meciuri din cele mai exotice campionate cu astfel de combinatii. Ceea ce S. nu stia si nu voia sa inteleaga era ca se lupta cu matematica. Ii tot explicam noi ca sansele de a prinde o cota de 25 era de 4%. De a prinde 2 simultan de 0.16% iar 3 de 0.0064%.
In fine, ca sa scurtam povestea, ceea ce vreau sa spun ca acum dupa 4 ani m-am intalnit cu fostul lui coleg de camera. Mi-a spus ca S. s-a intors in provincie si munceste cu ora pe santier, pentru 40-50 lei pe zi.
Asemanarile le deduceti singuri. O zi buna.
Frumoasa povestire 🙂 cu talc, cum s-ar spune. Eu ma hazardez ca in locul lui S. este vorba de Jay Bi, jiji becali. Problema e ca S. juca la pacanele si la pariuri pe banii lui/ai parintilor. JB se joaca cu Steaua/FCSB pe banii si pe nervii nostri. Mortii lui, ajunge el odata pe santier si scapam de el.
Ah, uitasem ca ai bagat si tu 100.000 de euro la Steaua… imi pare rau ca nu i-a folosit cum trebuie Becali 🙁
100000 nu am bagat, dar 1000 da. Si mai sunt alte cateva mii de prosti ca mine care au facut la fel.
Daca am fi obiectivi la fel cum am fi de sarcastici, am fi departe.
Ai dat 1000 in 10 ani poate, fiindca de multe ori ciobanul va platea deplasarile si biletele, pana cand si-a dat seama si el seama ca are de-a face cu niste comunisti. Acum n-aveti decat sa mergeti in deplasari la clona din Targoviste, pe banii lui Ponta.
SOS, esti penibil, batrane! Pentru tine, toti cei care nu iti impartasesc opiniile sunt comunisti :)))) Si-acum rad cu lacrimi cand imi amintesc ca imi spuneai ca nu-l sufar pe Becali fiindca omul e anticomunist :)))
P.S. Spune-i lui Gica Chioru ca pe undeva ne e dor de el.
“Cea mai puternica echipa a stelei, o sa vedeti voi” 🙂 Omu’ daca ar realiza ce prost e s-ar sinucide instantaneu. Aproape era sa cred ca voi pierde pariul, dupa cum incepuse 🙂 Cand am vazut ca la 1-2 joaca la fel ca pe vremea cand juca Radoi, a fost clar…Cand au avut stelistii sansa sa inchida meciul s-au cacat pe ei cu fundul in poarta, cand au fost in postura calificatei sarbii, au facut 4-2. Asta e diferenta. Plus ca trebuie sa fi chiar cu minte de oaie sa faci penalti si eliminare, mai ales ca la acea faza, un posibil gol al lor, facea 2-2, scor la care tot steaua se califica. Nici daca era faza iminenta de gol si se facea 3-2, nu se justifica, dupa o logica de forma de viata superioara oii, sa faci penalti si eliminare.
@ Banfield
pe ce iti bazezi informatiile? daca m-as lua dupa aparente as zice ca tu esti platit de cioban, pentru ca n-ai nicio legatura cu realitatea, dar ii tot dai inainte cu placa ta stricata…
N-am nevoie de banii ciobanului, mi-as permite din propriul salari sa va platesc sa mergeti sa sustineti echipa si sunt sigur ca cel putin jumatate dintre voi v-ati vinde pentru bani, acceptand intelegerea.
Ba mai mult, sunt cat se poate de sigur ca daca v-as plati, ati sustine chiar si maidanezii sau ciorile la meciuri, contra cost. Am vazut ca deja ati inceput cu Partizan, de cand Ponta va sponsorizeaza clona de LABAschet si v-a oferit garantii la Palat ca va distruge clubul de fotbal, continuatoarea Stelei din 1947. V-ati vandut pe ordin de partid, fomistilor!
salariu*
te las in lumea ta… n-are sens sa-mi pierd timpul cu tine
Poate va faceti pana la urma in Liga a 6-a si il puneti pe Sumudica antrenor, e cel putin la fel de prost precum voi. Poate ceva mai destept, totusi.
Va faceti echipa*
@superstar 18
—–
100000 nu am bagat, dar 1000 da. Si mai sunt alte cateva mii de prosti ca mine care au facut la fel.
Daca am fi obiectivi la fel cum am fi de sarcastici, am fi departe.
—–
Ai bagat bani pentru ca… fii pregatit… sa simti placere. E motivul pentru care toti avem anumite pasiuni, hobbyuri, carora le inchinam timp, bani, resurse. Ai bagat bani pentru ca ai vrut dumneata si nu pentru ca te-a pus Becali, Steaua sau CSA sa investesti in bilete.
Am mai vazut mentalitatea asta dupa meciul cu CFR, cand unii cereau banii inapoi pe bilete. Ca domne’, eu am crezut ca jucam bine si cand colo am facut egal. Pai e frumos asa? E exact acea lipsa de intelegere a propriilor actiuni: oamenii isi inchipuiau ca in schimbul banilor primesc certitudini si nu emotii.
N-ati inteles nimic din fotbal daca va inchipuiti ca menirea suporterului e sa se imagineze sef peste tarlaua clubului. Suporterul e cu emotia – la ora meciului ignori patronatul cretin, fondatorii comunisti, securistii din armata, scandalurile si idioteniile ultimei saptamani si te afunzi in experienta. Dupa cele 90 de minute reintri in ritmul cotidian: injuri transferurile, pe antrenor, pe patron, ceri schimbari, modificari, reforme, iti juri ca nu mai ai nicio treaba cu echipa… si asta pana la meciul cu Dinamo… cand iti reamintesti ca totusi mai e o speranta, un obiectiv spre care sa tindem.
Vrei sa stii ce facea o anumita grupare din Peluza, formata din oameni ce uneori mai intra pe aici pentru a injura “FCSB-ul”? Ieri seara erau toti la carciuma, echipati ca de meci, pentru a vedea partida de la Belgrad. Si tind sa cred ca nu s-au dus acolo pentru a-si exprima dragostea fata de sarbi… asa cum nici duminica nu-si vor dori ca Patrick Petre sa marcheze golul victoriei. Ce faceau oamenii acolo? Emotie – pot ei sa se amageasca in problema siglei, pot sa-l pupe pe Talpan peste tot – adevarul e ca in lipsa fotbalului, viata lor ar fi privata de sensul emotiei pe care un meci al Stelei le-o oferea saptamanal.
Hermane esti […]? Oare ce faceau aia din peluza care uneori mai intrau pe aici? Chiar te f u t e grija noastra? Spre surprinderea ta, chiar ne-am bucurat la golurile lui Partizan si mi se rupe de la jumatate ce crezi tu si alti frecatori de menta! Nu trebuie sa ne justificam in fata nimanui ce facem, unde bem, cu cine bem si cat bem. Mergeti voi la meciurile lui FCSB-PLM si scutiti-va de grija emotilor noastre. PS: poate vi si tu la nunta lui Syr daca tot vrei sa sti de ce ne-am intalnit, ca poate asa iesim si noi mai ieftin la pyro! :)))
@Besliu. Ultrasie de carciuma. Ultrasie de gratar. Si, dupa cum vad, ultrasie cu nuntasi. Inovati fenomenul, ar trebui sa vina italienii si turcii sa-si ia notite de la voi. Ah, am uitat, ei se ocupa cu fotbalul, nu cu “joaca de-a golanii”.
Ba pe langa ca esti un umflat, mai esti si frustrat! Hai rostogoleste-te pana la prima masa si cauta-ti alti omologi….
Extraordinar, omule! Pana la urma ai exprimat esenta, de o mie de ori da, asa este!!!!!!!!!
O nou calificare in Liga compromisa de Becali. Bine, cu actualul lot si tinand cont de ce trecut ilustru avem in Europa, mai bine ca s-a intamplat asa, ne-am fi facut de ras in grupe. Si-asa cred ca suntem detinatorii recordului in materie de lipsa de victorii in partide consecutive.
Imi pare sincer rau de Radoi, mi-e dor de Steaua, de noi toti si de vremurile cand eram uniti, deasupra tuturor. Din pacate, in acest moment se pare ca nu sunt semne ca s-ar putea schimba ceva.
mori ciobaneeeee ,vineee pleeacaaa mooooriiiiiiiiiiiiiiiii
@alexandru-h
Ce grupare?
Trist ca am ajuns asa, sparti si fara sens.
E bine totusi sa dispara orice sursa de finantare a ciobanului, asa ca…Bravo Partizan!