Partizan Belgrad – Steaua București 4-2 (1-2 pauză)
După meciul tur disputat săptămâna trecută la București, am realizat încă odată faptul că atât Steaua cât și Partizan Belgrad se află în prezent într-o a treia lume a fotbalului european. Un fotbal încâlcit, un gol norocos marcat de români și o manieră de joc temătoare a oaspeților. Sârbii nu arătaseră mare lucru, fiind o echipă numai bună de eliminat, această concluzie confirmându-se prin ce am văzut și în această seară în prima repriză a meciului retur dar și prin ceea ce știam despre gazde, verificându-le rezultatele (anti performanțele europene ale) ultimilor ani.
În meciul retur, disputat în această seară, în prima repriză roș-albaștrii au reușit performanța de a da suspans jocului ajutându-le pe gazde să marcheze primul gol, pentru a avea un motiv real ca să marcheze goluri. Și uite așa steliștii au putut, cu o ușurință suspectă dacă este să mă întrebați pe mine, să revină și să întoarcă scorul prin golurile „românilor” Muniru și Hamroun.
Așadar, un stop cadru al minutului 45 a fost cu Steaua calificată la pauză dar și cu niște fotbaliști sârbi istoviți, muncitori cu ora pe un șantier neprietenos, care abia mai reușeau să iasă la întâmpinare prin linia fundașilor în fața valurilor de atac ale românilor. După pauză a fost de ajuns o greșeală imensă a lui Papp (cum naiba să nu degajezi fiind ultimul fundaș și având prim-planul?), urmată de alta și mai mare a lui Varela (câtă lipsă de creier), iar meciul care curgea clar către o victorie a oaspeților, a fost întors de gazde din cauza eliminării celui mai bun fundaș al echipei noastre. În continuare, gazdele și-au permis luxul de a rata lovitura de la 11 metri, având de partea lor timpul dar și faptul că adversarii jucau în 9 oameni, Papp fiind rătăcit pe teren (cum de nu l-a schimbat Rădoi?). Așadar, o echipă mică, Partizan, eliminată în ultimii ani de toate echipele mici din Europa cu care a avut ghinionul să se întâlnească, a avut șansa de a-i întâlni pe campionii cârpelilor și a experimentelor, dispuși să fie eliminați artistic, în aplauzele publicului.
Una peste alta, analizând dintr-o perspectivă mai largă și nu numai după ce am văzu pe teren în această dublă manșă, poate că eliminarea Stelei este justă. În timp ce creditorul Becali se comportă cu echipa ca un proxenet („dacă nu produce, o bag în insolvență”) sârbii bagă bani la greu în juniori și au ceva mai multă demnitate. Aceasta este și explicația pentru care au suporterii de partea lor, aceștia identificându-se cu echipa și cu simbolurile acesteia. În încheiere, mă văd nevoit să specific faptul că nu pot înțelege cum de antrenorul Mirel Rădoi nu a reușit să gestioneze momentul pauzei, știind că experiențele cu Rosemborg și mai ales cu Middlesbrough ar fi putut ca să-l învețe câte ceva.
Il Soldatino