02-11-09

Pro Sau Anti Steaua?

Asemeni mai multor useri de pe acest site am încercat sentimente contradictorii în urma primei noastre victorii importante din acest campionat. Pe de-o parte mă încerca bucuria firească a suporterului, care de la acel 8-1 nu a mai simţit gustul victoriei la Timişoara, mai ales în contextul în care Banatul a început să reprezinte ceva important pe harta fotbalului românesc, nu doar un apendice al lui Rapid CFR.

Pe de altă parte mă încearcă durerea caracteristică unei înfrângeri, eşec pe care cauza noastră l-a suportat. Paradoxal orice victorie a echipei în teren înseamnă o gură de oxigen pe care o primeşte inamicul. Iată deci o dilemă profundă.

Dacă aş fi fost vreun personaj de producţie americană aş fi zăcut acum pe canapeaua unui psiholog, şi de sub o tonă de comprese cu apă rece aş fi şoptit „I'm confused”.

Nu e un loc uşor între ciocan şi nicovală, şi în meciul de la Timişoara trebuie să recunoaştem că am primit o lovitură de baros. Frunzărind un pic comment-urile de la cronica meciului, unde am văzut mai multă lume cam în aceeaşi situaţie mi-am pus câteva întrebări: Este oare corect comportamentul nostru? Este legitim să aşteptăm eşecul favoriţilor, pentru cauza noastră, sau am trădat culorile, nefiind alături de echipa 100% aşa cum ar trebui, indiferent de situaţie? Suntem mai buni decât Gigi, sau ne-am coborât la nivelul lui? Am purtat undeva în subconştient un fular cu Poli Timişoara la gît, doar-doar o înfrângere l-ar determina pe Becali în plină campanie să abandoneze în sfârşit Steaua?

Aparent ne aflăm într-o situaţie în care am câştiga indiferent de rezultat. O victorie a noastră ar însemna un lucru senzaţional pentru echipa pe care o iubim, bucuria oricărui suporter, un egal ar însemna un semieşec asumat ce aduce cu sine o lovitură primită de cămătarul din fruntea clubului, iar o înfrângere echivalează cu o catastrofă pentru cel căruia i-am declarat război deschis. Dar este acest lucru „politically correct”, sau undeva se crează un vid, o incompatibilitate?

Răspunsul este clar. Răniţi până în străfunduri şi înverşunaţi ne-am transformat. Am ales să ne sacrificăm iubirea pentru a izbândi in ţelul nostru. Dacă o înfrângere a echipei loveşte corabia inamică, „so be it”- „hai adversarii!” vânt din pupa, doar-doar scăpăm de Gigi. Cu toţi sperăm la un sezon compromis în dauna unei eliberări de sub jugul infractorului. Ne-am asumat-o de atunci de când am cerut să retrogradăm în scandalul valiza şi am promis că vom umple la refuz Templul la ceas de matineu. Cum noi nu suntem ca sa citez din rivalii de sub Podul Grant „Suporteri pentru cupe şi flori” am decis ca pentru un bine ulterior va trebui să suferim. Cine nu înţelege asta, fie nu şi-a clarificat interior situaţia emoţională, fie face parte din categoria suporterilor de masă care au sub tricoul cu Steaua unul cu Craiova (că deh când am deschis eu ochii pă fotbal ereau în vogă tată!), unul cu Rapid (e farmecul vieţii vă spun eu ma duceam la meciurile lor de B, era o plăcere, doar jucau pe Ghencea) sau te miri ce alta bazaconie.

Asta nu înseamnă că nu mă voi bucura ori de câte ori echipa noastra va obţine o victorie importantă cum a fost cea de aseară, sau că vreodată voi vrea ca Dinamo să triumfe în faţa noastră, dar pe de altă parte sunt conştient că orice succes însemnă spulberarea unei părţi din puţinul pe care l-am clădit cu atâta trudă în războiul cu tiranul.

Rezultatele negative sunt cele care vor cataliza marea masă – atât de nesuferită nouă, dar atît de importantă pentru el şi o va aduce alături de noi, în timp ce orice succes va crea confuzie, şi întrebarea clasică „şi dacă Gigi are dreptate şi aştia-s doar o masă de manevră distructivă plătită şi aservită intereselor te miri cui?”

Eu zic că mai avem mult până departe şi că nu trebuie să dezarmăm, să nu cedăm nici un pas fizic sau virtual on-line şi în speranţa unor vremuri mai bune ştiu că trebuie mai întâi să suferim enorm, dar dacă tot am bătut pe Bega va reamintesc următoarele:

Fie să renască numai cel ce har
are de-a renaşte, curăţit prin jar,
din cenuşa-i proprie şi din propriu-i scrum,
astăzi, ca şi mâine, pururi şi acum.

Alex (keluboss)