home
02-09-09

Interviu Adrian Ilie(prosport)

Fostul manager al Stelei ne-a spus că „oalele” nu ar trebui să se spargă doar în capul cuplului Valeriu Argăseală - Marius Ianuli pentru transferurile făcute în Ghencea în acest sezon

Adi, consideri ca renunţarea la Mario Branco a fost o greşeală?

Acum nu mai are rost să vorbim. Consider că după ce Mario a fost îndepărtat, Steaua trebuia să aducă alţi doi – trei oameni care să se ocupe de aducerea de jucători.

Adică?

Păi, cei de la Steaua se pot baza pe experienţa foştilor fotbalişti, spre exemplu Gabi Popescu. El a contribuit la aducerea în Ghencea a lui Thereau. L-a urmărit la meciuri şi a dat informaţii despre el. Nu mă refer în special doar la Gabi Popescu, cu el am dat un exemplu. Mai sunt şi alţi foşti jucători cu experienţă.

Argăseală şi Mache (n.r Marius Ianuli) nu se pricep la jucători?

Să ştiţi că Mache e bun pe felia lui. Îşi face treaba foarte bine la club. Nu cred că ar putea el să se ducă să urmărească jucători, poate nu ar avea nici timp. Totuşi, nu doar Argăseală şi Mache ar trebui găsiţi ţapi ispăşitori pentru transferurile făcute.

Ce vrei să spui?

Dacă e să fie dată vina pe cineva, atunci cu toţi sunt vinovaţi. Credeţi că Gigi Becali nu a văzut DVD-urile cu fotbaliştii respectivi? Probabil , acestea i s-au arătat şi dânsului, care în final şi-a dat acceptul.

Ai adus şi tu jucători la Steaua, ce poţi spune de ei?

Pot spune că, doar Arthuro nu a dat randament. Bine... cu el nici nu s-a avut răbdare, dar asta e cu totul altă poveste. Eu cred, că Pepe Moreno şi Mendoza ar fi putut fi opriţi la Steaua. Nu uitaţi că Pepe a marcat câteva goluri importante pentru echipă.

Kapetanos?

El nu a confirmat de la început, dar pe parcurs aţi văzut că a devenit unul dintre cei mai buni marcatori ai Stelei. Poate şi cu Garzelak trebuie avut un pic de răbdare. La început am văzut că s-a vorbit frumos despre el, acum poate să fie într-o uşoară scădere de formă.

Adi, îţi pare rău că ai plecat de la Steaua?

Da! Am spus şi atunci când am plecat. De astfel, eu am revenit pot spune lângă echipă spre finalul campionatului trecut. Aveam o relaţie bună cu Marius Lăcătuş. Mă bucur că până la urmă băieţii au prins o participare în cupele europene.

Ce poţi spune de tinerii Stelei?

Mă bucur că politica clubului s-a îndreptat către formarea tinerilor şi promovarea lor în echipă. O să vedeţi că Steaua o să scoată jucători tineri foarte buni pe viitor.

prosport


Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

Otelul - Steaua 0 - 1 (0 - 0)

Ionescu a facut cel mai bun joc al sau de cand a venit la Steaua.Dupa doua rezultate slabe acasa, Steaua a reusit sa castige meciul de la Galati, cu Otelul, din etapa a patra a ligii 1. Trei puncte foarte importante care aduc din nou Steaua in apropierea locului 1.