home
27-11-14

Aalborg - Steaua 1-0! Cum sa pierzi pe mana ta, ratand INCREDIBIL!?

Steaua a pierdut meciul retur in fata celor de la Aalborg, scor 1-0, desi si-a dominat adversarul pe parcursul celor 90 de minute. Keseru nu a fost intr-o zi de gratie, ratand cele mai importante momente in atacul ros-albastrilor, deposedati de o lovitura de pedeapsa spre final. Singura reusita a danezilor a purtat semnatura lui Enevoldsen, la o greseala grava in defensiva a lui Paul Papp. Steaua a fost tradata si in prima repriza de Bourceanu, inlocuit de Costel Gilca mai tarziu.

Inceputul echilibrat de meci a fost presarat de doua semiocazii, cate una la fiecare poarta. Cristi Tanase (11) a rupt tacerea cu un sut slab din interiorul careului pana in Papp, iar Enevoldsen (13) nu a fost capabil sa il puna in alerta pe Arlauskis cu o executie de la aproximativ 25 de metri.

In minutul 17, Bourceanu a fost foarte aproape sa prinda de la distanta poarta lui Larsen. Mingea trimisa puternic de mijlocasul de legatura al Stelei a trecut putin peste transversala.

La mijlocul reprizei, Keseru a iesit la rampa cu o patrundere frumoasa spre careul danezilor, incheiata cu sut in forta pe directia lui Larsen, care a plonjat si a respins in afara terenului. Larsen s-a remarcat si la urmatorul atac al ros-albastrilor, cand a retinut de pe 6 metri la executia aceluiasi Keseru.

Primul moment cu adevarat periculos al lui Aalborg a luat nastere in urma unei greseli inexplicabile a lui Bourceanu. Fostul capitan al Stelei i-a pus pe tava un balon lui Bruhn, incapabil sa deschida scorul din apropierea punctului de la 11 metri.

Prima parte s-a incheiat cu Claudiu Keseru in rol de finalizator. Thelander, printr-o respingere ca la hochei, si goalkeeperul Larsen au amanat deschiderea scorului.

Repriza a doua a debutat cu reluarea laterala a lui Tanase, anulata si de aceasta data de Larsen cu o parada spectaculoasa.

Bourceanu si-a continuat prestatia indoielnica, in minutul 62, cu o reluare in proprie poarta. A fost salvat insa de unul dintre tusierii neamtului Felix Zwayer, care a ridicat fanionul o idee prea tarziu.

Contrar cursului jocului, Enevoldsen a modificat tabela de pe Nordjyske Arena, zece minute mai tarziu. Paul Papp a alunecat in careu, iar Enevoldsen a fost la locul potrivit pentru a-l executa pe Arlauskis din apropiere.

Cu zece minute inainte de final, Arlauskis a tinut-o pe Steaua in joc printr-o parada exceptionala la sutul din preajma careului mic al lui Risgaard.

Steaua se putea alege cu o lovitura de pedeapsa, in minutul 85, cand Keseru a fost faultat de Gorter. Felix Zwayer nu a fost de aceeasi parere, iar Aalborg s-a impus la limita.

In prelungiri, Keseru a ratat incredibil din cativa metri, la una din singurele centrari reusite ale lui Sanmartean.

Aalborg BK: Larsen - Dalsgaard, Petersen, Thelander, Gorter - Bruhn (Bruhn 77), Wurtz, Risgaard, Thomsen - Enevoldsen (Jacobsen 74), Helenius (Augustinussen 88)
Rezerve: Christensen, Blaabjerg, Wichmann, Augustinussen, Borsting, Jacobsen, V. Ahlmann
Antrenor: Kent Nielsen

Steaua: Arlauskis - Luchin, Papp, Varela, Filip - Bourceanu (Breeveld 65), Sanmartean - Ad. Popa, Chipciu, Tanase (Stanciu 77) - Keseru
Rezerve: Cojocaru, Rapa, Tosca, Latovlevici, Stanciu, Breeveld, Valceanu
Antrenor: Costel Galca

Arbitri: Felix Zwayer - Guido Kleve, Markus Hacker - Tobias Stieler, Robert Hartmann - Frank Willenbog (toti din Germania)

Cartonase galbene: Gorter 53, Risgaard 65, Petersen 68, Jacobsen 82, Dalsgaard 90+1/ Bourceanu 27, Filip 60
Cartonase rosii: -

Stadion: Nordjyske Arena
Sursa:www.onlinesport.ro


Declaratii dupa meci

Costel Galca:
"Suntem dezamagiti, am avut multe ocazii, a venit acel moment in care a alunecat Papp si am primit acel gol. Cred ca in total au avut 3 ocazii in rest i-am inchis bine, dar fotbalul e asa ... uneori nu il intelegem. A ratat si Keseru dar si starea terenului nu ne-a ajutat foarte mult. Trebuie sa ne gandim la meciul urmator, sa avem incredere ca o batem pe Dinamo Kiev si sigur ei au un meci greu la Rio Ave.

Avem multi accidentati, avem nevoie in atac de Raul Rusescu sau de alt jucator. Il aveam pe Vilceanu dar tensiunea meciului era una prea mare. Rio Ave are o echipa buna, mai ales la ei acasa, mai bate si vantul la ei acasa si la cum joaca ei ... trebuie sa avem incredere.
"

Lucian Sanmartean:
"Este destul de greu sa digeram aceasta infrangere, o prima repriza buna, apoi ei au echilibrat putin jocul si au profitat de o greseala a noastra. Am avut multe ocazii, puteam sa si egalam, mare pacat. Meciurile la acest nivel nu sunt usoare, ei au vrut sa isi ia revansa, au inchis mult, s-au aparat cu toata echipa, e greu sa ii desfaci. Terenul a fost si el destul de prost dar nu avem scuze, si eu au jucat pe acelasi teren.

Am ajuns unde nu ne-am dorit, sa fim la mana altora pentru prezenta in primavara. Voi discuta si cu cei din conducere despre viitorul meu, sper ca vom ajunge la un rezultat.
"

Statistica meciului(Sursa UEFA)

Aalborg vs Steaua

1 Goals scored 0
49 Possession (%) 51
4 Total attempts 19
3 On target 5
0 Off target 11

No comments! Pacat ...

Felicitari baietilor si staff-ului tehnic pentru joc!
FORTZA STEAUA!!!

X Ray

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

FC Botosani

STEAUA
Luni, 1 decembrie 2014,
ora 20:30
In direct pe Look TV
TV LIVE