08-10-14

Primul meu Romania-Ungaria

Meciul de sambata este primul Romania-Ungaria la care voi avea ocazia sa particip. Pana acum, am reusit cu brio sa le ratez pe precedentele 3 (din ultimii 25 de ani)– fapt pe care l-am considerat mereu o mare infrangere personala.

In 1999 nu a fost chip sa gasesc bilet. Stiu ca imi doream cu disperare sa ajung la acel meci, (ca si alte sute de mii de oameni, probabil) insa pentru acea intalnire s-au dezlantuit toate pilele posibile si imposibile in aceasta tara a “pilelor, conexiunilor si relatiilor” in care traim. Meciul era in Ghencea, se puneau in vanzare maximum 30.000 de bilete, dar nu stiu daca in mod realist s-au scos la vanzare 3-4.000. Iar in acea vreme bisnitarii cumparau aproape tot ce iesea la vanzare (mai tineti minte cum se vindeau biletele in Ghencea prin gaurile gardului de la Unitatea Militara?...). In fine, mi-a fost imposibil sa reusesc sa cumpar un bilet. Ba inca, pentru a rasuci un cutit in rana, un prieten mi-a spus ca a vazut cu ochii lui cum, cu 20 de minute inainte sa inceapa biletul, un bisnitar a aruncat pe jos un teanc de bilete, nervos ca nu mai avea cui sa le vanda la acea ora tarzie, la care eu si celelalte sute de mii de nenorocosi ne rodeam unghiile tristi in casele noastre, in loc sa incercam un ultim asalt in zona stadionului.

In 2001, daca nu ma insel, aparuse si regula ca nu se pot scoate la vanzare bilete decat 90% din capacitatea pe scaune a stadionului, deci dintr-o data oferta s-a redus la vreo 25.000, pentru cele 28.000 de scaune omologate tot pe Ghencea (casa de altadata a nationalei). Din nou a fost peste puterile mele sa prind un bilet.

In 2013 nimic nu parea sa-mi mai stea in cale. Mi-am luat biletele online, tot pachetul de meciuri, special ca sa fiu sigur ca prind meciul cu Ungaria. Neglijent insa, am uitat ca nu e bine sa-ti planifici nunta a doua zi dupa un asemenea meci…si nici macar nu era in Bucuresti. Asa s-a dus si 2013, cu superba victorie a nationalei, dar cu dezamagitoarea prestatie a suporterilor “din galerie”. Mi-am inchipuit mereu ca, cu atatea pretentii de ultrasi si cu ultimele eforturi de unificare a peluzelor in sprijinul nationalei (ASR, mitinguri commune etc etc), la meciul cu Ungaria se va intampla ceva grandios. Ceva de povestit copiilor, cu coregrafii 3D, cu torte, cu o peluza intreaga sarind tinandu-se de umeri…ceva Mare. Mare a fost – dar doar dezamagirea, cand am vazut cum “baietii nostri” au preferat o bataie pe cinste (inteleg ca asta, spre deosebire de mai toate celelalte, chiar a fost pe cinste), ba intre ei, ba cu jandarmii. Deh…drumul spre maturizare e presarat cu multe stupizenii – si macar de-am fi siguri ca vom ajunge acolo!

Acum, de principiu, nu are ce sa se mai intample. Biletul e acasa in sertar, l-am vazut, l-am pipait, are numele meu pe el. Voi fi, in sfarsit, la primul meu Romania-Ungaria! Dar, ca tot nemultumitul, am si cateva dorinte suplimentare…

…as vrea sa batem daca se poate. Orice, dar n-as suporta o infrangere acasa impotriva Ungariei.

…as vrea ca atmosfera sa fie asa cum mi-am dorit-o (si n-a fost) in 2013.

…as vrea (ar fi frumos) ca la imnul Ungariei sa nu se huiduie. E una din acele granite pe care nu trebuie sa le treci, daca inainte de orice te respecti pe tine. Si chiar daca ei o vor trece.

…ar fi frumos daca multi, cat mai multi suporteri ar veni cu propriul lor tricolor la stadion. Inchipuiti-va ca eu mi-am cumparat un steag nou, special pentru acest meci! :)

…in fine, ar fi o incununare de succes daca, impotriva tuturor mintilor infierbantate care de la o vreme viseaza doar “Dupa noi, potopul”, acest meci nu s-ar termina cu o suspendare dictata impotriva Romaniei.

Bonus – o cascada de driblinguri a lui Sanmartean, urmata de un gol sau, hai, o pasa de gol! Ca sa ne-aducem aminte de 1999!

Hai Romania!

Ovidiu