14-08-14

A fi sau a nu fi

Au mai ramas cateva zile pana la ultima dubla a acestei veri, cea cu Ludogoretul lui Hamza (ironic, nu?), ultimul obstacol inainte de accederea – pentru a 8-a oara – la mult-ravnita „masa a bogatilor”.
Motiv pentru a analiza, de ce nu?, nu cate sanse are Steaua sa treaca de campioana Bulgariei, ci daca ar trebui sa ne dorim asta. O tema de reflectie pe care mi-o ridica mereu George, exasperat de esecurile pe linie ale Stelei in Liga Campionilor. In fond, sa nu uitam ca recordul pozitiv al celor 11 calificari consecutive in grupele competitiilor europene inter-cluburi este dublat de un record negativ poate chiar mai dureros, al partidelor consecutive fara victorie in grupele Ligii. Cat se poate de recent, am fost martorii (pe Arena Nationala) ai unui 0-4 cu Chelsea, unui 1-1 cu Basel si respectiv 0-0 cu Shalke, intr-o grupa pe care multi o consideraseram accesibila macar pentru locul 3.

Prin urmare, Steaua transmite un mesaj relativ consecvent de ceva vreme: este o echipa suficient de valoroasa si cu pedigree pentru a se califica constant in grupele Ligii (posibil ca Ludogoret sa se convinga si ea de asta), si in acelasi timp suficient de slaba sa nu poata castiga NICIUN meci in grupele Ligii!

Cred ca putem sa cadem de acord ca principalul motiv (de sistem, nu ca persoana) al acestei pozitionari in doua luntri este imposibilitatea Stelei de a-si propune mai mult de calificare, combinata cu abilitatea ei de a-si asigura calificarea de fiecare data. Banii Ligii (transpusi, la nivelul jucatorilor, in bonusuri generoase) sunt suficient de apetisanti pentru a scoate tot ce-i mai bun din ros-albastri. Apoi insa, „tot ce-i mai bun” se dovedeste complet insuficient. Distanta fata de echipele consacrate ale Ligii pare sa creasca de la an la an si de la generatie la generatie. Steaua nu reuseste sa recupereze acest decalaj – in primul rand pentru ca nu-si propune!

In aceste conditii, cred ca este legitim sa ne intrebam daca chiar ne dorim sa fim „la masa bogatilor”, imbogatindu-ne de pe urma acestei prezente (doar pentru ca banii sa fie sifonati catre beneficiarul de la Poarta Alba) sau daca nu ar fi mai putin angoasant sa ne calificam doar in defuncta Cupa UEFA.

Unde am da peste adversari mai pe puterile noastre, in fata carora am putea incerca si gustul dulce al victoriei, nu doar pe cel salciu al infrangerii, cu care ne-am obisnuit deja foarte bine din 2006 si pana azi.

Ovidiu