30-07-14

Messi, Camp Nou si Baloanele

Intamplarea a facut sa prind ultimele meciuri ale Mondialului brazilian in Spania. Sau si mai precis, in Catalonia, caci multi dintre oamenii de-acolo s-ar simti lezati daca ar afla ca scriu despre Spania… Nu importa, in cele din urma aceeasi intamplare a facut sa vad finala dintre Germania si Argentina printre romani, intr-un bar de pe celebra „La Rambla” in care trei sferturi din ospatari erau de prin partile Sibiului. Si culmea – tineau cu Germania…

Stiu, noi tocmai i-am batut pe vechii prieteni de sub pod, de 2 ori, si urmeaza dubla cu Aktobe, iar mie imi arde inca de Mondial! Dar ce sa-i faci, meciuri cu Rapid o sa mai tot fie, chiar daca ei la anul o sa joace iar in B, insa Mondialul e unul la patru ani! Si Dumnezeu (sau Putin) stie ce-o fi in Rusia anului 2018…

Revenind, am prins finalul Mondialului in Catalonia/Spania, am vazut „defilarea” (benigna, dar orisicat!) adolescentilor germani pe Rambla, fericiti si mandri dupa golul adolescentului Goetze, iar a doua zi – batut la cap de sotie – a trebuit sa vizitez si Camp Nou. Nu c-as avea ceva cu stadionul, sau cu Barcelona (dimpotriva!), dar nu-mi place de principiu ideea de a da bani ca sa vizitez un stadion. Un stadion e un loc in care se desfasoara meciuri de fotbal, iar sa dai bani atunci cand nu e un asemenea meci mi se pare excesiv.




Vizita la Camp Nou, pe langa ca mi-a confirmat premonitiile (am fost plimbati frumos ca niste soricei, pe trasee indelung gandite de specialistii in marketing, culminand inevitabil in magazinul pe 2 etaje cu suveniruri si echipamente blau-grana), m-a facut sa ma gandesc din nou la Messi. Messi tocmai luase Balonul de Aur, trist si obosit, dupa o finala in care nu jucase nici mai bine, dar nici mai prost ca media sa de la acest Mondial si in care barem ratase o ocazie mare. Pe Camp Nou, in muzeul acestui club cu 115 ani de traditie, Messi singur avea un raion mai mult decat generos, in care erau infatisate cele 4 baloane de aur cucerite incepand cu 2009 incoace. Pe peretele opus la fel ca cele de Fotbal Pariuri sportive site-uri on-line a prezis, marele argentinian incheia sirul celor mai proeminenti jucatori blau-grana ai tuturor timpurilor, din care mi-i aduc aminte pe Luis Suarez (nu cel de-acum, cel din anii 60), Cruyff, Stoicikov, Romario, Ronaldo, Rivaldo si Ronaldinho. 4 Baloane de Aur pentru Messi, dintr-o epoca in care Messi inca nu era hiper-vedeta de azi, erou de reclame la chipsuri, companii aeriene si chiar si la sampon anti-matreata!
Marketingul lucreaza inexorabil si poate ca da, el a dictat ca Balonul de Aur sa fie Messi, in locul plesuvului Robben sau chiar al necoptului inca James Rodriguez. Nu voi intra in argumentele care blindeaza pozitia pro-Messi (decisiv in mai toate meciurile Argentinei, care astfel a ajuns in finala dupa 24 de ani), dar si opozitia anti-Lionel (totusi, un Balon pentru un jucator care nu a facut nici macar UN meci mare in tot Mondialul?...).

Insa mai e ceva dincolo de marketing. Dincolo de conspiratii si de interesul marilor corporatii de a vinde sampoane, chipsuri sau bilete de avion. Este epoca fotbalului in care traim. Un fotbal care, ca si lumea, este dezvrajit. Un fotbal care si-a pierdut inocenta, ca si lumea, si care si-a propus sa gaseasca remedii stiintifice, pe computer daca altfel nu se poate!, pentru toate pericolele jocului. Marii jucatori, precum Messi, fac parte din pericolele jocului pentru fotbalul de azi. Impotriva lor, genii malefice precum Mourinho sau pur si simplu pragmatismul echipelor mici, care vor cu orice pret sa nu piarda, au produs antidoturi teribile. Marcaje om la om, marcaje zonale, pressing sufocant, comprimarea pana la refuz a spatiilor. Acolo unde Maradona (ce sa mai spunem de Pele…) a dat peste poezie, Messi a nimerit in plina trigonometrie (nici macar geometrie!).

In aceste conditii, in care un jucator de talia lui Messi este o tinta hiper-cunoscuta si a carei anihilare a devenit un obiectiv in sine, marii jucatori au invatat sa se camufleze. Camuflajul lui Messi s-a vazut cel mai bine la Mondialul brazilian. Un mare jucator al vremurilor noastre nu mai poate sa „faca un meci mare” precum acum 30 sau 50 de ani, pentru ca dupa primele 10 minute „mari” ar fi luat pe sus si i s-ar pune rapid 3 oameni la marcaj (daca, prin absurd, nu i s-au pus de la bun inceput). Asa ca marii jucatori trebuie sa dispara voluntar din joc, sa nu monopolizeze mingea, sa nu incerce faze decisive sau spectaculoase la fiecare atingere, ci sa loveasca simplu, dar chirurgical si decisiv, in cele 1-2 ocazii de care – poate – beneficiaza.

Meciuri mari mai pot face doar jucatorii care inca nu sunt mari. Odata ce vor ajunge mari si vor incepe sa vanda chipsuri sau spuma de ras, ei vor deveni tinta numarul unu a tuturor schemelor si sistemelor tactice brevetate in batrana noastra Europa, fiind deci obligati sa intre in acest joc al camuflarii propriei lor valori imense.

Sa fim, deci, mai ingaduitori cu marele Messi. Si mai ingandurati in ce priveste soarta fotbalului…


Ovidiu