home
17-04-14

Unicul Derby

Sentimentul care nutrește atunci când se apropie momentul derby-ului este unic.

Asta știm toți cei care suntem implicați în fenomen. De la împărțirea biletelor până la realizarea coregrafiei, de la locul de întâlnire în ziua meciului până la drumul spre casă de după meci, de la sentimentul unic al golului înscris în poartă rivalilor de-o viață până la fluturarea cu mândrie a steagului roșu-albastru sau la ridicarea pumnilor spre cer în timpul scandărilor.

Mai sunt puține ore până atunci. Dar, așa cum am zis, sunt orele care trec cel mai greu. Și cele 90 de minute vor trece foarte ușor și apoi vom aștepta cu sufletul la gură țintarul Ligii I de anul viitor pentru a vedea în ce etapă ne vom întâlni din nou cu ei.

Indiferent de poziția în clasament, de situația de la cele două cluburi, de numărul de bilete primite ori de arsenalul cu care galeriile au voie în peluză, STEAUA - Dinamo rămâne UNICUL DERBY iar așteptarea acestuia e grea, dar al naibii de plăcută.

via Facebook

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

La-ca-tus, Marius La-ca-tus !!!

La-ca-tus, Marius La-ca-tus !!! Acum 50 de ani pe data de 5 aprilie se naste la Brasov cel care avea sa fie supranumit "fiara" suporterii Stelei, legendarul Marius Lacatus. Isi incepe activitatea fotbalistica la clubul din

Prima din 27

UnitiDragi mei, va scriu putin indignat si suparat, dar nu din postura din care va ganditi voi. Aseara o problema familiala m-a tinut putin departe de stadion. Nu ploaia, cum i-a tinut pe unii si nici rezu