home
01-03-14

Steaua - Dinamo 1 - 1 / Low-cost Dinamo impiedica Steaua

În faţa a peste 25 de mii de stelişti ce au umplut Ghencea până la refuz, Steaua a terminat la egalitate cu eterna rivala, Dinamo, 1-1, goluri Grigorie şi Keşeru. Se pare că Simona Halep nu ne-a purtat noroc în această seară...

Reghe a trimis următoarea garnitură (4-2-3-1): Tataruşanu - Varela, Szukala, Gardoş, Latovlevici – Pintilii, L. Sînmărtean – Ad. Popa, N. Stanciu, Cr. Tănase – Chipciu. Pe banca de rezerve au luat loc: Niţă - Kapetanos, Prepeliţă, Pîrvulescu, Piovaccari, Keşeru, Răduţ.

De cealaltă parte, antrenorul oaspeţilor, Flavius Stoican a trimis următoarea aşezare: Bălgrădean – L. Rus, Thicot, Dr. Grigore, Filip – I. Şerban, Boubacar, Elton – Matei, Ţucudean, Rotariu.

***

După 5 minute în care am fost încântaţi de spectacolul celor două peluze, arbitrul Alexandru Tudor a fluierat începutul partidei.

Primul minut de joc consemnează şi prima fază de joc a dinamoviştilor. Elton şutează anemic spre poarta noastră. Tătăruşanu reţine în siguranţă.

Bălgrădean se accidentează ca urma a unei banale degajări şi jocul trenează minute bune.

În minutul 5, Sânmărtean execută periculos două lovituri de colţ, fără efect însă pe tabela de marcaj.

În minutul 8, Varela forţează pătrunderea în flancul drept dinamovist şi şutează defectuos peste poartă.
Jucătorii celor două echipe par marcaţi de miza jocului şi greşesc multe pase la construcţie rezultând un joc confuz de ambele părţi.

În minutul 15, în urma unei lovituri libere executate de Sânmărtean, Steaua obţine un nou corner. O nouă fază fixă fără sorţi de izbândă la poarta dinamovistă.

În minutul 20, Steliano Filip este faultat de către Adi Popa şi Dinamo obţine o lovitură liberă periculoasă lateral stânga. Cosmin Matei execută deplorabil şi iroseşte o oportunitate bună de a înscrie pentru câini.

Jocul anost al celor două echipe este salvat din când în când de mesajele între cele două peluze.

În minutul 28, în urma unui corner obţinut de Chipciu, Tănase ţinteste bara şi Steaua ratează o mare oportunitate de a deschide scorul. Pe contraatac, Dinamo loveşte prin Matei care este faultat în extremis de către Adi Popa.

În minutul 32, Sânmărtean trage de la distanţă. Bălgădrean evită golul cu vârful degetelor.

În minutul 34, ca urmare a unui contraatac orchestrat de Sâmărtean, Adi Popa aflat în poziţie ideală, trage paralel cu poarta.

Jocul continuă cu o serie de erori individuale de ambele părţi. Ceea ce rezultă este un joc fragmentat, pe alocuri haotic şi mult sub aşteptările suporterilor adunaţi în tribune.

După două minute de prelungiri, arbitrul partidei fluieră finalul primei reprize.

***

Observând neputinţa echipei sale, Reghe mută ofensiv în debutul celei de-a doua reprize şi îi introduce pe Piovacarri şi Prepeliţă. Cei sacrificaţi au fost Adi Popa şi Varela.

Debutul reprizei secunde a marcat acelaşi joc încrâncenat şi fără orizont pentru ambele echipe.

Stoican încearcă şi el să schimbe jocul echipei şi îl scoate pe Şerban şi-l introduce pe Lazăr.

În minutul 55, o neînţelegere între Tătăruşanu şi Szukala aduce un penalty pentru Dinamo. Grigore transformă lovitura de pedeapsă. 1-0 pentru Dinamo!

În minutul 59, Dinamo profită de jocul haotic al Stelei şi e la un pas să majoreze scorul. Tănase salvează situaţia, dar este îngălbenit de Alexandru Tudor.

Keşeru şutează periculos de la distanţă şi pe fază Piovacarri împinge mingea în poartă, dar arbitrul anulează golul pe motiv de off-side.

Steaua trăieşte periculos şi se expune contraatacurilor dinamoviste. Norocul nostru e calitatea slabă a jucătorilor alb-roşii.

În minutul 80, Dinamo obţine o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri. Jucătorii dinamovişti execută în nota obişnuită, adică execrabil.

În minutul 89, Keşeru spulberă speranţele şi antijocul dinamoviştilor după o acţiune personală încheiată cu un şut plasat. GOL STEAUA!!! Steaua egalează în extremis.

Steaua forţează victoria, dar se loveşte de Alexandru Tudor care fragmentează jocul.

După 3 minute de prelungire, Alexandru Tudor pune capăt meciului.

***

Steaua dă şansa lui Dinamo să pună capăt seriei negative de înfrângeri şi amână deznodământul campionatului. Jocul jenant al echipei noastre nici nu mai merită analizat şi comentat, ci trebuie asezonat cu un No-Spa.

Joga Bonito

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

Oficial: Programul semifinalelor Cupei Romaniei

Oficial: Programul semifinalelor Cupei RomanieiFRF a anunţat astăzi pe site-ul oficial programul semifinalelor Cupei României. Astfel, partida dintre Steaua şi Dinamo se va disputa pe 27 martie, de la ora 20:30, în timp ce întîlnirea din

Foto Steaua - Dinamo

Peluza Nord la inaltime @ Steaua-Dinamo