home
20-02-14

Luci, nea Vio şi o prejudecată

Ani la rînd a circulat ideea preconcepută că Sînmărtean nu vrea sau nu poate să facă faza defensivă. Cifrele lui spuneau altceva, adevăr verificat acum şi la Steaua.

Sînmărtean e un jucător extrem de talentat, dar are multe defecte. Printre altele, e indolent atunci cînd nu are mingea, nepreocupat de apărare şi prea firav ca să reziste în duelurile defensive.

N-am pus această caracterizare între ghilimelele unui citat pentru că ele nu aparţin neapărat unui individ anume, ci e o culegere de vorbe, ca un soi de numitor comun din matematică, ale "oamenilor de fotbal". Aici merită ghilimele, căci aceşti distinşi domni, în marea lor majoritate foşti idoli ai copilăriei mele, continuă şi în anul de graţie 2014 să judece fotbaliştii numai pe bază de ochi. De feeling. De simţire. Numai că, de-a lungul timpului, multe dintre aprecierile ochiometrice au fost contrazise de studiile aprofundate, bazate pe date precise.

Impresiile greşite în fotbal datează de cînd jocul. Îmi vin rapid în minte două dintre ele. Prima se referă la finala de la Sevilla din 1986, cea cîştigată de Steaua, dar despre care se tot vorbea ca fiind una în care campioana noastră şi a Europei s-a apărat tot meciul, s-a întîlnit rar cu mingea şi a aşteptat doar să treacă timpul şi să-l facă mare pe Duckadam. Monitorizarea cerută de Gazetă italienilor de la Digital Soccer, în urmă cu cîţiva ani, a demontat această idee preconcepută. La Sevilla, contra Barcelonei, Steaua a fost echipa care a avut posesia, raport 53,4% - 46,6%.

Peste cîţiva ani, Cosmin Olăroiu primea şi el o etichetă: "antrenor defensiv". Aplecarea tehnicianului către tacticizarea de sorginte italiană, precum şi preocuparea lui de a elimina cît mai mult din aleatoriul jocului şi de a controla cît mai multe elemente s-a confundat cu "autobaza". El era "defensivul", iar rivalul său din acel moment la titlu, Răzvan Lucescu, era antrenorul care dirija echipa momentului, care juca un fotbal mult mai spectaculos. Nu folosesc ghilimele pentru că din nou redau din memorie aprecierea generală. Titlul l-a luat Olăroiu, atunci în 2006, an în care echipa sa dădea 49 de goluri în campionat, cu două mai multe ca Rapidul, 4 la Heerenveen, 3 la Sevilla cu Betis, două chiar la Middlesbrough. Chestiune confirmată acum şi în zona arabă, unde, indiferent de echipă şi de campionat, Oli are nu neapărat cea mai bună apărare, ci, în fiecare an, cel mai bun atac.

Revenind la Sînmărtean, îmi amintesc că în urmă cu vreo doi--trei ani am primit un telefon de la Viorel Hizo. Pentru că nu avea date oficiale despre un meci, m-a rugat să-l ajut să şi le procure. N-am putut să-l ajut decît luînd un creion şi o hîrtie şi interpretînd rolul lui Cornel Drăguşin de la "naţionala" anilor '80. Subiectul era Sînmărtean, iar nea Vio dorea să demonstreze exact opusul opiniei generale. A reuşit. Conform beţişoarelor mele, Sînmărtean avusese mai multe acţiuni, deposedări şi participări la faza defensivă decît mijlocaşul central Raul Costin.

Mărturisesc că n-aş fi pariat pe ideea sa. Dar dacă aş fi făcut-o, aş fi cîştigat. Nu atîţia bani ca stafful naţionalei, care rămîne la părerea aia iniţială, că Sînmărtean nu are valoare de lot.

Aşa cum, pentru mulţi, nu avea valoare nici de Steaua. Noroc că de la închisoare, Gigi Becali vede mai bine decît unii "oameni de fotbal" plătiţi tocmai pentru a observa aceste lucruri.

Andrei Vochin

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

Oficial: Programul semifinalelor Cupei Romaniei

Oficial: Programul semifinalelor Cupei RomanieiFRF a anunţat astăzi pe site-ul oficial programul semifinalelor Cupei României. Astfel, partida dintre Steaua şi Dinamo se va disputa pe 27 martie, de la ora 20:30, în timp ce întîlnirea din