29-10-13

Miturile suporterului stelist: Academia de Juniori

O obsesie circula printre suporterii Stelei, una veche si aparent fara leac: de ce nu avem academie de juniori care sa elimine acea nevoie de a cumpara jucatori scumpi si mediocri? Stelistii obsedati de Gigi fac din aceasta un cap de acuzare. Stelisti neobsedati de Gigi sustin proiectul si deplang lipsa unei structuri de tineret capabila de crea, in viitor, titulari certi pentru prima echipa. Se aduc in discutie zeci de argumente: Barcelona, Ajax, Iordanescu si Ogararu, se propun bugete si se creioneaza sperante.

Argumentul acestui articol e ca nu exista suficiente argumente pro care sa faca din ideea “academiei” una viabila pentru Steaua. Si nu pentru ca Academiile de Juniori nu ar fi o idee buna; departe de asta. Doar ca Academia de Juniori a Stelei nu are ce cauta in peisajul actual al fotbalului romanesc.

Sa incepem cu inceputul. O academie de acest fel se bazeaza pe un rationament simplu: din multimea de x copii romani, putem sa deducem existenta unui numar y de copii cu potential de viitori fotbalisti si chiar existenta unui numar z de copii cu potential de viitori foarte mari fotbalisti. Si cum formula succesului e succes = potential + antrenament + noroc, e de-ajuns sa maximizam partea de antrenament pentru ca succesul sa fie cat mai probabil in cazul jucatorilor cu suficient potential.

Imediat, insa, ne confruntam cu prima dilema. Cum recunoastem copiii cu potential? Ideal ar fi sa avem oameni care sa-i ghiceasca pe acestia doar dintr-o privire fugara. Ideal si imposibil. In mod normal, cel mai simplu e sa treci prin toata multimea x, sa-i filtrezi pe y si apoi sa ajungi, la finalul procesului managerial, la z. Adica sa ai un centru de juniori, o academie, care sa ia copilul de 6 ani si sa-l educe pana la 18 ani. Si sa faci acelasi lucru cu toti copiii din multimea y, desigur dupa ce i-ai despartit de copiii din multimea x.

Si ajungem la a doua dilema. Cati copii poate sa pregateasca o academie? Presupunand ca avem 12 etape de varsta si 20 de jucatori la fiecare, o academie normala ar pregati 240 de jucatori x (La Masia, care e un soi de Harvard al academiilor, pregateste 300 de juniori), dupa trialuri ce au adunat sa zicem 2400 de copii. Adica un numar ce corespunde unei zone cu populatie de 50.000 – 100.000 de locuitori. La nivelul Romaniei, ar fi necesare aproximativ 200 de academii pentru a avea siguranta ca un copil si-a incercat norocul si a fost testat cum trebuie la un trial. Veti spune ca e un numar prea mare: ganditi-va ca totalul acelor academii ar pregati 48.000 de copii concomitent, la o populatie de 20 de milioane de locuitori. In Germania sunt aproape 2 milioane de copii la o populatie de 80 de milioane. Chiar daca adunam si juniorii pregatiti de echipe fara academie, am ajunge la un maxim de 100.000 de juniori. Chiar si in cazul unor investitii fantastice din partea a 200 de entitati, nu am ajunge decat la a cincea parte din potentialul cantitativ al Germaniei (punand la socoteala diferenta de populatie).

Ar fi insa suficient sa ai 200 de academii? Desigur ca nu. Urmatoarele lucruri ar fi si ele fundamentale:

a) Antrenori de juniori. Nu ma voi referi la exemplul occidental ca ne-am speria. In Romania, cei mai multi antrenori de juniori au licenta C sau B (in mod teoretic, un individ cu licenta C nici nu ar trebui sa antreneze, insa cele mai multe echipe din esaloanele inferioare prefera astfel de “manageri” pentru ca e mai usor sa-i plateasca cu salarii mizere), dar si asa numarul lor este insuficient. Practica ar cere sa existe un raport de 1:100 intre antrenori si juniori dar cu conditia ca cel mai putin pregatit antrenor sa aiba licenta B. Or in acea lume perfecta de 200 de academii, ar trebui sa existe 1.000 de antrenori cu licente B, A sau Pro, doar pentru a antrena echipe de juniori… Stiti cati romani isi iau licenta anual? 25. Da, in total. Atat pentru seniori, cati si la juniori.

b) Competitii specifice. La fiecare nivel de varsta trebuie sa existe macar o competitie. Cel putin. Fara sa mai trebuiasca sa specificam necesitatea unor competitii la nivel local, judetean, regional si national. Sau cupe invitationale.

c) Omogenitate tactica. Daca vrei sa ai o academie coerenta, practica cere ca toate grupele de varsta sa creasca sub aceeasi unitate tactica. Cum o propovaduiesti in conditiile in care meserie de antrenor in Romania e o treaba volatila, temporara si cu accente de sclavie? Ca sa nu mai spun ca situatia e mentinuta chiar si de antrenori (oricum cei mai multi depasiti): obsedati in a-si gasi un loc pe banca, accepta orice fel de conditie umilitoare, accepta contracte fara compensatie ulterioara. Cum poti sa crezi ca in Romania am putea suporta un proiect multianual de asemenea anvergura?

d) Scouteri specifici. Ideea de “scout” merita probabil un articol separat. Un scout nu e un nene ce ajunge in Brazilia pentru prima oara si descopera in doua luni un jucator genial ce isi doreste neaparat sa ajunga la Steaua pe un salariu de 10.000 de euro, asta se intampla doar la Football Manager, nu si in viata reala. Un scout este o persoana atasata academiei ce urmareste jucatori tineri de la alte academii si scoli de fotbal, cu conditia sa existe si alte academii sau scoli de fotbal. Rationamentul este urmatorul: un copil cu potential dintr-un sat amarat din Botosani are mai multe sanse de a fi identificat de o academie din zona decat de academia Stelei. De fapt, e mai avantajos faptul ca exista o academie locala ce il identifica decat riscul ca academia Stelei sa fie singura din Romania in stare sa faca asta. Vorbim aici de procentaje, de statistica. Ii avem? Nu avem nici macar infrastructura, daramite scouteri specifici pentru aceasta meserie.

e) Profitabilitate. Aici am atins nervul problemei. Existenta unei academii de fotbal e un efect specific al profitabilitatii fotbalului in general si al fotbalistului in particular. In Spania academiile au explodat pentru ca fotbalistul spaniol e cel mai vandabil jucator in momentul acesta. Chiar si echipele modeste profita: isi vand jucatorii tineri cluburilor mai mari si isi asigura bugetul pentru viitoarea lor stea.

Problema in Romania e ca fotbalistul nu e o marfa foarte valoroasa. In perioada 2006-2011, de-exemplu, Liga I a obtinut din exportul de fotbalisti un profit net de 4,5 milioane de euro. Ceea ce e socant de putin, chiar si luand in considerare veniturile destul de mici ale cluburilor romanesti. Putem sa visam ca situatia se va schimba odata cu existenta unor Academii dar ceea e cert e ca momentan orice proiect de lunga durata ce implica vanzarea de jucatori crescuti de club are o eticheta rosie pe care scrie “Pericol de faliment”. In acelasi timp, un jucator ca Chiriches, cumparat de catre Steaua datorita faptului ca avea potential cert, i-a adus clubului nostru mai mult profit decat au obtinut in total cluburile pe la care acesta a trecut (Pandurii, International Curtea de Arges etc.). E un caz extrem, imi dau seama, dar care poate fi replicat, cu mai mult sau mai putin succes, si cu alti jucatori din Liga I.

f) Costuri. Costurile de operare a academiei catalane La Masia sunt de 6 milioane de euro pe an. Problema vine cand vedem veniturile anuale ale Barcelonei: 490 milioane de euro. 1,22% din veniturile Barcelonei sunt inghitite de catre Academia de Fotbal. Cum e in privinta Stelei: venituri record de 30 milioane de euro si costuri cu Academia de 1 milion de euro anual. Adica 3,33%. Suportabil, nu? Sigur… asta pana cand ne amintim ca cele 30 de milioane sunt rezultatul unor circumstante extraordinare: calificarea in Liga Campionilor si vanzarea lui Chiriches. Or in mod normal, veniturile s-ar fi cifrat undeva la 15 milioane, deci costurile Academiei ar fi fost 6,66%. Fara sa uitam ca incepi sa te gandesti la compensarea costurilor dupa vreo 10 ani. Fara sa uitam ca nu vom castiga aceiasi bani din drepturile TV peste un an de zile. Fara sa uitam ca lipsa spectatorilor (atat ai nostri cat si cei ai rivalilor nostri din campionat) ne reduce unul din cele mai importante izvoare de venituri.

Problema Stelei nu e faptul ca nu are o Academie de Fotbal, problema Stelei e ca activeaza intr-o tara saraca, cu un campionat ce nu are nevoie de o Academie de Fotbal. Fotbalul nostru are nevoie de reforme profunde, radicale, de spectatori si de venituri suplimentare, de investitii mai multe in spiritul Financial Fair Play. Nu ai ce face inca cu o Academie ce nu-ti va produce nici bani si nici jucatori. In viitor, poate. Si da, problema Stelei se numeste si Ciobanul… dar nu si singura ei problema.

PS. In sezonul 1985-1986, Steaua a folosit un singur jucator crescut la juniorii clubului. Intrebare: cine e acela si cat a jucat pentru echipa in acel sezon?

Alexandru H.