20-11-13

Prea mici pentru a ne lupta cu grecii

Eu nu-mi doresc să mai jucăm vreodată un baraj de calificare la o ediție finală a vreunui campionat european sau mondial de fotbal. Fie ne calificăm direct la un turneu final, fie ne clasăm mai jos de locul doi și stăm liniștiți acasă.

Istoria fotbalului românesc m-a învățat o lecție simplă: Naționala României nu poate să păcălească fotbalul. Fie are generații de excepție, cum au fost cele din anii 70 și 90 și merge fără probleme la turnee finale, fie se chinuie, în medie două decenii, pentru a oferi lumii câte o echipă sudată cu jucători de calitate. Între timp se sufocă în orice campanie de calificare și dă senzația că îi lipsește câte ceva. În realitate îi lipsește organizarea fotbalului intern și promovarea jucătorilor tineri.

Acum am pierdut în fața Greciei. Mai rău, am fost eliminați fără a avea dreptul să sperăm în ciuda tam tamului grețos (sanchi, patriotism) făcut de unele canale de televiziune. „Mă numesc X-lescu și nu am văzut-o pe România jucând la un turneu final”. Stai liniștit copile, nici nu o vei vedea prea curând, echipa noastră Națională s-a calificat la turnee finale deoarece în comunism era foarte greu s-o ușchești afară pentru a munci în Italia sau în Germania, valorile se concentrau în țară, iar fotbalul reprezenta o oază de speranță, campionatul adunând tot ce era mai bun. Exista obligativitatea menținerii centrelor de juniori, existau orgolii locale, regionale, se implicau autoritățile locale în susținerea și organizarea cluburilor, existau și adevărate pepiniere de promovare a tinerilor fotbaliști. Peste toate, exista centrul Luceafărul care aduna tot ce era mai bun la nivel de tineri jucători. În acel mediu a fost crescut Hagi și din acea organizare a rezultat Generația de Aur.

Dacă mi-ar fi spus cineva acum douăzeci de ani că grecii ne vor domina de la un capăt la altul într-o dublă manșă eliminatorie, i-aș fi spus că e nebun. Era vremea când noi aveam jucători de super clasă, iar grecii se împiedicau și cădeau din picioare la mijlocul terenului. Din păcate pentru noi, fotbalul mondial nu mai înseamnă doar talent și plăcerea de a juca, acum este vorba de calitate și forță, adică două caracteristici care sunt condiționate de organizare și de investiții. Iar grecii și aproape toate națiunile Europei stau mult mai bine decât noi la acest capitol. Noi abia am scăpat de cancerul Dragomir neuitând să-l premiem pentru cât a reușit să distrugă și să lase spre a fi distrus. 150.000 de euro !!! O răsplată cam mică pentru cât de mare este performanța ex milițianului.

Judecând la rece, în această campanie de calificare România a fentat fotbalul și nu merita să se califice la CM din Brazilia. A prins locul doi în grupă după o victorie norocoasă la Istambul, după ce nu a reușit să câștige, jucând groaznic, pe terenul unei echipe de ciubote a Ungariei și după ce Olanda i-a netezit calea spulberând totul în ultimile două meciuri din grupe. Peste tot și toate, pe finalul campaniei, toată lumea a văzut că Turcia ar fi meritat să meargă la un baraj cu elenii.

Încă dinaintea tragerii la sorți a meciurilor eliminatorii m-am crucit ascultându-i pe comentatorii sportivi și pe foștii mari jucători ai echipei Naționale, prezentându-și opțiunile, emițând pronosticuri toți mergând pe ideea că ar putea exista vreuna dintre echipe care să fie pe placul nostru. La naiba, era clar că echipa noastră era cea mai slabă, alături de Islanda, noi nefiind în situația de a juca cu nordicii. Pentru români erau probleme chiar mai importante decât barajul, fotbalul nostru ardea în așteptarea alegerilor de la Liga Profesionistă de Fotbal, ochii mass media erau încă ațintiți spre penitenciarul în care se află încarcerat George Becali, la copii și juniori se desființau echipe, mânjii fotbaliști ai patriei migrau și încă migrează în bloc spre Ungaria și Cipru. Este de ajuns să evaluezi meciurile Stelei din grupele Champions League ca să înțelegi cât de departe suntem de fotbalul european. Și totuși se făceau analize marșându-se pe ideea că ar fi vreo echipă al cărui stil de fotbal ar fi fost pe placul nostru. Am vrut Grecia, Grecia am primit.

Acum este vremea reconstrucției. Iaaar? Poftim?! Cu cine? Cu ce? Nu a existat nici o măsură punitivă în fotbalul nostru atunci când Steaua și-a desființat grupe de juniori. Pe lângă acest fapt „minor”, între timp, din prima ligă au dispărut echipele Universitatea Craiova, Poli Timișoara, Rapid București, Sportul Studențesc. Au dispărut pasiuni, orgolii. Este greu să-i ceri Astrei să se lupte cu Steaua așa cum ar face-o Știința Craiova, este greu să crezi că Dinamo ar face un meci de excepție împotriva Coronei Brașov așa cum ar face-o împotriva Rapidului. Lua-v-ar dracu Mitică și Sandule pentru vanitatea și prostia voastră. Să moară fotbalul românesc cu totul, voi să trăiți o mie de ani.

Chiar dacă Mitică a plecat, în FRF și LPF au rămas aceeași oameni, nu se investește în salariile antrenorilor de juniori, în jurul echipei naționale roiesc samsari și impresari care influențează tot ce mișcă, iar selecționerul Pițurcă pare de neclintit. El nu are parte de presiunile la care a fost supus Răzvan Lucescu, în cazul lui Piți doar Lupu și Dinu au curajul să pună degetul pe rană, iar Victor Becali, atât de vehement împotriva odraslei lui Lucescu, a amuțit. Peste tot și toate ne lipsește știința organizării, în fotbal nu avem manageri și îndrăznesc să o spun, managerii români de calitate nu își găsesc locul în mediul organizațional românesc. Iar dacă nu ai manageri, e clar că nu ai soluții și nici speranțe pentru a privi cu încredere spre viitor.

În această seară, jucând pe teren propriu într-o manșă retur în care avea nevoie să marcheze două goluri, echipa așezată de Pițurcă pe teren nu a fost în stare să marcheze nici unul. Repet, echipa României, jucând pe teren propriu ÎMPOTRIVA GRECIEI nu a fost în stare să marcheze un gol!!! Mai mult, la scorul de 0-0, oaspeții au avut două ocazii imense de gol, în timp ce Tănase se chinuia să-și găsească un loc pe teren, iar Torje era măturat fază de fază de adversarul direct din stânga apărării oaspeților. Primii la minge, primii în duelurile aeriene, grecii au controlat cu autoritate meciul în timp ce ai noștri se chinuiau doi în banda stângă să combine pentru a centra într-un careu advers în care se afla un singur tricolor. Atacantul Marica? Voi l-ați văzut făcând ceva pe teren în această dublă manșă? Vreun șut pe poartă, un penalty obținut, scoaterea din joc a vreunui adversar direct prin dribling? NIMIC!

Cel mai bun atac este jocul la mijloc fără a pătrunde cu mingi pe jos prin centrul terenului, pare să reprezinte în continuare filosofia de joc a antrenorului Pițurcă. Echipă mică, antrenor neinspirat, iar steagul tricolor care a fost aruncat pe marginea terenului, imagine surprinsă în dese rânduri de camerele de televiziune, neexistând măcar o singură persoană care să îl ridice, reprezintă pentru mine un fapt simbolic atât pentru ceea ce înseamnă fotbalul românesc cât și pentru ceea ce trădăm noi ca nație, chiar dacă hăhăim din când în când „Deșteaptă-te române!”.

Il Soldatino

via asavoaeicatalin.wordpress.com