02-10-13

Liga banilor vanati la plezneala

Citind despre progresele fizice făcute de elevii lui Reghe datorită antrenamentelor dure, în timpul cărora unii se apucau să mai „dea și la rațe”, m-am gândit, în naivitatea mea, că am avea o șansă în Champions League. Victoria din primăvară în manșa tur împotriva campioanei Europei mi-a dat apă la moară, iar căderea fizică evidentă din returul de pe Stamford Bridge m-am prefăcut că nu o văd. Da, atunci roș albaștrii au pierdut calificarea pentru că, organizarea fantastică și alergătura în zece oameni după 5 adversari care pasau cu o viteză amețitoare, au condus la acea eliminare. Forța lui Chelsea, adevărata forță a acestei echipe fantastice am văzut-o abia în finala Supercupei Europei din acest an, când au rezistat în zece oameni în fața unei mașini infernale de jucat fotbal: actuala campioană a Europei, Bayern Mϋnchen.

Revenind la oile noastre, îmi este atât de greu s-o văd pe Steaua neputincioasă. Să văd chinul jucătorilor, cum se strâng câte cinci pentru a bloca un atac dus în doi oameni de către adversari. Mă doare să văd acest handicap românesc atât de evident, diferența de forță și de viteză între noi și toate marile echipe ale Europei. Priveam cum ajungeau „englejii” din trei pase în fața porții noastre în timp ce Filip și Bouceanu cărau mingile doar-doar ca să avem și noi câteva secunde de posesie în plus. Apoi am văzut cum fundașii lor laterali respingeau mingi cu lovituri de cap din fața temuților fundași centrali, în Liga 1 bineînțeles, Gardoș și Szukala.

De asemenea, îmi este atât de ciudă ca să văd echipe din Serbia, din Polonia, Elveția, Austria, Israel sau din Grecia, pe care Steaua le-ar elimina de regulă în dublele manșe ale unor tururi preliminare, că pun mai multe probleme granzilor europeni decât roș albaștrii, atunci când se califică în grupele Champions League. Alți bărbați, altă mentalitate, altă dispoziție de a lupta, aspecte care mă determină să mă întreb: Ce căutăm NOI acolo? Noi românii suntem atât de depășiți de ceea ce înseamnă fotbalul la nivel înalt. Cunoaștem cauzele superiorității altora, știm soluțiile, repetăm la nesfârșit problemele pe care le avem și ne umflăm mușchii la televizor dar există ceva ne împiedică să muncim, să ne organizăm, să promovăm tineri și să creștem competiția internă. Antrenorul meu de la juniori ne spunea mereu că un mare fotbalist trebuie „să știe, să poată și să vrea”. În cazul organizării fotbalului nostru, noi vrem dar nu știm și nici nu putem. Mă tem că nici nu ne pasă. Îl așteptăm pe Hagi să se nască și odată cu el o nouă generație, fie ea și de bronz.

Englezii au jucat atât de bine împotriva roș albaștrilor pentru a smulge în repriza secundă o constatare naivă din partea unui comentator de la Digi „Chelsea a venit la București ca o echipă mare”. Era scorul de 3-0, iar steliștii pasau în spate și în lateral, lipsiți fiind de soluții dar și de vlagă.

A face o analiză individuală a prestațiilor jucătorilor după o astfel de partidă ar fi o pierdere de timp. Nu am face altceva decât să extragem câte un fotbalist dintr-o grămadă a mediocrității pentru a-i scoate la iveală lipsurile, așa cum am făcut-o de atâtea și atâtea ori când Steaua a fost ciuca bătăilor în Champions League. Atunci erau Saban și Lovin, au urmat Boștină, Cristocea, Coman, Oprița sau Nicoliță acum e Georgievski și Popa sau Tatu. În realitate, dacă nu se schimbă întreaga viziune asupra performanței mereu vom avea câte un Georgievsky sau vreun Saban.

Demersul ar fi falimentar deoarece ar fenta – pentru a câta oară? – adevărul: campionatul României oferă campioni dâmbovițeni în postura de încasatori în suprema competiție a Europei, iar clubul Steaua, prin politica sa la „plezneală” în ceea ce privește transferurile și nu prin creșterea de jucători, reușește încă odată să-și păcălească suporterii.

În ziua în care managerul (?) echipei Mihai Stoica a declarat că a fost „obligat” să se prezinte cu o echipă de juniori la un meci european de fotbal, echipa seniorilor a fost învinsă fără drept de apel. La urma urmelor, doar dacă suntem obligați reușim să-i punem pe tineri să joace fotbal. Cutia de carton continuă să-i limiteze viziunea marelui strateg.

După acest rezultat, după această prestație, îmi revine în minte obsesiv întrebarea unui prieten, mare stelist: de ce se încăpățânează Steaua să se califice mereu în Champions League dacă rezultatul aventurii înseamnă o căruță de goluri primite și umilințe pe bandă? Probabil că rămân în discuție doar BANII.

via asavoaeicatalin.wordpress.com