15-09-13

Sportul american: Lectii pentru Steaua

Ma astept sa citesc comentarii malitioase care intreaba ce cauta un astfel de articol pe un site ca FCSTEAUA.RO. Am scris randurile de mai jos pentru ca din ele atat FC Steaua si CSA Steaua, cat si AISS, pot trage concluzii valoroase. In acelasi timp, le-am scris pentru ca mi s-a parut interesant sa-mi folosesc experienta personala (una definita de intersectia a doua culturi) pentru a demonta caricatura absurda pe care multi dintre romani o au in locul unei imagini complete si nuantate despre asa-zisa patrie a sportului modern.

Ma astept, de asemenea, sa mi se reproseze ca incerc sa transform FCSTEAUA.RO intr-un “blog personal”. Desigur, un astfel de articol s-ar fi potrivit la fel de bine in alta parte decat pe site-ul suporterilor stelisti. Ce le-as recomanda forumistilor care pregatesc un astfel de raspuns este sa trimita propriile eseuri redactiei si, in momentul in care contributiile lor care trateaza strict clubul Steaua sunt ingropate sub mormanele de articole despre subiecte tangentiale, sa revina cu reclamatii justificate.

Mitul #1: Americanilor le pasa de sport mai putin decat europenilor



Americanii sunt - si nu exagerez - obsedati de sport la fiecare nivel al societatii. Fiecare copil crescut intr-o familie normala joaca “little league baseball”. Stereotipul de “hockey mom” al femeii care explica motivul pentru care conduce un SUV prin nevoia de loc suficient pentru crosele de hochei ale copiilor e unul foarte raspandit. Majoritatea liceelor se invart in jurul echipelor de fotbal american; cel mai cunoscut elev din toata scoala e quarterback-ul in jurul caruia roiesc majoretele, si nu numai. Toate universitatile ofera burse sportive si investesc sume ridicole in sport (jucatorii nu sunt platiti, fiind considerati amatori, dar antrenorii de facultate castiga pana la 4-5 milioane de dolari pe an).

In fiecare primavara, o tara intreaga urmareste turneul universitar de baschet, March Madness, si toti barbatii (incepand cu presedintele republicii) isi completeaza bracket-ul cu pronosticuri. In mai, interesul se transfera catre playoff-urile NBA si NHL si, dupa incheierea lor, lumea isi satisface setea de sport urmarind campionatul de baseball, in care fiecare echipa joaca 162 de meciuri pe sezon. Dupa preseason-ul NFL si primele meciuri oficiale vine postseason-ul MLB si emotiile ating paroxismul. NCAA football se termina cu o serie de bowl games in decembrie si ianuarie, dar finalul lor nu supara pe nimeni: urmeaza Superbowl-ul profesionist, cu tot cu concertul de rigoare si cel mai important moment de advertising al anului.

Cu ocazia celei mai importante sarbatori nationale - Thanksgiving - televizoarele din toata tara sunt pe frecventa celor 3 meciuri obligatorii de fotbal american. Doua dintre echipe (Dallas Cowboys - “America’s Team” si Detroit Lions) joaca in fiecare an. Dar orasul industrial Detroit are preocupari mai serioase decat NFL-ul, fiind cunoscut sub numele de “Hockeytown”. Pentru o echipa de fotbal american detinuta (partial) de suporteri trebuie sa mergi in Green Bay (“Titletown”) pentru Packers. De la rivalitatile Celtics - Lakers, Duke - UNC, Army - Navy, Red Sox - Yankees la Flushing Meadows, PGA Tour, si Rose Bowl, sportul este o religie seculara in Statele Unite ale Americii.

Mitul #2: Fotbalul (european) e irelevant in America



Sa lamurim, in primul rand, aspectele lingvistice. Exista mai multe tipuri de “fotbal”, inclusiv fotbalul european (Association Footbal), rugby-ul, fotbalul american si fotbalul australian (Aussie rules football). In fiecare tara vorbitoare de limba engleza, cuvantul “football” denota cea mai raspandita dintre aceste variante. In America, “football” inseamna NFL iar “soccer” inseamna MLS, Premier League, si Champions League. Desi barbatilor normali nici prin gand nu le trece sa se refere prin “football” la altceva decat au facut-o toata viata, sunt destui pe care i-au pus pe ganduri paroxismele europene si care si-ar dori o schimbare. Ea nu va veni niciodata. “Football”-ul din engleza britanica e “soccer”-ul din cea americana. Sunt limbi diferite, end of story.

Principala problema pe care o intampina fotbalul nostru in America e opinia generalizata conform caruia este un sport de fete, deoarece baietii trebuie sa joace un sport normal, sanatos, american. Efectele principale sunt doua: (1) America e de departe cea mai buna tara din lume la fotbal feminin si (2) hipsterii si contra-cultura care au fetisuri europene au adoptat fotbalul european din spirit de fronda. MLS e un campionat in crestere, dar inregistreaza cel mai mare succes in zonele cele mai “ciudate” din America, incepand cu Pacific Northwest, acolo unde Seattle Sounders si Portland Timbers sunt adevarate fenomene.

Diriguitorii Ligii 1 ar trebui sa priveasca cu atentie la MLS, un campionat pe panta ascendenta, pentru care interesul creste de la o zi la alta, unde se construiesc stadioane pe banda rulanta, si unde conducatorii cluburilor colaboreaza cu suporterii pentru a gasi solutii ce multumesc pe toata lumea. Datorita managementului sanatos si a dezvoltarii sustenabile, peste 20-30 de ani MLS va fi una dintre cele mai puternice ligi de soccer din lume, iar UEFA va trebui sa ia in calcul un sistem prin care Champions League sa se poate extinde pe continentul american. America (o nationala deja calificata la Brazilia 2014 si probabil mai puternica decat Romania) va fi in top si la campionatele mondiale.

Mitul #3: America nu are ultrasi, ci numai suporteri de ocazie



Americanii au ultrasi la fotbal, dar nu la alte sporturi. I-am vazut pe Centurylink Field din Seattle, un stadion umplut la refuz pentru un meci de campionat, cam la fel ca "Mall Arena" la un meci international. Au grupuri, coregrafii, torte, si scandari. Nu sunt exact ca modelele lor din Europa, dar merg cu pasi mari pe un drum ce le va permite sa aiba un cuvant de spus in privinta “fenomenului”. Desi preferatii mei sunt New England Revolution, ma pregatesc cu nerabdare de un meci in galeria celor de la San Jose Earthquakes, acolo unde un stelist ii incurajeaza sa solidarizeze cu romanii si sa cante, pe ritmuri de “Sunt fericit”: “since I was born / I had a dream / to be there every game / representing for my team”.

Nu exista si nici nu vor fi vreodata ultrasi la alte sporturi, deoarece mimetismul e suficient de puternic exclusiv in cazul fotbalului european. Atasamentul fata de echipele vechi ale Americii se transmite din tata in fiu, si oamenii nu vor adopta din senin un model comportamental strain de spiritul acestei tari. Aici se sta jos, se mananca si se bea in timpul meciului, si nimeni nu primeste ordine sau indicatii de la liderii de pe gard. Dar asta nu inseamna ca oamenilor nu le pasa de echipele pe care le sustin - din contra. Dac-am avea si noi “cetateni” ca ai lor, care viseaza sport zi si noapte, lucrurile s-ar schimba in bine. Evident, nu toti oamenii sunt asa, si depinde foarte mult de zona tarii in care te afli, dar marile orase din America au suporteri mult mai dedicati decat Bucurestiul.

Ofer spre exemplu cazul orasului Boston, unde activeaza patru mari echipe profesioniste. Ziarele locale (The Boston Globe, The Providence Journal, etc.) dedica sectiuni astronomice comentariilor sportive. Fiecare a doua masina are un bumper sticker ce aminteste celorlalti soferi ca New York Yankees sunt “the evil empire” sau ca zidul verde din stadionul Fenway se numeste, in accent regional, “the green monstah”. Membrii familiilor isi daruiesc unii altora, la zile de nastere si de Craciun, tricouri si bilete la meciuri. Fetele din zona ori dezvolta o pasiune pentru sport, ori se prefac toata viata ca le pasa; altfel gasesc cu greu baieti pe care sa nu-i plictiseasca.

Mitul #4: Suporterii americani sunt agnostici la valori si principii



Valoriile si principiile (incepand cu patriotismul) pe care echipele americane le promoveaza sunt unele cu care eu sunt deplin de acord, dar as prefera sa nu incepem o dezbatere despre ele. Important e ca sportul e vazut ca fiind legat puternic de alte aspecte ale societatii. Fiecare meci oficial incepe cu intonarea imnului american, The Star Spangled Banner. De multe ori, se intoneaza un al doilea cantec patriotic, God Bless America. Sarbatorile militare (Memorial Day, Veterans’ Day) sunt comemorate, si deseori pe teren intra eroi care s-au intors - spre usurarea si bucuria familiilor lor si a intregii tari - din locuri uitate de lume.

Fiecare club are o imagine influentata puternic de specificul orasului din care provine. Pittsburgh Steelers, clubul siderurgic, e un fel de Otelul Galati al SUA. L.A. Lakers reprezinta - de voie, de nevoie - superficialitatea si spiritul de “nouveau riche” al Hollywood-ului. Echipele din New York au legaturi cu brigadele de pompieri care au scos victimele de sub ruine in 2001 - poate cel mai cunoscut fan al celor de la NY Jets este poreclit “Fireman Ed”. Dallas Cowboys - cu tabela lor de 80 de yarzi si patronul lor, Jerry Jones - reprezinta cu succes megalomania si grandoarea statului Texas.

Dar intr-o anumita privinta toata lumea se pune de acord: echipele americane isi aduleaza si respecta infinit fostele glorii. Larry Bird, Magic Johnson, Ted Williams, Mario Lemieux, si lista continua la nesfarsit. Sunt iubiti, sunt promovati cu fiecare ocazie, si sunt simboluri unanim apreciate ale cluburilor pe care le-au reprezentant. We just can’t get enough of them. Mi-e jena sa ma gandesc la situatia din Romania, unde, desi fostii jucatori sunt cateodata scosi la inaintare, numele lor sunt atat de des terfelite, batjocorite, si calcate in picioare de oligarhi facuti peste noapte.

Mitul #5: Sportul american nu are traditie si istorie



Echipa mea de suflet, Boston Red Sox, s-a infiintat in anul 1901. Stadionul pe care joaca pana in ziua de astazi, cu o capacitate de 30,000 de oameni, si pe care toate meciurile s-au disputat cu casa inchisa intre 2003 si 2013 (in conditiile in care avem minim 81 de meciuri acasa in fiecare an), a fost denumit de catre scriitorul John Updike “a lyric little bandbox of a ballpark” (intraductibil). In momentul in care panoul publicitar CITGO, vizibil din tribunele stadionului, urma sa fie demolat, populatia Bostonului a protestat impotriva acestei actiuni care ar fi stirbit (insignifiant, zic eu) patrimoniul unei institutii americane. Blestemul vanzarii lui Babe Ruth la rivalii de moarte, gest urmat de 86 de ani de seceta, s-a incheiat prin castigarea World Series in 2004.

Echipa de hochei, Boston Bruins, s-a infiintat in 1924 si a facut parte din Original Six (alaturi de Chicago Blackhawks, Detroit Red Wings, Montreal Canadiens, New York Rangers, si Toronto Maple Leafs) care au pus bazele NHL in anul 1942. Dupa 29 de ani de seceta si interminabile conversatii despre asfiintitul perioadei in care legendele ca Bobby Orr faceau legea, Bruins au castigat din nou Stanley Cup in 2011. Dupa meciul decisiv, fanii echipei pierzatoare (Vancouver Canucks) au devastat centrul orasului de frustrare. Nervii fratilor nostri cu frunza de artar sunt usor de explicat - America domina mai autoritar ca niciodata sportul pe care ei l-au infiintat. Si America va ramane vesnic in istorie prin victoria (cu o echipa de amatori) in fata URSS la jocurile de iarna din 1980. “Miracolul de pe gheata” a fost mai ceva ca un film cu Rocky Balboa.

Nu vreau sa fiu inteles gresit. Desi sportul universitar are o istorie extraordinar de bogata in SUA, multe ligi profesioniste (inclusiv NFL) sunt mai noi si isi gasesc inca identitatea si menirea. America nu are nici pe departe traditia sportiva a Angliei (tara care a inventat fotbalul, rugby-ul, cricket-ul, si alte sporturi), dar e cu mult in fata altor tari (inclusiv Romania) si la acest capitol. Sigur, diferenta dintre americani si britanici e la fel ca diferenta dintre snooker si 8-ball pool: nu avem traditia, dar avem spectacolul. Ei sunt cu Whist-ul, noi cu Texas Hold Em. Popularitatea sporturilor americane in restul lumii (baseball-ul e puternic in Japonia, Coreea de Sud, si toata America Centrala, baschet-ul creste in Europa prin Euroliga, hochei-ul e iubit in Rusia, Slovacia, Suedia, etc., iar fotbalul american castiga fani pe zi ce trece, inclusiv prin disputarea unui meci pe an la Londra) va transforma campionii americani de azi in legendele mondiale de maine.

Mitul #6: Sportul american e ultra-capitalist



In primul rand, trei din cele patru mari sporturi americane au “salary caps” (limite pe sumele care pot fi cheltuite in fiecare an) - un concept de-a dreptul socialist ce pastreaza competitiile in cauza suficient de interesante. In al doilea rand, si cel de-al patrulea mare sport (baseball-ul, dominat autoritar de NY Yankees) a adoptat in ultima vreme un “luxury tax” ce reprezinta acelasi spirit al egalitatii. Datorita acestor masuri, campionatele americane sunt mult mai interesante decat, sa zicem, liga de fotbal spaniola, reprezentata pe plan mondial de doi giganti incontestabili. Efectul limitelor salariale e ca o mare parte din fenomenul sportiv se transforma intr-un mare concurs de management, si totusi, efectele sunt in mare parte benefice pe termen lung.

In al doilea rand, doua din principalele evenimente sportive americane sunt "draft"-urile NFL si NBA, in cadrul carora echipele profesioniste aleg (in ordine inversa a locului in clasament din anul anterior) cei mai buni jucatori care ies din mediul universitar. Astfel este posibil ca o echipa din coada ierarhiei (Cleveland Cavaliers) sa se aleaga cu o super-vedeta (LeBron James) si sa profite de acest lucru, devenind o putere in campionat pe parcursul a sapte ani. Da, “regele” a parasit intr-un final Cleveland pentru Miami, dar efectele draft-urilor sunt francize puternice la nivel national, campionate imprevizibile, si meciuri interesante indiferent de momentul in care deschizi televizorul.

Nu cred ca “salary caps” pot fi transplantate direct in Europa fara interventia UEFA, care ar trebui sa le reglementeze la nivelul intregului continent. Cu toate astea, cred ca FC Steaua ar putea sa ia notite. Trebuie sa ne preocupam mult mai mult decat am facut-o pana acum de sanatatea Ligii 1, deoarece e mult mai bine sa ne batem la primul loc intr-un campionat puternic decat sa dominam autoritar un campionat slab. Nu stiu exact care ar fi mecanismele prin care am putea stimula cresterea nivelului diviziei nationale, dar cu siguranta ele ar trebui sa includa un sistem de “revenue sharing”, la fel ca apararea drepturilor tuturor cluburilor istorice care au fost tarate in mocirla de un sistem corupt (inclusiv Timisoara, Craiova, si Rapid).

Mitul #7: Sportul american e arhi-comercial



Echipele americane nu au si nu au avut niciodata sponsori pe tricouri in afara de numele companiei care produce echipamentul (Nike, Under Armor, etc.). Echipele americane profesioniste nu au si nu au avut niciodata reclame pe terenul propriu-zis de joc (spre deosebire de echipele universitare). Astfel de gesturi ar fi socante intr-o tara ca America, si considerate mult prea comerciale pentru cultura acestei tari.

In acelasi timp, e adevarat ca meciurile sunt intrerupte de reclame TV insuportabile. E adevarat ca sunt nenumarate parteneriate comerciale, majoritatea benefice pentru toata lumea (de la conducatori la televiziuni la fani). E adevarat ca preturile biletelor si abonamentelor sunt exorbitante, dar asta se intampla numai pentru ca sportul american e mai popular ca niciodata. Ca sa-ti cumperi abonament (season ticket) la New England Patriots, platesti $100 ca sa intri pe o lista de asteptare. Dupa aproximativ 10 ani, esti contactat pentru a raspunde daca inca mai esti dispus sa platesti through the nose pentru zisul abonament. Si apoi il lasi mostenire in familie.

O calatorie la Superbowl te scoate undeva pe la $5,000, daca vrei sa faci economii. Oamenii se duc, se simt bine, si nu au regrete in privinta banilor cheltuiti. Recunosc ca e rau atunci cand fanii de-o viata sunt priced out de suporterii mai noi. Empatizez cu suporterii Manchester United care s-au revoltat cand Malcom Glazer a decis sa implementeze principii americane la clubul-fanion al Angliei. Si totusi, lumea merge intr-o directie globalista, profesionista, si capitalista. Singurele alternative la modelul “american” vor fi echipele suporterilor infiintate in ligile inferioare. Care - daca vor avea sustinere si noroc - vor promova la loc pana in primele esaloane. Unde nu vor putea concura altfel decat cu metodele pe care le-au repudiat initial. Nu exista sport de mase in afara de sportul modern.

Mitul #8: Echipele americane sunt mutate frecvent dintr-un oras in altul



Au fost cateva cazuri intens mediatizate de echipe mari mutate dintr-o parte in alta. In anii 50, pe fondul dezvoltarii galopante a Californiei, New York Giants si Brooklyn Dodgers au devenit SF Giants si LA Dodgers. New York-ul a zbierat din toti rarunchii pana la infiintarea New York Mets in cartierul Queens, in timp ce California a imbratisat si iubeste pana in zilele noastre noile echipe. Patronul legendar al celor de la Raiders (Al Davis - Dumnezeu sa-l odihneasca) a mutat echipa intre Oakland si L.A. cand nu s-a putut intelege cu autoritatile. Si saga fotbalului american in L.A. nu s-a oprit aici: si St. Louis Rams au trecut o vreme prin “Tinseltown” (orasul de staniol).

Montreal-ul isi plange inca echipa pierduta de baseball (Expos), devenita intre timp Washington Nationals. Totusi, ca regula de baza, echipele mari si iubite de toata lumea nu isi schimba niciodata locatia. Nu-i pasa nimanui ca Atlanta Thrashers au devenit Calgary Flames, pentru ca hocheiul din Georgia era, oricum, pe moarte. Rectific, le pasa fanilor canadieni, care acum au hochei de calitate in orasul lor. Sigur, e preferabil sa ai echipe statornice, care nu se muta niciodata dintr-un loc in altul, dar ce mare tragedie e cand o echipa fara fani dispare? Condoleante pentru F.C. National, dar 20 de ultrasi nu sunt destul pentru a salva si a sustine un club in zilele noastre.

New York Yankees? Chicago Bulls? Detroit Reg Wings? Vor ramane mereu acolo unde sunt, la fel ca Steaua, Barcelona, Arsenal, si toate celelalte cluburi mari ale planetei. Cei mici se vor descurca cum vor putea.

Mitul #9: Americanii sustin echipele puternice in dauna celor locale



Nu neg faptul ca anumiti sportivi si anumite cluburi au impact la nivel national. Intreaga tara a sustinut Dallas Mavericks impotriva Miami Heat dupa ce clubul din Florida a epatat si a jignit America printr-o “decizie” televizata in care au anuntat ca in urma venirii trio-ului James-Wade-Bosh vor castiga “titluri multiple” cu usurinta. Iar rivalitati de tipul New York Giants - New England Patriots sau Boston Celtics - LA Lakers (considerat in anii 80 un razboi intre omul alb/conservator si omul negru/liberal) vor starni mereu un interes enorm.

Totusi, fenomenul sportiv american este unul hiper-local. Lumea isi iubeste pana-n panzele albe echipa din regiune si, atunci cand nu exista o franciza care sa-i reprezinte, se concentreaza pe echipele universitare sau chiar pe cele de liceu. Daca are cineva impresia ca exagerez, va recomand serialul “Friday Night Lights”, care portretizeaza impactul unei echipe fictive din Texas (Dillon Panthers) asupra unei comunitati intregi. Mai mult decat in Anglia, mai mult decat in Italia si Spania, mult mai mult decat in Romania, americanii sustin “echipa locala, nu pe cele din capitala”. Inclusiv pentru ca - drept urmare a descentralizarii intentionate - nu exista o capitala atat de exagerata prin influenta ca Bucurestiul, Parisul, sau Roma.

Mitul #10: Suporterii americani sunt prosti



Tocmai am lasat jos “The Best American Sportswriting of 2012” - o colectie de eseuri inteligente despre fenomenul sportiv - ca sa scriu acest articol. Oricine s-a uitat vreodata pe ESPN, oricine a citit vreodata Sports Illustrated, oricine e la curent cu podcast-urile sportive, stie ca nivelul conversatiei pe teme sportive din America (la fel ca si nivelul jurnalismului, in general) e la ani-lumina de echivalentele din Romania. Subiectele sunt mai interesante, ideile sunt mai articulate, tonul e mai civilizat - si asta fara lipsa ironiei, a intepaturilor, sau a culorii.

M-am rasfatat vara trecuta citind cartea “Moneyball” (devenita intre timp film de Hollywood) in care se explica metoda prin care managerul general Billy Beane a reusit sa faca o echipa saraca (Oakland Athletics) sa lupte de la egal la egal cu marile puteri ale baseball-ului. Pentru asta au folosit metode statistice si tehnici invatate la marile universitati ale continentului, sistem repetat cu succes si de tanarul manager Theo Epstein, care a relansat Boston Red Sox in prim-planul national spre satisfactia unei intregi provincii care se saturase de anii “blestemului”.

Bine, ca sa poti face asa ceva e nevoie de gandire, de strategie, de calm si de rabdare. E nevoie de suporteri civilizati, uniti, si puternici, care sa creada intr-un viitor mai bun pentru clubul si pentru tara noastra. Daca-mi doresc sa ne americanizam? Nu, nu-mi doresc sa ne americanizam. Imi doresc sa copiem ceea ce America face bine, si sa adaugam ingredientul autohton la combinatie: capacitatea noastra de a ne organiza, de a lupta impreuna, si de a revendica Steaua drept clubul care nu apartine unui creditor sau altuia, ci care si-a castigat si trebuie sa-si pastreze locul de cinste in patrimoniul nostru national.

Dialectica progresului: CITIUS, ALTIUS, FORTIUS.

Tiberiu Florea / Greco Corsicanu’