25-08-13

Adio Europa

Mihai Stoica exprimă o mândrie exagerată atunci când anunță suma pentru care a fost vândut Vlad Chiricheș la formația engleză Tottenham de parcă fundașul român ar fi fost un produs al vreunei pepiniere deținute de clubul Steaua București.

Bineînțeles, Steaua a reprezentat rampa de lansare, dar să manifestezi atâta satisfacție, de parcă, în mod exclusiv, tu ai fi contribuit la creșterea și pregătirea fotbalistului, este un comportament parcă egal cu bucuria indecentă arătată de același domn la autogolul dinamovist sau cu bucuria indecentă a antrenorului(?) Dulca pe care am văzut-o aseară în urma înscrierii unui gol la care nici el și nici elevii săi nu au avut nici un merit.

Revenind la Steaua, menținându-se pe aceeași linie cu cea a lui Stoica, antrenorul Reghecampf declară că în visteria cubului au intrat „bani necesari pentru a fi achiziționați în viitor fotbaliști de valoare”. Găsesc nepotrivită o astfel de declarație, iar două îmi sunt argumentele. În primul rând sunt sceptic că banii obținuți vor fi folosiți în acest scop, iar cohortele de jucători aduși în ultima decadă să joace „cu ora” pentru Steaua, îmi sunt dovezile. În al doilea rând, cum să vorbești de infuzie de valoare odată ce tu tocmai l-ai vândut pe cel mai scump fotbalist român de după comunism și cel mai valoros jucător al Ligii 1?

În paralel cu acestea…

…Impresari misterioși care răspund în doi peri atunci când sunt contactați pentru a fi întrebați de transferuri…Realizatori de emisiuni „sportive”, hlizindu-se slugarnic și tâmp, în timp ce încearcă marea cu degetul pentru a afla condițiile: Când? Cum? Pe ce salariu? Asta în timp ce noi, suporterii ne rugăm ca fotbalul nostru să se întărească, să ne rămână valorile cât mai mult timp pentru a da piept cu Milan, cu Barca. Am jucat cu Chelsea, am pus probleme, am fost aproape…și cam atât.

Un spectacol grețos care vorbește despre micimea noastră, de impotența fotbalului românesc de a oferi Europei mari echipe și de a se menține în „lumea bună” a fotbalului european.

„N-o să se facă treabă serioasă niciodată la Iași” vorbeau doi microbiști în vârstă, la ieșirea de pe stadionul din Copou. Chiar dacă erau triști, oamenii zâmbeau, semn clar al detașării, al înțelegerii unui fenomen pentru care nici nu se mai merita să te zbați. Se întâmpla după ce Steaua a administrat echipei gazdă un 3-0 sec în sezonul trecut. Pe moment, am simțit o mare satisfacție pentru că mă gândeam la problemele pe care echipa noastră le avusese pe terenul ieșenilor în urmă cu câțiva ani, iar acum superioritatea roș albaștrilor, manifestată în acea seară prin ocaziile de gol și prin scorul de forfait, erau ca un balsam pentru mine. Brusc, mi-a dispărut orice bucurie pentru că am realizat faptul că noi, steliștii, suntem în pielea ieșenilor atunci când ne raportăm la Europa, la Champions League. Ni se promite de mai bine de douăzeci de ani o mare echipă, se vorbește de hegemonii și primim doar picături, în funcție de „culoarul pe care-l prindem” și dacă „ne ajută Dumnezeu”. În realitate, Steaua se autosusține, banii din bilete și de la televiziuni fiind de ajuns pentru a se asigura un buget anual în sărăcia Ligii lui Mitică dar nu și pentru investiții. Pentru investiții ne vindem ce avem mai bun…Pe Chiricheș…ca în Moromeții, pământul…

În timp ce suporterii români așteaptă răbdători, uneori câte cinci-șase ani, pentru „a se construi o echipă”, în momentul în care o astfel de grupare se încheagă și începe să pună probleme, speranțele se năruie odată cu știrile care anunță „interesul” echipelor din Vestul și mai nou, din Estul Europei, pentru a lua cei mai buni fotbaliști români.

În cazul Stelei de astăzi, construcția a durat aproape șase ani de zile, persistând, cel puțin în cazul meu, senzația că în clipa de față există cel mai valoros lot de jucători pe care această echipă l-a avut după comunism. Practic vorbim de echipa cu cel mai ridicat potențial pentru a face o performanță europeană notabilă. Chiricheș, Tătărușanu, Bourceanu, Pintilii, Szukala, Tănase, Latovlevici și Chipciu sunt jucători de certă valoare, iar Stanciu, Gardoș, Iancu, Popa, Filip, Mihai Costea și Pârvulescu sunt fotbaliști care au capacitatea de a-i depăși pe primii. Îndrăznesc să o afirm că o astfel de echipă, rodată și întărită în linia de atac, poate învinge și elimina peste doi-trei ani orice adversar din Europa.

Din păcate, în aceste momente ni se vorbește de o nouă infuzie de valoare, iar prețul este renunțarea la cei mai valoroși jucători: Bourceanu și Chiricheș.

(preluat cu permisiunea autorului de aici)