home
22-08-13

Istoria care te obliga

Rămân la părerea că Steaua este o echipă mai puternică decât Legia Varsovia şi că îşi păstrează şanse reale de calificare. În această seară steliştii au întâlnit un adversar determinat, excelent aşezat pe teren şi, foarte important, mai odihnit.

În ciuda faptului că polonezii au controlat, cu autoritate îndrăznesc să scriu, vreo douăzeci de minute din acest joc, nu am fost impresionat de această echipă. Să nu uităm faptul că titularii campioanei Poloniei au fost odihniţi în meciul de cupă, în timp ce jucătorii noştri au avut meciuri tari, adică cu o încărcătură psihică deosebită, cu Dinamo şi CFR Cluj.

Steaua a dominat timp de şaptezeci de minute această partidă, şi-a creat ocazii imense de gol, dar ghinionul şi impreciziile jucatorilor noştri au făcut ca golul marcat de Piovaccari să fie unica reuşită. Antrenorul Legiei l-a citit excelent pe antrenorul nostru, aşezându-şi jucătorii pe trei linii în propria jumătate de teren pe atacurile poziţionale steliste şi contraatacând cu patru şi chiar cinci jucători, mai ales după ce roş-albaştrii au deschis scorul.

Nu vreau să mă las păcălit de ocaziile lor de gol, dar admit că au fost mari - ale oaspeţilor - deoarece au venit pe fondul căderii fizice a Stelei. Mai importantă mi s-a părut reacţia echipei adverse după marcarea golului nostru, faptul că au intrat în joc şi că au reuşit să-l controleze, aici forţa echipei oaspete fiind vizibilă. De cealaltă parte, în tabara noastră s-a vazut absenţa lui Chiriches, iar evoluţiile lui Popa şi Latovlevici nu au fost dintre cele mai bune.

Consider că Steaua a dorit să rezolve problema calificării înca din meciul tur şi de aceea, unii jucători au vrut să dea totul pe teren. Din nefericire pentru noi, jocul oaspeţilor a fost bine organizat şi pe fondul îndârjirii acestora a venit golul egalizator, unul care le-a tăiat aripile romanilor. A fost nevoie de reacţia fantastică a căpitanului Bourceanu şi de ocazia-i de gol fantastică pentru ca echipa să poată reintra în joc.

Se vede clar faptul că steliştii nu au experienţa pentru a aborda o astfel de partidă şi norocul lor, dar şi al nostru, că polonezii nu ne-au bătut. Până la meciul retur mai sunt suficient de multe zile pentru a fi analizate şi remediate erorile, acesta fiind un bun prilej pentru Reghe şi pentru baieţii lui de a simţi şi învăţa ce înseamnă să ai traditie şi istorie şi să le transpui apăsarea în perioada de pregătire a unui meci de calificare în grupele Champions League. Dacă Steaua nu se va califica, va fi din vina ei deoarece polonezii nu sunt periculoşi atunci când sunt nevoiţi să atace poziţional, iar în manşa retur vor fi nevoiţi s-o facă deoarece e greu de crezut că vor juca la 0-0 şi e greu de crezut că Steaua nu va marca măcar un singur gol.

Il Soldatino

(articol preluat cu permisiunea autorului de aici )

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

Tricouri "Mihai Nesu Foundation", pentru ajutarea copiilor cu dezabilitati

Tricourile Mihai Nesu FoundationÎncepând cu luna martie 2013, magazinul online www.ghetefotbalonline.ro, firmă importatoare de ghete de fotbal pentru profesioniști, amatori și copii, oferă șansa românilor din țară și str�

[FORUM FCS] Dinamo Tbilisi - Steaua 0-2 (0-0)

Reghecampf: <i>"Dinamo este o echipÃ

wallpapers

- lm-a