home
11-05-13

Vaporeanul galben in marea neagra

E poate singura pata de culoare din marea de tricouri negre. Baietii cu tatuaje la vedere si sepci cadrilate isi dau ghionturi si il indica. Un bulgare galben parasutat dintr-o alta dimensiune intr-o peluza care isi canta derby-ul. Parca e desenat de Jim Henson, dar e linistit in pielea lui. Singura problema e cataracta care il chinuie. Nu mai vede pana la poarta cealalta si Steaua ataca acolo in prima repriza. Fumigenele si fumul de la torte il lovesc si mai rau, dar inca se distinge bine: o minge mitoasa, cu un tricou Selecao si ghete puma asortate. Isi duce palmele calus deasupra ochilor parca ar tine un binoclu invizibil. Nu il prea ajuta, dar ii mai impartasim noi din ce se intampla ca sa vada cu ochii mintii.

Pauza ii aduce si bucuria, in repriza a doua o sa vada atacurile. Atunci ne spune ca e vaporean de la Braila si ca a venit special pentru meci. Mai vine si cu Brasovul cand se vor da medaliile de campioni. N-a lipsit niciodata. Stie ca ii batem rau pe Dinamo, si rade ca un copil la scandarile deocheate. Ne spune ca a vazut multe stadioane din lume gratie meseriei, si cu un aer cunoscator spune ca Arena ii place.

-Il mai injurati pe Becali? zice el dintr-o data.
-Ce-are una cu alta? ii zic eu.
-Ar trebui sa fie pace, sa vina aici sa mancam o friptura de miel sa bem un sprit, asa ca dupa un meci in care i-am omorat pe Dinamo.

Nu am puterea sa-i raspund,raman blocat. Replica ma duce direct la o imagine ascunsa undeva intr-o memorie alb-negru, cu nasi-miu care lucra la Antefrig si adusese in palton niste fripturi , cu un unchi venit tocmai de la Suceava sa vada meciul cu sticlele de trascau in buzunarele lungi comuniste, cu tata razand, in vechiul stadion la un cuplaj interminabil.

-N-avem cu cine ii spun eu, cine avand un milion de conotatii.

-E calare pe Maibach, face circ,se lamenteaza frati-miu, in timp ce tobele si cantecele izbucnesc ca sa alunge clipele care ne despart de iesirea din stadion.
-Poate e calare pe masina, ca-l musca cainii de cur, viseaza un altul dupa care incepem sa cantam.

Cand prizonieratul de galerie oaspete se termina, ne saluta cordial, ne strange mainile cu lopetile lui de marinar, si ne lasa din nou sa ne confundam, tricouri inchise in noaptea la fel de intunecata. Un moment rupt de realitate intr-un derby normal, o amintire vie care a trecut peste timp. Oare prezenta noastra i-a dat energie, l-a incarcat? Mie mi s-a parut cel mai tonic si atipic specimen pe care l-am vazut in ultimul timp, in locul unde cinci mii de caractere si destine se inlantuie 90 de minute cu un singur scop comun.

Dupa o zi perfecta parca nici nu mai conteaza, sunt punti peste timp, sunt legaturi atipice, motive de reflectie, in timp ce astepti sa termini un derby in triumf, privind de la etajul 2 al Mall Arena un sarpe lung si negru care se scurge spre sina de tramvai, cu un singur punct galben in mijlocul lui.

Alex (Keluboss)


FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

Tricouri "Mihai Nesu Foundation", pentru ajutarea copiilor cu dezabilitati

Tricourile Mihai Nesu FoundationÎncepând cu luna martie 2013, magazinul online www.ghetefotbalonline.ro, firmă importatoare de ghete de fotbal pentru profesioniști, amatori și copii, oferă șansa românilor din țară și str�

Suporterii Stelei merită mai mult decât un campionat!

I. A fost sau n-a fost…? Înainte și după meciul din Giulești, presa, cluburile (jucători, patroni, manageri, etc.), dezbăteau cel mai “aprig” subiect al momentului: este sau nu Rap