10-03-13

Reality check

Bun, ne-am râs, ne-am glumit, ne-am umflat artificial muşchii, am evadat – acum hai să revenim la realitate.

Steaua lui Becali, MM, Regheton a câştigat cu 1-0 meciul-tur disputat în Europa League împotriva lui Chelsea Londra, o epavă de echipă. Deci:

Primo: Chelsea e o echipă slabă pe fond, aflată, aşa slabă cum e, şi într-o formă proastă şi într-o situaţiede criză.

Secundo: Aşa oricum slabi şi aflaţi în formă proastă şi într-o situaţie tensionată, au mai şi tratat meciul cu dezinteres, ca pe unul amical – nu-i interesează nici competiţia (pe fond considerând o ruşine şi o corvadă numai că sunt obligaţi s-o joace), fiind cu gândul la ale lor, şi nu-i interesează nici Steaua în particular.

Cam ăsta e contextul real – adevăratele premise la care trebuie să ne raportăm. Nişte slabi, întâmplător ajunşi cîştigători ChL, aflaţi în criză şi absolut dezinteresaţi de meci, în faţa cărora, datorită unei uriaşe sforţări de energii am repurtat o victorie (lăudabilă şi meritorie, judecată izolat, dar oricum nu la dimensiunile astea obeze), deocamdată fără nicio valoare, într-o competiţie uşa-din-dos a continentului. Nu „victorie istorică”, nu „triumf epocal”, nu „izbândă glorioasă”.

Isteria asta encomiastică trădează, şi ea, atât o mentalitate periferică, minoritară, cât şi o atât de mare lipsă de aderenţă la realitate, încât transformă reacţiile în mărci psiho-comportamentale fidele.

Ca şi rrapizii, care transformă o bară în motiv de sărbătoarea seculară, pentru că, în afară de acel minor simbol, nu au la ce altceva să se raporteze (şi sunt obligaţi să-şi redimensioneze aşteptările şi anvergura), aşa şi aşa-zişii stelişti care au ieşit pe străzi aclamând Dumnezeu ştie ce, şi-au redimensionat aşteptările – de la performanţă adevărată (adică prezenţe constante în grupele ChL şi ieşiri de acolo după prestaţii bune), la bacşişuri aruncate pe jos de un destin care are un bizar simţ al umorului. Unde-i performanţa aia mare, că io n-o văd? Sau o să ajungem să aclamăm şi când o să scadă întreţinerea de 7 milioane la 5 milioane jumate pe decembrie, sau litrul de motorină de la 6 la 5 ron?

Meciul cu West Ham, spre exemplu, a fost unul net mai greu decât cel cu Chelsea – o echipă motivată, tot de mijlocul-superior al clasamentului (adică de aceiaşi valoare), dar care îşi juca meciul cu cuţitul între dinţi. Atunci nu-mi amintesc să fi ieşit careva pe străzi – după calificare –, deşi situaţiile sunt cel puţin comparabile ...

Azi, Chelsea este pe locul 4, la 2 puncte de locul 3, la 7 puncte de locul 2, la 19 puncte de primul loc. Are un sezon dezastruos şi se luptă pentru un loc de Champions League, acesta fiind principalul obiectiv. Mai mult, antrenorul va pleca, vestiarul e tensionat, nu se ştie ce se va întâmpla, suporterii nu susţin echipa.

Anul trecut, când a devenit cea mai meschină şi, probabil, nemeritată câştigătoare a ChL, „Regina Europei” a terminat campionatul pe locul 6. Asta e adevărata ei valoare – locurile 4-6 în Anglia. Şi nu mai revin la modul în care au tratat competiţia şi meciul-tur cu Steaua, ca să ne dăm seama – dacă avem un minim bun-simţ, şi dacă ştim cine suntem – cât de istorică sau neistorică e această victorie, şi unde a fost obţinută.

Deci, mai uşor cu vrăjeli de gen „Regina Europei” referitor la o echipă care nu e nici în primele 20 din lume. Sau o dăm iar pe ţigăneşte, ca rrapizii, care tot prezentau niste clasamente dubioase în care erau pe locul 7 în lume?

Se consolidează din ce în ce mai pregnant un univers paralel – hrănit din perfuzii cu iluzii şi din lapte cu praf de somnifer.

Altfel, o eventuală calificare, în meciul retur, ar însemna încă o lopată de pământ pe mormântul unui club glorios care, azi, face din când impresia de bine, ca să poată face mereu certitudinea de rău.

Filip Pindean