09-03-13

Un stadion prea mic pentru o iubire atât de mare

Priveam joi seară către suporterii englezi. Tăcuți, liniștiți, nemișcați. Din locul unde eram aveam senzația că privesc către niște statuete din plastic. Îngâmfare? Posibil, la urma urmelor, pentru ei, noi suntem mai degrabă spectacolul, adică sălbăticia, Transilvania cu simplistul Dracula, țiganii, necunoscutul. Înțelepciune? Cu siguranță, ar fi fost o prostie imensă să te apuci să scandezi în acel vulcan roș albastru.

Suporterii români au fost fantastici. „Sunt fericit”, această melodie banală sună extraordinar atunci când este cântată în tandem de suporterii – unicii SUSȚINĂTORI constanți care merg pe stadion – din Sud și din Nord.

Despre public

Publicul român a fost la înălțime. Mă îndoiesc sincer, că mai găsești unul atât de generos în Europa, așa cum întâlnești la partidele Stelei. E o dorință de respect, o nevoie de apreciere adică acele elemente pe care noi românii am fost incapabili să le obținem prin management și administrație în ultimii douăzeci de ani și pe care le căutăm a le obține prin fotbal. Englezii nu au aceste porniri, ei își permit luxul de a ieși cu imaginea șifonată în lume cu celebrii hooligans pentru că în mod automat pot arăta lumii și cealaltă față a mediului social: organizare, management și civilizația de pe propriile stadioane.

Am mai mers la meciurile roș albaștrilor dar nu am mai trăit nici unul la aceeași intensitate. Joi seară am realizat ce înseamnă expresia „al 12 lea jucător” transpusă în practică. Aveam senzația că întregul stadion respiră în ritmul paselor și cel al intervențiilor steliștilor. Aplauzele călduroase, bucuria exprimată zgomotos la deposedările realizate de către roș albaștri, vuietul tribunelor, toate acestea te influențează, e ca un drog. Spre final, când oaspeții încercau să se apropie de poarta lui Tătărușanu întregul stadion a început să huiduie. Era o reacție mai degrabă de influențare și nu una necivilizată, ca un ritual. Pe măsură ce posesia albaștrilor londonezi se prelungea, nivelul decibelilor creștea progresiv încât, la un moment dar aveam senzația că un doctor stomatolog îmi efectuează o intervenție cu o freză stomatologică. Atunci mi-am dat seama că Steaua nu avea cum să fie egalată. Condiția fizică a jucătorilor și sprijinul suporterilor erau obstacole de netrecut.

Despre mentalitatea suporterului român

Brusc, aproape toți românii au devenit steliști. Mai rău, apar microbiști care nu au habar cât durează un meci de fotbal și cine a fost Ștefan Iovan sau Titus Ozon. Între un dinamovist care admite sincer (și onest, zic eu) faptul că nu poate să țină cu Steaua și un chibiț care se trezește să sune la vreun post de radio pentru a-și urla bucuria și stelismul de-o zi, primul mi se pare adorabil, demn de respectat. Joi seara spre vineri dimineața, în drum spre Iași am ascultat emisiunea de la „Radio ZU”. Gestul a fost frumos, la urma urmelor exista o bucurie sinceră și nu doar dorința de „lipire de numele și imaginea Stelei”. Cu toate acestea, în ciuda intervențiilor emoționante ale românilor (Canada, New Mexico, Germania, Norvegia, Suedia, Anglia, Australia) mi-am dat seama cât de vulnerabili suntem: oameni nevoiți să plece din această țară, nu pentru a trăi mai bine ci pentru A TRĂI și a fi RESPECTAȚI în acord cu nivelul intelectual și profesionalismul acestora, își manifestau bucuria și patriotismul pentru un mediu social care-i determinase să plece din propria țară pentru a-și găsi un loc printre străini. Și asta doar în urma unei victorii la un meci de fotbal….În Anglia nu s-ar întâmpla așa ceva, suporterii lui United nu ar telefona pentru a râde de cei ai lui Chelsea și nici pentru a-și manifesta respectul în urma unei astfel de victorii și nici nu ar fi existat intervenții din New York sau din Cuba. Momentul culminant a fost atunci când s-a difuzat imnul național.

Câteva cuvinte despre stadion

Stadionul Național este o bijuterie. Este locul unde orice suporter român se poate simți european. Am fost pe multe stadioane ale Europei, dar nu atât de frumoase. Mai mult, îmi aduc aminte acum cu amuzament că mă temeam înaintea meciului să nu fi prins un loc de unde să am o vedere mai puțin cuprinzătoare și clară. Imediat ce m-am așezat am realizat un aspect extraordinar: oriunde te-ai afla, meciul se poate vedea în condiții optime.

Considerații tactice și analiza subiectivă a suporterului

Pentru amatori meciul nu a fost spectaculos. În realitate, partida s-a jucat la alte niveluri: angajament, efortul depus și așezarea jucătorilor în dispozitive pe ambele faze de joc. Steaua a făcut un meci mare „în teren” dar partida a fost oarecum pusă în umbră tocmai pentru că au lipsit realizările extraordinare, fazele spectaculoase sau șuturile la poartă. Reghe a jucat la ruletă sau mai degrabă a pariat, aruncând cu grijă și foarte calculat toate atuu-rile și a scos maximum din ce putea realiza. Jucătorii noștri au fost preocupați mai degrabă să nu primească gol și calculele au ieșit așa cum și-au dorit. Mai mult, la scorul de 0-0 inclusiv oaspeții stăteau la cutiuță deoarece, așa cum credeam și cum cred și acum, s-au temut. Abia în momentul în care Rusescu le-a băgat mingea-n ațe, au încercat să iasă la joc. Chipciu și Tănase nu au fost cei mai buni, așa cum ne-au obișnuit dar – să fim serioși – câte meciuri de acest gen au mai jucat roș albaștrii? Și de unde provin cei mai mulți dintre steliști? A citi numele echipelor de unde au venit la Steaua, poate fi sinonim cu a citi „Mersul trenurilor”, pentru că echipele ar putea avea lejer nume de gări.

Szukala, Chiricheș, Latovlevici și Tătărușanu au fost, de departe, cei mai buni jucători de pe teren, urmați la mică distanță de Râpă și Pintilii. Spre sfârșitul partidei, un domn care venise la meci însoțit probabil de fiul său, mi-a arătat iconița pe care o strângea în mână. S-a manifestat echilibrat pe tot parcursul partidei dar, spre final, emoțiile l-au copleșit: se bucura ca un copil, mi-a strâns mâna de bucurie…Un copil în vârstă de vreo 55-60 de ani….

Arbitrul partidei a tras cât a putut cu oaspeții ciupind în momentele cheie. Nu l-a eliminat pe apărătorul oaspeților deși ținerea s-a produs într-o situație iminentă de gol și – mai grav – în faza ce a precedat cea mai mare ocazie de gol a englezilor, nu a acordat lovitură liberă pentru steliști deși piciorul ridicat de către un fotbalist advers era mai aproape de creștetul capului său decât de barba proprie.

Despre dubla manșă

Acum vine returul. Steaua nu este favorită, dar nu a fost nici cu Ajax și a răsturnat toate pronosticurile. Un gol marcat în deplasare și o atitudine combativă ar putea să-i aducă echipei noastre un succes de răsunet: eliminarea câștigătoarei Champions League. Îndrăznesc s-o afirm că Reghecampf este antrenorul momentului în Europa. Cu o echipă fără un atacant veritabil, o copie aproximativă est europeană a Barcelonei, a scos maximum dintr-o primă confruntare cu echipa campioană a Europei și a lumii. Aceasta după ce a eliminat campioana Olandei Ajax Amsterdam!!! Trist este faptul că pe spatele profesionalismului și calității muncii antrenorului nostru trăiesc acum mulți alții: nepricepuți și obedienți, unii papă bani, alții petrec la televizor făcându-și reclamă pe spatele muncii unui om capabil. Mai rău, creditorul Becali devine investitorul Gigi. Echipa care se autofinanțează și creditorul investitor…Sună a titlu de film. În realitate Reghe are o mare problemă și alături de el, toți steliștii: echipa a obținut o victorie chinuită aruncând în joc toate resursele disponibile în timp ce englezilor le rămâne șansa de a proceda la fel acasă, în fața propriului public. Mai grav este că, așa cum evidențiam mai sus, Steaua nu deține jucători de clasă în atac – alooooo, unde sunt INVESTIȚIILE? – în timp ce la englezi există jucători de clasă mondială. Rămâne să vedem dacă antrenorul român va identifica o soluție minune sau dacă nu cumva jucătorii noștri sunt mai mari decât ne imaginăm noi în aceste momente.