29-08-12
Cum împrumută Steaua "ne-a"În timp ce în Occident cluburile importante sunt transparente, funcţionează ca societăţi comerciale cu acţionari la vedere, unele fiind chiar listate la bursă, în România se practică o metodă originală. Mulţi dintre conducătorii celor mai importante echipe din Liga lui Mitică nu apar în acţionariate, conduc prin interpuşi, iar banii daţi clubului sunt cu titlu de împrumut. La mijloc este doar o şmecherie.Astfel, aşa-zişii finanţatori au posibilitatea de a falimenta oricând echipele cerând să li se restituie sumele pe care le-au oferit cu împrumut. Prin această metodă patronii pot scăpa în orice moment şi de problemele cu Fiscul. Echipele din Liga lui Mitică sunt controlate prin relaţii de familie, îndatorarea membrilor Consiliilor de Administraţie, împrumuturi date în nume personal ori prin companii cu sediul în ţări cu regim fiscal mai permisiv. Spre deosebire de România, în Occident cluburile importante funcţionează ca societăţi comerciale, iar altele sunt listate la bursă şi se supun aceloraşi reguli fiscale severe precum alte companii de nivelul McDonald's sau Facebook. De ce au ales românii să fie originali şi în acest domeniu? "Gigi Becali sau George Copos, dacă ne referim numai la ei, sunt patroni doar în conştiinţa colectivă a microbiştilor pentru că ei, de fapt, nu au acţiuni la club. Ei deţin clubul prin interpuşi. În cazul Stelei, vorbim de nişte interpuşi care, la rândul lor, sunt datori sume importante de bani personal lui Gigi Becali", ne-a precizat un analist financiar care a dorit să-şi păstreze anonimatul, dar care a fost de acord să ne decripteze modul de finanţare a echipelor din fotbalul autohton. Cum să controlezi acţionarii În ultima declaraţie de avere, Gigi Becali susţine că a împrumutat clubul Steaua cu 62.335.000 de lei, adică aproximativ 14,1 milioane de euro. Numai că, potrivit aceluiaşi document, Becali l-a împrumutat şi pe Geambazi Vasile cu 18 milioane de euro. Geambazi Vasile deţine 37% din Fotbal Club Steaua SA. La echipă mai sunt acţionari: Constantin Geambazi cu 56%, Marius Ianuli cu 3% şi Bădescu Tomaiada cu 4%. În acte, Becali nu are nici o calitate la Steaua, dar controlează clubul prin faptul că l-a împrumutat pe unul dintre acţionari (Vasile), are legături de rudenie cu altul (Constantin cumnatul său) şi de prietenie (Ianuli, zis Mache). În acest context, nu este de mirare că aceştia trei - care deţin pachetul majoritar de acţiuni la Steaua - decid mereu să obţină finanţare pentru club împrumutându-se numai de la Gigi Becali, deşi - teoretic - s-ar fi putut orienta spre oricare alt investitor dispus să finanţeze clubul. Un motiv pentru care conducătorii echipelor de fotbal nu vor să apară în actele cluburilor îl reprezintă dorinţa de a-şi pune investiţiile la adăpost în cazul unui eventual sechestru asigurător decis de vreo instanţă (de altfel, aproape toţi au fost implicaţi în diverse litigii care s-au soluţionat în instanţă, unele chiar cu condamnări). Sumele de bani împrumutate, volatile Nici George Copos nu apare printre acţionarii de la Fotbal Club Rapid SA, care este deţinut de Fotbal Club Rapid Bucureşti cu 51,9% şi Megapearl Limited cu 48% din acţiuni. Această din urmă companie are sediul la Nicosia, în Cipru, şi despre ea se spune că ar fi controlată de Copos. Aceste suspiciuni sunt întărite de faptul că Ana Hoding este deţinută în proporţie de 98,75% de Megapearl, în timp ce Alexandra Copos (fiica lui George, adesea prezentată drept viitoarea conducătoare a clubului) deţine doar 1%. Ziarele de sport, care citau rapoarte ale Comitetului Executiv al FRF, susţineau - în 2010 - că Rapid îi datorează 21 de milioane de euro lui George Copos. În acelaşi timp, Jean Valvis - care şi-a exprimat, la un moment dat, intenţia de a investi la clubul aşa-zis feroviar - vorbea de o sumă mai mică pe care Rapid i-o datorează lui Copos: 6 milioane de euro. „Lucrurile sunt simple. Copos (şi Taher) n-au făcut decât să împrumute Rapidul. Nu este corect să ceară 13 milioane de euro doar pentru că atât au investit ei prost", dezvăluia Valvis pentru ProSport. "De ce apelează clubul la Copos şi nu la instituţii de finanţare? Pentru bănci, Copos este mai solvabil decât clubul. Banca ştie că în cazul în care clubul intră în faliment îşi va recupera foarte greu banii (e necesară vânzarea activelor - jucători, palmares, emblemă etc.) şi de aceea nu vor să împrumute cluburile. În schimb, băncile sunt dispuse să-l împrumute pe Copos (acesta a recunoscut, de altfel, că s-a împrumutat la bănci pentru Rapid, n.red.), care are câştiguri din dividende, deţine imobile, diverse afaceri etc", spune analistul financiar. Garanţiile, reprezentate de fotbalişti Întrebarea este dacă acestor aşa-zişi conducători nu le este teamă că vor putea pierde banii împrumutaţi, în condiţiile în care ei nu apar în acţionariatul cluburilor. „Aceste împrumuturi personale mai ascund şi nişte garanţii. Adică, tu, acţionarul din documentele oficiale, deţii acţiuni la club. Dar, pe de altă parte, tot tu, acţionarul, îţi recunoşti o datorie bănească faţă de mine, cel care dau banii. Aceste împrumuturi sunt nişte înscrisuri sub semnătură privată şi de obicei cei care împrumută nu percep dobânzi." Această practică nu este atât una ilegală, cât mai degrabă este o formă de organizare care nu ţine de modernitate. Scandări de genul «Afară cu Gigi din Ghencea!» sunt utopii. Dacă în contractul de împrumut se menţionează că Becali îşi poate cere oricând înapoi banii împrumutaţi, iar acţionarii nu găsesc surse de finanţare imediate, Steaua poate fi executată silit în favoarea lui Becali: urmează falimentul, lichidarea, adică vânzarea imediată a jucătorilor. În acest moment, potrivit site-ului transfermarkt.co.uk, valoarea titularilor de la Steaua se situează în jurul a 17 milioane de euro, cu 3 milioane mai mult decât datoria pe care clubul o are faţă de Becali. Problema este că nu s-ar găsi oferte concrete pentru mai mult de doi sau trei dintre ei. În cazul Rapidului, acelaşi portal de analiză şi statistică spune că valoarea celor mai buni fotbalişti este de 15 milioane de euro. Un sat fără câini Un alt pericol: în momentul în care clubul primeşte bani în urma unui transfer sau a drepturilor tv, finanţatorii pot spune: „Toţi banii îi încasez eu în cuantumul împrumuturilor". "Împrumuturile ca mod de finanţare sunt foarte flexibile. E greu de crezut că membrii Consiliului de Administraţie ar putea să refuze o eventuală cerere a finanţatorilor de a li se înapoia banii, chiar şi dacă acest lucru s-ar face în detrimentul plăţilor salariale. Toţi investitorii spun că doar au băgat bani şi nu au scos. Când vezi însă scandalurile legate de evaziune fiscală, venituri nedeclarate de la transferuri de jucători, lucrurile par să nu stea chiar aşa. În sensul că mai şi câştigă bani pe care, posibil, nu îi declară", ne explică specialistul. Acest punct de vedere este consolidat de un alt aspect. Marile cluburi din Capitală, Steaua, Dinamo şi Rapid, au raportat, în bilanţul pe 2010, pierderi de un leu. Steaua a avut o cifră de afaceri de aproximativ 41 milioane de euro, Rapid - 13 milioane euro şi Dinamo de 40 milioane euro. "Fotbalul românesc este un sat fără câini, atunci când vine vorba de fiscalizare", concluzionează analistul. Am vrut să obţinem puncte de vedere legate de modul de finanţare al cluburilor, dar nici Gigi Becali, nici George Copos, nu au răspuns la telefon, în ciuda încercărilor noastre repetate de a-i contacta. „Toţi acţionarii au împrumutat clubul Dinamo" Situaţia la Dinamo este şi mai complicată. Potrivit Registrului Comerţului, Dinamo 1948 SA îi are ca acţionari pe Nicolae Badea cu 29,6%, Cristian Borcea 29,6% (acesta din urmă şi-a vândut de puţin timp acţiunile către Ionuţ Negoiţă) şi Săvulescu Emil cu 29,6%. Aparent, lucrurile par mai transparente decât la Steaua sau la Rapid, iar acţionarii ar fi trebuit să-şi recupereze banii din profitul clubului. Doar că moda împrumuturilor face legea şi la acest club. "Toţi acţionarii avem bani împrumutaţi la club şi cred că o să trebuiască să aşteptăm 15, 20 de ani să-i recuperăm", zice Vasile Turcu. De altfel, Turcu a ieşit de curând din acţionariatul echipei şi le-a cerut celorlalţi acţionari să-i dea înapoi banii cu care a împrumutat clubul Dinamo. Sau banii pe acţiuni... nu este foarte clar. Cert este că, pentru a-şi recupera banii, Turcu a deschis proces pentru executarea silită a unora dintre acţionari. De ce investeşte Audi la Bayern Dacă echipele din România sunt considerate insolvabile de către bănci, fiind nevoite să se împrumute de la persoane fizice, în Vest mari companii investesc în mod transparent în fotbal. În 2011, concernul auto Audi a anunţat achiziţionarea a 9% din acţiunile clubului Bayern München pentru 90 milioane de euro. La acelaşi club, Adidas a mai cumpărat acţiuni de 77 milioane de euro în 2002. În Spania, Real Madrid, Barcelona sau Athletic Bilbao funcţionează ca asociaţii. Cluburile aparţin suporterilor (în cazul echipei Real, spre exemplu, aşa-numiţilor socios, în număr de 60.000), care îl aleg pe preşedintele clubului (dintre mai mulţi candidaţi care promit transferuri, strategii de marketing şi financiare etc. pentru a fi aleşi). La Borussia Dortmund oricine poate cumpăra acţiuni din pachetul de 81% aflate „la liber" pe bursă. În Italia, Inter Milano este deţinut de Massimo Moratti, iar AC Milan de Silvio Berlusconi. Datele financiare despre Juventus Torino sunt disponibile chiar pe site-ul clubului, iar Exor - un grup de investiţii controlat de Giovanni Agnelli - deţine 63% din acţiuni. Manchester United a fost cumpărat pe bursă de americanul Malcom Glazer pentru o sumă de aproape un miliard de euro. Un alt american, John T. Wery, a devenit în 2011 cel mai important investitor de la FC Liverpool prin compania Fenway Sports Group. Starul NBA Le Bron James de la Miami Heat a anunţat că a cumpărat acţiuni la Liverpool. 17 milioane euro este valoarea celor mai buni jucători de la Steaua, potrivit transfermarkt. 14,1 milioane euro îi datorează clubul Steaua lui Gigi Becali. Petre Bădică România Liberă Sunt un baiat destept care face o afacere Steaua - de la MApN, la Becali (1) Steaua - de la MApN, la Becali (2) Steaua - de la MApN, la Becali (3) Steaua - de la MApN, la Becali (4) Steaua - de la MApN, la Becali (5) Steaua - de la MApN, la Becali (6) Steaua - de la MApN, la Becali (7) Steaua - de la MApN, la Becali (8) Steaua - de la MApN, la Becali (9) Steaua - de la MApN, la Becali (10) Steaua - de la MApN, la Becali (11) Steaua - de la MApN, la Becali (12) Steaua - de la MApN, la Becali (13) Steaua - de la MApN, la Becali (14) Steaua - de la MApN, la Becali (15) Steaua - de la MApN, la Becali (16) FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
Un junior stelist are tumoare pe creierDenis Penciu (18 ani) era, pînă acum o lună, un puşti care iubea fotbalul mai mult ca orice pe lume şi îşi trăia visul: juca pentru echipa sa favorită, Steaua. Clubul a decis, în urmă cu unCum împrumută Steaua "ne-a"În timp ce în Occident cluburile importante sunt transparente, funcţionează ca societăţi comerciale cu acţionari la vedere, unele fiind chiar listate la bursă, în România se practică o metoSteaua-Otelul, 2-1- OMbunSteaua-Otelul, atmosfera- OMbun |
Tupac Amaru 29.08.2012@11:43
Aceste gunoaie sunt mana in mana cu evazionistii (pe de o parte) si politicienii (pe de alta parte).
Asa ca...jeeet!
Adrian 29.08.2012@11:54
becalii nu e un om de afaceri. El e tepar. A dat tepe si tunuri, a si furat, asa si-a facut averea. A ajuns destul de repede sus dar asa cum a ajuns sus repede, poate ajunge jos la fel de repede. Si cand asta se va intampla, Steaua se va duce dracului, poate chiar va disparea.
becalii nu stie sa administreze o afacere. De aceea toate afacerile lui au dat faliment. Steaua e inca sus pentru ca e o marca foarte puternica si pentru ca fotbalul romanesc e in acelasi timp si foarte slab, si foarte murdar. Momentan Steaua e singura lui sursa de cash, bani gheata. Altele nu are. Pamanturile lui nu produc bani. Mai mult, pamanturile si proprietatile acelea ii produc pierderi, ca el trebuie sa plateasca impozite, sa le intretina. De aia nu vrea sa plece de la Steaua, o sursa sigura si stabila(cel putin momentan)de cash.
Va voi prezenta acum 2 posibilitati prin care becalii va pleca de la Steaua.
1. Prima e cea mai proasta pentru club.
becalii e prost. Nu stie sa faca afaceri. Asa cum a dat tepe, poate sa si ia. Poate sa o ia de la stat, de la alti bijnitari, etc. In momentul in care va lua o teapa destul de mare si va ajunge repede jos, tot ceea ce depinde de el va fi tras dupa el. Steaua va ajunge mai rau ca Universitatea Craiova sau Timisoara.
Nu va mai putea sa plateasca jucatorii, chiria, nici macar taxa de inscriere in campionat. Steaua va fi falimentata, va fi bagata in pamant, dead and buried.
Sansele ca echipa sa mai renasca vor fi minime. In cel mai bun caz niste oameni potenti financiar, care au pasiuni ros-albastre, vor infiinta o echipa in ultima Liga. Palmaresul si istoria, insa, ar putea fi pierdute pentru totdeauna. Si atunci...
2. A doua varianta inseamna transformarea clubului din sursa de cash in gaura neagra pentru bani. Si asta se poate face doar prin abandonarea echipei de catre suporteri.
Neprezentarea la stadion inseamna 0 bani din bilete. In timp asta va duce si la bani mai putini din marketing, publicitate, sponsori, etc. O echipa fara fani nu are cum sa fie atractiva pentru acele companii mari care vor sa-si faca reclama. Nu ca s-ar inghesui multe companii importante sa-si puna numele pe tricoul Stelei.
In momentul in care creditorul va vedea ca echipa incepe sa ii manance bani, va face tot ce ii sta in putinta sa scoata cat mai multi bani din ea.
Va vinde probabil multi jucatori. Si in cele din urma va vinde si echipa.
Va fi greu la inceput dar echipa va supravietui.
Totul depinde de suporteri. Pericolul e real si distrugerea Stelei e cat se poate de posibila, chiar daca unii vor sa se minta ca nu e asa.
SuperstaR18 29.08.2012@12:44
AndyQ 29.08.2012@14:04
Din cauza unei astfel de mentalitari avem o tara care e cu ani lumina in urma unor state care au iesit din comunism in acelasi timp cu noi. Daca fata de bulgari sau unguri n-am avea asa mare teren de recuperat (desi la cum se misca lucrurile, vorbim de o prapastie), fata de polonezi sau cehi suntem atat de departe incat, daca cei din urma ar sta pe loc... tot nu i-am ajunge. Suna paradoxal, dar asa stau treburile pe la noi.
Ei! tot haosul asta din tara se reflecta in absolut orice activitate ne-ar veni in minte, mai ales in sport.
Somnul ratiunii naste monstrii - Descartes
ebonyc 29.08.2012@14:13
Am mai spus si eu ca ori e lasat in fundul gol cat mai repede si putem redresa situatia in care si-ar lua talpasita ori Steaua va intra in faliment si va fi infinit mai greu redresarea, daca nu imposibil.
Ivanski 29.08.2012@14:52
@Adrian
Cazul 2 ar fii ideal, dar prostime se gaseste.
In acest caz propun varianta 3 : PROTEST ! Daca la inceput poate vom fii mai putini, si va fii dezamagitor, in timp, cu un efort sustinut, vom atrage oameni dornici sa cunoasca secretele ascunse de dupa 1998 de la Steaua.
mariusmihet 29.08.2012@20:53
@andyq
Somnul ratiunii naste monstrii a spus GOYA....
Adrian 29.08.2012@21:50
Nu sunt interesati. Asta sau sunt prea prosti ca sa inteleaga lucrurile serioase.
Daca era un articol cu incidente, sigur avea cel putin 3000 de vizualizari si 500 de comentarii.
Daca era cu spectacolul facut de cioban, avea cel putin 10000 de vizualizari si mii de comentarii, toate cu ).
Pe mine nu ma mai surprinde ca BACul a devenit "mai greu". Pe voi?
Ivanski 29.08.2012@22:26
Nici pe mine. Vizualizari: 273 ora - 11:39 - 29august2012
Nici nu ma intreb de ce il urca lumea pe cioban pe "maibac"
punk 29.08.2012@22:35
axl 29.08.2012@22:37
2. A doua varianta inseamna transformarea clubului din sursa de cash in gaura neagra pentru bani. Si asta se poate face doar prin abandonarea echipei de catre suporteri.
Ceea ce este utopic. S-au intamplat cateva meciuri cu prezenta minima atunci cand a ajuns cutitul la os si atat. Lumea a revenit si-o sa tot revina.
Varianta 1 este, pe langa vag generalista, cu multe variabile si prezentata ca si cum ar fi fara echivoc, de evitat, iar varianta 2 este imposibila.
Varianta 3?
Ivanski 29.08.2012@22:43
2. A doua varianta inseamna transformarea clubului din sursa de cash in gaura neagra pentru bani. Si asta se poate face doar prin abandonarea echipei de catre suporteri.
Ceea ce este utopic. S-au intamplat cateva meciuri cu prezenta minima atunci cand a ajuns cutitul la os si atat. Lumea a revenit si-o sa tot revina.
Varianta 1 este, pe langa vag generalista, cu multe variabile si prezentata ca si cum ar fi fara echivoc, de evitat, iar varianta 2 este imposibila.
Varianta 3?
Varianta 3 am propus-o eu mai sus: "Cazul 2 ar fii ideal, dar prostime se gaseste.
In acest caz propun varianta 3 : PROTEST ! Daca la inceput poate vom fii mai putini, si va fii dezamagitor, in timp, cu un efort sustinut, vom atrage oameni dornici sa cunoasca secretele ascunse de dupa 1998 de la Steaua."
AndyQ 30.08.2012@06:29
Eu stiam ca Descartes a zis-o inaintea cu... cu 100 de an.
Marius 30.08.2012@09:07
"Scand%u0103ri de genul �Afara cu Gigi din Ghencea!� sunt utopii. Daca �n contractul de �mprumut se men%u0163ioneaza ca Becali �%u015Fi poate cere oric�nd �napoi banii �mprumuta%u0163i, iar ac%u0163ionarii nu g%u0103sesc surse de finan%u0163are imediate, Steaua poate fi executata silit �n favoarea lui Becali: urmeaza falimentul, lichidarea, adica v�nzarea imediata a juc%u0103torilor."
Actionarii, daca nu ar fi trepadusi becalioti, nu ar trebui sa gaseasca surse de finantare imediat. Daca, prin absurd, aia a lu' geambazi ar vrea sa rupa Steaua de 2gi, ar face-o foarte usor, cu toate datoriile pe care le au la el. Executarea silita a unei societati nu se face batand din palme nici atunci cand toate partile au interesul asta, ba atunci cand actionarii se opun.
Revenind, solutia, daca ea exista, nu sta in mainile fanilor. Solutia este in schimbarea cadrului legislativ si in interzicerea acestor practici, datoriile finantatorilor sa fie transformate in actiuni iar astia sa isi asume deschis rolul asta, cu toate implicatiile lui. Cand se va realiza lucrul asta, multi vor renunta iar cei care se vor incapatana sa ramana vor trebui sa investeasca in adevaratul sens al cuvantului.
mad79 30.08.2012@13:08
Cum sa se reuseasca acest lucru,prin oferirea unei sume mult mai mari decat si-ar putea Becali sa plateasca pe actiuni.
Sau o alta varianta,sa se afle unde isi tine Becali banii si falimentarea acestuia prin firt din cont!
Ronnie 30.08.2012@15:43
Hellooo, aici se vinde un club de fotbal nu o acadica.
Adrian 30.08.2012@16:55
pe langa cele spuse de Adrian ar mai fi o varianta.Cineva cu bani sa poarte negocieri secrete cu Constantin Geambizi pentru preluarea actiunilor majoritare de la Steaua,iar atunci ciobanul ar ramane fara jucarie.
Cum sa se reuseasca acest lucru,prin oferirea unei sume mult mai mari decat si-ar putea Becali sa plateasca pe actiuni.
Sau o alta varianta,sa se afle unde isi tine Becali banii si falimentarea acestuia prin firt din cont!
Asa ceva, din pacate, nu se poate.
Nu se poate pentru ca becalii s-a inconjurat doar de prosti si hoti si lipitori. Astia nu stiu sa faca altceva in afara de a suge de la stapan.
Daca ciobanul era inconjurat de oameni destepti, oameni capabili, atunci treburile ar fi stat total diferit pentru Steaua. Chiar daca ciobanasul e dobitoc, oamenii aia ar fi putut sa tina clubul sus, cu toate vorbele ciobanului.
Din pacate el are langa el doar jeguri. Iar aceste jeguri toata ziua il pupa-n fund. Ei altceva nu stiu sa faca. Il pupa-n fund, ii dau dreptate, baga strambe, etc. Totul doar ca sa le mai dea Gigel unul sau doi euroi in plus. Geambazi nu ar vinde niciodata clubul pentru ca el e un nimeni. E 0. E varza. Chiar daca ar vinde clubul, nu ar strii ce sa faca in continuare.
Oamenii astia chiar sunt prea prosti. Stiu ca lumea nu crede. Multi zic ca doar ciobanul e cu capul. Nu e asa. Tot clanul e murdar si prost.
Vorbim aici de un clan mafiot, nu de niste oameni.
Astia sunt niste paraziti care trebuie distrusi cu foc.
gio_stgloria 30.08.2012@17:44
Cum sa se reuseasca acest lucru,prin oferirea unei sume mult mai mari decat si-ar putea Becali sa plateasca pe actiuni.
Sau o alta varianta,sa se afle unde isi tine Becali banii si falimentarea acestuia prin firt din cont!
E ca te-ai inspirat din filmele cu James Bond ?
red&blue_boy 30.08.2012@21:19
Insa, din pacate, sunt si mai multi carora nu le poti spune asa ceva.
Si zilele astea vorbeam cu cineva si zicea cum pot sa spun de Becali ca nu baga bani? Ca de ce sa nu critice jucatorii si antrenorii, ca doar le da o gramada de bani? De ce sa nu-i schimbe des daca nu castiga fiecare meci?
Nici nu mai ma chinui sa le explic, sa-i conving de ceva care stiu ca nu o sa reusesc...
Eu unul sunt resemnat ca se poate gasi o solutie pentru indepartarea ciobanului. Dat atat timp cat mai licare o mica speranta, ne mai reamintem ca suntem inca in viata.
punk 31.08.2012@01:46
Lucruri stiute de multi dintre cei care mai vad si dincolo de circul mediatic ce inconjoara fotbalul nostru mediocru.
Insa, din pacate, sunt si mai multi carora nu le poti spune asa ceva.
Si zilele astea vorbeam cu cineva si zicea cum pot sa spun de Becali ca nu baga bani? Ca de ce sa nu critice jucatorii si antrenorii, ca doar le da o gramada de bani? De ce sa nu-i schimbe des daca nu castiga fiecare meci?
Nici nu mai ma chinui sa le explic, sa-i conving de ceva care stiu ca nu o sa reusesc...
Eu unul sunt resemnat ca se poate gasi o solutie pentru indepartarea ciobanului. Dat atat timp cat mai licare o mica speranta, ne mai reamintem ca suntem inca in viata.
Prea multi spalati pe creier de TV= becalioti
y-jam 31.08.2012@06:32
MoWeed 31.08.2012@16:01
Spre 24!
Andreea 03.09.2012@14:33