28-08-12

Transhumanţa, manelistul şi paranoia

Dacă pătrunzi în lumea mea ţi se face rău. Trăiesc într-o dimensiune în care bunul-simţ e torturat şi ascuns sub preş sistematic de o voce grobiană. O descoperire recentă, patentată de un nihilist în zilele lui bune, alcoolic în zilele mai puţin bune şi filosof lucid în restul zilelor, spune că vocea e un rahat care în loc să pută, vociferează.

Din cele mai vechi timpuri, transhumanţa presupunea migraţia periodică a păstorilor şi a turmelor de oi, primăvara de la şeş la munte sau de la sud la nord şi toamna de la munte la şes sau de la nord la sud, în vederea asigurării hranei pentru animale. În lumea mea, oiţele, năzdrăvane sau credule, ţurcane sau cărăbaşe, migrează constant între polii prostiei şi absurdului. Seara, când oiţele sunt transfigurate după atâta efort, trebuie să le îndrumi în grajdul lor să doarmă. Uneori, ele sunt foarte nărăvaşe şi-ţi vor pune piedici, evitând cu orice preţ să intre în adăpostul lor.

În realitate, oiţele reprezintă o masă eterogenă şi amorfă de stelişti cu conştiinţe, idealuri sau simţuri, iar vocea grobiană este păstorul lor – oligarh, oligofren, obsecvios în faţa propriei prostii, olog la caracter, opac în gândire, opărit peste măsură de credință și mă opresc aici... În acest context tragic, de vreo câţiva ani, transhumanţa are loc cu o precizie perversă. Odată cu instalarea toamnei, dupa câte lovituri de bici, câteodată trei, altadată șase, totul se năruie ca un castel de nisip și se instalează ceața în mintea steliștilor.

Un nou personaj și-a făcut apariția. Eu îl numesc manelistul, alții îi spun Laurențiu Reghecampf. Spre deosebire de predecesorii lui, nu este un tip obișnuit spre plictisitor, ci chiar opusul celorlalți: carismatic, plin de energie si de idei și cu mare trecere la femei. O suviță creață, rebelă în bătaia bântului, împodobește fruntea lată și plină de cute, semnele unui trecut tumultuos. Deși privirea vrea să pară fermă, dă semne de îndoială și incertitudine, doar brațele vânjoase par ancorate într-o curea lată și impunătoare care-i asigură un echilibru fragil. Personajul nostru e acoperit din cap până picioare de straie scumpe de la Versace alese de consoarta sa. În ipostaze intime cică radiază nu a fast sau strălucire, ci a incultură și prost gust. Respectă cu strictețe regula celor patru i (ilar, ilegal, ilogic și ilizibil).

Paranoia, omniprezentă în lumea mea, se manifestă prin lipsa de logică în gândire, prin idei delirante fixe, prin susceptibilitate, prin orgoliu exagerat, prin falsitatea judecății și prin mania persecuţiei. Patologic de adevărat cuvânt cu cuvânt. Chiar și în prezența miilor de pagini de dovezi concrete sau a autorităților statului, vocea grobiană a ciobanului îmi bate ca grindina-n geam. Cei cu psihicul încă întreg, deschid geamul și ripostează.

Ciobane, credeai c-ai scăpat de noi!?

Joga Bonito