21-05-12

Viitorul nu-i aici

Tragem cortina peste un nou sezon dezolant al echipei pe care o iubeam candva. Nici n-as sti sa zic ce este mai rau: faptul ca, al 6-lea an la rand Steaua rateaza titlul sau faptul ca, in ciuda marasmului in care ne zbatem, am pastrat – culmea! – sanse reale la titlu pana in preziua ultimei etape. De fapt, raul absolut la Steaua este ca niciodata raul nu merge pana la capat… Astfel, tocmai pentru ca niciodata nu ne e insuportabil de rau, continuam sa ne scaldam in aceleasi ape murdare.

Spre exemplu, daca lingaul de Stoichita (“Da, patroane!”) ar fi dat-o in bara grav de tot si am fi pierdut meciuri la rand, poate ca uitucul public stelist ar fi catadicsit sa-l trimita unde ii e locul. Pe lista rusinii. Insa Stoichita a reusit sa castige atat cat sa treaca neobservat – cu Dinamo si alte cateva partide de duzina. Mai mult, daca acelasi lingau ar fi continuat cu Steaua (a obtinut, totusi, cea mai buna clasare a echipei din ultimii 3 ani - nu, patroane?), poate exasperarea ar fi crescut. Iata insa ca in locul lui vine Laurentia “Spaima pariorilor” Reghecampf, campionul curios al unui retur neverosimil pentru Concordia din Chiajna. Cei dispusi sa inghita orice isi vor aminti ca Reghe a jucat ani buni la Steaua, ca a jucat ani buni si in seriosul campionat german…merita sprijinul nostru, nu? Sa-i dam timp, sa vedem ce poate sa faca.

La fel, poate paharul s-ar fi umplut (desi…) daca am fi continuat sa jucam ca nomazii prin toate orasele cu rang de municipiu ale tarii (pentru uituci, reamintim ca Steaua a disputat in toamna meciurile de „acasa” la Buzau, Ploiesti, Cluj si desigur pe fascinanta Arena…). Noroc cu finala de la Bucuresti si cu indisponibilizarea „stadionului unde nu ne ploua si-avem hot-dogs” , ca ne-am intors in Ghencea – prilej pentru a mai inghiti inca o data si a „fi alaturi de echipa, in Templu”. Apoi, cand in sfarsit ne-am putut intoarce pe Arena, inca unii mai „intelepti” au mers la meci cu un mesaj „Ghencea este casa noastra”. Pai ce cauti pe Arena, in cazul asta, amice? Stai la tine acasa, daca vrei sa demonstrezi ceva.

Nu ne tin insa nervii. Si de fapt, cei pe care ii tin (cum a fost, anul acesta, subsemnatul si alti prieteni de-ai sai, care au refuzat sa mearga pe Arena cand Steaua juca „acasa”) sunt prea putini, o picatura intr-un ocean de „iubitori ai fotbalului” care „merg prin toata tara, sa sustina pe Steaua”.

Steaua se stinge sub ochii nostri si cand zic ai nostri, ma refer strict la cei care au puterea sa constientizeze acest lucru. Ceilalti – niste nefericiti de stelisti. Razboiul e ca si pierdut, doar un cataclism de talia a ceea ce i s-a intamplat Craiovei ne-ar mai putea aduce pe un drum oarecum normal. Pana atunci, cei mai multi vor continua sa spere ca „la anu’ va veni si titlul 24”, in vreme ce pe ceilalti, cei putini, ii va fi napadit scarba de tot.

Intre timp, viitorul este in alta parte. Este in acele echipe care inca mai functioneaza dupa un model, cel al profesionalismului, al seriozitatii, al decentei, al cresterii organice. Viitorul este in Pandurii lui Grigoras, in Gazul profesorului Pustai si mai cu seama in Viitorul „Regelui” Hagi, echipa nascuta din nimic si ajunsa, iata, in prima liga. Numai astfel de modele – desigur, imperfecte – merita aprecierea suporterilor de fotbal. Restul, pariuri si „granzi” umflati ca niste baloane de sapun. Multumim, Gigi, Nasu, Mitica…

Ovidiu