home
10-05-12

Steaua - Ceahlaul: 1-0 VIDEO

Steaua a castigat iar cu fundasii, Novak Martinovic fiind autorul singurului gol al meciului cu Ceahlaul din Ghencea, in minutul 61. Cu aceasta victorie stelistii se apropie la doar doua puncte de fruntasele clasamentului.



Pozitia din clasament a celor doua echipe si diferenta de puncte ar fi indreptatit pe oricine sa creada ca Steaua va avea un meci usor in Ghencea cu Ceahlaul. Realitatea din teren a fost insa alta. Ceahlaul a venit cu tema apararii bine pregatita si a blocat toate spatiile spre poarta lui Jovic.

Astfel ca actiunile de atac ale ros-albastrilor au ajuns rareori la finalizare. Indiferent ca au atacat pe dreapta prin Gardos, sau pe partea stanga prin centrarile lui Parvulescu sau Tanase, stelistii au reusit in rare ocazii sa creasca nivelul emotiilor la poarta moldovenilor. Iar ce a trecut de defensiva nemtenilor, ori a ocolit poarta, ori a intervenit bine Jovic.

De cealalta parte, nemtenii s-au vazut foarte rar in ofensiva si aproape deloc in preajma portii lui Tatarusanu, care nu a prea avut activitate in prima repriza. Portarul Stelei a fost insa serios intrebuintat la prima faza importanta a reprizei a doua, cand a respins cu mari emotii sutul lui Muscalu din marginea careului.

Im minutul 61 stelistii i-au oferit o bucurie lui Mihai Stoichita de ziua lui si au deschis scorul. Chiriches a centrat in fata portii de pe dreapta, moldovenii au respins slab doar pana la Martinovic si fundasul si-a pus toata forta in sutul de la 12 metri trimis sub transversala.

Jocul s-a deschis brusc. Moldovenii au iesit si ei mai mult la atac, Achim avand ocazia egalarii pe frunte in minutul 72, insa a trimis cu capul alaturi cu toata poarta la dispozitie. Un minut mai tarziu Nikolic putea majora avantajul gazdelor, dar muntenegreanul a fost blocat in ultima clipa de Jovic, chiar cand se pregatea de un sut lobat din 10 metri.

Tanase a fost ultimul care a amenintat serios poarta adversa in minutele de final, ocazie care a fost urmata de un gest golanesc al unui jucator al Ceahlaului. Daniel Stana l-a lovit cu piciorul in cap intentionat pe Martinovic si nu doar ca a scapat de eliminare, dar n-a luat nici macar cartonas galben.

Steaua: Tatarusanu - Martinovici, Iliev, Geraldo, Pârvulescu - Gardos (Rusescu '55), Chiriches - Tatu (Nastasie '85), Radut, Tanase (Matei '90+4) - Nikolici. Antrenor: Mihai Stoichita.

Ceahlaul Piatra Neamt: Jovici - Dumitras, Ichim, Cazan, Vitelaru - Monroy, A. Achim, Onciu (Pavel '78), Stana - Muscalu (Badescu '57), Golubovici. Antrenor: Constantin Enache.

Cartonase galbene: Tanase '35 / Cazan '28

Arbitri: Paul Unimatan (central) - Stelian Slabu, Petruta Iugulescu (asistenti) - Cristina Babadac (rezerva)

Onlinesport: Irina Maxim

Declaratiile de dupa meci:


Mihai Stoichita: "Le-am spus jucătorilor că vom câştiga foarte greu, din cauza asta am jucat cu 2 închizători. Am blocat bine. Mă aşteptam să avem mai multe ocazii din faze fixe. Am avut doi mijlocaşi care au jucat foarte bine. Le-am spus astăzi jucătorilor că nu trebuie să fie frumoşi, important era să nu ne desfacem. Trebuia să luăm trei puncte.

La Braşov revin în echipă cei suspendaţi, plus că s-ar putea ca doctorul să mai recupereze pe cineva. Vom avea 4 - 5 "mâini" proaspete. Dacă vom lua titlul o să le pup toată viaţa fotografiile jucătorilor, înseamnă că au reuşit tot ce şi-au propus.

Steaua nu e o grădină zoologică (n. red. - despre sarpele gasit miercuri in patul lui Mihai Radut). Să nu uităm că stadionul ăsta a fost părăsit mult timp".


Novak Martinovic: "A fost un meci foarte greu, dar merităm să luăm aceste trei puncte. Trebuie să fim sinceri, nu am jucat bine, dar Steaua este o echipă mare, câştigă şi când nu joacă bine. Am avut noroc, am înscris, dar data viitoare va marca altcineva. Mergem la Braşov să câştigăm. Un cadou mic pentru Stoichiţă, cel mare sper să fie titlul. Trebuie să câştigăm şi celelalte trei meciuri".

Vlad Chiriches: "Sunt fericit că oamenii m-au apreciat pentru evoluţia mea. Am jucat la juniori ca închizător, puţin prin Portugalia, dar niciodată în Liga I. Mi-am făcut jocul meu, am început să ajut şi atacul, să fac cât mai bine legătura între cele două compartimente. E bine că m-am descurcat, e un rezultat bun.

E puţin greu să nu ştii ce au făcut cei de pe primul loc. Luăm fiecare joc în parte şi se pare că ne iese. E trist că se întâmplă astfel de lucruri, s-ar putea să nu ştim după ultima etapă cine e campioană şi asta e frustrant. Trebuie să rămânem concentraţi, chiar dacă nu ne pică bine ce se întâmplă".


Rubrica "Sa radem de Guitza!": "O victorie obţinută cu greutate, credeam că am echipă mai valoroasă. Dacă nu-l ai pe Bourceanu să dea agresivitate şi pe Chipciu să dea viteză, joacă Chiricheş cu numărul 10. Dormeam pe teren. Bine că am câştigat. Rusescu a dat tot în prima parte a campionatului, tot untul l-a scos. Dacă luăm campionatul cu echipa asta, din vară trebuie să aducem 2-3 jucători de valoare. Nu ai jucători valoroşi care să ţină mingea, am avut emoţii cu Ceahlăul, una dintre cele mai slabe echipe din campionat. Am trăit un meci ruşinos. Dacă nu ai viteză în benzi, la fotbal eşti mort. Nikolic a făcut un meci extraordinar, va fi al nostru.

M-a sunat Borcea şi mi-a spus ce s-a întâmplat la Târgu Jiu. Mi-a zis "Naşule, chiar dacă eu nu mai am şanse la titlu, îmi vine să urlu". Nu mi-e teamă de nimic, singurul lucru de care mă tem e arbitrajul de la Vaslui. Se tem toţi de Porumboiu".


CLASAMENT:
(CLICK pentru mărire)



Lupta la titlu in ultimele trei etape:


Etapa a XXXII-a:

FC Brasov - STEAUA
CFR Cluj - Vointa Sibiu
Dinamo - CS Mioveni
FC Vaslui - Sportul Studentesc
Rapid - Pandurii

Etapa a XXXIII-a:

STEAUA - Dinamo
CS Mioveni - CFR Cluj
Otelul - FC Vaslui
Sportul Studentesc - Rapid

Etapa a XXXIV-a:

CFR Cluj - STEAUA
Dinamo - Astra Ploiesti
Rapid - Otelul
FC Vaslui - "U" Cluj


FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
 
29 ani de la 13-05-1983

Ziua de nastere a lui Ianos Szekely

Ianos Szekely a venit la Steaua in vara anului 2008 de la Otelul Galati.
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

5 ani de AISS

AISSIn 5 ani de activitate, AISS a reusit sa reprezinte cu mandrie spiritul stelist, schimband imaginea suporterilor si organizand o serie de evenimente ce nu ar fi fost posibile fara ajutorul celor peste

2% pentru AISS

AISS Posibilitatea acordata contribuabililor de a-si directiona o parte din impozitul pe venit catre o entitate non-profit a fost una din deciziile intelepte ale statului român. Ea ne da fiecaruia o li