25-04-12

Ce drog ciudat...

În sezonul 2005-2006, Steaua a avut o medie de 18.700 de spectatori la meciurile de acasă.

În sezonul 2006-2007, Steaua a avut o medie de 16.400 de spectatori, acasă. ( - 1.300)

În sezonul 2007-2008, Steaua a vut o medie de 13.300 de spectatori. (- 3.100 şi – 4.400)

În sezonul 2008-2009, Steaua a avut o medie de 12.100 spectatori, pentru partidele disputate pe teren propriu, în campionat. (- 1.200 şi – 5.600)

În sezonul 2009-2010, Steaua a avut o medie de 7.400 de spectatori, pentru meciurile de acasă. (- 4.700 şi – 10.300)

Deci, începând cu sezonul 2005-2006, şi cu cifra-reper de 18.700 de plătitori pentru meciurile de acasă, din campionat, media de spectatori a tot scăzut în fiecare an, ajungându-se la un minim de 7.400 în sezonul 2009-2010.

Scăderea se explică logic, prin scăderea performanţelor, practicarea unui joc prost, lipsa de jucători de valoare şi scandalurile-circotecă în care era târât clubul.

Scăderea se mai explică şi prin raportarea la sezoanele 2004-2006, în care clubul, de bine-de rău – cu toate costurile uriaşe care s-au capitalizat – putem accepta că a performat, în viziunea masei largi. Nu doar victoriile finale din campionat, dar mai ales prezenţa constantă, de la început la sfârşit, pe primul loc şi, în cel mai rău caz (pentru perioade scurte, resimţite), pe locul 2, justifică prezenţa masivă, adică adeziunea.

Aşadar, raportarea la un statut – de performanţă – a determinat o atitudine corespondentă micşorării randamentului comparat.

STOP!

În sezonul 2010-2011, Steaua a avut o medie de 8.471 de spectatori. (+ 1.000 de spectatori)

În sezonul 2011-2012 Steaua, (cf. gsp), are o medie de 14.000 de spectatori la meciurile dsiputate „acasă”, în campionat. ( + 6.600).

Atracţia „Naţional Arena”, precum şi plimbarea cu ursul prin provincie, ar părea să explice creşterea.

Dar aceşti factori – atenţie sporită! – NU se regăsesc în motivele care ar fi putut influenţa cifrele sezonului trecut, în care media numărului de spectatori a crescut cu 15%... Aici este bolta de cheie. În plus, excluzând meciurile din provincie, cele din „Lia Manoliu” şi meciul „de revenire” în Ghencea, observăm că ultimele ocazii, exceptate de festivismul care „absolvă” alte cazuri, partidele puse la ore imposibile, şi contra unor adversari modeşti, precum Sportul (7.000) sau Gaz Metan (12.000 de spectatori), anturează decent media de 14.000.

Raportat la minimul din 2009-2010, media din acest sezon este mai mare cu cu aproape 100%. S-a dublat!

Ce a determinat asta, în afară de condiţiile specifice (Naţional Arena, provincia)?

Şi, mai ales – fapt care nu poate fi explicat – ce a determinat creşterea din sezonul trecut, unde nu se pot găsi motive atât de confortabile şi la îndemână ca cele de anul acesta?

Deci, nu cumva (ca în dr. House, spre exemplu), aceste condiţii aşa-zis specifice (Naţional Arena, provincia) nu fac decât SĂ ASCUNDĂ adevărata patologie, conturată serios de tendinţa din sezonul trecut, în care, fără niciun motiv, s-a înregistrat o creştere a numărului de spectatori?! Nu cumva aceste „condiţii specifice de anul ăsta” acoperă ceva mult mai grav? Ştiţi voi ce...

Ne uităm puţin în urmă:

STEAUA
2011-2012 (la zi): locul 5
2010-2011: locul 5
2009-2010: locul 4
2008-2009: locul 7
2007-2008: locul 2
2006-2007: locul 2
2005-2006: locul 1

De la finele lui 2006, cei 4 ani, 2006-2010, au însemnat o scădere a numărului de giranţi, proporţională cu scăderea nivelului clubului.

De anul trecut, sezonul 2010-2011, s-a înregistrat nu o accentuarea a scăderii – deşi premisele sunt accentuat aceleaşi, şi mai mult decât atât – ci o creştere, întâi uşoară (15%), apoi uriaşă (100%).

Sportiv nu s-a întâmplat NIMIC care să determine o revenire. N-au fost rezultate mai bune, nici de parcurs, nici finale. Extra-sportiv, adică la nivel de premise (strategie, preşedinte, manager, antrenor, jucători), nici atât n-au fost – şi nu sunt! – motive.

Scena pe care a trăit-o un coleg este pilduitoare: „Frate, m-am dus la chioşc să-mi iau nişte ţigări. Şi în faţa mea era o ţigancă bătrână. Şi zice cioara către vânzătoare: «auzi maică, dă-mi şi mie neşte Carpaţi, că m-am intoxicat de atâta Mărăşeşti»”.