home
22-03-12

Edi Iordănescu, urecheat că nu urlă CAMPIOOONIII de pe Maybach

După ce Steaua a câştigat cu 2-1 meciul cu Astra, primul joc pe Ghencea după vreo 10 luni, antrenorul secund Eduard Iordănescu a postat pe Facebook următorul mesaj:

"Cu riscul de a supăra multă lume, consider că şansele Stelei la titlu sunt foarte mici. Nu pot dezvolta şi să sperăm că mă înşel. Din păcate, am argumente care îmi pot confirma opinia".

Cum Cel Mai Mare Duşman al Stelei e deja pe Maybach, de bucurie că-şi mai trece un merit necuvenit în contul său, adică jocul decent al elevilor lui Ilie Stan, fiul legendarului Anghel Iordănescu a primit o scatoalcă după ceafă de la o scobitoare anonimă, aflată între două coji de seminţe, între dinţii Celui Mai Mare Duşman.

"Este inadmisibil ce a făcut Edi. E a treia oară când îşi depăşeşte atribuţiile de antrenor secund la Steaua, repet, antrenor secund. Vom avea o discuţie personală în această seară cu el după meci, să vedem ce are de gând să facă la Steaua, dacă mai are de gând să continue sau ne luăm peste picior.

Nu înainte de asta, vom purta o discuţie şi cu domnul Anghel Iordănescu, deoarece dânsul este un om cu mare experienţă şi probabil va şti să gestioneze mai bine relaţia cu fiul său.

Nu este normal ca înaintea unui astfel de meci cu o astfel de miză, când ne putem apropia la trei puncte de primul loc, tu să ieşi şi să postezi asemenea declaraţii vizavi de şansele Stelei la titlu.

Tu, Edi, trebuie să ştii că la Steaua eşti doar un antrenor secund, dar probabil de când ţi-ai luat licenţa "Pro" ai început să te crezi un super antrenor şi mai interesant decât toată lumea de la Steaua. Nu vrem să stricăm atmosfera, dar trebuie să punem la punct până la urmă lucrurile între noi şi Edi. Să vedem şi noi ce are de gând să mai facă la Steaua, dacă va continua în ritmul ăsta"
, a declarat pentru ProSport un oficial al echipei, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Calm, proaspătul deţinător al licenţei Pro a răspuns cu o maturitate demnă de admirat:

""Sunt zi de zi lângă echipă şi sunt conştient că Steaua, pentru a avea cu adevărat şanse la titlu, trebuie să rămână umilă, echilibrată, concentrată şi nu în ultimul rând să dea dovadă de un spirit de sacrificiu dus la extrem.
Nu e nevoie de euforie nejustificată în rândul jucătorilor, care ne poate afecta. Contează mai puţin repercusiunile asupra mea, contează ca mesajul meu să ajungă unde trebuie, pentru că altfel vom avea de suferit, chiar începând din această seară".


Poate că nu este rolul antrenorului secund să atragă atenţia că satisfacţia de a sări gardu' înainte să faci "Hop!" e un gest de-un penibil comparabil cu îndreptarea răngii cu un Maybach de ocazie. Dar, cu atâta anormalitate în jur, invitaţia la echilibru seamănă cu 2-3 meciuri bune ale unei echipe finanţate de-un decerebrat.

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

Gigi Becali Football Club

moartea stelei Undeva mai spre vest, într-o lume puțin mai civilizată de a noastră, un mare club se îndreptă spre declinul final. Într-un oraș în care a luat naștere legenda lui Robin Hood, Nottingham

Omagiu "Profesorului"

Esti urias, Profesore!Astazi comemoram 2 ani de la trecerea în nefiinţă a unui Monstru Sacru al clubului Steaua, prezentand un foarte frumos articol scris de Paul Suditu, publicat in urma cu un an într-un săptă