19-02-12

Ruperea de sine

Ziua Cârtiţei n-a provocat nicicând atâta zgomot în jurul ei. De fapt, dacă analizăm la răcoara balcoanelor lui februarie 2012, ba da, e la fel ca întotdeauna.

Nici nu mai e circ sau panaramă, sunt doar pagini rupte din referate ratate ale studenţilor la psihiatrie, recuperate şi colajate de câteva mâini dibace care dau tonul. Restul execută decizii superioare, acoperindu-se, mai mult sau mai puţin abil, cu semnul crucii făcut cu degetele de la picioare, în timp ce limba păcătuieşte prin extremităţile superstarului care dă papa la toţi.

Din Twentas nu a mai rămas nimic. Cu cât se vorbeşte mai mult, cu atât se înţelege mai puţin. Cu cât se analizează mai profund, cu atât se depărtează de fond. Cu cât sunt mai multe păreri, cu atât se produce mai multă dezorientare. Cu cât sunt convocaţi mai mulţi specialişti, cu atât mai pregnantă e senzaţia de amatorism cronicizat, contagios până-n celule, dublat de frică, interes, sau pur şi simplu constituţie de slugă.

Suporterii... prinşi în exerciţiul ăsta care-i determină pe cei mai tineri, care-i deformează pe ceilalţi şi-i îngreţosează pe câţiva. O fi uzată aia cu "copacii şi pădurea" da` e al naibii de potrivită.

Cât timp 10 păreri despre Bicfalvi sau 7 păreri despre Tătăruşanu, ori câteva zeci de ore de analize ridicole, teatrale şi ipocrite, dacă nu deja autiste, vor prevala singurului mesaj care trebuie transmis, în legătură cu prezentul şi viitorul clubului Steaua, acesta este deja antamat următoarelor Zile ale Cârtiţei, până la epuizarea filmului.

Trecutul, săracul, ar fi avut cele mai multe de spus şi de însemnat în evidenţierea primilor paşi spre o minimă normalitate.

A doua zi după meci e clar că, pentru Steaua, vindecarea nu e nici măcar mult prea departe. Pentru Steaua, vindecarea nu mai e deloc. O citim în fiecare ştire, o vedem în fiecare minut de transmisiuni, în fiecare intervenţie, analiză, editorial, în fiecare gest prin care se ratează minime exerciţii de normalitate. Pentru Steaua, vindecarea nu mai e deloc. O vedem - mai ales - în suporterii ei, şi nu doar în ăia.

A doua zi după meci, Steaua îşi reafirmă ruperea violentă de sine. Asta-i comanda de tămâie şi lumânări, şi asta nu poate veni nici de la Becali, nici de la presă, nici de la nimeni.

Sfântul Valentin nu-i ce se crede.

weedandweird