17-02-12

Dor de ea...

Cu siguranta nu stiu de unde sa incep. Se spune ca orice inceput are si un sfarsit, dar pentru mine, pentru noi de fapt, acest sfarsit parca nu mai vine, ne chinuim sa traim intr-o lume atat de grea, atat de departe de ceea ce noi iubim.

Nu credeam ca va veni si clipa cand imi voi scrie durerea si dorul de echipa mea. Poate multi dintre cei care traiesc pe langa noi ne cred nebuni, nu pot intelege iubirea fata de ceva care, dupa cum spun ei "nu ne da nimic".

Oare atat de greu este sa iti justifici iubirea fata de ceva care te face sa traiesti ?

Pentru mine Steaua nu este doar o echipa, este casa in care atunci cand pasesc ma cuprind fiorii pentru ca acolo este multa iubire in jur.Acolo am cunoscut persoane care acum imi sunt frati. Persoane care iubesc Steaua si care gandesc la fel ca mine si pe care le doare la fel de tare ca nu mai putem ajunge la ea asa cum o faceam odata, asa cum ne doream.

Pacat ca din cauza unui individ am ajuns sa plangem pentru culorile ce le iubim. Imi doresc sa se poata termina acest cosmar, sa nu ne mai doara atat de tare pe mine si pe acei "drogati"cum sunt catalogati de multi.

Imi este dor sa fug de la scoala fara ca parintii sa afle, imi este dor sa strang leu cu leu doar pentru un simplu bilet. Imi este dor de amenintarile sefului si de cearta cu ai mei pentru frica lor ca imi voi pierde serviciul.

Orele pierdute, banii ,frigul indurat si degeraturile inseamna prea putin pentru echipa mea.

Imi este dor sa fim toti…uniti, acolo unde spiritual treceam in alta lume. Imi este dor si de atmosfera ce cuprindea Templul numit Ghencea.

Toate par atat de departe si pe masura ce timpul trece, totul se indeparteaza, atata timp cat acel cancer nu moare.

Este atat de greu sa privesti si sa nu poti face nimic!

Unde esti tu, Lacatusule? Tu, Sames cu minunatele tale pase? Voinescule cu mainile de aur ?

Unde esti, echipa ce inca o iubesc?

Suporter stelist…