29-01-12

Momente din anii '60

Primul sezon cu note

Pe 15 martie 1965, a doua zi de la reluarea returului, cronica meciului Steaua – Universitatea (Ştiinţa) Craiova 2-0 din Sportul Românesc aducea o noutatea absolută. Reputatul jurnalist Radu Uriziceanu era primul care acorda note jucătorilor din caseta tehnică. Până atunci jucătorii remarcaţi (nu mai mult de 3-4 de echipă), erau evidenţiaţi prin scrierea numelui cu majuscule.

Steaua (antrenor Ilie Savu, ajutat de Francisc Zavoda): Haidu (7) – Georgescu (6), Jenei (7), D. Nicolae (7), Dumbravă (5) – Crişan (6), Koszka (7) – Raksi (7), Constantin (5), Voinea (9), Creiniceanu (6)

Dumbravă şi, surprinzător, Profesorul Constantin au fost cei mai slabi, în viziunea lui Urziceanu. Referirile la Gheorghe Constantin sunt chiar deloc măgulitoare: Constantin s-a complăcut în anonimat şi pare a fi uitat că odată era golgheter. De la olteni s-a remarcat extrema dreapta Plugaru, care a primit un 8, Florică Voinea fiind evidenţiatul meciului, cu nota 9, devenind astfel primul premiant al Stelei.



Se vor filma meciurile!

Sezonului 1965-1966 a fost unul din cele mai proaste din istoria clubului. Mediocritatea constantă a unui loc 6-7 a dus, la sfârşit, către locul 12 din 14, primul care menţinea în divizie. Cu 22 de puncte, doar 2 peste cele 20 ale Crişului Oradea şi ale Siderurgistului Galaţi, imaginea îngheţată a clasamentului – principala care rămâne peste ani – duce către un sezon dezastruos, cel mai slab din istorie, în care de-abia am scăpat de retrogradare. Lucrurile nu stau aşa, Steaua fiind la mijlocul clasamentului, locurile 5-7, până în etapa 21-22. Din acel moment, nemaifiind şanse la locul 2, cel de cupă europeană, s-a neglijat şi mai mult campionatul, dar nu a fost niciodată în pericol de retrogradare.

Din ultimele 8 meciuri ale sezonului, Steaua a câştigat unul singur, contra clienţilor de la Rapid. În ultimele 17 (!) meciuri ale campionatului, Steaua a câştigat doar 2 meciuri, în afară de bolşevici, doar Crişul Oradea fiind învinsă. În rest, egaluri şi bătăi. Doar 6 victorii în campionat, cele mai puţine alături de amărâţii de la Crişul.

Tot rapizii au contribuit la salvarea sezonului, Cupa ridicând mult din ruşinea campionatului. Un parcurs perfect, golaveraj uriaş la zero, 3-0 cu Victoria Călan, 2-0 cu Soda Ocna Mureş, 2-0 cu Dinamo (în sferturi), 3-0 cu Rapid (în semifinală) şi 4-0 cu UTA în finala care aducea steliştilor cea de-a şaptea Cupă a României, egalând astfel, după numai 18 ani de existenţă, recordul Rapiduleţului, făcut în 42 de anişori.

Măsurile luate la finalul sezonului, pentru îmbunătăţirea activităţii pe viitor, în fapt nişte reguli interne, de caracter general, surprind elemente de modernitate, care reformau aspecte importante din pregătirea echipei şi chiar îmbunătăţeau standardul clubului.

În urma parcursului dezastruos din campionat, din vara lui 1966 conducerea clubului a impus reforme şi modernizare:

► (pe lângă neaoşul) Cei care se fac vinovaţi de abateri de la conduită, vor fi pedepsiţi.

► În cadrul echipei va fi cooptat un preparator fizic.

► Fiecare joc va fi filmat de o echipă din cadrul clubului militar, pentru a se vedea unde s-a greşit.

► După fiecare joc, se va respira oxigen îmbunătăţit, într-o cameră special amenajată.

► Se vor urmări meciurile unor echipe din străinătate, pentru a vedea ce se poate „fura” de acolo.



Joacă Barça, zici că-i CCA...

Fragment dintr-un material apărut sub semnătura lui Ioan Chirilă în numărul 19, din decembrie 1959, al revistei Sport:

„De la concepţie la simplitate. Iată, pe scurt, drumul parcurs de echipa CCA.

Nu l-am văzut pe Apolzan respingând dincolo de centru, nu l-am văzut pe Jenei punând la încercare răbdarea apărării, nu l-am văzut pe Constantin nedespărţit de minge.

Eliberaţi de povara ornamentaţiei inutile, jucătorii echipei CCA au deseori prilejul de a gândi mai mult şi mai rapid.

Nu trebuie să uităm, de asemenea, că această simplitate – prin maturizare – nu anulează, ci dimpotrivă, dezvoltă fantezia.”

Filip Pindean