26-01-12

La începutul lui 1990

Steaua câştiga titlul de campioană în sezoanele 1984-1985 (la 2 puncte de Dinamo), 1985-1986 (la 11 puncte de Dinamo), 1986-1987 (la 15 puncte de Dinamo), 1987-1988 (la 1 punct de Dinamo) şi 1988-1989 (la 3 puncte de Dinamo).

Sezonul 1989-1990 începea cu Steaua în calitate de cvintuplă campionă în exerciţiu şi finalistă a ultimei ediţii a Cupei Campionilor Europeni.

Boloni, Piturca, Tudorel Stoica nu mai faceau parte din lotul echipei, fiindu-le permis, la aproape 34 de ani, sa joace 1-2 sezoane în străinătate (Loţi la Racing Jet Bruxelles, iar Tudorel şi Piţi la Lens), de asemenea Miodrag Belodedici alegând să rămână în străinătate, unde avea să joace pentru Crvena Zvezda şi să devină primul fotbalist care câştiga CCE cu două echipe diferite. Celor 4 coloşi se adăuga foarte utilul Lucian Bălan, căruia i s-a permis să joace în străinătate

Trăgând linie, Steaua era văduvită de aportul a 4 piese esenţiale în construcţia traiectorii fulminante: în 5 ani au fost cucerite 1 CCE, 1 Supercupă a Europei, s-a mai jucat o semifinală CCE şi o finală CCE.

Cu cine s-a compensate pierderea acestor 4 (+1) piese? Nu s-a compensat!

În locul lui Tudorel a fost adus clujeanul Mujnay (fost coleg cu Hagi la Luceafarul), însă acesta abia dacă se apropia, în zilele bune, de nivelul lui Lucian Bălan, în niciun caz de căpitanul nostru.

În locul lui Boloni s-a încercat o variantă cu doi jucători, Minea şi Ilie Stan, ambii departe de clasa mureşeanului. În fapt, Rotariu i-a preluat sarcinile şi a continuat onorabil moştenirea recordmanului de selecţii la echipa la naţională din acea vreme.

În cazul lui Piţurcă s-a procedat identic, doi fotbalişti departe de clasa Ghetei de Bronz a Europei, Petre Grigoraş şi Negrău, încercând, inútil, să-l înlocuiască. Locul lui Rotariu a fost jucat de Gabi Balint, acesta fiind reprofilat – cu succes – în vârf de atac.

În locul lui Belodedici, un alt compromis, Iovan libero şi Dan Petreescu fundaş dreapta. Aici era o situaţie mai specială. Iovan era evident sub Belo, unul din primii 5 libero ai lumii, dar problema era cu Bumbescu. Înainte de fuga lui Belodedici, ascensiunea tânărului Dan Petrescu se împletea cu scăderea definitivă de formă a lui Bumbescu şi-l ducea pe Iovan la marcaj, într-un cuplu cu Belo, Bumbi devenind rezervă. Cu plecarea lui Belo, au slăbit atât postul de libero, preluat de Iovan, cât şi cel de fundaş de marcaj, repreluat de Bumbi.

Trăgând linie, plecările celor 4 giganţi (+1), nu au fost acoperite de niciun transfer. Steaua, reamintesc, era finalista Cupei Campionilor Europeni în exerciţiu. Echipa a fost peticită cu resurse proprii, fundaşul stânga Rotariu fiind avansat la mijloc, tinerii Dan Petrescu şi Ilie Dumitrsscu, produse 100% ale clubului, fiind promovaţi, iar Gabi Balint fiind reinventat ca vârf de atac. În rest, jucătorii perindaţi, cu tot respectul pentru carierele oneste pe care le-au avut, dar la nivel de Steaua erau doar rebuturi. Rebuturi multe!

Toamna lui 1989 a fotbalului românesc a fost dominată de meciul decisiv, contra Danemarcei, pentru calificarea la CM din 1990. Eliminarea Stelei, de către PSV, era contrabalansată timid de aportul adus de stelişti, 8 dintre ei (Lung, Petrescu, Ungureanu, Iovan, Rotariu, Hagi, Lăcătuş, Balint) fiind pe teren (7 ca titulari), iar Gabi Balint înscriind 2 goluri, între care şi cel decisiv, al victoriei şi calificării României, după 20 de ani, la un Campionat Mondial.

Transformările prin care a trecut Steaua în acest tur al sezonului 1989-1990 sunt surprinse fidel de analiza venerabilului Gheorghe Nicolaescu, cifrele conturând convingător titlul-concluzie. Recomand lectura.



Despre concluziile ce se impun şi despre contextul delicat, cu raportări obligatorii către rivala Dinamo, vom avea ocazia să vorbim, mai pe larg, cu proxima ocazie.

Filip Pindean