home
30-12-11

De la lume adunate şi-n catrene prelucrate - retrospectivă (2 / 2)

A doua parte – şi ultima – a retrospectivei debuteaza şi se încheie sub spectrul sabiei lu’ Damocles, care se tot bălăngăne, undeva, în neştire, deasupra capului... Nu deasupra capului răutăţilor, nu vă faceţi iluzii, nici deasupra capetelor pătrate şi seci, a capetelor de zevzeci sau a diverselor capete înfierbântate în negura unui decembrie târziu.

Civilizaţia maya ne-a prezis sfârşitu’ lumii pentru la anu’, însă a şters-o englezeşte din istorie astfel încât să nu dea socoteală pentru proorocirile sale. ‘Geaba a fost plină de aur, ‘geaba a avut bogăţii spirituale, civilizaţia maya a dispărut pentru că era în contrast cu civilizaţia oaya, o civilizaţie care cerşeşte din poartă-n poartă semnături pentru Roşia Montană Gold Corporation... Binele învinge întotdeauna niciodată, aşadar Calendarul Maya poate fi pus alături de Calendele Greceşti, de Paştele Cailor sau de citaţiile tribunalelor, emise pentru data de 31 septembrie. Ce naiba, bunăoară vi-l puteţi imagina pe « profesorul » Mircea Rădulescu, de la FRF, pus faţă-n faţă cu un cataclism planetar ? Cum ar reacţiona, ce ar avea de comentat, cum s-ar imprima rictusul fricii pe chipul său netulburat de nicio străbatere ? Hai dom’le, să fim serioşi...

***

Un an nou fericit !

***

GSP:
„Mircea Sandu a învins cancerul: « Cancerul nu înseamnă moarte ! », o spune Mircea Sandu, omul care a învins boala !“

Cancerul nu este moartea
Când tu însuţi eşti tumoare,
Dumnezeu face dreptatea:
Ce e rău în veci nu moare !
***
GSP:
„Patronul din Ghencea a fost la biserică în noaptea de Înviere şi a făcut « show ». A cântat, a ciocnit ouă şi a avut grijă ca şi fetele sale să facă la fel. Enoriaşii s-au înghesuit să ia lumină de la Gigi Becali mai ceva ca de la preot !“
Nopţile de Înviere
Au un gust amar, de fiere,
Că ăştia-s enoriaşii:
Cimpanzeii, papuaşii !
***
GSP:
„Mircea Sandu, operat a doua oară. Preşedintele FRF răspunde: « Să ne vedem cu bine peste douăzeci de ani ! » Şeful FRF face în continuare chimioterapie la o clinică privată din Franţa. O singură zi de tratament îl costă între o mie două sute şi o mie şase sute de euro.“

Naşule, s-o duci mulţi ani,
Vedem că-ţi prieşte viaţa,
Pe noi nu ne trage aţa
Să-ţi tot fim contemporani...
***
Naşu’:
„Ce pot să vă spun cu siguranţă este că o să candidez la alegerile de la FRF şi în 2010. Ba chiar şi la cele din 2014 !“
Nimeni, nici Domnu’ din cer,
N-o să-l calce pe bombeu,
Atunci mă gândesc sincer
Că-i mai bine să mor eu…
***
Dumitru Dragomir:
„Puteam să-l curăţ pe Mircea Sandu, dar are multe relaţii.”
Dacă te dădeai la Naşu’
Erai luat cu făraşu’,
Nu e loc de marafeturi,
Curăţă-l pe la şireturi...
***
GSP:
„Ioaniţoaia împotriva FRF: « Din vina Federaţiei ! »“

Ori vine sfârşitu’ lumii,
Sau oricum, ceva se-ntâmplă,
A scris, după cum spun unii,
Cu pistolul pus la tâmplă !
***
Naşu’:
„Schimbăm pe Sandu, schimbăm pe Dragomir, schimbăm pe Băsescu... E greu cu noi !“

Fentaţi boli, fentaţi primejdii,
Fentaţi lumea, fentaţi votu’,
Aşteptăm ziua nădejdii,
Ziua când o să daţi ortu’ !
***
Gigi Becali:
„Deci, NOI am vrut asta, NOI, patronatul, NOI, care conducem, NOI, care suntem stăpânii fotbalului, la urma urmei !“
În fond şi la urma urmei
Ei sunt « boşii » ce prosperă,
E şi ignoranţa turmei
Care doarme, nu disperă…
***
Florin Prunea:
„Mai repet încã odatã: Eu, Florin Prunea, vorbesc cu oricine vreau Eu, orice vreau Eu, oricând vreau Eu !“
Corpus Cristi este sfânt
Chiar dincolo de mormânt,
Astãzi vede toatã lumea:
E mai tare Corpus Prunea !
***
GSP:
„ Să râdem cu ministrul Monica Iacob Ridzi!“
Când pofteşti să râzi de Ridzi
Tre’ s-o faci mai cu perdea,
E o provocare a minţii:
Râdem noi sau râde ea ?
***
Sport.Ro:
CE AROGANŢĂ !! Vasile Turcu: « Cât costă ceasul meu ? Cât caştigi tu şi familia ta în două vieţi ! »“

-Cât costă ceasu’, Vasile ?!
-În aur ? Vreo patru kile...
-Şi cât te-a ajuns cureaua ?!
-Cât a dat Gigi pe Steaua…
***
Gigi Becali:
„Asta fac, bag milioane şi scot milioane ! Împrumut societatea şi când am nevoie scot oricâţi bani vreau de acolo . Iau bani din club când vor muşchii mei ! Altă modalitate de a finanţa societatea nu există, decât cu împrumuturi.“
Un principiu: « scot şi-mi bag »
Când vrea muşchiu’ din nădrag,
Scot şi-mi bag, îmi bag şi-mi scot,
Împrumut, apoi socot...
***
Pro Sport:
„Marile averi se fac cu economii. Începeţi acum !“

Bei doar apă, haleşti pâine,
Economiseşti, înduri,
Trăieşti o viaţă de câine
Fiindcă habar n-ai să furi !
***
Gigi Becali:
„Pe noi, ăştia bogaţi, criza economică n-are cum să ne afecteze!”
Magnaţi, regi, chiar împăraţi,
Au mai fost decapitaţi,
Vor mai fi zile senine
Cu scrâşnet de ghilotine.
***
Dumitru Dragomir:
„Cât timp trăim, avem grijă să ne acoperim cu hârtii, iar după ce murim, punem pe cineva să ne acopere cu pământ.“
Deja mă străbate gândul
Şi n-aş vrea să par ilar,
Dar la partea cu pământul
M-aş oferi voluntar !
***
Sport.Ro:
INCREDIBIL ! Titlul de campioană în România nu se câştigă, ci se negociază în direct ! Mai are sens să se joace fotbal ? Mai bine campioana se alege prin vot. Gigi Becali îi dă lui Iancu, Iancu îi dă lui Prunea, Prunea înapoi la Gigi Becali, apoi titlul se poate duce şi pe la Gaz Metan. Tot aşa şi Steaua ar putea lua primul titlu după ani buni.“
Incredibil, improbabil,
E chiar culmea, imposibil !
Ar fi şi inadmisibil
Dacă n-ar fi...convenabil...
***
Pro Sport:
„Blat la Bistriţa fără să ştie nea Jean ?“

Mai poţi respira pucioasă,
Mai poţi să bagi mâna-n foc,
Fentezi şi Doamna cu Coasă,
Dar pe Tata Jean, deloc !
***
Aveţi o stare de vomă,
Simţiţi silă, greaţă, gaze ?
Respectaţi această normă:
NU CITIŢI ACESTE FRAZE !
Pinalti:
Există o limită în toate. Au fost nişte probleme în trecut, dar acum ar fi momentul să ne deşteptăm şi să urmăm o linie a corectitudinii. Sunt atât de dezgustat că nici la meciuri nu mai merg.
***
GSP: „Legea bunului plac Comisia de Recurs a LPF, al cărei preşedinte este Daniel Florea, a schimbat o decizie inatacabilă în instanţele sportive.“
Totul este negociere
În Legea Bunului Plac,
Iar când interesul cere
O scăldăm din puţ în lac.
***
Sport.Ro:
„Pac-pac ! Arbitrul Bocăneală este din nou gata de luptă ! Brigada care îl va însoţi la meciul dintre Ştiinţa Bacău şi Progresul Bucureşti este din Moldova, lucru ce aduce suspiciuni asupra lui Bocăneală...“
Am şi eu o bănuială
La arbitrul Bocăneală,
Da’ nu vreau s-o spun pe bune
Că mai am o suspiciune...
***
Ioan Becali:
„Dacă ai organe genitale şi eşti om şi eşti model, atunci oferi un arbitraj de calitate.“
Valoare, stil, calitate,
Le-ai găsit ? Eşti norocos !
Trebuiesc doar… căutate
Numai de la brâu în jos.
***
Pro Sport:
„Serea şi Martiş, arestaţi pentru douăzeci şi nouă de zile ! Cei doi sunt învinuiţi de dare şi luare de mită.“

Au luare, au şi dare,
Au luat, dar au şi dat,
Cui au dat, când vom şti oare ?
Ce-au luat e bun păpat...
***
GSP:
„După reţinerile lui Serea şi Martiş, firele duc către oficialii Ligii ! Urmează valul trei !“

Valu’ doi nu are rost
Dacă nu-i şi valu’ trei,
Hoţii îşi spun între ei:
-Valu’ unu, când a fost ?!
***
Radu Naum:
„Chiar este cineva care să creadă că Balaj a fluierat pentru CFR şi împotriva Timişoarei ?“
Chiar poţi să crezi că-n timp de ziuă,
Soarele este sus pe cer ?!
Sincer îţi spun, baţi apa-n piuă,
Tu es foutu, parol, mon cher!
***
Cătălin Tolontan:
„CCA pedepseşte arbitrii pentru că au dormit la mănăstire şi nu la hotel. Alexandru Tudor a fost anunţat ieri de către şeful arbitrilor că va fi reţinut de la delegări pentru că a înnoptat la Mănăstirea Tismana, înaintea meciului Pandurii - Braşov.“
Tudorică, zis Brad Pitt,
A înnoptat la un schit,
Peste noapte a stat să-nchine
Cu diverse angeline...
***
Măicuţa Veronica, secretara Mănăstirii Tismana:
„Cu voia lui Dumnezeu, nu a fost pe aici (Alexandru Tudor). Şi măicuţele de la cazare spun acelaşi lucru. Mulţi îşi asociază imaginea cu Mănăstirea Tismana. Şi domnul Columbeanu a spus că ne-a dat bani, da’ de unde, vorbe în vânt.“
Sunt doar vorbe spuse-n vânt,
Ori Brad Pitt n-are cuvânt ?
Sau vor să lovească-n Iri,
Să dea credit mănăstirii ?
***
Sport.Ro:
„Urmaşul lui Brad – Pitt – Tudor în arbitraj ! Vezi cum arată Ciulin – Travolta din Ploieşti !“

Era cam pustie bolta,
Doar un star, Tudor – Brad – Pitt,
Cu noul Ciulin – Travolta
Ne-am cam scos şi suntem chit.
***
Pro Sport:
„Constantin Geambazi e patronul Stelei în acte !“

Hocus – pocus printre acte,
Voievodu’ e vasal,
Poantele acum sunt fapte
Cu certificat fiscal...
***
Pantaleo Corvino (director sportiv Fiorentina):
„Aş putea vorbi despre tradiţie, despre istoria Stelei, dar pot vorbi şi despre cei de acum. Îi cunosc foarte bine pe toţi cei trei Becali. Şi pe Victor, şi pe Giovanni, şi pe Gigi Becali. Ei sunt nişte tipi glumeţi. Fac frecvent glume.”
Sunt trei, Doamne, şi toţi trei,
Fac glumiţe de doi lei,
Trei Doamne, unu şi unu’:
Doi tâlhari şi cu nebunu’...
***
Gigi Becali:
„Ştiţi ce mi-a zis azi Porumboiu ? Cică eu, dacă am doi fundaşi de marcaj, câştig campionatul la pas. A spus că am cea mai puternică echipă de la mijloc în sus, că e ucigătoare Steaua. Eu cu el am glume mereu, ne mai înţepăm din când în când. Cu el, cu Borcea, îmi permit să fac.“
Cică tu, adică el,
Faceţi glume, poante, cică,
Creieru’ cât o mărgică
Nu pricepe în alt fel...
***
GSP:
„Patronul Stelei e revoltat de faptul că Valentin Ceauşescu încearcă să uite performanţele realizate de el în Ghencea. Becali: « Valentin Ceauşescu nu mă poate minimaliza pe mine niciodată !»“
Becali s-ar vrea în toate,
S-ar vrea împărat, ca Nero,
Chiar mai are şi dreptate:
Nu poţi micşora un zero !
***
Gigi Becali:
„Mă bucur că CFR a luat bătaie. Asta vreau eu, să moară şi capra vecinului!“
Bucuros de capre moarte,
Găurit în fund şi-n coate,
Nu mai intru în detalii,
Vă spun doar atât: BECALI!
***
Gigi Becali:
„Mă interesează ca rivalele la titlu să nu aibă bani. La Steaua eu deschid robinetul cât vreau !“
Povestea caprei din vecini
A fascinat pe mulţi cretini,
Gigi ajunge desuet
De când freacă la robinet…
***
Pro Sport:
„« Ceferiştii » râd de criză! Problemele financiare cu care s-au confruntat granzii din Liga I i-au obligat pe cei mai importanţi jucători de la Steaua, Dinamo ori Rapid să accepte reduceri salariale sau să plece la alte echipe. Cardurile celor de la CFR sunt însă la fel de pline.“
Când pofteşti să râzi de criză
Arătând cureaua lată,
Îţi asumi un risc, o miză,
Criza râde doar o dată !
***
Pro Sport:
„Gigi Becali a dezvăluit ce îşi doreşte de « Sfântul Gheorghe ».« Vreau Valiza şi titlul ! »“

Ai avea... visul multiplu,
Vrei valiza, vrei şi titlu’,
Pofteşti una, vrei mai multe,
Dracu’ să te mai asculte !
***
Gigi Becali:
„Titlul o să-l iau eu ! Nu Steaua ! Eu, Becali !“
Ia şi titlul, fă-ţi safteaua,
Tu însemni TOTUL,nu Steaua,
Fără tine nu se poate
Ar fi doar... normalitate
***
Argăseală:
„Sunt mândru că sunt angajatul celui mai bogat om din România !”
Te simţi mândru ca un leu ?
Eşti doar un biet cimpanzeu.
Te crezi vreun vultur semeţ ?
Eşti un şacal nătăfleţ...
***
Gigi Becali:
„Argăseală nu e nimerit să fie tampon între patron şi jucători. Am nevoie de un manager şi îl voi aduce.“
Argăseală-i un pion,
Nu e bun nici de tampon,
O gămălie de lemn,
Argăseală nu e demn !
***
Mihai Stoica:
„Mi-e jenă să vorbesc de titlu. Am bun simţ.“

Bunu’ simţ combate jena,
Logica serveşte fleru’
Vorba scrisă, caracteru’,
Iar hârtia...igiena...
***
Sport.Ro:
„La doi ani de la ratarea finalei UEFA, Steaua a ajuns obiect de studiu în Anglia, unde a condus-o cu 2-0 pe Middlesbrough, dar a pierdut cu 2-4 meciul de coşmar. Steaua a mai oferit un exemplu – a condus-o cu 2-0 si 3-2 pe Lyon, dar a pierdut cu 3-5.“
Pentru ei a fost plăcere,
Pentru noi doar gust de fiere,
Pentru ei subiect de studiu,
Pentru noi, doar un preludiu...
***
Sport.Ro:
SUPER TARE ! Cu ce se vor încălzi steliştii de la lojă la meciul cu Liverpool: iată caloriferul BĂNEL !“

Mai uşor, din aluminiu,
Sau din fontă, deci mai greu,
La tirajul rectiliniu,
Dă rateu tip « Bernabeu »...
***
Gigi Becali:
„Vom avea cel mai bun gazon din România. Acela care este, va creşte, eu nu îl schimb…“
Vom avea şi un gazon
Când va fi să crească iarba,
Vom avea şi un blazon
Când ne va mai creşte barba…
***
Gigi Becali:
„Eu aleg antrenorul ! Becali face alegerea ! Becali alege tot timpul ! Şi nevasta am ales-o tot eu ! Aleg tot, aleg ce-mi place !“
Gigi e băiat vivace
Şi alege tot ce-i place,
În toate singur se-ndrumă,
Pentru el lumea-i o turmă...
***
GSP:
„Florin Matei, marea speranţă a Stelei, face parte din grupa ’93 a juniorilor, echipă care îl are antrenor pe Valentin Becali, fiul lui Virgil Becali, acesta din urmă fiind vărul lui Gigi Becali, patronul Stelei.”
Văzând cine-i antrenorul,
Pot prezice viitorul:
Este clar, pecetluit,
UN ALT TALENT IROSIT !
***
Dumitru Dragomir:
„Steaua nu este a lui Bergodi, este a lui Gigi Becali ! El taie şi spânzură în Ghencea, nu-i stă nimeni în faţă ! Dacă Bergodi nu face cum zice Gigi, nu-i va fi bine.“
A lui şi a urmaşilor,
Nepoţi şi veri de pe oriunde,
A finilor şi naşilor
Şi-a zecilor de mii de rude…
***
Gigi Becali:
„ Se uita la mine ca şi cum ar fi zis « Ce vrei bă, zdreanţo ? ». Avea atitudinea cuceritorului roman la adresa plebeului dac. Gestul lui cu mâna şi mimica nu o să le uit niciodată.“
Au trecut două milenii,
Mai sunt daci, mai sunt romani,
Mai sunt proşti, mai sunt şi genii,
Mai sunt din belşug ciobani…
***
Sport.Ro:
„Interviu cu un vampir ! Gigi vrea să facă un film despre viaţa lui !“
Un interviu cu un vampir
Ar dura cam o săptămână,
La Gigi, viaţa, fir cu fir,
E doar atât: caş, lapte, lână…
***
Sport. Ro:
„Stoichiţă a pregătit Steaua de derby la un film cu vampiri.“
Stoichiţă e mai sălbatic,
Nu-i ca şefu’ ăl’ de sus...
Altul e consemnul tactic:
Patimile lui Iisus !
***
Gigi Becali:
„Cristos a spus: « Ochiu’ stăpânului îngraşă animalu’ ! Omu’, cât timp va trăi pe Pământ, să asculte şi să fie credincios stăpânului lui ! ». Mie îmi place să comand tot ce e sub mine, pe scară ierarhică.“
Lăcătuş s-a reîntors
Neştiind ce-a spus Cristos,
Dar mie îmi spune fleru’
Că-i va aminti oieru’...
***
Marius Lăcătuş:
„ Nu mi se pare normal să plătească doar Lăcătuş la insuccese, iar când am reuşit calificarea în Champions League meritele să fie ale lui Gigi Becali şi ale lui Dumnezeu.“
Când vei merge la culcare
Îţi va fi mai dulce somnul,
Tihnit şi cu desfătare,
Ai lucrat direct cu Domnul !
***
Gigi Becali:
„Lăcătuş, chiar dacă n-a dormit azi noapte, că zicea că a fost afectat, tot a luat nişte bani. A luat o mie de euro. Când s-a spălat pe faţă a mai găsit o mie de euro pe chiuvetă.“

Amărât, bătut de soartă,
N-am portofel sau servietă,
Sunt modest, aşa se poartă...
Nu mă-ntrebaţi de chiuvetă !
***
Sport.Ro:
„Bölöni l-a asigurat pe Lăcătuş: « Ieşi la pensie de la Steaua ! »“

Prinde pensia la Steaua,
Anu’ ăsta are loc,
Însă alta e beleaua:
I-o recalculează Boc !
***
Emerich Jenei:
„Oli a fost singurul antrenor care a reuşit să se impună în faţa lui Becali. Marius este febleţea mea şi cred că are un caracter puternic, dar nu ştie să-şi impună punctul de vedere în faţa patronului.“
« Oli » ştia să o scalde
Că avea buzele calde,
Ciobanu’ atât îţi cere:
Să-i pupi... punctul de vedere
***
Pro Sport:
„Florin Halagian are ceva din « Highlander » ! « Am peste două sute de ore de poker cu Piţi şi Corleone ! »“

Un careu nu-şi are rostu’
Dacă e doar din trei bucăţi,
Acum, ca şi în alte dăţi,
Nu e Piţi popa – prostu’...
***
Victor Piţurcă:
„Ba sunt homosexual, ba sunt satanist, acum şi hipnotizez...“

Spunem toţi, la unison,
Că degeaba te dai mare,
Viaţa niciun farmec n-are
Dacă nu eşti şi mason.
***
Andone:
„N-am vorbit la nervi. Eram supărat !“

Este lesne să observi
Omu’ blând cu vorba calmă,
Mai scapă şi o sudalmă
Când e supărat pe nervi...
***
Cornel Dinu:
„ Ferească Dumnezeu să mă fi apucat eu să vorbesc despre realitatea competenţei tehnico-tactice!“
Realitatea competenţei
Mai mereu ţi-a jucat festa,
Când dai frâu impertinenţei
Uiţi de meciul cu Foresta...
***
GSP:
„Cornel Dinu şi Ion Marin i-au spionat pe cehi.“
Cam de dandana spionii,
Au cam dat rateu şi chix,
Când au aşezat « pionii »
Cehilor le-a mers la fix !
***
OTV:
„« OBAMA » Răzvan Lucescu!“
Răzvanel – Obama,
Băiatu’ lu’ mama,
Pe mulţi i-a dat gata
Băiatu’ lu’ tata...
***
Ovidiu Ioaniţoaia:
„ « Luceștii, tată și fiu » . De ce-a ajuns Răzvan să se consulte din ce în ce mai rar cu Mircea ?!“
Luceștii, tată și fiu,
Luceștii, ca fiu și tată,
Luce, știi, cât vei fi viu,
Vei tot da cu bâta-n baltă…
***
Gigi Becali:
„Lucescu-Junior e de aceeaşi valoare cu tac-su.”
De-ar fi să stabilim un curs
Prea multe n-ar prea fi de spus,
Luceştii la schimb valutar
S-ar vinde doi la un dolar...
***
Aurel Şunda:
„Păi, ca antrenor, te aştepţi să ajungi pe oriunde, numai că pe unde mă aştept eu, nu prea ajung…“
Orbu’ a nimerit Brăila,
Nici el nu se aştepta,
I-a mers capu’, i-a mers bila,
Nu gândea ca dumneata.
***
GSP:
„Mircea Rădulescu ştie ce trebuie să facă Şumudică pentru a redresa Rapidul: « Scutură-i bine ! »“

La şcoala de antrenori
Dom’ profesor ne dă sfaturi,
Ajuns cu capu’ în nori
Îi scutură de te saturi...
***
Marian Iancu:
„L-am concediat pe Uhrin pentru că purta chiloţei roz şi flirta cu o cămilă.“
Un love-story de Banat
Ce s-a lăsat cu bănat,
Cu flirturi, concedieri,
Cămile şi rinoceri...
***
Florin Marin:
„Antrenorii străini care vin la noi sunt modeşti.“

Mai modeşti şi decât tine ?
Eşti chiar culmea, Nea Mărine,
Ţi-o spun aşa... amical,
Eşti... Van Gaal, ultimu’ hal !
***
Pro Sport:
„Marin Barbu Magiun: « Mourinho e mai antrenor ca mine, dar eu am fost mai fotbalist ca el ! »“

Mourinho e antrenor
Şi e uşor de presupus,
Chiar când era traducător,
C-o fentă, tot te-ar fi tradus !
***
Maria Andrieş:
„Ferguson şi suita de staruri au deschis ochii prea devreme. Au încetat imprudent să viseze, constatând că totul, experienţa, palmaresul, parfumul femeilor din Roma, era de partea lor.“
Când Maria îi dă sfatu’
Lui Sir Alex Ferguson,
Parc-o văd ca Mărgelatu
C-un rachiu de anason...
***
Pro Sport:
„Calificare de infarct pentru Olăroiu în Cupa Qatarului.“
În Qatar, să iei o cupă,
Nu necesită talent,
Că de toate se ocupă
Olăroiul aferent...
***
Hizo:
„ Aştept după Copos!“
Orice om care aşteaptă
De la Copos, vreo nădejde,
Dacă-n timp nu se deşteaptă
Nicio laie nu primeşte...
***
George Copos:
„La nouă dimineaţa sunt în pădure să schiez, e o senzaţie unică, e sănătatea unei naţiuni.“
Sănătatea naţiunii
Întreţine toţi nebunii,
Parveniţi, lichele, hoţi,
Naţie de idioţi...
***
Sport. Ro:
„VEZI cum joacă roboţii fotbal ! Oare cum simulează un fault ?“
Îşi strofocă tranzistoru’
Până ce cad laţi, momâi,
Sau, deschid televizoru’
Şi privesc la Liga-ntâi...
***
Trică:
„M-am întors acasă!“
Trică s-a întors acasă
Şi sosirea lui e certă,
Şi-a pus sufletu’ pe masă
Până la noua ofertă...
***
Trică:
„Dacă stăm să ne gândim, Supercupa României este chiar mai importantă decât Cupa României, pentru că este Super.“
Trică a căzut pe gânduri,
Trică-i filosof – prooroc,
Noi, citindu-l printre rânduri,
Ne-a cam stat mintea în loc…
***
Trică:
„Colegii de pe banca noastră de rezerve mi-au mulţumit pentru pungile de seminţe pe care le aduceam după ce suporterii le aruncau în mine.“
Trică culegând seminţe
E tabloul ancestral,
În foarte multe privinţe
Darwin a fost magistral !
***
Sport.Ro:
„Trică l-a vizitat pe Costea la spital: « I-au pus o coadă de rinocer ! » Mititelu dezvăluie că un rinocer a fost sacrificat pentru operaţia lui Costea. « I-a pus o coadă de rinocer, care e mult mai puternică decât ligamentul uman » e fericit Mititelu că bijuteria lui nu se va mai accidenta în veci.”
Acum nu mai pot să dorm,
Stau şi mă gândesc la... corn,
Logica aşa implică:
L-au pus undeva... lui Trică !
***
Lorena Trică:
„Îmi pare rău că Eugen nu a intrat pe teren. I-ar fi aruncat cu o sticlă sau cu o brichetă în cap şi câştigam cu trei la zero !“
Eugen e de alt gen,
Oarecum eterogen,
Dar pe fond e omogen,
Ăsta este Eugen…
***
Pro Sport:
„Contra desemnat « trompeta » meciului Getafe – Barcelona.“
Vă spun, în contrapartidă,
Chiar polemic, în contrast,
Că-n contractul său rezidă,
Contrapus, prea mult balast...
***
GSP:
„Linişte, vorbeşte Mutu!“
E linişte, Mutu vorbeşte,
E doar un surd ce îl ascultă
Şi orbul, ce stă şi priveşte
Întreaga comedie mută...
***
Mutu:
„Suntem o naţională modestă cu pretenţii de echipă mare.”
O naţională modestă
Ca o pictură rupestră,
Plină de fiţoşi, fudulă,
Sunteţi urmaşii lui Bulă !
***
Victor Becali:
„Păi eu am pierdut un comision de patru sute de mii de euro de la englezi pentru că Mutu a băgat nasul la făinuţă.”
La aşa un nas subţire,
Pudrat zilnic, în neştire,
La fiecare strănut
Pleca un salariu brut...
***
Sport.Ro:
„Băsescu intervine în cazul Mutu: « Chelsea nu i-a interzis prin contract să consume cocaină !»“
Băse’ are o flebeţe
Nu doar simple circumstanţe,
Că şi el, din tinereţe,
A tot consumat… substanţe
***
Spiridon Mutu:
„Ar fi mai bine ca băiatul meu să nu joace în Ghencea. Decât să fie înjurat, mai bine nu se prezintă cu Croaţia!“
Bravos, coane Spiridoane,
Ţine-o şi matale-n toane,
Caină-l şi ceartă-ne,
Dă-i cu praf şi iartă-ne !
***
Ramona Bădescu (actriţă):
„Mutu ar fi perfect în rolul lui Casanova!“
Mutu – Casanova
E Dacia Nova,
Pentru Mercedes
Vezi un portughez...
***
Maria Andrieş:
„Numai că acolo, în iarbă, bărbaţii nu se întâlnesc faţă în faţă ca să discute. Nici ca să-şi compare maşinile, iubitele şi casele de vacanţă. Intră pe teren ca să câştige. E vreo problemă ?“
Masculi feroce pe gazon,
Doar când îi vezi te ia şi vria,
Problema-i... stratu’ de ozon,
E doar problema ta, Maria !
***
GSP:
„Test de eficienţă: Redactorii Gazetei Sporturilor au verificat Nescafe Dolce Gusto din toate sursele: espresso, latte macchiato, capucino. Verificările încă durează, deşi concluziile au fost trase.“

Dolce gusto far niente,
Espresso, latte macchiato,
Mai e şi Maria, iat-o,
Ce risipă de talente !
***
Maria Andrieş:
„E un cuvânt nou ăsta, « a învăţa ».“

« A învăţa », doar prima oară,
Oral şi mai puţin de scris,
Neştiutorul e proscris
Şi sigur practica-l omoară !
***
Cornel Penescu:
„Nevasta mi-a explicat ce înseamnă ofsaid !“
Când nevasta îţi dă tonu’
Ridicându-ţi fanionu’,
Îţi pot spune sigur, coane,
Că eşti purtător de coarne !
***
Pro Sport:
„Mitică e « like a virgin ». Lui Mitică Dragomir îi ard călcâiele după Madona…“
Nea Mitică, la origini,
Era virgin ca Madona,
Că în foarte multe pricini
Naşu’ a fost primadona.
***
George Copos:
„O admir pe Madona pentru tot ce a realizat, e o artistă fantastică. La vârsta ei, e într-o formă de invidiat. Dar ştiţi cum reuşeşte asta ? Aleargă zece kilometri pe zi şi o oră sare coarda. Bravo ei !“
Băbăciunea se menţine
Sprintenă ca o morişcă,
Chiar şi-n fantezii cu frişcă,
Nu haleşte... savarine
***
Gigi Becali:
„Dacă eram în locul lui Iancu, îi făceam o propunere indecentă lui Copos.“
În Edenul fotbalistic
Nu din mere curge seva,
Gigi se vrea şarpe mistic
Da’ nici Iancu nu e Eva...
***
Pro Sport:
„Beckham, în pat cu un bărbat ! V-aţi fi imaginat ? În cea mai nouă reclamă, fotbalistul împrumutat la AC Milan joacă rolul unui homosexual.“
Iată barbaţii ideali :
Efeminaţi şi pasionali,
Nu-s trântori, brute, derbedei,
Nu vor neapărat femei...
***
Sport.Ro:
VIDEO ! Ploaie, vânt, coafura lui Cristiano Ronaldo rezistă ! El apare acum într-un spot de promovare la uleiul de motor.“
Coafat ca la revistă
Chiar şi numa’ într-un spot,
Nu am fost atenţi la… pistă
Când era în punctul mort…
***
Pro Sport:
EXCLUSIV ! Comisarul Christian Ciocan s-a cuplat !“

Sub impulsul hidraulic
Sau sub şocul pneumatic,
Manual, automatic,
Simte tremurul teluric...
***
Pro Sport:
„Cele mai fascinante găuri în pământ !“

Ar fi Peştera Muierii
Din Poiana lu’ Iocan...
Acolo trudesc... minerii
Şi fac... găuri de ciocan.
***
Pro Sport:
„NASA a găsit « un obiect excepţional în vecinătatea noastră cosmică »: CEA MAI TÂNĂRĂ GAURĂ NEAGRĂ. Are numai treizeci de ani ! Specialiştii spun că aceasta este o oportunitate unică de a observa modul în care evoluează astfel de obiecte încă din « copilărie ».“

Orificii absorbante,
Singularităţi confuze,
Nebuloase bagaboante,
Scoateţi şi petrol prin buze !
***
Fetele din « trupa » Senzual:
„Daminuţă este un afemeiat!“
Fotbalistu’ Daminuţă
A scăpat şi el la... fustă,
De atunci nimic nu cruţă
Şi viaţa din plin o gustă...
***
Pro Sport:
„Vikki şi Nikki rimează la pielea goală.“
Rima nu e complicată,
E în toate, pentru toţi,
Dar devine încurcată
Când s-ajunge la chiloţi…
***
Pro Sport:
„Coitus interruptus = contracepţie ineficientă !“
Hocus – pocus – interruptus
E cam ineficient,
Madam zice: « Şi tu, Brutus ?! »
Se întâmplă cam frecvent…
***
GSP, Ioana Munteanu:
„Bine de ştiut: Cum să nu fii varză la poker: joacă poziţional ! 1. Când ne vine randul ( şi nu la figurat ), avem cele mai multe informaţii. 2. Poziţia ne oferă oportunităţi ieftine şi eficiente de bluff. 3. Acţionând ultimii putem evalua mult mai bine ce bani aruncăm în joc. 4. Din nou, având ultimul cuvant, decidem într-o oarecare măsură valoarea potului. Un exemplu elocvent asupra a cât de importantă e poziţia.“
Domnişoara cu poziţii,
Fără « pas », îţi spun « parol »,
Cu astfel de erudiţii
Rămâi varză-n fundu’ gol !
***
Pro Sport:
„Stelişti de gală ! Gardoş, Tătăruşanu şi Szekely au prezentat modelele colecţiei primăvară-vară 2011.“

Am văzut « steilşti de gală »
Câtă frunză, câtă iarbă,
Au venit / plecat în grabă,
N-au făcut mare scofală.
***
Sport. Ro:
„Steaua ia masuri de securitate: « Garduri de doi metri cu ţepi ! Sari gardul, te înţepi ! » Gigi Becali anunţă că va lua măsuri speciale, pentru a evita dezastrul de la stadionul Dinamo !“
La aşa ameninţare,
Mai avem un singur gând
Şi o simplă întrebare :
Ne-nţepăm toţi sau pe rând ?
***
Ioana Cozma:
„Să vorbim despre golanii noştri şi mai puţin despre golanii altora ! Pe mine m-a lăsat cu gura căscată gestul suporterilor Stelei !“
Gură cască de uimită,
Siderată, îmbufnată,
Mai că-mi vine să-i dau… mită
S-o mai caşte înc-o dată !
***
Ana Maria Prodan:
„Dacă ar fi după mine, acei golani din peluze n-ar avea ce să caute pe stadion!“
Anei nu îi plac golanii,
Suporterii din peluze,
Îi plac guşterii şi banii
Precum multor altor zuze...
***
Valentin Alexandru:
„Soluţia pentru a-i linişti odată pentru totdeauna pe aceşti huligani, este relativ simplă. Acum, că tot s-au introdus pe stadioane camerele video, să fie filmaţi cum stau ei aşa, pe rânduri, apoi să fie identificaţi, să ia de acasă o jumătate de galerie şi să-i arunce şapte ani la beci. Ca în Anglia !“
Cel mai dur, cel mai tiranic,
E bun exemplul britanic,
Este chiar poetică
Anglia sovietică…
***
Traian Băsescu:
„De doi ani nu mă mai duc pe stadioane, pentru că am văzut huliganism în cea mai hidoasă formă a lui, fiind pe stadion la un meci Rapid – Steaua !“
Şi huliganul naţional
Se dă rănit, se dă sensibil,
Dar caracterul său venal
Îl trage-n jos, înspre rizibil…
***
Gigi Becali:
„Steaua are mulţi suporteri şi foarte inimoşi şi e păcat de ei. Suntem la zece puncte de primul loc şi ei radiau de fericire. Nu mai ştiau ce înseamnă să câştigi un meci detaşat în Ghencea. Acum îmi pare rău că mă mai certam cu ei, pentru că văd pasiunea lor. Noi eram nişte proşti că ne certam şi ne jigneam contrar iubirii noastre.“

Frumos dezmiardă şarpele,
Cuvinte dulci, nectar divin,
Dar închizându-ţi pleoapele,
Pervers, îţi picură venin.
***
Gigi Becali:
„Eu i-am văzut când m-am întâlnit cu ei, nişte oameni fără busolă, nişte vagabonzi. Ei sunt complexaţi, ar vrea să fie cineva, dar sunt zero. Singurul loc unde pot avea identitate e în galerie, acolo pot fi importanţi. Ei nu iubesc Steaua, ei se duc în galerie pentru că acolo sunt cineva.“
Cei ce se pupă cu ciobanu’
Nu prea sunt ajutaţi de fler,
Momiţi cu vorba sau cu banu’,
Sfârşesc mânjiţi, stropiţi cu zer…
***
GSP:
„Unii sunt la mare, la soare, alţii la munte, la răcoare. Unii plâng după amicalele celor de la Dinamo, alţii îi compătimesc pe cei rămaşi fără case de la Rapid, ceilalţi se « împrietenesc » cu Gigi Becali. “
Unii, alţii, tot poporu’,
E dispus la compromis,
Turma urmează păstoru’
Plonjând chiar şi în abis…
***
Argăseală:
„S-a închis Peluza Sud din motive organizatorice, pentru că e multă zăpadă!“
Toată lumea-i de acord
Şi argatu’ ştie bine,
Viscolu’, zăpada vine,
Totdeauna, de la nord...
***
GSP:
„Fanii Stelei l-au susţinut pe Hagi la un meci de liga a treia. Suporterii au afişat şi un banner cu mesajul « Credem în vise ! Legendele vor salva Steaua ! »
Legende şi foste glorii
Nu le pasă, nu au ştire,
Stau tihnite în fotolii,
Zac în dulcea nesimţire…
***
Sport.Ro:
REVELION în Ghencea ! Becali s-a urcat pe Maybach şi le-a urat La Mulţi Ani fanilor !“

Sărbătorim revelionul,
Puţini văd o apocalipsă,
În Ghencea este Babilonul,
De « La Mulţi Ani », mai bine lipsă !


LDS

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
ISTORIA STELEI - toc

Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

FULL VIDEO - A 21-A CUPA!

Cupa RomanieiSTEAUA a cucerit cea de-a 21-a Cupa a Romaniei (a 22-a, daca e sa socotim manevrele lui Il Muce din '88!) si a saptea in fata celui mai mare simbol al frustrarii din fotbalul romanesc, Dinamo. Di