16-12-11

Dragii mei soldati..

Va scriu de pe front, ranit, insangerat si plin de rani adanci, proviziile care mi-au ramas mai sunt putine, speranta de a castiga razboiul e tot mai mica. Mai am un fular, un steag si un banner pe care scrie "Luptam impreuna".

M-am intalnit ieri cu foarte multi soldati ce plecau spre casa, la fel de raniti, la fel de insangerati dar fara nici-o speranta. Nu-i judec, ii inteleg, si eu as fi plecat spre casa, as fi lasat razboiul pentru culori si pentru onoare deoparte, dar cum pot sa ma intorc acasa sa le spun nepotilor mei ca am pierdut? Ce o sa-mi spuna nepotul meu peste ani cand o sa ma intrebe "Unde-i bunicule, dragostea despre care imi vorbesti atat de frumos?".

Ce o sa-i spun copilului meu cand o sa ma intrebe "Cum ai pierdut razboiul, tata? Parca imi spuneai ca binele va invinge intotdeauna raul."

Stau si imi amintesc ce-am invatat inainte sa intru intr-un razboi in care aproape nimeni nu dadea nici-o farama de paine, nimeni nu credea ca o sa castigam. Imi amintesc de anul 1395, cand un stramos de-al meu n-a renuntat la lupta. Imi dau seama ca acum e exact ca atunci. 40.000 vs 12.000. Doar ca acei 12.000 sunt acum doar vreo 20 imprastiati. Nu sunt vreun lider, sunt doar un soldat, ma intreb oare ce-as putea sa fac? M-am hotarat sa trimit o scrisoare, sa vad cati mai sunt aici, alaturi de mine.

Chiar daca suntem pierduti, n-avem nici-un conducator, suntem pe cont propriu fiecare, eu RAMAN aici pe front. Si ce daca n-am mai intrat intr-o lupta de foarte mult timp, stau si astept momentul potrivit sa lovesc inamicul in momentul oportun. Pana atunci sper sa ma vindec, sa prind tot mai multa forta, sa prind curaj, speranta pe care o am imi da putere in fiecare zi.
Si pe masura ce termin scrisoarea si o umplu de lacrimi, vreau sa va transmit: VA IUBESC! Pe voi, pe toti! Indiferent de locul unde sunteti. Daca ati renuntat la lupta, daca ati ramas aici pe front, stiu ca atunci cand un lider isi va face simtita prezenta, va veti prezenta aici. Veti fi prezenti pentru onoare. Pentru iubita noastra care ne-a facut fericiti in zilele in care ne certam acasa cu parintii, cu nevasta. In zilele in care mergeam la meci chiar daca a murit cineva foarte drag.

Un mesaj pentru cei care au fost in prima linie si-au plecat, au renuntat, astept sa reveniti aici, alaturi de mine si de cei care inca mai rezistam. Avem nevoie de ajutorul vostru.

Sa ne revedem cu bine!

RaDoooI